Psiholog Clinician Iova Alexandra

Psiholog Clinician Iova Alexandra NOSCE TE IPSUM.

Uităm să ne hrănim sufletul. Și din păcate o facem tot mai des.Îl uităm flămând, obosit, neglijat… și, în loc de hrană v...
17/07/2025

Uităm să ne hrănim sufletul. Și din păcate o facem tot mai des.
Îl uităm flămând, obosit, neglijat… și, în loc de hrană vie, îl îndopăm cu surogate: gânduri ruminate până la epuizare, vicii care amorțesc, relații goale, sedentarism emoțional.Îl lăsăm să înghită toxicitatea lumii și, cel mai adesea, noi înșine o producem. Ne otrăvim sufletul zilnic cu tăceri apăsătoare și prezențe absente.
Unii, cu un strop de noroc sau cu o scânteie divină, se trezesc. Se trezesc din această comă tăcută în care lipsa de reacție devine, și ea, o formă de moarte lentă.
Dar ca să ieși dintr-o comă sufletească… ai nevoie de un altfel de tratament. De ajutor blând. De ghidare. De vindecare.
Dar tu îți mai amintești când ai fost viu ultima dată?
Viu cu adevărat?
Când ai simțit viața curgând prin tine, nu doar trecând pe lângă tine? Când ai gustat, fără grabă, clipa prezentă?

Ploaia ne învață să fim prezenți. Ne obligă să încetinim, să ne întoarcem înăuntru. Ceaiul devine ritual, nu băutură. Gâ...
09/07/2025

Ploaia ne învață să fim prezenți. Ne obligă să încetinim, să ne întoarcem înăuntru. Ceaiul devine ritual, nu băutură. Gândurile se adună, tăcerea devine prieten. Uneori, cele mai mari clarificări vin în cele mai tăcute zile. 🤍

Am învățat, ca psiholog, dar și ca om, că uneori corpul ne șoptește ceea ce sufletul încearcă să ne spună de mult timp. ...
30/05/2025

Am învățat, ca psiholog, dar și ca om, că uneori corpul ne șoptește ceea ce sufletul încearcă să ne spună de mult timp. Că uneori spatele încordat, respirația greoaie și acel sentiment de epuizare nu vin dintr-un efort fizic, ci dintr-o durere interioară pe care n-am avut timp s-o ascultăm. Această oboseală apare atunci când:
-Port griji pentru alții fără să-mi dau voie să le procesez pe ale mele.
-Îmi reprim emoțiile de dragul armoniei, dar în mine se adună un „zgomot” interior greu de dus.
-Nu-mi mai permit timp pentru mine, crezând că pot funcționa la nesfârșit fără „reîncărcare”.
-Trăiesc în tensiune prelungită, fără momente reale de repaus mental.
Din punct de vedere psihologic, vorbim despre o hiperactivare a sistemului nervos simpatic – acel sistem care ne pregătește pentru „luptă sau fugi”. Când suntem mereu în alertă, chiar și inconștient, corpul nostru rămâne încordat, iar mintea – suprasolicitată. Apare anxietatea, dificultatea de concentrare, tulburările de somn, iritabilitatea, și în timp – o epuizare care nu mai ține de mușchi, ci de suflet.
Oboseala asta nu se vede mereu. Poți să zâmbești, să lucrezi, să fii acolo pentru ceilalți… și totuși, înăuntru, să simți că te stingi.

Nu ești făcut să funcționezi la nesfârșit. Ești om, nu robot. Ai nevoie de pauze, de liniște, de spațiu. Ai nevoie de tine.

De Ziua Psihologului, nu simt nevoia să sărbătoresc neapărat, ci mai degrabă să îmbrățișez în gând toți oamenii care au ...
27/05/2025

De Ziua Psihologului, nu simt nevoia să sărbătoresc neapărat, ci mai degrabă să îmbrățișez în gând toți oamenii care au ales această meserie tăcută și profundă. Cei care stau ore întregi ascultând cu inima. Care caută sens în haos, firul de lumină într-o viață încâlcită de suferință. Știu că nu e simplu să porți în tine atâtea povești.
Și totuși, e atâta frumusețe în meseria asta. În momentele mici, când vezi o licărire de claritate, o respirație care devine mai adâncă, un om care începe să-și vorbească cu mai multă blândețe.

La mulți ani celor care fac loc vieții, chiar și atunci când ea doare!
Să avem grijă unii de alții. Și de noi înșine. Cu aceeași delicatețe cu care avem grijă de cei care ne caută. 🤍

Sunt de părere că emoțiile pe care nu le exprimăm nu se evaporă. Ele se comprimă, se retrag în noi, dar continuă să infl...
25/05/2025

Sunt de părere că emoțiile pe care nu le exprimăm nu se evaporă. Ele se comprimă, se retrag în noi, dar continuă să influențeze felul în care trăim, reacționăm și relaționăm. Tensiunea din umeri, irascibilitatea aparent fără cauză, epuizarea constantă pot fi forme prin care emoțiile încearcă, în absența cuvintelor, să se facă auzite.
Nu cred că vindecarea vine din a evita ceea ce simțim, ci dimpotrivă: din a ne apropia cu blândețe și curiozitate de acele părți din noi pe care le-am lăsat în tăcere. Emoțiile nu cer soluții imediate, ci recunoaștere. Iar exprimarea lor nu înseamnă întotdeauna confesiune, ci uneori doar să spui în gând: „Simt asta. Este real. Nu trebuie să fug.”
În experiența mea, atunci când oamenii își dau voie să numească și să observe ceea ce simt, chiar și în moduri simple cm ar fi prin scris, prin dialog autentic, prin tăceri asumate se deschide un spațiu nou: al ușurării, al clarității și al reconectării cu sine.
Cred că nu ne sperie emoțiile în sine, ci faptul că nu am fost învățați cm să stăm cu ele. Dar odată ce învățăm, ele nu ne mai controlează ci devin ghizi ai propriei vindecări.

Atunci când într-un cuplu, unul dintre parteneri (de cele mai multe ori femeia) ajunge să manifeste o grijă constantă și...
29/04/2025

Atunci când într-un cuplu, unul dintre parteneri (de cele mai multe ori femeia) ajunge să manifeste o grijă constantă și excesivă față de partener („Ai mâncat?”, „Ia-ți geaca!”, „Te-ai odihnit?”), fără să-și dea seama, poate începe să fie percepută mai degrabă ca o figură maternă, nu ca o parteneră de viață.

Zilele trecute, un client mi-a spus cu sinceritate:
„Nu-mi doresc să fac dragoste cu mama. Așa mă face să mă simt.”
Și, oricât de dureros sau incomod ar părea, e o realitate care merită ascultată. Atracția are nevoie de tensiune, de mister, de spațiu, nu doar de grijă și rutină.
Și da, același lucru e valabil și în sens invers: și femeile pot simți că se pierde din pasiune atunci când relația devine prea predictibilă sau când partenerul se transformă într-un coleg de apartament.
Ce ne rămâne de făcut?
Să vorbim. Deschis, sincer, fără rușine.
Să ne întrebăm unul pe altul: Ce s-a schimbat? Ce ne mai dorim? Ce ne aprinde acum?
Pentru că, de multe ori, pasiunile se sting nu din lipsa iubirii, ci din lipsa conectării. Copiii, stresul, oboseala ..toate pot pune presiune pe viața noastră intimă, dar asta nu înseamnă că nu putem să ne regăsim. Important e să nu lăsăm distanța să se așeze între noi în tăcere. Să nu ajungem în punctul în care ne trezim în pat cu un partener pe care nu-l mai recunoaștem.

Pasiunea are nevoie de puțină grijă și multă prezență.
De un strop de mister, de joacă, de curiozitate.
Să nu uităm ce ne-a făcut să ne dorim unul pe altul la început. Și, din când în când, să reaprindem flacăra aceea. Împreună.

Fiecare suflet are ritmul lui de vindecare. Nu te grăbi, nu te compara. E suficient că ai ales să mergi mai departe, chi...
15/04/2025

Fiecare suflet are ritmul lui de vindecare. Nu te grăbi, nu te compara. E suficient că ai ales să mergi mai departe, chiar și cu pași mici.

13/04/2025

Îmbătrânirea nu vine ca un ceas deșteptător. Nu sună brusc într-o dimineață și-ți spune: „Gata. De azi ești bătrână.”
Ea se strecoară în gesturi mici. În renunțări tăcute. În acea privire care nu mai caută nimic. În acel zâmbet politicos, dar gol.
Uneori începe când nu mai pui un ruj roșu pe buze pentru că „nu mai are rost”.
Alteori, când spui „lasă, e prea târziu pentru mine”.
Sau când inima ta nu mai tresare la o floare, la un răsărit... la o melodie veche.

Și totuși…
Există femei al căror trup poartă deceniile, dar al căror suflet rămâne nedomesticit de timp.
Femei care se miră, râd, iubesc, învață. Care nu mai caută aprobări, ci trăiesc autentic.
Le recunoști ușor...nu după haine, ci după prezență. Le simți. Au un soi de lumină în ele.

Pentru că nu anii ne ofilesc, ci abandonul de sine.
Nu trecerea timpului, ci rănile netratate, dorurile îngropate, iubirea neîmpărtășită față de ceilalți, dar mai ales față de noi.

Ca psiholog, am învățat că e mai greu să reînvii un suflet resemnat decât să alini un corp obosit.
Dar am văzut și femei care au renăscut. Nu pentru că viața le-a fost ușoară, ci pentru că au ales să nu se lase.

Așa că, dacă te întrebi când începe bătrânețea, răspunsul e simplu:
Atunci când încetezi să mai crezi în puterea ta de a iubi, de a simți, de a te bucura și de a o lua de la început.

Iar tinerețea?
Ea e mereu disponibilă pentru cine are curajul să trăiască cu sens.

Poate că ai avut momente când ai simțit că te-ai pierdut. Că nu mai știi cine ești, de ce te simți gol sau confuz, de ce...
08/04/2025

Poate că ai avut momente când ai simțit că te-ai pierdut. Că nu mai știi cine ești, de ce te simți gol sau confuz, de ce totul pare să te copleșească.
Dar adevărul este că nu te-ai pierdut.
Ai fost doar prea ocupat să te aduni, să te adaptezi, să te ridici. Ai fost nevoit să supraviețuiești.
Ai învățat să mergi înainte chiar și atunci când ai fi vrut să te oprești. Ai învățat să îți înghiți durerea pentru că „viața merge înainte” și „trebuie să fiu puternic”. Ai învățat să îți pui pe pauză visurile și nevoile, pentru că în momentul acela supraviețuirea a fost mai importantă.

Dar nu te-ai pierdut.
Ești acolo.
Și ai fost tot timpul acolo. În fiecare respirație, în fiecare pas pe care l-ai făcut, chiar și când ai simțit că nu mai poți merge.
Poate că acum, când încerci să te regăsești, totul pare mai confuz decât oricând. Poate că nu mai știi cine ești cu adevărat. Dar răspunsul nu este în a căuta o „nouă versiune” a ta.
Răspunsul este în a te recunoaște așa cm ești acum.
Să te privești fără judecată.
Să îți oferi permisiunea să te regăsești, pas cu pas, în ritmul tău.

De multe ori, ne dorim să schimbăm lucruri în viața noastră cm ar fi comportamente, gânduri, relații dar nu întotdeauna...
02/04/2025

De multe ori, ne dorim să schimbăm lucruri în viața noastră cm ar fi comportamente, gânduri, relații dar nu întotdeauna suntem cu adevărat pregătiți pentru acea schimbare. Schimbarea nu vine pe cale forțată, nu se întâmplă dintr-o dată, și nici nu se face când o impunem dintr-o nevoie urgentă. Se întâmplă atunci când ajungem să fim conștienți de ce vrem, de ce suntem gata să lăsăm în urmă și ce suntem dispuși să îmbrățișăm.
Schimbarea reală vine din interior, atunci când simțim că suntem pregătiți să facem acele ajustări care ne vor ajuta să devenim cea mai bună versiune a noastră. Poate că frica și nesiguranța sunt parte din proces, dar ele ne pot ghida, nu ne opresc.
Când suntem cu adevărat gata, vom ști că momentul este acum.

18/03/2025

Ca psiholog, poți măsura impactul muncii tale în multe feluri, dar nimic nu se compară cu îmbrățișarea sinceră a unui copil. În acel gest, fără cuvinte, se ascunde tot ce contează cu adevărat: încrederea câștigată, siguranța oferită, sufletul vindecat. E dovada că, dincolo de teorii și metode, ai reușit să atingi inima unui copil acolo unde lumea lui avea cea mai mare nevoie de tine. 🤍

Poate că ți s-a întâmplat să simți răceala unor priviri atunci când ai reușit ceva important pentru tine. Să simți că ci...
12/03/2025

Poate că ți s-a întâmplat să simți răceala unor priviri atunci când ai reușit ceva important pentru tine. Să simți că cineva te măsoară nu cu admirație, ci cu un soi de nemulțumire tăcută. Și poate că, fără să vrei, te-ai întrebat: Oare am făcut ceva greșit?
Nu, nu ai făcut nimic greșit. Oamenii nu invidiază ceea ce nu are valoare. Invidia nu este despre tine, ci despre dorințele neîmplinite ale celuilalt, despre propriile lui frici, despre ce și-ar fi dorit să aibă, dar nu știe încă cm să obțină. Dar știi ce poți face? Să mergi mai departe cu inima împăcată. Să nu îți ascunzi bucuriile doar pentru că altcineva nu le poate înțelege. Nu te lăsa influențat de umbrele altora, ci lasă-ți lumina interioară să evadeze prin toți porii, chiar și atunci când nu este înțeleasă de toți.

Așa că strălucește. Fii inspirație. Și mai ales, nu-ți cer scuze pentru cine ești.

Address

Alba Iulia

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psiholog Clinician Iova Alexandra posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category