11/12/2025
Opusul nesimțirii nu este bunul-simț, ci simțirea.
Pentru că nesimțirea, în sens profund, nu este un defect de educație, ci o absență a percepției interioare. Este momentul în care emoția, starea sau trăirea celuilalt nu mai ajunge la tine. Nu te mai ating, nu te mai mișcă, nu-ți mai transmit nimic. În lipsa acestei simțiri, care îți spune cm să reacționezi, comportamentul tău devine automat, rece, lipsit de o conectare reală cu viața, cu evenimentele și cu trăirea celuilalt.
Un om devine „nesimțit” în clipa în care nu mai simte. Când nu mai are acces la emoție: așa apare nesimțirea: din ne-simțire.
De aceea este complet inutil, să îi ceri bun-simț unui om care nu are simțire față de tine. Sau să îi reproşezi această lipsă de simțire, de parcă simțirea ar fi o alegere mentală, când este în primul rând o trăire dincolo de mintea conştientă.
Să-i spui unei persoane „m-ai rănit cu ce ai făcut” și ea să răspundă cu „nu văd de ce” nu înseamnă lipsă de educație, ci lipsă de conectare: dacă nu simți cm mă răneşte ce faci, cm ai putea reacționa altfel? Dacă nu simte impactul lipsei sale de simțire asupra ta nu are cm să-l înțeleagă. Îi poți explica logic, îi poți repeta, îi poți cere atenție, dar nu poate integra într-o reacție interioară ceva ce nu ajunge la el. Nu educi sau reprogramezi tu un om care dinspre trăirea lui nu ajunge către emoția ta.
În relațiile apropiate, această discrepanță devine dureroasă: omul de la care te aştepți să te simtă, reacționează superficial sau deloc. Nu pentru că nu vrea, ci pentru că nu poate mai profund de atât.
Simțirea generează bun-simț, nu invers.
Bunul-simț este un comportament învățat din exterior, dar, simțirea este o marcă a unei conexiuni care vine din interior.
Fără această conexiune reală, bunul-simț devine doar o mască. Poți părea politicos, rămânând în același timp complet lipsit de profunzime în raport cu celălalt.
Nesimțirea este starea în care omul nu poate integra emoția altuia, nu poate citi contextul, nu poate lega cauza de efect, nu poate înțelege profunzimea situațiilor.
Când simțirea se închide(fie din traumă, fie din ego, fie din oboseală emoțională) omul devine lipsit de o conectare reală cu viața, cu evenimentele și cu experiențele emoționale ale celorlalți. Această lipsă interioară se manifestă în comportamente pe care noi le numim "nesimțire'.
De aceea, da, opusul nesimțirii nu este bunul-simț, ci simțirea însăși: acolo unde simțirea este vie, atentă și prezentă, reacțiile devin naturale, blânde, potrivite. Acolo unde simțirea lipsește, apare superficialitatea conștiinței și, odată cu ea, nesimțirea.
Atunci când simțirea apare sau renaște, nesimțirea dispare.
Sursa foto: tumblr