No, servus ție om fain! Eu sunt Adina Maria versiunea 2.0 în evoluție 😀
Io îs genul care vrea să vadă numai zâmbete și fericire în jur, vreo 40 de ani de-amu’nainte…că până acu’… o fost viața cm o fost! Da’ de-acu ‘nainte o să fie trăsnet de faină, că n-ai cm altfe!l:))) Ai numa’ două variante: ori ești bine, ori ești bine. Alege pe care vrei! Mie îmi place să văd oameni fericiți în jurul meu și am făcut din asta misiunea vieții mele! Acum 5 ani am început să lucrez cu mine după un divorțul din care am rămas singură cu trei copii. Doamne Doamne sau Universul m-a adus pe calea asta de medicină holistică și spirituală.
Învățând tot felul de terapii, citind, mergând mereu la cursuri am ajuns să fiu bine și să-i ajut și pe alții. Acum am o grămadă de clienți care îmi trec pragul cabinetului sau din mediul online care învață cm să lucreze cu ei și să își găsească fericirea în relații. Îi tare fain să văd cm li se schimbă viața în bine și îmi place că deși după terapie îs pe picioarele lor, totuși revin din când în când de dragul terapiei. Oamenii ăștia m-au inspirat să mă bag pe online, că deja 1 la 1 nu mai răzbesc, însă pe online pot ajuta mai mulți oameni faini ca tine, așa că mini cursul ăsta îi primul pas în direcția asta. Tot pentru voi am inventat chiar și o terapie unică în lume: RAPT Reprogramarea ADN-ului Psihologic Transmis. De ce? Păi voi nu v-ați săturat să tot cărați în spate emoții și probleme care nu îs ale voastre??? Mda, moștenim odată cu genele biologice și tăte negativismele de pe lume, emoții, eșecuri, traume blocate în codul genetic transmis.
Și apoi te mai miri de ce repeți si trăiești aceleași rahaturi !? Nici nu ai habar că unele nu-s ale tale și de fapt trăiești destinele altora din arborele genealogic … da’ no, șezi blând! Că m-ai găsit amu’ și scapi cu bine:)))
Am trecut și eu prin multe rahaturi, dar până la urma am găsit pe cineva special. Îi greu să găsești omu’ potrivit, dar nu imposibil! Dacă eu am reușit, cu 3 copii după un divorț, și după alte câteva relații eșuate, să-mi găsesc fericirea, apăi pe tine ce te ține?