Focus - Alina Vlad, București, Bucharest (2025)

30/10/2025

🪞 Provocare Gratuită de 5 Zile:
„Cine sunt eu când nu mă vede nimeni?”
Te-ai întrebat vreodată cine ești cu adevărat, dincolo de roluri, așteptări și aparențe?
Începând cu 10 noiembrie, timp de 5 seri la rând, te invit la o călătorie sinceră spre tine însuți.
🕰 Ora: 18:30
📍 Loc: Pe Zoom – primesti informatii d**a inscriere
Inscriere – Academia Creșterii Autentice

📅 Perioadă: 10–14 noiembrie
👉 Ce te așteaptă:
• exerciții de autocunoaștere și reflecție
• discuții autentice într-un spațiu sigur
• claritate despre cine ești când nu te mai definește nimeni altcineva
🎁 Participarea este gratuită, dar locurile sunt limitate.
🔗 Înscrie-te acum (link în primul comentariu) și oferă-ți 5 seri doar pentru tine.

Te aștept cu drag,
Coach Gianni

26/10/2025

Cum a început FOCUS (fără nume, doar o decizie)
În 2017 am acceptat să coordonez programul ABA al unui băiat de patru ani și jumătate cu autism. Venise după un an într-un centru. Am primit rezultatele evaluării ABLLS-R și, deși cunoșteam bine „ruta standard”, am văzut imediat că nu i se potrivea.
Motivul era simplu și greu în același timp: la patru ani și jumătate nu imita spontan. Într-un an învățase 20 de acțiuni pe care să le copieze, dar numai la cerere. Era nonverbal. Și, în ciuda acestor date, era foarte bucuros în preajma noastră.
Atunci am riscat. M-am întâlnit cu mama și i-am spus, direct:
„Dacă vrei să-ți fiu coordonator, îți propun un singur obiectiv: să ajungem la imitație spontană. Fără asta, va rămâne dependent de ghidarea ta fizică ca să învețe. Nu doar acum. Tot restul vieții.”
Nu vorbeam atunci despre „micro-momente”, nu aveam un cadru structurat. ABLLS-R nu arăta bine, iar drumul din manuale nu se potrivea copilului din fața noastră. Aveam doar o decizie: să punem totul în slujba unui singur obiectiv – imitația care apare de la el, fără semnal vocal („fă ca mine”), fără împingere din spate.
Mama, probabil, a crezut că sunt „nebună de legat”. Dar nu mai avea ce pierde. Făcuse deja un an de program ABA standard, fără rezultatele la care sperase. A acceptat cu jumătate de gură. De acolo am plecat.
Ne-am ținut de un singur obiectiv până când a ieșit. Nu ne-am apucat să măsurăm „abilități” din zece programe, ci cât de des iniția și răspundea spontan. De fiecare dată când apărea o imitație necerută, știam că zidim la fundația potrivită pentru el. Atât.
Astăzi băiatul este bine. La școală. Independent. Învață ca toți ceilalți copii.
Acolo, în 2017, fără nume și fără ambalaj, a început FOCUS. Nu arăta ca astăzi. Nu aveam etichete; aveam un singur criteriu:
„Îi este mai ușor acum?”
Dacă răspunsul era „da”, rămâneam pe drum. Dacă era „nu”, schimbam modul de lucru, nu obiectivul.
Din povestea aceea am rămas cu trei busole:
Abilitățile esențiale de învățare: atenție socială, participare activă, reciprocitate, imitație spontană. Doar câteva abilități absolut necesare pentru a învăța din mediu independent.
Un obiectiv bun ține loc de zece programe. Când imitația devine spontană, se dezleagă noduri pe mai multe linii (comunicare, joc, autonomie).
Independența e măsura reală. Nu „câte știe”, ci cât face singur, fără ghidare în viața de zi cu zi.
Așa a început FOCUS: dintr-o alegere, în fața unui copil pentru care „ruta standard” nu era rută. Și din curajul unei mame care a spus, chiar și cu jumătate de gură, „da”.

24/10/2025

Ce sunt micro-momentele?

23/10/2025

Când sensibilitatea se transformă în „prostie”

Când nu ții cont de sensibilitățile copilului, riști să-i pui etichete greșite care-l pot marca pe viață.

Vin din generația cu „linia la palmă”. Făceai vreo prostie la clasă, doamna învățătoare te invita solemn în față ca să-ți aplice o corecție de 1–3–10 linii la palmă.

Într-o zi a venit și rândul meu. Mă pusese în penultima bancă și mă chinuiam să văd la tablă. Drept să spun, nu vedeam nimic. În ziua aia a trecut pe lângă mine, a văzut că n-am scris nimic și și-a zis: „Lasă că îi dau eu o lecție să o țină minte. Pe mine copiii mă ascultă.” Așa că mi-am luat cea mai mare bătaie cu linia la palmă.

A durut ca dracu’. Zile întregi am stat cu mâinile umflate, incapabilă să mă îmbrac, să mănânc sau să ating ceva. Dar nu asta m-a durut cel mai tare. Cel mai tare m-a durut când m-a făcut proastă. Îmi venea să-i spun — și cred că i-am și spus: „Nu sunt proastă. Sunt chioară.” Deși și asta m-a durut să-i spun.

Am urât-o pentru această etichetă pe care încerca să și-o valideze ori de câte ori mă prindea pe picior greșit. Și eu, de fiecare dată, o sfidam. În mine trăia un pui crescut de un bunic mândru.

De ce am împărtășit cu voi această poveste personală? Pentru că doare. Doare când eticheta ia locul înțelegerii. Când sensibilitățile copilului sunt ignorate, iar vulnerabilitățile lui — tactile, vizuale, auditive — sunt tratate ca „figuri”, „lene”, „neatenție” sau „prostie".

Când știi sensibilitățile copilului și ții cont de ele în învățare, copilul se simte înțeles, protejat, în siguranță, deschis spre relație și reflecție. Asta e diferența dintre o rană care rămâne și un copil care crește frumos.

22/10/2025

Traiectoria copilului cu autism se poate schimba

Traiectoria se schimbă când începi devreme, ții ritmul și lucrezi corect. „Corect” înseamnă ordine (din punctul lui de succes adaugi o mică provocare) și dozaj (ajustezi în funcție de starea lui de moment).

Ce arată traiectoriile, pe vârste

Dacă începi la 12 luni, copilul poate ajunge la același număr de abilități ca un copil neurotipic în jur de 23 de luni. Apoi îl poate și depăși.
Dacă începi între 18–23 luni, recuperarea abilităților poate să apară la 34–36 luni.
Dacă începi între 24–29 luni, posibil să te uiți la ~38–41 luni pentru egalare.
Dacă începi între 30–36 luni, recuperarea abilităților poate să apară la ~3 ani și 6 luni – 5 ani și 7 luni.
Dacă începi între 36–48 luni, recuperarea abilităților poate să apară la ~5 ani și 6 luni – 8 ani și 1 lună.

Asta înseamnă: mai devreme = traiectorie mai abruptă = drum mai scurt. Nu pentru că „forțezi”, ci fiindcă faci acțiunile potrivite la timpul potrivit.

Ce vezi pe grafic

Liniile albastre punctate: traiectoria copilului suspect/diagnosticat cu autism fără intervenție – urcă lent, decalajul se lărgește pe măsură ce crește.
Liniile colorate: schimbarea traiectoriei aceluiași copil după ce începe intervenția timpurie și lucrează la ~75% din timp în două condiții:
- Oportunitățile de învățare sunt la nivelul lui de funcționare (pleci din punctul de succes, urci un pas mic).
- Respecți starea lui de moment (ajustezi cerința la corpul și emoția de moment).
Atât. Două criterii. Ținute constant.

Cum schimbi traiectoria: regula celor „75% din 168 de ore”

Să ne înțelegem: 75% nu înseamnă „75% terapie la masă”. Înseamnă că, pe parcursul celor 168 de ore ale unei săptămâni (da, inclusiv somnul cu rutină bună), îi oferi oportunități la nivelul lui și aliniate la starea lui. Și da, incluzi somnul – cine are un copil cu dificultăți la somn știe cel mai bine care sunt efectele ne-somnului odihnitor în învățare.

„2–3–6 ore ABA pe săptămână” nu schimbă traiectoria

Să fim clari: 2–3–6 ore/săptămână de ABA, fără ca părintele să știe ce face acasă, cm creează oportunități și ce strategii folosește, nu aduc recuperarea decalajului. Poți fi cel mai bun specialist din lume – 10 ore/lună de lucru cu tine sunt o firimitură din 168 de ore săptămânale. Reprezintă ~6% din săptămână. Departe de 75% participare activă. Fără părinte activ, traiectoria rămâne joasă.

Cât trebuie „să învețe” ca să recupereze

Ca să recupereze decalajul, copilul tău trebuie să învețe de 1,5 ori față de ritmul neurotipic în aceeași unitate de timp. Cel puțin 1.5.
Exemplu simplu: Dacă un copil neurotipic de 2 ani învață ~15 abilități/lună, copilul tău trebuie să prindă ~22–23 abilități/lună pentru a-l ajunge din urmă în intervalul estimat.
Nu „mai multe fișe”. Mai multă potrivire (nivel + stare) în mai multe momente din zi. Asta ridică traiectoria.

Ce pui în programul de 75%

1. Rutinele de zi (obligatoriu): trezire, îmbrăcat, masă, baie, ieșit/venit, somn. Fiecare e teren de antrenament: oportunități de învățare din etapa în care se află, dozate corect.
2. Activități în doi (joc, mers, dans…).

Ecrane: dacă îmi spui „stă 2 ore pe tabletă” și vrei recuperare rapidă, îți spun simplu: alea două ore le pui pe roșu – nu contribuie la traiectoria de recuperare. E timpul tău, alegerea ta; dar în programul lui, roșu.

Linia directoare: fiecare micro-moment e oportunitate la nivel + aliniată la starea de acum. Dacă nu, nu-l numi „intervenție”, e doar consum de timp.

Cum stabilești nivelul și dozezi după stare

Nivelul de dezvoltare. În Evaluarea FOCUS îl identifici imediat ce răspunzi la întrebările chestionarului.

Starea. Te uiți la corp (ritm, tonus), privire (te caută/întoarce capul), sunet (vocalizare/țipăt). Dacă e „sus” pe stres, reglezi (mișcare, pauză, contact cald) – apoi ceri pasul mic.

Aici se pierde sau se câștigă. Nu ceri învățare rapidă la copil cu frâna de mână trasă.

Traiectoria se schimbă. Depinde când pornești, cm lucrezi și cât din săptămână dedici schimbării traiectoriei. Poți veni cu multe motive pentru care faci sau nu faci. Eu le pot înțelege pe toate. Însă timpul în care nu ai făcut nu-l mai recuperezi decât prin mai mult efort și mai multe resurse alocate din momentul în care te hotărăști să acționezi.

Dacă alegi „mai aștept”, să știi ce se întâmplă: traiectorie mică, decalaj care se lărgește.
Dacă alegi acum și ții 75% pe nivel + stare, câștigi timp și autonomie.
Învățarea începe în relație. De aici încolo: consecvență, prezență, acțiune.

Dacă vrei să înveți te invit la cursul pe care îl țin la Făgăraș, in perioada 12-19 noiembrie. Ai 7 zile să înțelegi, să practici și să pleci acasă cu un plan de lucru.

Detalii găsești în link-ul de la comentarii.

Cu claritate și încredere,
Alina Vlad

Notă: vârstele finale din acest articol sunt simulări – modele orientative construite pe ipoteza unei rate de învățare ≈ 1,5× față de ritmul neurotipic, în condițiile unui program bine dozat și susținut. Nu sunt predicții personale, nu vând „minuni”, nu dețin un glob de cristal și nu există studii care să ofere vârste finale exacte de „egalare” pentru fiecare copil. Fiecare copil are o evoluție specifică, în funcție de profil, comorbidități, context familial, calitatea somnului, consistența intervențiilor, prezența emoțională a adultului etc. Știm din studii următoarele: dacă copilul începe intervenția timpurie între 18-23 luni, șansele ca în primul an să vedem îmbunătățiri semnificative este de 92%. Dacă se începe între 24-29 luni, șansele scad la 72%. Între 30-36 luni - ajung la 34%, iar între 36-48 de luni - vorbim de 30%. Cifrele te ajută să înțelegi direcția și ordinea, nu să pui un verdict pe calendar.

21/10/2025

„Toți îți zic: «mai așteaptă». Eu zic: urmărește astea 3 lucruri dacă al tău copil are între 12–18 luni.”

Știu, toți îți zic „lasă, trece”. Mai-dragă mamă, nu te certa cu instinctul. Nu te panica, dar nici nu amâna la nesfârșit. Azi, prinde un moment de joacă, așază-te lângă el și:
Joacă-te 6 minute, pe covor, fără telefon (lasă-l în bucătărie) și fii atentă la 3 indicatori:

1. Privirea spre tine – te caută cu ochii când îi place ceva? La baloane de săpun, se uită doar la baloane sau alternează: ba la baloane, ba la tine?

2. Bucurie împărtășită – apare un zâmbet și se uită în ochii tăi ca să se bucure cu tine? Se uită la tine și când reușește ceva?

3. Se joacă împreună (mutualitate) – simți că jucați împreună 1–3 minute? Vă pasați mingea/mașina, te privește, ți-o întinde, aștepți un pic și reacționează la tine? Face asta și în afara jocurilor fizice?

Când te așezi lângă el nu e examen medical. Relaxează-te. Trage aer, cătinel. Fii acolo, fizic și emoțional.

De ce te rog să te uiți fix la astea 3?
Pentru că studiile ne spun că ele sunt importante. Wan și colegii lui (Universitatea din Manchester, 2013) au filmat 6 minute de joacă părinte–bebeluș la 6–10 luni și 12–15 luni (unii copii aveau frați/surori cu TSA). Au măsurat, printre altele: privirea la părinte, bucuria împărtășită, cât de „împreună” e diada.

Ce au găsit? La 12 luni, aceste trei semne – privirea spre părinte, afectul pozitiv și mutualitatea – au prezis dacă la 3 ani urma sau nu un diagnostic de TSA/autism (la 6 luni era prea devreme ca să se vadă clar). Nu-ți spun asta ca să te sperii. Îți spun unde să te uiți până prinzi curaj să ceri un screening timpuriu.

Până îți faci curaj pentru evaluare îți las 5 micro-momente pentru acasă:
1. În timp ce mănâncă, sting ecranul, stau față-în-față → fac „noroc!” cu lingurița → aștept 1–2 secunde să mă caute din ochi → abia apoi ofer lingura → mă celebrez: îmi spun „am pus relația înaintea înghițiturii”.
2. În timpul băii, „unu-doi-trei… ” → pauză scurtă, aștept să mă privească/chițăie → reiau…stroooop → mă celebrez: îmi trimit mie un 👍 pe WhatsApp.
3. După o reușită de-a lui → pauză scurtă, aștept să mă privească/chițăie →celebrez alături de el (nu prea tare! să nu-l acopăr).

De ce contează?
Bucățile astea mici antrenează creierul să te caute, să se bucure lângă tine și să intre mai ușor în acel “împreună”. Prinse pe la 1 an, pot înclina traiectoria mai rapid spre mai bine.

Dacă în 2–3 săptămâni indicatorii apar rar sau deloc,…no, zic că merită să programezi un screening timpuriu. Nu ne grăbim, dragă mamă. Un singur pas azi.

20/10/2025

Harta care nu se vede, dar te ține pe drum

Când deschid evaluarea unui copil, nu mă uit doar la tabelul de procente. Mă uit la un om mic, aici și acum, care îmi spune prin comportamentele lui care sunt punctele forte și unde e nevoie de consolidare.

Evaluarea Focus este o hartă a dezvoltării funcționale: are nouă niveluri și paisprezece domenii, de la 0 la 60 de luni. Dar cifrele nu sunt scopul; ele sunt doar limbajul unei călătorii. Pe primul rând se așază atenția: cât reușește, în cele mai bune condiții, să se concentreze? Se orientează și spre mine? Puțin mai sus, reglarea emoțională prinde contur: care sunt mecanismele lui de auto-reglare? Apoi văd interacțiunea socială: are nevoie acum să-i fiu ghid, să stau față în față? Ar face față într-un grup, la grădiniță? După ele vin atașamentul, emoțiile, memoria, cererile, protestul sănătos, limbajul receptiv, limbajul expresiv, auto-cunoașterea, comunicarea, impulsivitatea și cogniția. Toate, împreună, îmi arată cm vede copilul lumea oamenilor și ce pot face eu ca să-l ajut să crească, să învețe, să devină autonom.

Pentru mulți părinți și specialiști, evaluarea poate părea copleșitoare. Este copleșitoare doar dacă o parcurgi o dată și o închizi până la următoarea re-evaluare. Nu pentru asta există. Evaluarea Focus este o hartă: când o deschizi, îți arată imediat unde te afli față de reper și în ce direcție mergi. Îți spune ce pui înainte și de ce: de ce nu ceri cuvântul înainte de privire, propoziția înainte de „dă”, „corectul” înainte de „împreună”.

Când ordinea e corectă, harta te protejează de graba care rupe relația și învățarea. Când dozajul e potrivit, harta îți arată cât poate duce copilul, nu cât ți-ai dori tu. Iar când te rătăcești, harta te aduce înapoi: observi, ajustezi, rearanjezi.

Lucrez la această hartă din 2017. Am rescris-o de câte ori a fost nevoie, am confruntat-o cu evaluarea Bayley-4, cu cea a lui Greenspan, cu ABLLS-R, VB-MAPP și multe altele, am testat-o ani de zile în programele mele de consultanță, iar acum este adoptată de întreaga Comunitate Focus. Este harta părintelui si a specialistului care se întreabă: „Care este nivelul abilităților funcționale? Ce obiective aleg? În ce ordine le urmăresc?”

Și, poate cel mai important, e harta care răspunde întrebării pe care ne-o punem cu toții în momentele de presiune — părinți și specialiști deopotrivă: „Fac bine ce fac?” Presiunea timpului e mare când vrei să-ți vezi copilul independent. Când presiunea devine prea mare și apar îndoielile, mă întorc la hartă: unde este copilul și care e direcția lui acum?

În noiembrie organizez ultimul curs cu prezență fizică din acest an. Așadar, dacă lucrezi 1:1 cu un copil cu autism — părinte sau specialist — și simți că deciziile din program „nu au logică”, par amestecate, fără un fir clar, te invit la Focus@Făgăraș – Intervenție timpurie în autism. Timp de 7 zile întoarcem pe toate părțile această hartă a dezvoltării: înțelegi ordinea, înveți dozajul, vezi cm se leagă domeniile ei în viața reală (spoiler - fiecare abilitate din evaluare are în spate un protocol de învățare!). Îmi doresc ca la final să poți spune, la fel ca participanții din edițiile trecute: „Acum știu ce abilități îi lipsesc și ce am de făcut.”

Focus@Făgăraș are loc între 12–19 noiembrie, la Sâmbăta de Sus, Făgăraș. Sunt doar 12 locuri.
Detaliile sunt în linkul din comentarii.

20/10/2025

„La terapie face, acasă nu."
Dacă te regăsești, Focus (12–19 nov., Făgăraș) e pentru tine: înveți să-ți iasă și acasă. Să faci corect și bine.
Astăzi o mamă a plâns când i-am spus că după 3-4 ani șansele de schimbări semnificative sunt de 30%. Știu, nu mai vorbim de 92%.
Vino, dacă ai nevoie de o schimbare mare.
Timpul nu stă pe loc.

Detalii: focuspecopil.ro
Focus@Făgăraș

20/10/2025

Nu te privește mereu. Nu arată. Nu „dă–prinde” mingea. Nu are joc imaginativ, reciproc, cu atenție împărtășită.
În primii ani, timpul nu e neutru. În Focus (12–19 nov., Făgăraș) înveți ce să urmărești și cm să răspunzi ca să apară primele semne: privire, răspuns, inițiativă.
Nu ai nevoie de diagnostic. Începem de la ce se vede acum.
Locuri limitate (grup restrâns).
Detalii: focuspecopil.ro secțiunea Focus@Făgăraș

19/10/2025

Despre baza socială dintre părinte-copil
De unde pornesc când lucrez cu un copil de 12-18 luni

În jurul vârstei de un an, diferențele nu se văd în cuvinte, ci în felul în care un copil caută atenția celuilalt.

Un copil neurotipic arată: „uite!”. Îți dă un obiect „ca să-l vezi și tu”. Te privește să verifice dacă ai observat și așteaptă reacția ta, ca un mic regizor al bucuriei împărtășite.

Un copil suspect de autism face aceste lucruri mai rar sau deloc.

Nu fiindcă „nu poate”, ci fiindcă încă nu știe de ce merită să te caute. Pentru el, oamenii sunt uneori imprevizibili; obiectele și tiparele sunt previzibile, se repetă, le poate controla.

Asta nu e vina părintelui. Nu ține de „rece” sau „cald”. Știm astăzi că, în autism, vorbim despre o organizare timpurie a creierului, modelată de factori genetici și epigenetici.

Dar vestea bună e următoarea: baza se poate construi. Cu timp. Cu structură. Cu relație.

Cea mai grea propoziție pe care am auzit-o de la o mamă a fost “Mă vedea de la gât în jos”
.. Citește tot articolul pe

https://focuspecopil.ro/despre-baza-sociala-dintre-parinte-copil/

19/10/2025

Filmarea unei mame din Comunitatea Focus m-a pus sa reflectez mai profund asupra diferenței dintre ABA-NET/NDBI si Focus.

Las aici raspunsul pe care l-am dat pe grup. Sper sa te ajute si pe tine să-ți organizezi așteptările.

🔹 În ABA-NET/NDBI

Din perspectiva ABA–NET/NDBI, activitatea copilului este o oportunitate bogată de predare.
Adultul observă ce face și ce spune copilul, ce materiale are la dispoziție și extrage de acolo zeci de posibile obiective: limbaj receptiv, expresiv, asocieri, imitare, cereri, discriminări.

Ce ar fi făcut adultul:
* ar fi etichetat materialele: „Ce culoare e asta? – Roșie.”
* ar fi cerut: „Dă-mi o mărgea mică.”
* ar fi introdus cereri funcționale: „Spune ‘vreau mărgea’.”
* ar fi comentat acțiunile: „A căzut mărgeaua. Ridic-o.”
* ar fi exersat concepte cognitive: „Câte ai pus? Una, două, trei...”
ar fi folosit întărirea după fiecare răspuns corect.

Rezultatul:
Crește densitatea de învățare (mai multe oportunități pe minut), copilul exersează receptivitate, limbaj, numere, culori.
Adultul controlează fluxul predării și direcția comportamentală.
Învățarea e măsurabilă, dar apare riscul ca motivația internă să scadă — copilul lucrează pentru adult, nu pentru propria curiozitate.

Învățarea in ABA-NET/NDBI este o buclă ideală, în care totul poate deveni o ocazie de învățare.

Dar în practică, acea buclă completă e aproape imposibil de atins – și chiar dacă ar fi atinsă, ar arăta doar că adultul/copilul știe multe, nu că învățarea s-a întâmplat cu adevărat.
Pentru că scopul nu este ca adultul să predea tot și copilul să răspundă perfect, ci ca învățarea să aibă valoare funcțională pentru copil.
Din perspectiva copilului, nu contează câte concepte știe, ci ce poate face cu ele:
să folosească informațiile pentru a comunica cu intenție,
să rezolve probleme,
să inițieze și să mențină relații sociale,
să ia decizii,
să contribuie și să creeze.
A ști multe nu este suficient.
Ceea ce contează, cred eu, este cm folosește cunoașterea pentru a rămâne conectat cu ceilalți și pentru a se adapta lumii.

🔹 În Focus
În Focus, activitatea nu este o fereastră pentru predarea tuturor obiectivelor, ci o serie de cercuri de învățare care se deschid și se închid complet, fiecare atingând un nivel important.
Copilul nu trece la nivelul următor până nu închide cercul anterior — adică până nu atinge competența completă din acel nivel.
I
maginează-ți învățarea ca pe un traseu pana in vârful muntelui cu patru opriri:
1️⃣ senzorial,
2️⃣ autoreglare,
3️⃣ relațional,
4️⃣ cognitiv.
Fiecare cerc complet se parcurge integral în fiecare domeniu, nu doar o dată pentru tot.

🔸 Nivelul 1: Senzorial
Este etapa în care „mă simt în corpul meu și pot să mă reglez in aceasta activitate”.

🔸 Nivelul 2: Autoreglare
Aici copilul începe să-și controleze emoțiile și acțiunile. Arată în activitate control motor, atenție, ritm, toleranță.

🔸 Nivelul 3: Relational
Aici se dezvoltă conectarea socială.
Nu în oglindă, nu cu cerințe.
Paralel, împărțind aceeași atenție asupra obiectelor. Apoi diadic (față în față). Apoi în grup.
Acolo apare atenția comună, bucuria împărtășită și primele gesturi de comunicare cu intenție – nu prin cuvinte, ci prin emoții.

🔸 Nivelul 4: Cognitiv
După ce relația este stabilă și copilul se simte sigur/are încredere în forțele lui, se ajunge la conținut: concepte, limbaj, raționamente, activități de gândire.
Dar abia atunci. Pentru că un copil reglat și conectat învață de zece ori mai repede decât unul care doar execută din teamă.

Dacă ar fi să o spun scurt:
În ABA-NET, activitatea este o oportunitate de predare.
În Focus, este o succesiune de cercuri care cresc copilul din interior – de la corp, la reglare, la relație și apoi la gândire.

19/10/2025

Când adultul se reglează, copilul se liniștește.
Când adultul ascultă, copilul vorbește.
Când relația se așază, învățarea curge firesc.

Focus nu e doar o metodă.
E o formă de a vedea copilul — prin ritm, prezență și grijă.

Acolo unde dispare graba, apare încrederea.

Focus - Alina Vlad

30/10/2025

26/10/2025

24/10/2025

23/10/2025

22/10/2025

21/10/2025

20/10/2025

20/10/2025

20/10/2025

19/10/2025

19/10/2025

19/10/2025

Address

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share