05/07/2025
“Literatura de self-help: narcisism spiritual și iluzia creșterii personale
Ceea ce astăzi se numește „dezvoltare personală” nu mai are nimic de-a face cu psihologia reală, nici cu procesul interior autentic. A devenit o industrie editorială care exploatează anxietățile, insecuritățile și narcisismul epocii actuale.
1. Rețete în loc de procese
Psihicul uman nu funcționează pe „pași”. Nu te vindeci în 7 etape, nu devii autonom în 21 de zile și nu îți rescrii traumele prin afirmații pozitive. Literatura de self-help promite soluții rapide la probleme complexe. Este o formă de „psihologie fast-food”, în care omul este tratat ca un algoritm corectabil, nu ca un organism viu, contradictoriu și profund.
Această logică comercială creează o falsă senzație de progres, o formă de autosugestie colectivă care evită exact esențialul: confruntarea cu sine.
2. Dezvoltarea personală ca formă de evitare
Marea parte din literatura self-help nu te duce mai aproape de tine, ci mai departe. Te face să vânezi versiuni „optimizate” ale eului, în loc să te cunoști așa cm ești. Este o formă subtilă de evitare psihologică: nu îți accepți golurile, ci le acoperi cu concepte.
Te transformi într-un „proiect” continuu, într-un eu idealizat pe care îl urmărești compulsiv. Aceasta duce la autoalienare: devii expert în ce ar trebui să simți, dar incapabil să simți cu adevărat.
3. Cultura performanței aplicată asupra ființei
Self-help-ul este extensia psihologică a capitalismului: aplică logica eficienței și optimizării asupra vieții interioare. Trebuie „să devii cea mai bună versiune a ta”, „să atingi potențialul maxim”, „să-ți setezi obiective”. Este o presiune continuă de a deveni, care alimentează exact suferința pe care pretinde că o tratează: inadecvarea, comparația, rușinea de a nu fi „destul”.
Aceasta produce o cronicizare a nevrozei: omul trăiește într-o stare de autoevaluare obsesivă, cu un sentiment constant că mai trebuie ceva.
4. Instrumentalizarea limbajului psihologic
Cărțile de self-help preiau termeni legitimi din psihologie – traumă, atașament, copil interior, mecanisme de apărare – și îi folosesc într-un mod vulgar, reducționist, deseori dezinformat. Astfel se creează o psihologie populară de supermarket, care mimează profunzimea, dar operează cu generalizări și distorsionări.
Rezultatul este un public care se crede „conștient” pentru că a citit 5 cărți motivaționale, dar care nu a trecut niciodată printr-un proces real de reflecție sau decantare.
5. Confuzia între vindecare și validare
Self-help-ul confirmă, alintă, validează – dar nu confruntă. Nu lucrează cu rezistența, cu durerea reală, cu contradicțiile ființei. În schimb, oferă narațiuni liniștitoare despre cm „totul are un sens”, cm „ai deja totul în tine”, cm „universul te iubește”. Este o psihologie a confortului, nu a cunoașterii.
Și știi de ce?
Pentru ca, literatura de self-help răspunde nu nevoii de vindecare, ci nevoii de control, de predicție, de siguranță artificială. În loc să ne apropie de luciditate, produce dependență de ideea de progres. Este o formă de auto-amăgire editorializată, care întreține infantilismul psihologic sub aparența maturizării.
Psihologia reală nu este confortabilă. Este subversivă, dureroasă și, uneori, devastatoare. Dar tocmai de aceea – este singura care transformă.”
Via Edhit Sirbu
