17/04/2026
Ceea ce face cu adevărat savuros interviul președintelui Nicusor Dan, de la Europa FM, este contradicția internă, de-a dreptul perfectă și cel mai probabil, complet involuntară.
Acum câteva săptămâni, același Nicușor ne explica pe un ton de conferință că el nu e manipulat, nu e influențat, că gândește cu mintea lui și că deciziile lui sunt ale lui. Un portret de autonomie intelectuală și leadership asumat, demn de o biografie motivațională.
Și totuși, când vine vorba de proprii copii, discursul face o întoarcere de 180 de grade: „n-am televizor acasă din cauza copiilor", „medicii spun că dăunează", „e bine să ne uităm la ce spun specialiștii". Mecanismul pe care îl descria ca defect al altora devine, brusc, instrumentul lui preferat: nu el a ales, ci copiii l-au obligat, iar medicii au confirmat. Responsabilitatea adultului dispare elegant din ecuație, înlocuită de o coaliție de experți anonimi și de proprii lui copii, care, cumva, i-au dictat configurația casei.
Iar dacă stai să asculți mai atent ce spune despre ei, apare ceva și mai tulburător: logica implicită că propriii lui copii sunt niște ființe atât de fragile, atât de lipsite de capacitate de auto-reglare, încât singurul răspuns parental posibil este eliminarea fizică a obiectului periculos din casă. Fetița are „cam două ore pe săptămână, un film". Băiatul „aproape deloc". Nu auzim nimic despre cm negociază copiii aceste reguli, ce simt, ce întreabă, cm participă la construirea lor. Copiii nu sunt subiecți în povestea lui... sunt simpli parametri de performanță parentală și argumente morale pentru imaginea lui de adult responsabil. Și asta nu este un compliment adus propriilor copii: ci este, de fapt, o neîncredere profundă în ei, ambalată frumos în vocabularul părintelui grijuliu si preocupat....
Problema e că exact această abordare este contrazisă de tot ce știm azi despre sănătatea mintala si expunerea digitală a copiilor si adulților deopotrivă. Cercetătorii în psihologia dezvoltării și în media literacy nu mai pledează de mult pentru abstinența digitală, pledează pentru expunere graduală și ghidată, pentru co-vizionare cu dialogul aferent, pentru ajutarea copilului să devină un consumator critic și conștient, nu un abstinent care va intra în contact cu realitatea digitală complet neantrenat. Pledează pentru ca regulile să fie negociate și înțelese, nu impuse de sus, pentru că autonomia construită din interior rezistă mult mai bine decât conformarea la interdicția părintelui. Și, mai ales, pledează pentru alfabetizare digitală reală: cm recunoști dezinformarea, cm înțelegi că un algoritm îți manipulează atenția, cm te protejezi când ceva online te rănește, cm ceri ajutor.
Ce se întâmplă cu copiii lui Nicușor când vor deveni adolescenți și vor intra într-o lume mai digitalizată decât și-au putut imagina din interiorul casei fără televizor? Nu vor fi imunizați, nu vor fi protejați, vor fi dezarmați. Copiii crescuți în restricție digitală strictă tind, la primul contact real, nesupravegheat cu tehnologia digitala, să devină consumatori compulsivi, tocmai pentru că nu au exersat niciodată auto-reglarea si limitele sănătoase. Vor purta probabil rușinea decalajului față de generația lor, vor fi vulnerabili la manipulare online tocmai pentru că n-au antrenamentul critic necesar și vor asocia controlul parental cu neîncrederea, nu cu grija. Copiii lui Nicușor vor fi pregătiți pentru o lume care deja nu mai există. Și asta e o problemă pe care nu o rezolvi scoțând un cablu din priză și povestind triumfator la radio despre câte ore pe săptămână le permiți copiii tai să vadă un film la TV sau laptop.
Președintele Nicușor Dan a spus joi seară, că nu are televizor acasă pentru că nu au voie copiii să se uite. Invitat în emisiunea Piața Victoriei de la Europa FM, președintele Nicușor Dan a fost în…
