Psiholog Denisa Alexandra Holl

Psiholog Denisa Alexandra Holl Sunt aici pentru a te asculta. Cu mine poți să îți deschizi ❤️ și să îți faci ordine în gânduri!

Descarcă resursa gratuită de Journaling: https://denisa-ilea.ck.page/9fe98d9a41 Cu drag de oameni și sete de cunoaștere, mereu m-au fascinat poveștile de viață ale oamenilor! De-a lungul pregătirii mele academice ca psiholog m-am străduit să obțin abilitatea de a înțelege omul din fața mea cât mai bine, cu toate credințele, emoțiile și trăirile lui, fie ele pozitive sau negative. Omul nu este problema lui, ci el este o ființă unică, complexă, cu o capacitate de auto-vindecare și dezvoltare personală măreață atunci când beneficiază de suportul potrivit.

Dacă ești consecvent cu grija pentru mintea ta, poți fi consecvent cu orice.La fel cm antrenamentul fizic îți modelează...
14/09/2025

Dacă ești consecvent cu grija pentru mintea ta, poți fi consecvent cu orice.

La fel cm antrenamentul fizic îți modelează corpul, munca cu sinele îți modelează viața.

Grija pentru sănătatea emoțională nu înseamnă doar să-ți fie bine azi. Nu înseamnă evitarea disconfortului sau a tulburărilor emoționale.
Înseamnă să ai claritate, direcție, curaj să spui nu lucrurilor care nu îți fac bine, curaj să spui da celor sănătoase și alinate cu valorile și obiectivele tale.
Să te conectezi cu cine ești cu adevărat și să începi să trăiești de acolo.

Autocunoaștere. Prezență. Eliberare.
Îndrăznirea de a visa și de ați depăși limitele.
Nu-s doar concepte pe care le invățăm din cărți. Sunt antrenamente care presupun gândire critică, toleranța la afect negativ, amânarea recompensei imediate.

Și da, cer consecvență. Și se învață din educație, relații, din experiențe și în special din terapie și coaching.
Dar mai presus de toate, ele se practică zilnic prin rutinele pe care le creezi care să îți susțină voința, prin modul în care îți corectezi gândirea și acțiunile.

Dar odată ce intri în ritmul de a face mereu ceva pentru mintea ta, încep să se așeze lucrurile.

A avea grijă de tine devine fundația pentru orice vrei să construiești mai departe.

Nu am crezut niciodată în puterea vulnerabilității… până când am trăit-o pe pielea mea.Cred că cea mai mare frică atunci...
13/09/2025

Nu am crezut niciodată în puterea vulnerabilității… până când am trăit-o pe pielea mea.

Cred că cea mai mare frică atunci când ești vulnerabil e asta: că cineva va profita de tine, de „slăbiciunea” ta. Și da, uneori se întâmplă.
Dar lecția cea mai importantă nu e să-ți închizi inima. Ci să înveți să recunoști din timp persoanele lângă care nu poți fi tu, și să ai curajul să pleci.

Țin minte când am citit Curajul de a fi vulnerabil de Brené Brown. Mi s-a părut „frecție la picior de lemn”.
Ani mai târziu, documentarul ei (il găsiți pe Netflix) m-a atins în alt fel. Poate se schimbase ceva în mine între timp. Poate eram pregătită să aud.

Dar momentul în care am înțeles pe deplin vulnerabilitatea a fost în terapia de grup.
M-am așezat în mijlocul unor femei cu povești diferite și mi-am expus sufletul. Toate fricile, visele și umbrele mele. Și m-am întrebat: „Cum naiba o să mă ajute asta?”

Ce am trăit acolo a fost paradoxal: unii au văzut lumină în părțile mele întunecate, iar alții au văzut umbre chiar și atunci când încercam să fiu cea mai bună versiune a mea.
Și asta m-a învățat că vulnerabilitatea nu e despre a fi slab. E despre a avea curajul să te arăți așa cm ești, chiar dacă uneori vei fi rănit.

Pentru că, la final, orice relație adevărată trebuie să treacă testul vulnerabilității.

Mai jos în poză găsiți tot ceea ce celelalte participante nu vedeau în mine, trăsături pe care a trebuit să le joc într-un rol de joc psihodramatic, pentru a-mi da voie să fiu și ceea ce nu îndrăznesc. Pentru că da, nu îndrăznim de frica de a nu fi vulnerabili în fața celorlalți.

Tu ai avut un moment în care ți-a fost teamă să fii vulnerabil(ă), dar ai descoperit că fix acolo era puterea ta?

„Mă duc la psiholog să mă descarc… și dacă mă simt mai bine, gata, nu mai merg.”Nu, asta nu e terapie.Aud des asta și, s...
12/09/2025

„Mă duc la psiholog să mă descarc… și dacă mă simt mai bine, gata, nu mai merg.”
Nu, asta nu e terapie.

Aud des asta și, sincer, e frustrant.
Pentru că terapia nu e doar despre a-ți spune oful și a primi validare.
Validarea e importantă, da. Dar dacă rămâi doar acolo, nu se schimbă nimic.

De multe ori, oamenii vin la terapie ca la un loc unde cineva îi ascultă și îi aprobă. Dar dacă tot ce cauți e să te simți înțeles, rămâi blocat în aceleași povești. Mai agățat de ele. Mai convins că „asta e viața mea și nu se poate altfel”.

Adevărul e că procesul real începe atunci când devine inconfortabil. Când terapeutul nu doar te ascultă, ci și te provoacă. Când primești întrebările alea care te urmăresc luni întregi.
Acolo se întâmplă schimbarea.

Și da, e nevoie de timp. E nevoie de relație, de încredere, de a construi împreună rezistența necesară ca să poți săpă adânc.
Nu poți face asta într-o ședință, două, trei.
A spune că „am încercat terapia” după trei întâlniri e ca și cm ai spune că am încercat o relație serioasă după trei cafele.

Știu că nu e ușor să stai cu propriile adevăruri. Psihicul nostru fuge de ce e inconfortabil. Dar fix acolo e miezul.
Și dacă fugi de el acum… riști să-l descoperi ani mai târziu, cu regrete.

Ce crezi că te-ar ajuta mai mult într-o terapie: să fii ascultat sau să fii provocat?

Dacă n-aș fi fost psiholog, probabil că aș fi avut un salon de coafură.Sau, în alt univers, m-aș fi dus la Drept. Ori la...
11/09/2025

Dacă n-aș fi fost psiholog, probabil că aș fi avut un salon de coafură.
Sau, în alt univers, m-aș fi dus la Drept. Ori la Academia de Poliție.

În liceu eram prinsă între lumi.
Îmi plăcea să fac păr și să lucrez într-un salon. Dar în același timp mă atrăgea psihologia, chiar dacă materia de psiho din clasa a 10-a mi s-a părut îngrozitor de plictisitoare.

Mama a fost cea care m-a întrebat simplu: „Ce îți place? Hai să vedem unde ai talent.”
Ea mereu spunea: „Mai bine un zidar bun decât un doctor prost.”
Și poate că fără vocea ei clară, eu aș fi rămas blocată în tentațiile unei cariere „serioase”, dar care nu m-ar fi reprezentat.

Totuși, adevărul e că majoritatea celor care aleg psihologia nu o fac doar ca să-i înțeleagă pe ceilalți. O fac ca să se înțeleagă pe ei. Ca să se salveze, într-un fel sau altul.
Așa am făcut și eu.

Îmi amintesc primele cursuri de la facultate acum 20 de ani. Profesorii vorbeau într-o limbă care părea străină pentru mine. Nu înțelegeam mare lucru și mă întrebam dacă am făcut alegerea corectă. Chiar am și renunțat și am întrerupt în anul 3.
Dar după ani și ani, plini de experiențe de viață care m-au dus către a căuta răspunsuri în cărțile de dezvoltare personală și psihologie, m-am întors la ceea ce mă chema, psihologia. Ziua când l-am reauzit pe dom profesor Clinciu la master, totul avea sens. Parcă viața m-a pregătit între timp să înțeleg.

Uneori trebuie să treci printr-o viață întreagă de experiențe, dezamăgiri și drumuri ocolite, ca să ajungi exact unde trebuia să fii de la început.

Tu îți mai amintești ce visai să devii în liceu?

Cam asta sunt eu 🙋🏼‍♀️
10/09/2025

Cam asta sunt eu 🙋🏼‍♀️

Burnoutul nu e despre a fi leneș sau slab.E despre cm ai dus, ani la rând, mai mult decât putea duce un om fără să se p...
09/09/2025

Burnoutul nu e despre a fi leneș sau slab.
E despre cm ai dus, ani la rând, mai mult decât putea duce un om fără să se prăbușească.

Poate că te recunoști în oboseala care nu trece, în amorțeala emoțională sau în iritarea care apare din senin.
Nu ești singur(ă) și nu ești „defect(ă)”. Asta e ce face burnoutul din oameni puternici.

Dacă te-ai regăsit aici, dă mai departe postarea – s-ar putea ca cineva apropiat să aibă nevoie să citească exact asta azi.
Și dacă simți că e timpul să nu mai cari totul singur(ă), putem vorbi. Ofer o mini-consultație gratuită ca să înțelegi mai clar ce ți se întâmplă și să vezi dacă ți-ar prinde bine un proces de terapie.

Ți s-a întâmplat vreodată să alergi după un obiectiv… și când ajungi acolo să fii prea obosit ca să te mai bucuri de el?...
08/09/2025

Ți s-a întâmplat vreodată să alergi după un obiectiv… și când ajungi acolo să fii prea obosit ca să te mai bucuri de el?
Weekendul ăsta am reușit să ajung, după mult timp, înapoi pe munte, o dragoste veche de a mea, și mi-am amintit ceva important.
Cât de mult îmi plăcea altădată hiking-ul și cât de rar ajung acum… deși știu că îmi face bine.
Și, mai ales, cât de asemănător e cu drumul pe care îl fac oamenii în terapie.

De multe ori, alergăm după vindecare, după „când o să fie mai bine” și uităm să ne uităm în spate, la cât am reușit deja.
Ne uităm doar la cât mai avem.
Și poate odată ce am ajuns de mai multe ori sus în vârf în viața noastră și am urcat pe cele mai înalte culmi, uităm să mai facem pentru noi acțiunile benefice care ne-au adus acolo.

Și procesul terapeutic se poate transforma în goamă după vindecare exact cm alergăm pe munți după cele mai înalte vârfuri:
– dacă tot drumul te gândești doar să ajungi sus în vârf, ajungi toropit, fără resurse, poate chiar singur.
– dacă ridici ochii în jur, vezi decorul, peisajul, simți călătoria, te conectezi la cei cu care parcurgi drumul, descoperi și frumusețea drumului.

Burnout-ul e exact asta: să împingi mereu înainte, fără să te oprești, fără să te bucuri, fără să recunoști ce ai construit deja.

Și da, uneori e nevoie să ajustezi traseul, să renunți la cele mai înalte culmi doar pentru a te bucura de experiență. Pentru că nu contează doar să ajungi „acolo sus”. Contează cm ajungi. Contează cm te vei simți după ce ai bifat reușita.

Tu cm faci loc bucuriei pe drumul tău, oricare ar fi el indiferent de destinație?

Ți s-a întâmplat să pari sigur(ă) pe tine în exterior, dar înăuntru să te simți plin(ă) de îndoieli?Să spui „da” doar ca...
07/09/2025

Ți s-a întâmplat să pari sigur(ă) pe tine în exterior, dar înăuntru să te simți plin(ă) de îndoieli?
Să spui „da” doar ca să nu superi, deși simțeai să refuzi.
Să te compari cu alții și să simți că nu ești niciodată suficient(ă).

Pentru unii, asta arată ca oboseala constantă și vocea critică interiorizată.
Pentru alții, ca presiunea de a fi mereu puternic și să nu lase nimic din mână.

Adevărul e că încrederea de sine nu apare când îți dispare frica și nici când devii varianta ta perfectă.
Ea se construiește chiar în timp ce faci pași mici cu frică:
– spui ce gândești, chiar dacă vocea îți tremură
– pui o limită, chiar dacă te temi că vei fi respins(ă)
– delegi ceva, chiar dacă îți vine să controlezi totul
– primești un compliment fără să îl respingi

Încrederea de sine nu e perfecțiune.
E prietenia cu tine însuți/însăți, construită pas cu pas.

💎 Poate chiar azi cineva din lista ta are nevoie să citească asta. Trimite-i mai departe și salveaz-o și tu pentru momentele când încrederea ți se clatină.

Address

Brasov

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psiholog Denisa Alexandra Holl posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psiholog Denisa Alexandra Holl:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category