Psihoterapeut Elisa Bouleanu

05/08/2025

În terapie, mulți oameni încep procesul spunând: „N-am avut o copilărie traumatizantă. N-a fost chiar nimic grav...”
Și totuși, simt o goliciune pe dinăuntru. O oboseală greu de explicat. Un sentiment persistent că nu sunt „destul”, că iubirea trebuie câștigată sau că liniștea e periculoasă.
🔍 Ce lipsește din această poveste?
Nu doar ce am trăit ne rănește, ci și ce n-am avut.
Nu doar ce a fost prezent, ci și ce a lipsit: prezența emoțională, siguranța afectivă, vocea unui adult care să spună: „Îți e greu și e în regulă să simți asta. Sunt aici.”
– Ai crescut cu părinți ocupați, corecți, dar distanți emoțional. Nimeni nu ți-a pus întrebări despre cm te simți. Ai învățat să nu deranjezi.
– Ți s-a spus că ești iubit, dar rareori ai fost îmbrățișat sau privit cu blândețe.
– Ai fost mereu încurajat „să fii puternic”, dar niciodată învățat cm să-ți porți durerea.
– Ți s-au oferit explicații logice, dar nu și validare emoțională.
– Ai fost „cuminte” pentru că nu exista spațiu pentru tine cu adevărat.
Toate acestea lasă urme — în felul în care te relaționezi, te critici, te retragi, te forțezi, te anesteziezi.
🧠 În terapie, lucrăm și cu ceea ce n-a existat. Cu golurile tăcute care modelează adultul din prezent.
Pentru că absența siguranței, a empatiei și a validării nu doare mai puțin doar pentru că e „invizibilă”.
💬 Dacă ai crescut în lipsa unui limbaj emoțional sănătos, e firesc să simți azi confuzie, rușine sau apăsare. Dar nu ești „defect”. Doar ai fost lipsit de niște experiențe umane fundamentale.
📩 Terapia nu e doar pentru cei care „au trecut prin ceva rău”.
Este și pentru cei care n-au știut niciodată cm se simte „ceva bun”.

30/07/2025

🌱 Te-ai întrebat vreodată de ce alegi mereu același tip de relație, chiar dacă doare?
De ce te simți invizibil, abandonat, criticat sau „prea mult”?
De ce, oricât ai vrea iubire, ajungi în relații care nu te aleg pe tine cu adevărat?
📘 Am pregătit un ghid despre cm copilăria îți influențează relațiile de adult.
Despre cm ajungem să iubim cu rănile noastre, nu cu inima întreagă.
Și mai ales — despre cm poți rupe acest cerc și alege conștient parteneri și relații care nu repetă trecutul, ci te vindecă.
📩 Ghidul este GRATUIT și îl poți descărca aici: https://drive.google.com/file/d/1vYLVWRDl1wPAKugsvN99ty5ZzASxAv7R/view?usp=sharing
🔍 Dacă simți că trăiești aceeași poveste cu alt chip, poate e timpul să alegi altceva.
Poate e timpul să te alegi pe tine. ❤️

24/07/2025

Ai învățat, poate fără să ți se spună direct, că greșelile se plătesc.
Că trebuie să fii atent, perfect, „fără cusur” – altfel cineva se supără, se îndepărtează, te face de rușine.
Și acum, chiar și ca adult, frica de a greși e paralizantă.
Nu e despre o greșeală.
E despre pierdere. Despre respingere. Despre rușine.
În terapie, înveți să te întorci la partea aceea din tine care a fost speriată.
Să o asculți. Să o înțelegi. Să o eliberezi.
Și să simți, poate pentru prima oară, că ai voie să greșești… fără să pierzi iubirea.
💬 Ți-e cunoscută vocea asta? Ai simțit și tu asta?

23/07/2025

Sunt relații în care durerea devine normală.
În care așteptarea, îndoiala, respingerea sau nepăsarea se instalează treptat, dar profund. Și totuși, rămânem.
Poate pentru că am învățat – undeva, cândva – că iubirea vine la pachet cu efort, sacrificiu sau suferință. Poate pentru că o parte din noi crede, inconștient, că nu merităm mai mult. Că „asta ni se cuvine”. Că nu vom fi aleși niciodată, dar putem încerca să fim măcar… tolerați.
În terapie, întâlnim acea parte. Cea care s-a obișnuit să se mulțumească cu puțin. Care se agață de firimituri și numește asta dragoste. Care trăiește cu frica profundă că, dacă pleacă, nu va mai fi nimeni.
Dar adevărul e altul.
Relațiile care dor constant nu sunt „lecții”.
Sunt repetiții.
Ale unor răni vechi, netratate.
Și uneori, începutul vindecării nu e altceva decât o întrebare spusă cu blândețe:
👉 Ce parte din mine crede că asta merit?
💛 Dacă ai rămas prea mult într-o relație care te frânge, terapia poate fi un spațiu unde înveți să nu te mai abandonezi.

18/07/2025

„Vreau liniște. Stabilitate. Relații sănătoase.”
Așa spunem, conștient. Dar în adâncul psihicului, altceva se întâmplă: suntem programați să căutăm familiarul, nu neapărat ce ne face bine.
Dacă haosul a fost fundalul copilăriei tale – emoțional sau fizic – dacă liniștea însemna doar o pauză între două furtuni, e foarte posibil ca astazi, fără să știi, să recreezi acel climat.
🔸 Alegi oameni indisponibili, dar pasionali.
🔸 Te retragi când lucrurile devin prea blânde.
🔸 Îți sabotezi liniștea când „totul pare ok”, fără să înțelegi de ce.
🔸 Confunzi adrenalina cu iubirea.
🔸 Și, undeva în tine, crezi că drama = viață.
Acesta nu e un eșec personal. E rezultatul unui inconștient loial – care s-a adaptat haosului ca să supraviețuiască. Și care acum numește „acasă” ceea ce, cândva, te-a dezechilibrat.
Procesul terapeutic nu e doar despre a înțelege. E despre a simți că ești în siguranță în liniște. Despre a reînvăța să rămâi în calm, fără să te sperii. Să nu mai creezi zgomot doar pentru că tăcerea doare.
📩 Dacă ți se pare că fugi chiar de viața pe care spui că o vrei, poate nu e lipsă de voință. Poate e momentul să te desprinzi de familiarul care te ține în loc.

17/07/2025

„N-ar trebui să simt asta.”
Aceasta e una dintre cele mai frecvente forme de invalidare emoțională internă – și, de cele mai multe ori, nu începe cu tine.
Ai învățat, poate, că anumite emoții sunt „prea mult”, „inadecvate” sau „periculoase”. Ai crescut cu ideea că furia e lipsă de control. Că tristețea trebuie ascunsă. Că frica e rușinoasă. Că vulnerabilitatea e o slăbiciune.
Și ai făcut ce ai știut mai bine: Ai îngropat. Ai ascuns. Ai strâns din dinți. Ai învățat să funcționezi, dar nu să simți cu adevărat.
Emoțiile nu apar pentru că sunt logice. Apar pentru că sunt reacții vii la realitate. Și, mai ales, pentru că au rămas nevăzute în momente importante din viață.
Terapia nu te învață cm să simți „ce trebuie”. Terapia te ajută să stai, blând, lângă ceea ce e deja acolo. Să nu te mai lupți cu tine, ci să te asculți.
📩 Dacă îți spui des că „n-ar trebui să simți”, poate e timpul să întrebi: „De ce nu-mi dau voie?”

16/07/2025

„Am citit atâtea cărți… de ce mă simt în continuare blocat?”
Pentru mulți oameni, dezvoltarea personală începe cu o carte. Sau cu zece. Le-ai citit. Ai subliniat. Ai pus post-it-uri colorate. Știi cm arată traumele, tiparele, mecanismele.
Știi ce ar trebui să faci. Dar nu poți.
Pentru că realitatea e asta:
📚 O carte poate să-ți explice un mecanism.
🧠 Dar nu poate să te conțină când ți se activează o rană veche.
👂 Nu îți poate oferi o relație reală, vie, care să te însoțească prin disconfort.
Terapia nu îți spune ce să faci. Te ajută să înțelegi de ce faci ce faci. Și să alegi, conștient, altceva. Într-un spațiu în care poți explora ceea ce simți, fără să fii corectat, grăbit sau judecat.
Dacă simți că ai citit destul și că a venit timpul să te întâlnești cu tine – nu cu o versiune idealizată dintr-o carte –
📩 Scrie-mi.
📤 Salvează sau trimite unui prieten care încă speră că „își rezolvă viața” în 5 pași.

15/07/2025

15/07/2025

„Trebuie să mă ocup eu de tot, altfel nu iese bine.”
Aceasta este una dintre convingerile cel mai adânc înrădăcinate în anxietatea camuflată în control. Controlul pare o calitate. Dar, de fapt, este un mecanism de apărare. Este modul prin care mintea încearcă să creeze ordine într-o lume care a fost cândva imprevizibilă sau nesigură.
Și nu este vina ta.
Ai învățat să fii vigilent. Să anticipezi. Să preiei. Dar toate acestea au un preț: oboseala cronică, tensiunea corporală, sentimentul că ești tot timpul „pe muchie”.
În terapie, nu lucrăm cu „lasă tot și relaxează-te”.
Lucrăm cu întrebarea: Ce te face să simți că, dacă nu controlezi, totul se destramă?
📩 Dacă simți că ai obosit să porți totul singură, scrie-mi. E ok să lași jos bagajul. Chiar și pentru puțin.
🔁 Salvează postarea dacă ți-ai spus vreodată „n-am voie să greșesc”.
📤 Trimite-o cuiva care pare mereu puternic, dar poate e doar epuizat.

13/07/2025

În 2023, Lewis Capaldi a fost nevoit să oprească concertul de la Glastonbury, copleșit de anxietate și de simptomele sindromului Tourette. A urmat o pauză de 734 de zile.
În 2025, s-a întors pe aceeași scenă și a lansat „Survive”.
A spus simplu: “Therapy has been such a massive part of my last two years, a massive part of the reason I’m able to be a musician again. I don’t think I’ll ever stop going to therapy after the impact it’s had.”
A donat 734.000 de ore de terapie. Pentru că știe cât de mult poate salva.

Watch full performances from Glastonbury on BBC iPlayer: https://www.bbc.co.uk/iplayer/episodes/b007r6vx/glastonburyListen to full performances from Glastonb...

12/07/2025

„Când Luka țipă la mine, ce spune el, de fapt? Îmi dau seama că trebuie să învăț o limbă nouă ca să pot interpreta ce îmi comunică Luka, un limbaj care se schimbă constant și e complet insesizabil dacă nu sunt calmă și non reactivă.
Îmi apropii fața de a lui Luka și îl privesc drept în ochi.
Te iubesc, îi spun.
Fața îmi este plină de lacrimi; el scuipă spre mine. Nu mă mișc.
Te iubesc.
Scuipă din nou.
Te iubesc. Te iubesc. Te iubesc.”

„Îl țin strâns, îi aud respirația, îi simt bătăile inimii, și totuși nu este aici. Îmi vreau copilul înapoi.”Sunt cărți de parenting care îți spun cm să fii un părinte mai bun. Și sunt cărți care îți spun că ești deja un părinte bun, chiar dacă te simți un eșec. Car...

11/07/2025

Cum ajungem să fim azi copiii furioși, vulnerabili sau părinții critici din propria poveste
Te enervezi brusc. Țipi. Închizi telefonul. Sau plângi în baie. Te simți neînțeles, rușinat, abandonat. Și îți spui: „Exagerez. Nu are sens ce simt.” Dar de multe ori, nu reacționezi doar la ce se întâmplă acum. Reacționezi la ceva vechi. Ceva nerezolvat. Ceva trăit când erai copil.
– Partenerul tău îți răspunde sec și distant. Te înfurii.
Nu e doar despre acel ton. E despre toți anii în care ai fost un copil ignorat de părinți ocupați sau indisponibili emoțional.
– Un prieten te contrazice. Te simți umilit și respins.
Poate ai crescut într-o familie unde greșelile erau taxate dur, unde nu aveai voie să „ai altă opinie”.
– Copilul tău face o criză. Te enervezi și îți iese din gură exact fraza pe care o urai de la mama ta.
Devii, fără să vrei, părintele critic din trecut — pentru că asta e modelul înrădăcinat, internalizat.
În aceste momente, nu adultul echilibrat reacționează. Ci partea din tine care a rămas mică, vulnerabilă, neapărată, nevalidată. Sau partea care a învățat să se apere cu furie. Cu tăcere. Cu retragere.
De ce se întâmplă asta?
Pentru că în psihic nu există trecut și prezent. Totul e acum. Ce n-a fost procesat atunci, revine azi sub formă de reacție emoțională. Sub formă de tensiune, conflict, rușine, vinovăție, blocaj.
Ce e de făcut?
În terapie, începem să identificăm aceste reacții:
– „Asta e copilul meu furios.”
– „Asta e partea mea care s-a simțit singură.”
– „Asta e vocea interioară a mamei mele care mă critica.”
Și învățăm treptat:
– să nu ne mai speriem de ele,
– să nu ne mai rușinăm de ele,
– ci să le înțelegem, să le conținem, să le îmblânzim.
Nu ești „prea sensibil”. Nu ești „dificil”. E doar copilul din tine care încă n-a fost auzit.
📩 Dacă vrei să înțelegi ce ți se întâmplă — și de ce — scrie-mi. Acolo începe vindecarea.