Alexandrina-Ana Rînziș

10/09/2025

Lumea copiilor de azi e plină de informație. Ei se descurcă de minune cu tabletele și jocurile online, dar adesea le e greu să spună simplu: „Sunt supărat” sau „Am nevoie de ajutor.”

08/09/2025

Când comunici…
🐢 PASIV

Se vede prin:
Nu privești în ochi
Te uiți în jos
Nu spui ce simți sau ce ai nevoie
Eviți problemele

Sună așa:
„E ok, cm vrei tu.”
„Pe nimeni nu interesează ce simt eu.”
„Lasă, nu vreau să fac probleme.”

Când comunici…
🐅 AGRESIV

Se vede prin:
Dai ochii peste cap
Arăți cu degetul
Folosești cuvinte furioase sau forțate
Te gândești doar la nevoile tale
Ești dur sau autoritar

Sună așa:
„Așa facem și gata.”
„Nu stai cu mine dacă nu faci cm zic eu.”
„Tu ești de vină…”

Când comunici…
🦉 ASERTIV

Se vede prin:
Privești în ochi
Vorbești calm, dar ferm
Îți respecți drepturile și pe ale celorlalți

Sună așa:
„Nu vreau să merge la film. Vrei să facem altceva împreună?”
„Mă simt trist când spui că nu pot participa.”
(Folosești propoziții care încep cu „Eu…”)

🌱 Asertivitatea nu e nici pasivitate, nici agresivitate.
E curajul de a spune ce simți și ce vrei, fără să-i rănești pe ceilalți.

08/09/2025

🌱 EQBOOST revine din toamnă!
9 ateliere interactive de comunicare asertivă și dezvoltare emoțională pentru copii + 1 atelier bonus pentru părinți.
👧🧒 Copiii de azi au la îndemână informații nelimitate. Știu să se descurce pe tablete și jocuri online, dar nu știu întotdeauna să spună simplu:
„Sunt supărat.”
„Am nevoie de ajutor.”

Și atunci… se închid în ei, ridică tonul, izbucnesc sau trântesc lucruri.
💡 Aici intervin atelierele de dezvoltare emoțională și comunicare asertivă: îi învățăm să-și înțeleagă emoțiile, să și le exprime cu încredere și să relaționeze sănătos cu cei din jur.

🎲 Cum lucrăm?
Prin joc, role-play, exerciții interactive și povești – pentru că un copil învață cel mai bine atunci când se simte în siguranță și se distrează.
🔍 De ce e importantă comunicarea asertivă?

- Copilul începe să prindă mai multă încredere în el.
- Va putea să-și construiască relații mai sănătoase și prietenii mai stabile.
- Prin exercițiu repetat va descoperi modalități de a se apăra verbal fără a răni sau a se închide în el.
- Încet-încet, va reuși să gestioneze mai bine frustrările și să caute soluții în loc de ceartă sau retragere.
- Va începe să recunoască emoții precum furia, dezamăgirea sau tristețea și să le exprime mai clar. Asta nu înseamnă că nu va mai avea crize, dar le va înțelege mai bine și le va depăși mai repede.

💡 Schimbările nu apar peste noapte, dar fiecare exercițiu îi oferă
copilului un mic pas spre mai multă siguranță, echilibru și autonomie emoțională.

💬 Comunicarea asertivă nu se predă dintr-o carte. Se exersează. Se joacă. Se învață prin experiență. Fără ea, preadolescenții devin ușor frustrați, adolescenții se simt copleșiți, iar ca adulți pot avea dificultăți în relații.

📅 Program:
Grupa 9–12 ani → marți, ora 18:30 (din 30 septembrie)
Grupa 6–9 ani → miercuri, ora 17:00 (din 1 octombrie)
👥 10 copii / grupă | ⏰ 60 min | 💵 60 lei / atelier
💵 Preț: 60 lei / atelier
👥 Număr maxim: 10 copii / grupă

👩‍🏫 Facilitator:
Psiholog, Consilier în dezvoltare personală – Rînziș Alexandrina Ana
Atelier bonus pentru părinți – ca să duci acasă tot ce a învățat copilul.

📌 Pentru înscrieri completează formularul https://forms.gle/tqTPCejaBxRr8etR8
Asigură copilului tău un loc!

31/08/2025

Nu știi cm să-l ajuți când tace, se închide în el sau izbucnește brusc în plâns sau crize de furie?
E un lucru absolut normal. De cele mai multe ori, nu e vorba de „obrăznicie” sau „timiditate”, ci de faptul că nu are încă instrumentele potrivite ca să-și exprime emoțiile și nevoile într-un mod sănătos.
🎮 Jocurile și ecranele oferă stimulare, dar nu dezvoltă inteligența emoțională. Copiii care petrec timp online au mai puține ocazii să exerseze empatia, răbdarea și exprimarea clară. Asta poate duce la izolare și lipsă de încredere în viața reală. Iar când vine un conflict real, nu știu cm să reacționeze.
Oferă-i uneltele potrivite: înscrie-l la EQBOOST „Ateliere de comunicare asertivă pentru copii”.
🔍 De ce e importantă comunicarea asertivă?
- Copilul începe să prindă mai multă încredere în el.
- Va putea să-și construiască relații mai sănătoase și prietenii mai stabile.
- Prin exercițiu repetat va descoperi modalități de a se apăra verbal fără a răni sau a se închide în el.
- Încet-încet, va reuși să gestioneze mai bine frustrările și să caute soluții în loc de ceartă sau retragere.
- Va începe să recunoască emoții precum furia, dezamăgirea sau tristețea și să le exprime mai clar. Asta nu înseamnă că nu va mai avea crize, dar le va înțelege mai bine și le va depăși mai repede.
💡 Schimbările nu apar peste noapte, dar fiecare exercițiu îi oferă copilului un mic pas spre mai multă siguranță, echilibru și autonomie emoțională.
💬 Comunicarea asertivă nu se predă dintr-o carte. Se exersează. Se joacă. Se învață prin experiență. Fără ea, preadolescenții devin ușor frustrați, adolescenții se simt copleșiți, iar ca adulți pot avea dificultăți în relații.
👧🧒 Ce include programul EQBOOST:
✨ 9 ateliere interactive pentru copii, cu jocuri, exerciții și role-play – pentru ca învățarea să fie firească, prin experiență ✨ + 1 atelier bonus pentru părinți – pentru ca tu să știi cm să continui acasă ceea ce copilul învață la atelier.
🎯 Un program gândit realist, cu obiective clare și exerciții adaptate vârstei. Nu promite miracole, dar oferă copilului tău ceva esențial: vocea lui, folosită cu încredere și respect.
📅 Program:
Grupa 9–12 ani: marți, ora 18:30, 60 min, din 30 septembrie.
Grupa 6–9 ani: miercuri, ora 17:00, 60 min, din 1 octombrie.
📌 Pentru înscrieri completează formularul https://forms.gle/tqTPCejaBxRr8etR8
Asigură copilului tău un loc!
💵 Preț: 60 lei / atelier
👥 Număr maxim: 10 copii / grupă
👩‍🏫 Facilitator:
Psiholog, Consilier în dezvoltare personală – Rînziș Alexandrina Ana

10/07/2025

De la Copilul Model la Adultul în Oboseală Cronică.

Se tot vorbește despre copiii „răi”. Veșnic obraznici, agitați și nerecunoscători. Ei bine, azi, pe vremea asta ploioasă, simt nevoia să pun puțin lupa și pe cei „buni”. Prea buni. Pentru că, bine zice vorba aceea veche, „așa-i rău, da nici așa nu-i bine”.
De ajutor, cu un zâmbet constant, niciun protest. De la teme făcute, până la faptul că se joacă cuminte singur liniștit într-un colț și nu pune întrebări incomode.

Copilul „cuminte” a învățat repede că iubirea se primește mai ușor dacă ești „bun”, dacă nu contrazici, dacă nu deranjezi, dacă eviți greșeala și păstrezi linia dreaptă. E o tactică impecabilă, ce-i drept.
Devine un expert în a ghici nevoile celorlalți, un fel de cititor de gânduri cu normă întreagă, dar analfabet în fața propriilor simțiri. Da, atât de bun, încât aproape că nu mai are loc pentru el în propria viață. Pare un copil fericit, adaptat – pare. E ușor de crescut doar pentru că a înțeles devreme că e mai bine să se diminueze decât să înfrunte riscul de a fi respins.

Acest copil „cuminte” devine, inevitabil, adultul care are grijă de toți, mai puțin de el însuși. Un adult care duce – mult. Zâmbește, mai ales când e obosit, și pare mereu disponibil, implicat, atent. Dar, în interior, senzația că nu mai are aer devine tot mai apăsătoare. E ca și cm ar purta un costum cu trei numere mai mici, care-l strânge din toate părțile, dar nu-l dă jos nici în ruptul capului, pentru că a fost lăudat pentru cât de bine-i stă cu el.

E omul care tace când ar avea ceva de spus, care spune „nu contează” când, de fapt, îl macină. Oferă fără să ceară și se simte vinovat când încearcă să se oprească. Nu mai știe cum. În lumea lui, o pauză se traduce automat ca o lipsă de iubire față de ceilalți. Crede că o face din iubire, dar în adâncul sufletului e doar frică. Frica de a pierde singura formă de afecțiune pe care a cunoscut-o: acceptarea condiționată.

La început, funcționează impecabil, însă în timp, costumul cumințeniei începe, încet, să strângă. Devine prea mic pentru atâta viață îngropată.

Când nu e loc pentru exprimare directă, emoțiile și nevoile reprimate își caută alte căi de ieșire – prin corp. Pot apărea insomnii, migrene, stomac iritat fără o cauză evidentă, intestin iritabil sau o oboseală cronică ce nu dispare nici după zece ore de somn. Fostul copil cuminte, ajuns adult, ajunge, în unele cazuri, să simtă vinovăție până și când e bolnav, pentru că nu mai poate fi mereu „în standard” pentru ceilalți. Mintea lui n-a uitat niciodată că, undeva în copilărie, a învățat că iubirea se păstrează dacă ești „cum trebuie”, dar niciodată dacă ești, pur și simplu, tu.

Înainte să lăudați tare copilul „model”, aruncați o privire mai atentă. Este cu adevărat fericit, sau doar joacă un rol impecabil? Un pic de rebeliune constructivă în copilărie ar putea salva un adult de ani de zile de frustrări, migrene și poate de mulți bani cheltuiți pe terapie.

07/05/2025

Timiditate sau anxietate socială? Cum le recunoști la copilul tău

Poate ai observat că cel mic se retrage când ajunge într-un loc nou.
Se agață de tine, se ascunde în spatele tău, nu spune nimic la început.
Te întrebi: „O fi doar timid?” Sau „E ceva mai mult?”

Hai să ne uităm împreună.

✅ Timiditatea – un început tăcut, dar firesc

Timiditatea nu e o problemă.
Este o reacție naturală în fața necunoscutului. Copilul pare retras, dar e atent. Nu refuză, ci se apropie în ritmul lui.

Cum se manifestă?
• Se rușinează ușor, dar nu evită complet
• Se retrage, dar observă și se adaptează în timp
• Are nevoie de siguranță, blândețe, răbdare
• Preferă grupuri mici și activități liniștite
• Se agață de tine în prezența unui străin
• Ezită la început, dar se deschide treptat

Timiditatea se topește în siguranță. Nu are nevoie de grabă, ci de încredere.

⚠️ Anxietatea socială

Aici nu mai vorbim despre rușine trecătoare, ci despre o teamă care doare.
Anxietatea socială e frica de a fi văzut, de a greși, de a nu fi destul. Copilul nu se retrage doar — evită, se blochează, se închide.

Cum o recunoști?
• Refuză categoric să meargă la școală, petreceri sau alte locuri cu oameni
• Se teme constant că ceilalți îl vor judeca
• Are gânduri precum: „Toți se uită la mine”, „Voi spune ceva greșit”
• Se compară mereu și se simte inferior
• Se auto-critică, se izolează, își pierde încrederea în sine

Anxietatea socială nu trece doar cu răbdare. Are nevoie de înțelegere profundă și ajutor specializat.

🔍 Ce poți face ca părinte?
• Nu grăbi și nu eticheta: „E prea sensibil”, „E leneș”, „E obraznic”
• Fii un spațiu de siguranță, fără presiune
• Încurajează-l pas cu pas, fără forțare
• Și dacă frica devine lanț, caută un specialist care să-l ajute să-l desfacă

Timiditatea are nevoie de timp.
Anxietatea are nevoie de sprijin real.
Amândouă au nevoie de tine — prezent, calm, fără grabă.

01/05/2025

Pentru tine, fetiță cu “țoale alese de tine”

Te-am văzut.
Știu că poate n-ai plâns atunci. Că ai înghețat. Uneori, rușinea nu țipă. Doar te strânge în piept și nu te mai lasă să respiri.

Vreau să-ți spun că nu ai greșit.
Nici cu rochia.
Nici cu autograful cerut lui Selly.
Nici cu tăcerea.

Când cineva mare strigă să nu-l faci de râs, de fapt, vorbește despre propria lui frică.
Nu despre tine.

Când o glumă taie aerul,
când râsul vine pe seama rușinii altuia —
nu mai e glumă. E putere prost folosită.
E deghizarea frustrărilor în zâmbet.

Tu nu ești o poantă.
Nu ești o lecție despre generații.
Nu ești „râsul serii”.

Tu ești dintr-o altă generație, da.
Și asta e un dar, nu o vină.
Tu să ai curajul de a fi așa cm simți.
Ai voce. Ai dreptul să fii.

Să nu-ți fie rușine că l-ai admirat pe Selly.
Sau că n-ai citit încă toate cărțile „importante”.
Nicio carte din lume citită nu valorează și nu te face mare dacă-i faci mici pe alții.

Și când o să-ți vină să crezi că nu ești destul,
că trebuie să taci, să nu deranjezi,
să fii mai puțin ca să fii acceptată —
să-ți amintești seara aia.
Nu pentru durere.
Ci pentru că, în mijlocul “glumei”, tu ai rămas dreaptă.
Mică, dar dreaptă.

Și, cumva, tăcerea ta a vorbit pentru toți copiii din generația ta.

Tu n-ai nevoie de aplauze.
Ține “țoalele” pe care le vrei. Ține visul.

https://adevarul.ro/amp/showbiz/vedete/scene-socante-la-premiile-gopo-actorul-claudiu-2439993.html

credit foto Adevărul

Actorul Claudiu Bleonț, invitat la Premiile Gopo marți seară, 29 aprilie, a fost autorul unui moment scandalos, umilindu-și fetița pe care a adus-o cu el la eveniment.

25/04/2025

Și nu, nu e o vină.
E doar un semn că undeva, pe drum, ai învățat că valoarea ta vine din privirea celuilalt. Că liniștea vine din alte brațe care te țin. Că dacă nu sunt acolo... te pierzi.

Dar nu ești defect(ă). Doar rănit(ă).
Și din rana asta pornește o nevoie: să fii văzut(ă), iubit(ă), ținut(ă).
Numai că iubirea reală începe în spațiul acela în care nu mai fugi de tine.

Nu e simplu.
Dar e posibil.
Poți învăța. Cu blândețe. Cu răbdare.
Să te simți întreg(ă) și cu tine.
De multe ori nu e despre a rupe legătura.
E despre a-ți recâștiga rădăcinile.

„Tu când te-ai simțit ultima oară întreg(ă) doar cu tine?”

23/04/2025

22/04/2025

Poți să fii un om bun
și totuși să spui „nu”.

Poți avea o inimă caldă
și totuși să pleci.
Să taci. Să te oprești.

Nu e egoism.
E graniță.
E gestul ăla tăcut prin care spui:
„Și eu contez.”

Egoismul ia.
Limita spune: „Până aici.”

Și dacă unii nu înțeleg,
nu înseamnă că n-ai fost bun.
Poate doar ai fost bun prea mult timp
fără să-ți întrebi inima dacă mai poate.

15/04/2025

Nu știu momentul exact când am învățat lecția amară a abandonului. Poate au fost niște brațe dragi ce, într-o zi, n-au mai venit să mă ridice. Poate a fost acea voce caldă ce brusc a amuțit.
Sau poate mai târziu, când un prieten drag n-a mai vrut să mă strângă de mână. Ori poate când am iubit și m-am trezit singură, cu un „îmi pare rău” rece, scris pe un bilet mototolit.

Abandonul nu e ceva greu de ghicit.
E o gheară rece ce se înfige în piept. Îl simți cu toată ființa ta când vine — doar că, uneori, nu-l recunoști, fiind îmbătat de vraja speranței sau de golul incertitudinii.

Uneori, abandonul are o limpezime tăioasă.
Cineva se desprinde, trântește o ușă, se rupe, dispare. Indiferent de motiv, de scuze, e înghițit de un neant mai tăcut decât liniștea însăși.

Alteori, e perfid. Vine încet, tiptil, până când ceva ce era odată viu și vibrant devine gri. Omul rămâne lângă tine, îți zâmbește, îți vorbește, ca și cm încă ai conta. Dar ochii lui nu te mai văd.
Și știi. Simți, până în măduva oaselor, că ai fost uitat chiar încă de când te ținea la pieptul lui.

Dar cel mai negru- abandon - e când te abandonezi singur.
Când zâmbești și spui „e ok”, în timp ce în tine urlă și se zbat toate cuvintele rămase nespuse.
Când îți cobori vocea până la șoaptă, ca să nu deranjezi.
Când îți îngropi visele sub straturi de „nu contează” sau „o să vină și ziua aceea”. Când îți calci demnitatea, sperând că o să fii iubit, atunci când n-o să mai ceri nimic.

Și doare.
Și știi ce e cel mai pervers? Că te înveți cu durerea.
Ți-o tatuezi pe piele și o porți cu tine — în așternuturi, în zilele cu soare. Te obișnuiești să-ți spui „asta e viața”.
Zâmbești în poze, dar undeva, în străfundurile sufletului tău, știi că zâmbetul tău adevărat arată altfel.

Până într-o zi.
Până într-o zi în care înțelegi că nu ești plecările lor.
Nu absența lor îți scrie destinul.
Nu privirile goale spun cine ești.

Și mai mult decât atât:
Ești întreg, chiar și atunci când te simți spart în mii de bucăți.
Ești fiecare dimineață în care te-ai ridicat. Ești toată dragostea pe care ai fost gata să o oferi, chiar dacă nimeni nu a știut cm să o primească.

Și când ți-e frică, când întinzi mâna să te agăți de cineva —
Îți amintești că:
Tu ești drumul.
Ai puterea să-ți ții cursul, cu sau fără ei.

08/04/2025

Am vorbit despre curaj. Curajul de a cere. Curajul de a spune: „Și eu contez.” Despre cum, uneori, nu lipsa drepturilor ne înfrânge, ci lipsa curajului de a le cere.

Am observat cm minciuna doare mai tare când ne atinge direct
și cm se estompează când nu e despre noi.

Am vorbit despre cm stăm uneori spectatori la propriile noastre vieți.
Cum lăsăm pe alții să ne fie vocea.
Să ne definească granițele.
Să spună ce merităm și cât valorează tăcerile noastre.

Adevărata îndrăzneală nu e în vorbe.
E în gesturile mici.
În clipa în care spui „nu” și rămâi, chiar dacă ți-e frică.
În momentul în care te ridici pentru tine, nu pentru că ai șanse să câștigi,
ci pentru că nu mai poți sta jos fără să te pierzi.