14/03/2026
Când eram mică, bunica mea avea mereu bomboane ascunse în buzunarul șorțului.
Muncea sărmana toată ziua.
Grădină, animale, câmp… nu stătea niciodată locului.
Și totuși, asta nu a salvat-o de diabet.
Tin minte mama mea spunea
“ cred ca bunica are zahăr in sânge?”
Eu fiind deja la facultate, credeam ca știu ceva de medicină , o linișteam pe mama” uite ca nu are. Glucoza ei e in norma.”
Anii au trecut… și diabetul a început să îi schimbe viața.
O mica rana de la picior nu sa mai vindecat.
Până într-o zi când am auzit un cuvânt pe care nu îl voi uita niciodată: amputație.
Noi cei din jurul ei eram de-acord, insa ea nu a fost de-acord cu asta.
Spunând am sa mor cu picioarele mele.
Durerea devenea din ce în ce mai mare…
ca într-un final boala a învins
Bunica muncea mai mult decât majoritatea oamenilor pe care îi cunosc astăzi.
Și totuși, asta nu a împiedicat boala să avanseze.
Experiența ei a rămas cu mine, multi ani.
Si recunosc da am trăit cu frica sa nu dezvolt si eu diabet.
De când a început să mă preocupe cm arăt am înțeles că eu am grăsime pe burtică.
Acum eu nu privesc mâncarea doar
ca pe calorii sau restrictii este un instrument real de prevenție.
Credeți- mă real.
Ce am înțeles eu:
✅cele mai importante lecții despre sănătate nu vin din manuale…
✅iar fricile sunt alimentate din poveștile oamenilor pe care îi iubim.
Am fost alături de bunica mea
și știu și îmi aduc aminte de trăirile ei.
Cunoștințele mele m-au scăpat de multe frici.
Profesia mea se naște din poveștile mele personale.
Care este povestea ta?
