09/12/2025
De multe ori, oamenii ajung la mine cu dorința de a „opri” un comportament.
Să nu mai mănânce compulsiv, să nu mai amâne, să nu mai stingă golul în muncă, să nu mai fugă în alcool sau în orice altă formă de „amorțire”.
Anestezie pentru psihic.
Și eu răspund deschis, nu lucrez cu controlul comportamentului.
Nu dau liste de reguli, diete emoționale sau promisiuni rapide.
Nu pentru că nu aș putea. Ci pentru că ele nu schimbă rădăcina.
Nu funcționează, am analizat și testat ani întregi pe mine toate experimentele cu “vreau rapid”, “vreau azi să-mi treacă” “acum”.
Țin până la primul moment fără putere, apoi vin căderile, vinovăția, rușinea… și ciclul se resetează.
În terapia mea, lucrul cu dependența este o cercetare de lungă durată.
Nu un război.
Nu un „nu mai fă asta”.
Ci o întoarcere spre tensiunea pe care acel comportament o ținea în loc, frica, singurătatea, presiunea, rana veche, rușinea, neputința, pierderea contactului cu sine.
Ceea ce acum dăunează, cu ani în urmă a salvat.
Comportamentul dependent este, în esență, o soluție.
O tijă sigură a psihicului dureroasă, dar totuși o încercare de a nu te prăbuși.
De aceea, nu „smulgem” soluția.
Învățăm să înțelegem ce o susține.
Și construim împreună alte forme de sprijin, mai grijulii, mai vii, mai sănătoase, mai echilibrate.
Am observat de-a lungul timpului că femeile cu care lucrez încep să se audă în clipa în care cineva nu le mai presează, ci le oferă spațiu.
Spațiu pentru adevăr, pentru emoții, pentru ritmul lor interior.
Schimbarea reală vine atunci când femeia nu se mai luptă cu ea însăși, ci începe să se vadă.
Atunci se desprinde de comportament nu din forță, ci din înțelegere.
Și asta este baza terapiei mele:
nu controlul, ci contactul.
nu interdicția, ci claritatea.
nu „ținutul cu dinții”, ci libertatea unică de a alege.
