11/02/2026
"Trăim cu o frică adâncă, uneori nerostită, că nu suntem suficienți. Că nu facem destul, că nu suntem destul de buni, destul de iubiți, destul de văzuți. Și atunci alergăm după confirmări, după semne din afară care să ne spună că avem voie să existăm. Ne măsurăm valoarea în privirile celorlalți și ne lăsăm sufletul la mâna unei aprobări fragile. Dar omul nu se naște ca să fie evaluat continuu, ci ca să fie primit. Când nu ne simțim primiți, ne încordăm, ne comparăm, ne judecăm aspru și uităm că valoarea noastră nu vine din performanță, ci din faptul că suntem iubiți mai înainte de a face ceva.
💙 Nevoia aceasta de validare este, de fapt, un strigăt după siguranță. După cineva care să ne spună: „Ești bine așa cm ești, chiar și cu neputințele tale.” Când nu auzim acest cuvânt, încercăm să ni-l smulgem singuri, din aplauze, din reușite, din imagine. Dar sufletul nu se liniștește cu zgomot, ci cu adevăr spus blând. Vindecarea începe atunci când îndrăznim să stăm în fața noastră fără mască și să acceptăm că nu trebuie să fim perfecți ca să fim vrednici de iubire. Când nu ne mai cerem voie să fim, ci primim, în tăcere, faptul că suntem deja ținuți în grijă. Acolo se odihnește inima."
Text circulat online ca fiind al Maicii Siluana
În martie, vă aștept cu drag la atelierul Kintsugi să învățăm să ne onorăm imperfecțiunile ❤️
