18/02/2026
𝐃𝐞𝐩𝐞𝐧𝐝𝐞𝐧𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝐡𝐨𝐫𝐦𝐨𝐧𝐢𝐢 𝐬𝐭𝐫𝐞𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢
În organism, răspunsul la stres nu este produs doar de emoții, ci de un circuit biologic foarte concret format din sistemul nervos, hormonii stresului și receptorii celulari care primesc aceste semnale.
Atunci când trăim zi de zi aceleași emoții, corpul consideră că funcționează în aceleași condiții de mediu. 𝑨𝒑𝒐𝒊 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒕𝒓𝒂̆𝒊𝒓𝒊 𝒏𝒆 𝒊𝒏𝒇𝒍𝒖𝒆𝒏𝒕̦𝒆𝒂𝒛𝒂̆ 𝒅𝒆𝒄𝒊𝒛𝒊𝒊𝒍𝒆, 𝒅𝒆𝒕𝒆𝒓𝒎𝒊𝒏𝒂̆ 𝒂𝒄𝒆𝒍𝒆𝒂𝒔̦𝒊 𝒐𝒃𝒊𝒄𝒆𝒊𝒖𝒓𝒊, 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒄𝒐𝒏𝒅𝒖𝒄 𝒍𝒂 𝒂𝒄𝒆𝒍𝒆𝒂𝒔̦𝒊 𝒕𝒊𝒑𝒖𝒓𝒊 𝒅𝒆 𝒆𝒙𝒑𝒆𝒓𝒊𝒆𝒏𝒕̦𝒆, 𝒊𝒂𝒓 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒆𝒙𝒑𝒆𝒓𝒊𝒆𝒏𝒕̦𝒆 𝒕𝒆 𝒅𝒖𝒄 𝒍𝒂 𝒂𝒄𝒆𝒍𝒆𝒂𝒔𝒔̦𝒊 𝒕𝒊𝒑𝒖𝒓𝒊 𝒅𝒆 𝒆𝒎𝒐𝒕̦𝒊𝒊.
𝐔𝐧 𝐜𝐞𝐫𝐜 𝐯𝐢𝐜𝐢𝐨𝐬 𝐆𝐀̂𝐍𝐃𝐈𝐑𝐄 -𝐄𝐌𝐎𝐓̦𝐈𝐄.
Când trăim foarte mult în stres, și ne lăsăm condusi de acesta, ajungem să fin dependenți de emoțiile negative.
Sresul este normal dar în cantități moderate, cu revenire la stare de siguranță. Stresul poate să fie motivator, în cantități sănătoase, dar atunci când este continuu, creierul și corpul nu mai știe cm este fără el. Uităm cm este cu starea de siguranță.
Sunt oameni care nu au trăit niciodată stare de siguranță.
Reacțiile emoționale puternice precum furia, frustrarea, anxietatea, tristețea, teama, vinovâția, suferința sau rușinea ne activează sistemul nostru primitiv, de supraviețuire.
Corpul mobilizează resursele pentru a se apăra, inconștient, în corp o furtună de hormoni, care nereglați rămân acolo în mecanismele corpului nostru, în structuri.
Înțelegerea acestui circuit explică modul în care ne simțim în siguranță sau cm pot apărea tiparele de activare, dificultatea de a ne liniști și formarea unor tipare psihologice repetitive.
Atunci când apare un stimul perceput ca potențial periculos, acum nu mai este vorba despre leul care ne urmărește, ci o situație tensionată, presiune, conflict sau chiar o amintire activată intern , receptorii senzoriali ai corpului transmit informația către creier. .
Se poate adăuga și situația în care rezolvarea situațiilor tensionate produce eliberare de dopamină , acel neurotransmițător asociat recompensei și satisfacției. Astfel, 𝒄𝒓𝒆𝒊𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒊̂𝒏𝒄𝒆𝒑𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒂𝒔𝒐𝒄𝒊𝒆𝒛𝒆 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒏𝒔𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒔̦𝒊 𝒂𝒅𝒓𝒆𝒏𝒂𝒍𝒊𝒏𝒂 𝒄𝒖 𝒔𝒆𝒏𝒕𝒊𝒎𝒆𝒏𝒕𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒓𝒆𝒖𝒔̦𝒊𝒕𝒂̆.
Treptat se formează un tipar psihologic: 𝒑𝒆𝒓𝒔𝒐𝒂𝒏𝒂 𝒄𝒂𝒖𝒕𝒂̆ 𝒊𝒏𝒄𝒐𝒏𝒔̦𝒕𝒊𝒆𝒏𝒕 𝒔𝒊𝒕𝒖𝒂𝒕̦𝒊𝒊 𝒔𝒐𝒍𝒊𝒄𝒊𝒕𝒂𝒏𝒕𝒆, 𝒊𝒂𝒓 𝒄𝒂𝒍𝒎𝒖𝒍 𝒑𝒐𝒂𝒕𝒆 𝒇𝒊 𝒑𝒆𝒓𝒄𝒆𝒑𝒖𝒕 𝒄𝒂 𝒍𝒊𝒑𝒔𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒎𝒐𝒕𝒊𝒗𝒂𝒕̦𝒊𝒆, 𝒈𝒐𝒍 𝒔𝒂𝒖 𝒄𝒉𝒊𝒂𝒓 𝒏𝒆𝒔𝒊𝒈𝒖𝒓𝒂𝒏𝒕̦𝒂̆.
În timp, acest mecanism nu influențează doar starea emoțională, ci și corpul: musculatura rămâne tensionată,corpul rigid, respirația devine superficială , doar toracica, de supraviețuire, iar sistemul nervos pierde flexibilitatea de a trece ușor între mobilizare și relaxare.
Aceasta este una dintre explicațiile biologice ale ceea ce numim uneori „dependență de stres” sau „dependență de adrenalină”.
De aceea, procesele de autoreglare — respirația profundă, mișcarea conștientă, lucrul somatic lent, stimularea mecanoreceptorilor prin atingere și presiune blândă — sunt esențiale.
Procesele de autoreglare, somatica , detensionarea fizică și emoțională nu „anulează stresul”, ci ajută la restabilirea sensibilității receptorilor și la recalibrarea sistemului nervos, la restabilirea unui proces interior echilibrat de revenire, integrare, de revitalizare, astfel încât organismul să poată reveni mai ușor la starea de siguranță și echilibru.
Somatică , reglarea emoțională, te aduce într-un spațiu de echilibru psihic, dă un respiro creierului și corpului, se modifică frecvențele creierului, chimia corpului, astfel încât totul devine gestionabil.
𝑻𝒓𝒂𝒏𝒔𝒇𝒐𝒓𝒎𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒕𝒊𝒑𝒂𝒓𝒆𝒍𝒐𝒓 𝒑𝒔𝒊𝒉𝒐𝒍𝒐𝒈𝒊𝒄𝒆, 𝒑𝒓𝒊𝒏 𝒕𝒆𝒓𝒂𝒑𝒊𝒆 𝒔̦𝒊 𝒊̂𝒏𝒗𝒂̆𝒕̦𝒂𝒓𝒆 𝒏𝒖 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒅𝒐𝒂𝒓 𝒖𝒏 𝒑𝒓𝒐𝒄𝒆𝒔 𝒄𝒐𝒈𝒏𝒊𝒕𝒊𝒗, 𝒄𝒊 𝒔̦𝒊 𝒖𝒏𝒖𝒍 𝒏𝒆𝒖𝒓𝒐𝒃𝒊𝒐𝒍𝒐𝒈𝒊𝒄.
𝑺𝒄𝒉𝒊𝒎𝒃𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒆𝒙𝒑𝒆𝒓𝒊𝒆𝒏𝒕̦𝒆𝒍𝒐𝒓 𝒄𝒐𝒓𝒑𝒐𝒓𝒂𝒍𝒆 𝒓𝒆𝒑𝒆𝒕𝒂𝒕𝒆 𝒎𝒐𝒅𝒊𝒇𝒊𝒄𝒂̆ 𝒎𝒐𝒅𝒖𝒍 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒓𝒆𝒄𝒆𝒑𝒕𝒐𝒓𝒊𝒊, 𝒉𝒐𝒓𝒎𝒐𝒏𝒊𝒊 𝒔̦𝒊 𝒔𝒊𝒔𝒕𝒆𝒎𝒖𝒍 𝒏𝒆𝒓𝒗𝒐𝒔 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒂𝒄𝒕̦𝒊𝒐𝒏𝒆𝒂𝒛𝒂̆, 𝒊𝒂𝒓 𝒐𝒅𝒂𝒕𝒂̆ 𝒄𝒖 𝒂𝒄𝒆𝒂𝒔𝒕𝒂 𝒔𝒆 𝒎𝒐𝒅𝒊𝒇𝒊𝒄𝒂̆ 𝒔̦𝒊 𝒇𝒆𝒍𝒖𝒍 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒕𝒓𝒂̆𝒊𝒎 𝒆𝒎𝒐𝒕̦𝒊𝒊𝒍𝒆, 𝒓𝒆𝒂𝒄𝒕̦𝒊𝒐𝒏𝒂̆𝒎 𝒍𝒂 𝒑𝒓𝒆𝒔𝒊𝒖𝒏𝒆 𝒔̦𝒊 𝒏𝒆 𝒓𝒂𝒑𝒐𝒓𝒕𝒂̆𝒎 𝒍𝒂 𝒄𝒂𝒍𝒎. 𝑹𝒆𝒔𝒄𝒓𝒊𝒆𝒎 𝒊𝒔𝒕𝒐𝒓𝒊𝒂 𝒄𝒐𝒓𝒑𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒊̂𝒏𝒕𝒓 -𝒖𝒏 𝒎𝒐𝒅 𝒔𝒂̆𝒏𝒂̆𝒕𝒐𝒔 𝒔̦𝒊 𝒆𝒇𝒊𝒄𝒊𝒆𝒏𝒕. 𝑼𝒏 𝒔𝒐𝒊 𝒅𝒆 𝒎𝒂𝒕𝒖𝒓𝒊𝒛𝒂𝒓𝒆
Pe scurt, atunci când trăim perioade lungi, continue în stres și alertă, creierul nostru nu mai știe altfel, și când nu e stres, ori trăiește perceptual în acel stres al trecutului, în aceea chimie toxică, modificând realitatea prezenta (ca un șoricel alergând in gol într-o roată).
𝑪𝒂̆𝒖𝒕𝒂̆𝒎 𝒔𝒂̆ 𝒓𝒆𝒔𝒄𝒓𝒊𝒆𝒎 𝒕𝒓𝒆𝒄𝒖𝒕𝒖𝒍 , 𝒕𝒐𝒄𝒎𝒂𝒊 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒂 𝒏𝒆 𝒂𝒔𝒊𝒈𝒖𝒓𝒂 𝒊𝒏𝒄𝒐𝒏𝒔̦𝒕𝒊𝒆𝒏𝒕 𝒄𝒂̆ 𝒕𝒓𝒂̆𝒊𝒎 𝒄𝒆𝒆𝒂 𝒄𝒆 𝒂𝒎 𝒊̂𝒏𝒗𝒂̂𝒕̦𝒂𝒕, 𝒄𝒆𝒆𝒂 𝒄𝒆 𝒄𝒓𝒆𝒊𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒔̦𝒕𝒊𝒆 𝒅𝒆𝒋𝒂. Atunci când este o experiența noua, chiar și siguranța și liniștea poate să fie un pericol… pentru că nu știm cm să reacționaăm , sau cm să conținem această stare.
