21/04/2026
Administrația IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” îi transmite cele mai calde și sincere felicitări domnului Alin Bour, medic chirurg, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar și șef al Catedrei de Chirurgie nr. 5 a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, cu ocazia zilei de naștere.
Personalitate marcantă a chirurgiei din Republica Moldova, domnul profesor Alin Bour și-a dedicat viața medicinei, actului chirurgical și formării generațiilor de specialiști. Prin profesionalism desăvârșit, rigoare și devotament, a reușit să lase o amprentă profundă atât în activitatea medicală, cât și în cea academică, devenind un exemplu de excelență și demnitate.
În această zi deosebită, îi exprimăm întreaga noastră recunoștință pentru contribuția valoroasă adusă sistemului medical, pentru munca neobosită și pentru respectul cu care onorează zi de zi această profesie.
Vă dorim, domnule profesor, multă sănătate, liniște sufletească, putere de muncă, împliniri frumoase și bucurii alături de cei dragi!
Cu respect,
Echipa IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”.