04/09/2024
Bun găsit călător grăbit!
🌺🌺🌺
Textul meu de azi poarta un mesaj subtil
Ce contează cu adevărat?
În fiecare zi, ne scufundăm tot mai adânc în lumea tehnologiei. Ecranele ne fură atenția, iar interacțiunile noastre devin tot mai superficiale. Când a fost ultima dată când ai simțit că ești cu adevărat prezent alături de cineva, fără ca telefonul să vibreze pe masă, fără ca mintea ta să fie într-o conversație virtuală? De câte ori ai simțit, în ultima vreme, bucuria unei îmbrățișări reale, calde, în loc de un emoticon trimis?
Eu însumi am căzut în această capcană. Am lăsat tehnologia să devină un intermediar între mine și ceilalți, să devină o barieră care ne separă și ne distanțează. Am crezut că suntem mai conectați ca niciodată, dar de fapt, ne-am înconjurat de ziduri de beton și bariere invizibile care ne împiedică să mai fim cu adevărat prezenți unii pentru alții.
Tehnologia ne-a promis că ne va aduce mai aproape, dar în schimb ne-a făcut să uităm ce înseamnă cu adevărat să fim împreună.
Am uitat să fim umani!
Eram înconjurată de mesaje instantanee, de like-uri și share-uri, dar am pierdut ceva mult mai valoros: bucuria unei conversații față în față, liniștea de a privi pe cineva în ochi fără graba de a verifica o notificare.
Noi oamenii am uitat să ascultăm vântul care ne învăluie în liniște, să ne bucurăm de o plimbare mână în mână cu cineva drag, să privim norii fără nicio altă preocupare.
Am uitat să ne oprim, pur și simplu, să fim acolo unul pentru celălalt.
Momentul în care am realizat cât de profund s-a schimbat modul în care ne conectăm unii cu alții a fost când, la o masă cu un prieten, am simțit un gol. Deși eram fizic acolo, fiecare dintre noi era pierdut într-un univers paralel – cu ochii în telefon, răspunzând la mesaje sau verificând noutăți pe rețelele de socializare.
Am realizat că, deși eram lângă el, nu eram împreună cu adevărat. Și m-a durut. M-a durut să văd cât de mult ne-am îndepărtat de acea bucurie simplă, autentică, de a fi prezenți unii pentru alții.
A fost un moment de conștientizare.
Am început să privesc în jur și să văd cât de des ni se întâmplă tuturor: suntem într-o cameră plină de oameni și totuși, ne simțim singuri. Conversațiile noastre sunt scurte, frânturi de gânduri care se pierd în zgomotul notificărilor.
Am uitat ce înseamnă să te apropii cu adevărat de cineva, să atingi, să mângâi, să fii prezent fizic și emoțional. Am uitat cât de profund poate fi sentimentul unei îmbrățișări reale, bucuria de a simți căldura umană, nu doar printr-o reacție virtuală.
Daniel Goleman vorbește în cartea sa "Inteligența Socială" despre această deconectare profundă. Suntem ființe sociale, cablate să fim împreună, să simțim emoțiile celor din jurul nostru și să răspundem la ele. Și totuși, astăzi ne ascundem în spatele tehnologiei, folosind-o ca un scut. Am transformat gesturile umane simple și autentice în interacțiuni mecanice, lipsite de substanță.
Creierul uman este, în mod fundamental, un organ social. Spre deosebire de alte organe din corpul nostru care funcționează aproape complet independent – cm ar fi inima, ficatul sau rinichii – creierul are nevoie de inputuri constante din partea celorlalți pentru a se dezvolta și funcționa optim.
Neuronii noștri oglindă, precum și alte mecanisme neuronale, sunt activate atunci când interacționăm cu ceilalți, permițându-ne să simțim empatia, să înțelegem emoțiile și intențiile celor din jur.
Astfel, suntem profund conectați unii la alții, nu doar prin cultură sau limbaj, ci prin însuși mecanismul de bază al creierului nostru.
Această deconectare pe care o simțim în viața de zi cu zi nu este doar un efect al tehnologiei, ci și o trădare a modului în care creierul nostru este conceput să funcționeze.
După cm subliniază Daniel Goleman, creierul uman este fundamental dependent de conexiuni reale cu ceilalți. Creierul nostru are nevoie de input constant din partea altor oameni. Este un organ social prin excelență, programat să caute și să mențină conexiuni autentice.
Atunci când înlocuim aceste interacțiuni reale cu ecrane și notificări, ne privăm de hrana esențială pentru sănătatea noastră emoțională și mentală.
Ce am învățat din propria experiență, din acele momente de solitudine în mijlocul aglomerației digitale, este că avem nevoie să ne regăsim umanitatea.
Avem nevoie să ne reîntoarcem la simplitatea și frumusețea interacțiunilor directe. Să renunțăm la telefoane atunci când suntem împreună, să redescoperim plăcerea de a vorbi, de a râde, de a ne atinge. Avem nevoie să simțim din nou ce înseamnă să fii prezent.
Să ne luăm un moment pentru a simți vântul care ne învăluie, să ne bucurăm de o plimbare sub cerul liber fără să verificăm constant telefonul. Să ne amintim ce înseamnă să ne bucurăm de prezența unui prieten, fără distrageri. Să ne privim în ochi, să ne ascultăm cu adevărat, să ne simțim.
Sunt momente în viață când trebuie să ne oprim și să ne întrebăm:
Ce contează cu adevărat?
Este acest flux continuu de informații mai valoros decât o conversație profundă, decât un zâmbet împărtășit, decât o mână întinsă? Ne lăsăm absorbiți de tehnologie și uităm să trăim experiențele reale.
👉Te invit să îți iei un moment de respiro. Pune telefonul deoparte. 👉Închide calculatorul.
👉Ia o pauză de la agitația lumii virtuale și reconectează-te cu cei din jurul tău.
👉Sună un prieten și întâlniți-vă față în față.
👉Plimbă-te în parc, simte aerul proaspăt și ascultă liniștea.
👉Îmbrățișează pe cineva drag, nu doar în cuvinte, ci în mod real, tangibil.
Redescoperă bucuria de a fi uman, de a simți, de a fi prezent.
Pentru că la final, nu ecranele ne vor oferi fericirea, ci conexiunile reale, autentice și pline de viață pe care le construim cu ceilalți.
Trăiește-le OM frumos!
Cu iubire vă îmbrățișez!
❤Mona❤
