09/12/2022
”Acum medicii înțeleg deja că, la baza tuturor bolilor, se află un stres de neînvins și scăderea imunității. Un om cu o imunitate scăzută suportă stresul mai greu, ceea ce duce la boli.
Imunitatea este un indicator al energiei vitale principale despre care se știa din timpuri străvechi în India și China. Acolo această energie era numită prana, qi. O energie vitală crescută asigură o imunitate crescută. Atunci când energia vitală slăbește, imunitatea scade și încep bolile.
Stresul este reacția omului la o schimbare a lumii din jur, la un disconfort extern. Stresul poate duce fie la boli și moarte, fie la vindecare, dacă avem atitudinea corectă față de o situație.
Stresul este o eliberare de energie necesară pentru a ne salva, este o reacție de apărare a organismului. Dacă această energie se transformă în iubire, dezvoltare și creație, atunci omul se vindecă. Însă, dacă această energie este orientată către emoții ca irascibilitatea, supărarea, regretul, ura, deznădejdea, atunci omul se poate îmbolnăvi și chiar poate muri.
Dacă omul păstrează iubirea în sufletul său, în orice situație de viață, el încetează să mai depindă de lumea din jur și sufletul său dobândește armonie. Dacă omul caută posibilități de a se dezvolta și de a se schimba în bine și aspiră către Dumnezeu când se află într-o situație stresantă, atunci energia stresului nu mai este orientată spre înverșunare, regret, frici sau deznădejde.
Abilitatea de a păstra emoțiile pozitive, bunătatea, iubirea, atunci când mediul ne îndeamnă spre nemulțumire sau frică, este tocmai capacitatea de a activa energia vitală interioară. Aceasta este calea spre armonie. Din acest motiv, dacă un om își păstrează iubirea în suflet, nu caută vinovați, nu se enervează din cauza unui disconfort, nu se închină stabilității și bunăstării materiale, atunci el se vindecă.
Omul primește energie vitală din propriul suflet, iar sufletul primește energie din Cauza Primordială prin intermediul iubirii și al unității cu Dumnezeu. Sănătatea fizică a omului depinde în mod direct de energia sa. Iar, la rândul ei, starea energetică are legătură cu sentimentele omului.
Sentimentele noastre au o natură energetică. Sentimentele sunt reacția omului la lumea din jur, la evenimentele din prezent, trecut și viitor. Sentimentele agresive duc la scăderea energiei vitale principale. Noi pierdem această energie atunci când urâm, ne supărăm, ne întristăm, regretăm trecutul, ne temem pentru viitor.
Atitudinea corectă față de viață este capacitatea de a ne înfrâna dorințele, de a ne detașa periodic, de a nu ne atașa de această lume, este capacitatea de a păstra iubirea, de a ierta, de a aspira către iubire și credință. Acestea sunt condițiile de bază ale sănătății....”
S.N. Lazarev
Fragment carte ”Un remediu pentru toate bolile”
https://lazarevsn.ro/produse/
-----------------------------------------------------------
Practica online de grup ”Creșterea iubirii în suflet” va avea loc Duminică, 18 Decembrie 2022 la ora 13:00, mai multe detalii puteti gasi pe pagina dedicata la link-ul de mai jos:
https://scoala.lazarevsn.ro/p/cresterea-iubirii-18dec22