04/12/2025
De cand am devenit mamica..s-a schimbat TOTUL.
Nu doar programul, nu doar prioritatile.
Eu m-am schimbat. Ca om, ca femeie, ca suflet.
Si daca e sa fiu sincera… nu eram pregatita pentru intensitatea acestui capitol.
Oricate cursuri am urmat, oricate sedinte de terapie am avut, oricat m-am informat… tot am fost luata prin surprindere.
Nu am realizat cata oboseala poate duce un corp.
Nu am stiut cata singuratate poate simti o mama chiar si cand e inconjurata de oameni.
Nu am anticipat epuizarea aceea tacuta, burn-out-ul care se strecoara pe varfuri si te gaseste cand tu crezi ca esti „bine”.
Si totusi, in maternitate, cand am nascut… am trait un moment in care am inteles altfel femeia.
Atunci am simtit cu toata fiinta mea cata putere zace in noi.
Ce rol urias i-a incredintat Dumnezeu femeii: acela de a aduce pe lume un suflet.
In clipa aceea am inteles nu doar ce presupune acest dar, ci si maretia si forta care locuiesc in noi.
Cat de minunate suntem, chiar si atunci cand nu vedem asta.
Si, odata cu asta, am simtit sa ma inclin in fata tuturor mamelor pentru harul lor tainic, pentru puterea lor care naste lumi.
Dar mai ales in fata mamei mele… pentru toate noptile nedormite, toate grijile tacute si iubirea aceea infinita pe care o intelegi cu adevarat abia cand devii mama.
Astazi o privesc altfel. Cu o recunostinta care nu incape in cuvinte.
Nu scriu asta ca psiholog.
Scriu asta ca mama.
Ca femeie care inca invata sa se aseze pe sine in ecuatie, fara vina.
Care inca invata sa ceara ajutor.
Care inca invata sa isi dea voie sa ia o pauza.
Si daca tu citesti asta si simti ca te regasesti, iti las aici ceva ce sper sa iti ajunga la inima:
nu trebuie sa duci totul singura.
Nu trebuie sa iti ascunzi oboseala sau temerile.
Nu trebuie sa fii perfecta ca sa fii o mama buna.
Rolul de mama nu cere eroism.
Cere prezenta.
Cere iubire. 🤍
