05/06/2025
În timpul interviul de după meciul din sferturi, de ieri, de la Roland Garros (care a durat mai bine de 3 ore), Novak a fost fost rugat de interviewer să se așeze pe banca pe care a stat în pauzele din timpul meciului și să retrăiască momentul de 4-5 din setul patru, înainte de game-ul final (care i-a adus victoria în fața lui Zverev). Și a fost întrebat la ce s-a gândit în acel moment. “Cum să câștig meciul” a zis Novak râzând. După care, cu seriozitate, a început să vorbească despre acele momente de maximă intensitate emoțională. Cum le gestionează. Și primul lucru de care a spus a fost respirația. “Mă gândesc să respir” a spus el. Nu la faptul ca i se oprea respirația se referea. Păstrarea atenției asupra respirației ne ajută să rămânem ancorați în momentul prezent și să focalizam toate resursele noastre în momentul “ACUM”. Fluctuațiile minții se reduc, drept urmare și starea de agitație se dizolvă treptat, aducând claritate și luciditate mentală. “Control” cm i se mai spune.
Novak a dat credit, public, de câte ori a avut ocazia, introducerii în rutina zilnică a tehnicilor de meditație și a yogăi pentru forma sa fizică și puterea mentală, care îl ajută să atingă performanțe impresionante în sport în fața adversarilor mult mai tineri și să bifeze record după record. Este unul din sportivii cu cea mai mare rată de “revenire” în joc, chiar și după 2 seturi pierdute consecutiv.
Unde vroiam să ajung.. 🙂
Dacă te confrunți cu stări de anxietate, confuzie, oboseală, demotivare, frică, introdu în rutina ta zilnică tehnicile de respirație conștientă - pranayama. Viața ta se va schimba. În bine. La fel și tu. 🧘♀️🙏🏻🩷
Sursa foto: pagina oficială Roland Garros