Cabinet Individual de Psihologie Geta Mocanu-Apostu

28/10/2025

Cititul profund nu este un lux cognitiv.
Este un proces metabolic de vindecare a creierului.

Trăim într-o epocă în care mintea este fragmentată în notificări, iar atenția – amputată în milioane de bucăți de stimuli rapizi. Ne hrănim creierul cu “gustări mentale”, dar îi refuzăm hrana profundă: gândurile care ne regenerează, ideile care ne cresc, liniștea interioară care permite conștiinței să respire.

📖 Cititul profund nu înseamnă doar a parcurge textul, ci a fi prezent în el. A-i permite să ne remodeleze conexiunile neuronale, să reducă inflamația mentală și să reactiveze rețelele de reflecție, empatie și autoreglare. Nu este un hobby pentru intelectuali. Este un act de auto-vindecare. Este felul în care creierul își reface ordinea după haos. Este respirația lui lungă, într-o lume care ne obligă să trăim în apnee.

Nu ne pierdem în cărți. Ne regăsim.

📌 Când a fost ultima dată când ai citit nu ca să termini o carte, ci ca să te întorci în tine?
Poate că nu avem nevoie de mai mult timp. Avem nevoie de mai multă adâncime.
Poate că nu îți lipsește o vacanță. Îți lipsește o coborâre în liniștea ta interioară.

🌿 Cărțile nu fug nicăieri. Dar mintea noastră a început deja să o facă.

21/10/2025

Când vocea ta devine prea puternică, copilul tace.

Uneori nu e despre neascultare. E despre teamă. Despre cm tonul nostru poate opri o voce mică din a se mai face auzită.

Copiii învață să se exprime doar într-un climat emoțional sigur.
Un ton ridicat poate activa frica și blocajul — mai ales la cei sensibili sau anxioși.

Dacă ai observat la copilul tău momente de blocaj, tăcere în fața adulților sau dificultăți de exprimare, poți lua legătura cu mine pentru o evaluare și sprijin adecvat.

📌 Dacă observi acest tip de comportament la un copil, consilierea psihologică poate ajuta la reglarea anxietății și la redobândirea încrederii de a vorbi în fața altora.

📞 Pentru programări sau întrebări, mă poți contacta în privat.

20/10/2025

Când un copil nu vorbește, nu înseamnă că nu are nimic de spus.

Există copii care se blochează în fața cuvintelor nu pentru că sunt „timizi”, ci pentru că, la nivel profund, corpul lor a învățat să se protejeze prin tăcere.

Mutismul selectiv și dificultățile respiratorii (cum este astmul) pot fi expresii ale anxietății timpurii. Nu este o alegere conștientă. Este un mecanism de supraviețuire.

🔹 În loc să ne grăbim să „obligăm copilul să răspundă”, avem nevoie să îi oferim un spațiu sigur, unde vocea lui nu este forțată, ci așteptată cu răbdare.

Tăcerea nu e gol. Tăcerea e un mesaj. Și uneori este primul semn că psihicul are nevoie de ajutor.

📌 Dacă observi acest tip de comportament la un copil, consilierea psihologică poate ajuta la reglarea anxietății și la redobândirea încrederii de a vorbi în fața altora.

📞 Pentru programări sau întrebări, mă poți contacta în privat.

16/10/2025

În contextul discuțiilor actuale despre perfecționism și toleranța la frustrare, este important să explorăm rădăcina emoțională a acestui comportament..

Perfecționismul este un construct multidimensional în psihologie și psihoterapie, care se referă la tendința de a stabili standarde extrem de înalte pentru sine și/sau pentru ceilalți, însoțită de o evaluare excesiv de critică a performanței proprii.

Ceea ce este esențial de înțeles este distincția între cele două tipuri principale de perfecționism:

1. Perfecționismul Adaptativ (Sănătos)
Acest tip este adesea asociat cu dorința de excelență și are conotații pozitive.

Standarde: Sunt ridicate, dar realiste și realizabile.

Reacție la eșec: Eșecul este văzut ca o oportunitate de învățare și de îmbunătățire, o motivație.

Stima de sine: Nu este bazată exclusiv pe atingerea acelor standarde.

Emoții: Copilul simte plăcere și satisfacție în rezolvarea problemelor dificile și în succesul obținut prin efort. Este mai perseverent și rezistent la efort.

2. Perfecționismul Dezadaptativ (Nesănătos sau Patologic)
Acesta este tipul care generează distres (suferință psihică) și este asociat cu probleme de sănătate mintală.

Standarde: Sunt nerealiste sau de neatins.

Motivația: Nu este dată de bucuria de a realiza, ci de o frică catastrofală de eșec (teama de a greși, de a dezamăgi, de a fi criticat sau respins).

Autoaprecierea: Este puternic bazată pe capacitatea de a atinge acele standarde imposibile.

Comportament:
Autocritică excesivă și gândire dihotomică ("totul sau nimic").
Anxietate continuă, nervozitate, frustrare exagerată în caz de greșeală.

Tendința de a procrastina (a amâna) sarcini din teama că rezultatul nu va fi suficient de bun.

Dificultăți în luarea deciziilor sau finalizarea sarcinilor, pentru că simt că "nu e niciodată gata perfect".

În cazul unui eșec, copilul generalizează ("Nu voi lua niciodată examenele astea!").

Perfecționismul la Copii
La copii, perfecționismul dezadaptativ este deosebit de dăunător și poate fi un factor de risc pentru dezvoltarea ulterioară a unor tulburări psihice precum:
Anxietatea (inclusiv anxietatea socială și de performanță). Depresia.
Tulburările alimentare (ex. anorexie). Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) (deși perfecționismul nu este TOC, poate exista o suprapunere sau o confuzie a termenilor).

Factori de Dezvoltare
Perfecționismul nu este o trăsătură înnăscută, deși poate exista o componentă genetică în temperament. El este, în mare parte, dobândit prin educație și mediu:

Modelul familial: Preluarea perfecționismului direct de la părinții perfecționiști.

Așteptări parentale ridicate: Părinți care setează standarde nerealiste sau care acordă o atenție sporită doar rezultatelor foarte bune.

Iubirea condiționată: Copilul simte că aprecierea și acceptarea părinților depind de performanțele sale ("Te iubesc pentru ce faci, nu pentru cine ești").

Critica constantă/Lipsa de validare: Critici frecvente sau lipsa de laudă pentru efort/implicare, ci doar pentru rezultat.

Controlul psihologic parental: Un control excesiv care inhibă autonomia copilului și îl forțează să adopte comportamente perfecționiste dăunătoare ca răspuns.

Presiunea academică: Un mediu școlar sau social foarte competitiv sau mesaje de tipul "Trebuie să iei numai 10!".

În psihoterapie, intervenția se axează pe conștientizarea tiparului de gândire (gândirea dihotomică, autocritica), pe gestionarea anxietății asociate eșecului și pe înlocuirea standardelor nerealiste cu obiective sănătoase. Se lucrează cu copilul pentru a se concentra pe efort și progres, nu pe rezultat, și pentru a redefini eșecul ca parte naturală a învățării.

Call now to connect with business.

16/10/2025

Copilul nu are nevoie de un părinte perfect.
Are nevoie de un părinte echilibrat.
Echilibrul tău este primul lui model de siguranță.

15/10/2025

În contextul discuțiilor actuale despre perfecționism și toleranța la frustrare, este important să explorăm rădăcina emoțională a acestui comportament...

🎯 Perfecționismul la copii nu este o virtute. Este o formă de autoagresiune învățată.

Când un copil plânge pentru că nu i-a ieșit perfect, nu vedem acolo ambiție, ci teamă.
Teama de a greși.
Teama de a dezamăgi.
Teama că, dacă nu e „cel mai bun”, nu mai merită iubirea sau atenția adultului.

Perfecționismul nu se naște dintr-o toleranță scăzută la frustrare, ci din relații în care iubirea s-a legat prea strâns de performanță.
E copilul care a învățat că trebuie să facă bine ca să fie văzut, nu doar ca să se bucure.
Că trebuie să impresioneze ca să conteze.
Că greșeala doare, pentru că greșeala a fost mereu urmată de critică, dezamăgire sau tăcere.

În realitate, perfecționismul e o formă de control interiorizat: „Dacă fac totul impecabil, poate scap de durerea de a fi judecat”.
Dar în spate rămâne anxietatea, autodevalorizarea și o voce interioară care nu tace niciodată: „Puteai mai bine.”

Când vorbim despre copii perfecționiști, nu avem nevoie de exerciții de „toleranță la frustrare”.
Avem nevoie de siguranță relațională.
De adulți care spun:
„Te iubesc și când greșești.”
„Îți sunt alături, nu doar când reușești.”
„Greșeala nu te definește, te ajută să crești.”

Pentru că vindecarea perfecționismului nu se face prin performanță, ci prin acceptare de sine.

14/10/2025

10/10/2025

Ziua Mondială a Sănătății Mintale – 10 octombrie

Sănătatea mintală nu înseamnă doar absența unei tulburări.
Înseamnă echilibru, sens, conexiune și capacitatea de a reveni — chiar și atunci când viața apasă prea tare.

În cabinet, vedem în fiecare zi câtă forță se ascunde în oamenii care cer ajutor.
Să normalizezi discuția despre emoții este un act de curaj, nu de slăbiciune.
Astăzi, ne amintim că mintea are nevoie de grijă, la fel ca trupul.

💚 Ai grijă de tine. Cere sprijin când simți că nu mai poți singur.
Este primul pas spre vindecare.

📍Cabinet Individual de Psihologie Geta Mocanu-Apostu

10/10/2025

🧩 Dezangajarea cognitivă – când mintea elevului „se deconectează”, deși corpul e în bancă.

Tot mai mulți elevi par „prezenți”, dar nu mai sunt implicați. Privesc, aud, dar nu mai procesează. Este ceea ce psihologia educațională numește dezangajare cognitivă – un mecanism de retragere din sarcinile școlare, care apare atunci când elevul se simte copleșit, nevalidat sau lipsit de sens.

🔹 Cum se manifestă:
– refuzul de a începe o activitate sau de a o duce până la capăt
– atenție fragmentată, gânduri „în altă parte”
– performanțe fluctuante, fără cauze obiective
– lipsă de interes față de teme, feedback sau progres

🔹 Cauze frecvente:
– suprasolicitare cognitivă și emoțională
– teama de eșec sau de evaluare
– absența sensului personal („La ce-mi folosește asta?”)
– relații școlare reci, bazate pe critică sau competiție

🔹 Ce putem face:
– conectarea emoțională înaintea sarcinii cognitive
– explicarea scopului și relevanței învățării
– încurajarea efortului, nu doar a reușitei
– micro-pauze mentale, exerciții de respirație și reflecție
– colaborare între diriginte, profesor consilier și familie

📍În spatele unui elev „dezinteresat” se află adesea un copil care s-a protejat de un stres prea mare, de prea multă presiune sau de prea puțin sens.
Reangajarea începe cu înțelegerea, nu cu pedeapsa.

13/06/2025

🎓 Ce rămâne după un atelier despre agresivitate?
Rămân înțelegeri simple, adânci, scrise cu mâna sinceră a adolescenței:

📝 „Am învățat să-mi controlez impulsurile.”
📝 „Să ascult cu adevărat, nu doar să par atent.”
📝 „Fiecare om e o carte care merită descoperită.”
📝 „Reacțiile pot fi educate cu blândețe.”

Așa arată emoția învățată.
Așa se simte o sală de clasă în care fiecare copil e văzut, auzit și înțeles.

💬 Mulțumesc, copii.
🎤 Eu doar am facilitat. Voi ați construit legătura.

02/06/2025

🔴 Uneori, semnele nu vin din viitor, ci dintr-o oră obișnuită, dintr-un final grăbit de clasa a VIII-a, dintr-un gest de indiferență sau o replică aruncată prea ușor.

Am simțit azi nevoia să spun ceva în numele tuturor celor care încă încearcă să țină direcția — chiar și atunci când pare că nimeni nu mai ascultă.

📌 Dragi părinți, copiii au nevoie nu doar de iubire, ci și de ghidare. Nu doar de explicații, ci și de limite. Când un adult încearcă să le transmită ceva și ei întorc spatele, poate că nu autoritatea acelui adult e problema, ci felul în care au fost învățați să răspundă lumii din jur.

📌 Dragi elevi, adolescența nu este o scuză pentru dispreț. Este o perioadă intensă, da — dar și o șansă de a deveni. Și de a nu rata întâlnirile importante, chiar dacă ele nu par, la momentul respectiv, esențiale.

Pentru toți cei care cred că educația e despre respect reciproc — nu doar despre reguli — rămânem prezenți. Și mergem mai departe.

G.M-A