19/01/2026
Rana de abandon nu se vindecă cu afirmații pozitive.
De ce?
Pentru că inițial s-a instalat în corpul fizic.
Recent, am lucrat cu o copilă care nu putea sta departe de mama ei nici măcar o zi.
Dacă mama nu răspundea imediat la telefon, corpul ei intra în panică și nu se putea liniști, nu se putea juca, nu se putea relaxa deloc.
În interiorul ei trăia convingerea că, dacă mama nu răspunde, ceva rău i s-a întâmplat.
Când am ascultat povestea mamei, lucrurile s-au clarificat: în timpul sarcinii, medicii îi spuseseră că există riscul să moară.
Speriată la rândul ei, luni întregi i-a vorbit fetiței din burtică despre iubirea pe care i-o poartă, dar că ea va muri și copila va trebui să fie puternică și să trăiască fără ea.
Pentru corpul copilului nenăscut, acest mesaj a devenit realitate, și corpul a învățat atunci că iubirea și pierderea merg împreună.
Așa arată trauma intrauterină.
De multe ori, în cabinet, nu lucrez doar cu copii.Lucrez cu femei care au fost cândva acel copil.
Femei care știu, rațional, că sunt în siguranță,dar al căror corp rămâne în alertă.
Care simt panică atunci când cei dragi nu răspund imediat.
Care se neliniștesc în singurătate.
Care nu reușesc să se relaxeze pe deplin, chiar și atunci când viața lor este stabilă.
Pentru că înainte să avem cuvinte, am avut un corp.
De aceea, în primul modul din Cele 4 Praguri ale Maturității, lucrăm cu corpul și cu copilul interior. Cu respect, fără grabă, în ritmul tău!
Și îi oferim corpului,pas cu pas, experiența siguranței.
Acest parcurs este pentru tine dacă:
– frica de abandon încă îți influențează relațiile
– te pierzi pe tine când celălalt se îndepărtează
– ai fost puternică prea devreme și corpul tău a obosit
– ai lucrat mult cu tine, dar tensiunea încă nu a plecat din corp
Așezarea interioară nu începe în minte.
Începe în corp.
Acolo unde ai simțit prima dată frica și unde poți învăța și simți, de acum înainte, siguranța.
Dacă simți că acest spațiu este pentru tine
și că ai nevoie de un proces blând, profund și susținut, scrie-mi 🤍