05/09/2025
Ne lovim de ziduri invizibile.
Nu ziduri din piatră, ci din carne, respirație și gânduri. Rezistențe.
Uneori le numim „încăpățânare”, alteori „blocaj”, dar în esență sunt doar straturi pe care sufletul și le-a pus pentru a se apăra.
Rezistențele emoționale se nasc în mușchi și în respirație. Sunt nodul din gât atunci când nu vrem să plângem. Sunt stomacul încordat atunci când ne e teamă să recunoaștem furia. Sunt umerii ridicați, gâtul strâns, respirația ținută la suprafață ca și cm corpul ar spune: „Dacă nu simt, nu doare.”
Rezistențele mentale, în schimb, cresc în minte ca niște ziduri de argumente. Sunt gândurile care ne conving că „nu are rost să simt”, logica ce taie din rădăcină vulnerabilitatea, perfecționismul care spune: „Dacă sunt impecabil, nu o să sufăr niciodată.” Ele analizează, calculează, controlează, totul ca să ne țină departe de acel loc din noi care ar putea fi copleșit.
Dar adevărul este că ambele, emoționale și mentale, nu sunt dușmani. Sunt gardienii noștri. Niște paznici care au învățat, cândva, să apere copilul speriat sau inima rănită. Problema apare doar atunci când gardienii uită să se retragă și ne țin prizonieri chiar și atunci când pericolul a trecut.
Rezistențele se înmoaie prin practica somatică, ptin reîntoarcere la sine!!
Ea nu sparge ziduri, nu forțează lacăte. Practica somatică se așază încet lângă rezistență, o privește fără judecată și îi spune: „Știu că m-ai protejat. Mulțumesc. Hai să vedem dacă putem respira puțin împreună.”
Când îți așezi atenția pe corp, observi că rezistența nu e decât o contracție, o coajă. Prin respirație, printr-o mișcare ușoară, printr-un tremur, începi să încălzești acea coajă. Și, ca un strat de gheață la soare, ea se înmoaie. Sub rezistență apare ceea ce era ascuns: un plâns reținut, un strigăt, o dorință simplă de a fi ținut în brațe.
Practica somatică te învață să mergi încet. Să iei câte o fărâmă de emoție, nu tot valul deodată. Să simți câteva secunde, apoi să revii la siguranța solului sub tălpi. Și, în timp, corpul învață că poate simți fără să se frângă.
Rezistența nu e o închisoare, ci un prag. Și, odată trecut cu blândețe, dincolo de ea se află întotdeauna viața care vrea să curgă prin tine.
Inconștient, putem să avem rezistența la iubire, evoluție, autocunoaștere, relaxare! Pentru ca ne vulnerabilizăm!
Dar e oare folositor pentru binele nostru cel mai înalt?
# iubire
