28/08/2025
Cântecul Sophiei Isella arată realitatea cu claritate: succesul unei femei întărește comunitatea, iar lumina ei aprinde drumuri pentru ceilalți. Corul care o trage în jos nu este vocea prezentului, ci ecoul unei istorii care a învățat femeile că siguranța înseamnă invizibilitate. Alegerea noastră este simplă și radicală: repetăm ecoul sau îl transformăm într-un refren nou?!
Am citit adineauri acest text la Timi Müller, cu care am făcut și o formare pe o abordare transgenerațională - Rădăcini puternice, este exact ce simt și gîndesc și eu.
Las aici textul lui Timi, sper să vă dea de gîndit:
„Everybody supports women until a woman's doing better than you. Everybody wants you to love yourself until you actually do.”
Ce mai faceți, româncele mele? Ați dat și azi un like la o prăjitură și în gând i-ați urât autoarei să se înece? Ați pus „ador” la lansarea unei cărți și ați spus imediat: „pai da, n-are copii, are timp de scris…”? Ați văzut o femeie care și-a deschis un business și ați gândit: „are soț cu bani, de-aia își permite”. La birou, colega a prezentat impecabil un proiect și reacția din pauză a fost: „normal, șeful o f…, de-aia”. O cunoștință s-a apucat de sală: „sigur și-a făcut ceva”. Iar femeia care reușește să fie și bună profesionistă, și mamă, și implicată în comunitate primește eticheta: „prea perfectă, imposibil, ceva trebuie să ascundă”.
Ascult în ultimul timp muzica unei cântărețe pe nume Sophia Isella – și versurile pieselor ei îmi taie respirația. Eu cred cu tărie că copiii noștri sunt mai buni decât noi și că ne îndreptăm spre ceva bun și frumos. Poate de aceea mă opresc asupra textelor ei: aud o generație care spune adevărul direct, fără teama de a-l expune.
„Everybody supports women until a woman's doing better than you. Everybody wants you to love yourself until you actually do.” – avem aici niște dinamici colective de toată frumusețea. Sprijinul pentru femei se manifestă doar până la punctul în care succesul lor devine incomod. În clipa în care una dintre noi iese prea mult în lumină, admirația se transformă în sancțiune.
Să te ferească Dumnezeu să cazi între palmele care te aplaudă.
Succesul feminin – frumusețea, inteligența, generozitatea, recunoașterea – activează imediat mecanisme de depreciere. „She was nice, and smart, and funny, and got everything she wanted. And she does charity, isn't that the most obnoxious thing you've heard?” Calitățile se transformă în acuzații, iar reușita devine vină. Wtf e și asta??? Psihologia socială explică acest reflex prin teoria comparației sociale (Festinger, 1954): oamenii își evaluează propria valoare prin raportare la ceilalți, iar reușita altuia produce un sentiment de inadecvare.
Am bad news pentru voi, din păcate rădăcinile acestui mecanism coboară adânc în istorie. De secole, femeile vizibile au fost pedepsite. Moașele și vindecătoarele din Evul Mediu au ars pe rug. Femeile educate din modernitate au fost declarate „isterice”. În comunism, femeile independente erau stigmatizate ca „degenerate”. Istoria ne dă un mesaj clar: vizibilitatea aduce pericol, iar siguranța presupune invizibilitate.
Patriarhatul a întărit această lecție prin limitarea accesului femeilor la resurse sociale și simbolice. Educația, recunoașterea și protecția erau rare. Femeile au fost obligate să concureze pentru puținele locuri disponibile. Rivalitatea a devenit strategie de supraviețuire. Solidaritatea a fost sacrificată pentru protecția individuală. În prezent, reflexul de concurența persistă și se exprimă prin bârfă, ironie și minimalizare.
Ah, să nu uit, că tot e temă actuală – fenomenul tradwife care reprezintă o reactualizare seducătoare a vechilor scenarii patriarhale, o formă prin care trauma transgenerațională a femeii învățate că siguranța se obține prin invizibilitate și supunere se reîmpachetează în discurs estetic instagramabil și aparent liber consimțit, dar care, în esență, legitimează continuarea aceleiași logici a limitării, competiției și excluderii.
Psihologia evoluționistă confirmă legătura dintre resurse și rivalitate (Buss, 1988). Lipsa resurselor intensifică competiția și alimentează agresiunea relațională. Aceasta se perpetuează transgenerațional și produce astăzi comentarii de tipul: „prea frumoasă”, „prea deșteaptă”, „prea perfectă ca să fie reală”.
„We'd never hate her to her face, but I hope she knows. She knows, she knows, she knows.” – versurile surprind exact corul colectiv al excluderii. Agresiunea se exprimă indirect, prin dispreț ascuns și sabotaj subtil. Este aceeași logică a ostracizării, transmisă de la o generație la alta.
„Everybody supports women until a woman's doing better than you.” Fraza asta exprimă realitatea prezentă și reia ecoul istoric. Solidaritatea feminină se frânge pentru că trauma colectivă repetă aceeași credință: succesul unei femei amenință comunitatea.
Acest cântec funcționează ca o oglindă a traumei istorice: arată că, deși trăim într-un alt secol, corul colectiv care trage în jos femeia care strălucește repetă cântecul trist al străbunicelor noastre care au învățat că siguranța se găsește doar în invizibilitate.
Hai să vedem cm rupem lanțul de la câine. Dacă cunoaștem mecanismul creăm spațiu pentru schimbare. Dincolo de analiză, există căi de vindecare psihologică și colectivă, și acum nu mai puteți spune că nu ați știut, pentru că dacă ai ajuns cu cititul până aici știi deja, și nu mai ai nici o scuză, darling.
Deci:
+ Recunoaștere și laudă autentică: un „bravo” spus sincer devine exercițiu de igienă relațională. Psihologia comparației arată că admirația produce creștere personală, iar invidia produce depreciere (Collins, 1996).
+ Rescrierea poveștilor de familie: narațiunile de tipul „nu te lăuda”, „o să te vorbească lumea” pot fi înlocuite cu mesaje care transmit permisiunea de a străluci.
+ Solidaritate activă: recomandarea unei colege, cumpărarea unei cărți scrise de o prietenă, distribuirea muncii unei femei reprezintă gesturi care rup tiparul competiției. Studiile arată că rețelele de suport feminin cresc rata de succes profesional cu până la 30% (HBR, 2019). Cooperativa Rădăcini puternice® grup de lucru - asta este pentru voi 🙂
+ Demontarea discursului patriarhal interiorizat: vocea care spune „prea perfectă, imposibil” este ecoul patriarhatului. Confruntarea acestei voci interioare devine act de rezistență.
+ Modele vizibile: vizibilitatea femeilor nu aduce pericol, ci sănătate socială. Societățile cu reprezentare feminină ridicată au niveluri mai mari de bunăstare colectivă și mai scăzute de violență de gen (WEF, 2022).
Cântecul Sophiei Isella arată realitatea cu claritate: succesul unei femei întărește comunitatea, iar lumina ei aprinde drumuri pentru ceilalți. Corul care o trage în jos nu este vocea prezentului, ci ecoul unei istorii care a învățat femeile că siguranța înseamnă invizibilitate. Alegerea noastră este simplă și radicală: repetăm ecoul sau îl transformăm într-un refren nou?!
Ce ar fi ca de acum să spunem: „strălucirea ta mă inspiră și mă ridică și pe mine”.