The Good Therapist - Cabinet de Psihoterapie

20/01/2026

👉Și asta nu neapărat pentru că au extra curaj sau sunt extra puternici sau că le curge prin vene foc.

Ci pentru că nu au avut încotro.

Nu au avut altă calea de ales decât cea a luptătorului. A omului aflat mereu în alertă, gata de atac, gata să se apere. Calea omului care se impune prin putere și forță.

De multe ori, acest comportament este determinat inconștient și vine dintr-o rană emoțională puternică.

Puterea, perfecționismul, impulsivitatea și agresivitatea sunt semnele unei răni produse de absența tatălui. Nu doar absența fizică, ci mai degrabă una emoțională.

Sau poate prezența unui tată mult prea critic, care nu a știut exact cm să își arate iubirea și afecțiunea decât prin setarea unor așteptări mult prea mari, care au generat presiune.

Mantra inconștientă a luptătorului nu înseamnă doar agresivitate, ceartă, ură, ci și refuzul de a accepta tot ceea ce te poate face vulnerabil.

Refuzul de a participa afectiv într-o relație, de a accepta emoții care, din punctul lui de vedere, arată slăbiciune.
Refuzul de a se atașa de o persoană. Refuzul de a participa activ la viața de familie prin comportamente care îi par prea feminine (activități casnice, creșterea și îngrijirea copiilor etc.).

Unde pierde luptătorul?

În relații! De cuplu, de căsnicie, în relația cu copiii. Adică fix acele relații care aduc liniște, calm, iubire!

Știi pe cineva care trebuie să citească asta ca să se înțeleagă mai bine? Share it! ❤️

16/01/2026

Acea relație cu mama definește modul în care el vede toate femeile.

Unii bărbați au o relație profund conflictuală cu mama lor, dar de multe ori conflictul se poartă în umbra, în inconștient!

Totul începe atunci când mamele lor s-au bazat pe ei prea mult, prea devreme.

Așa a devenit sursa ei de sprijin emoțional și de validare, în timp ce nevoile lui au fost ignorate. Băiețelul de atunci nu a putut învața ce înseamnă relațiile reciproce, pentru că a fost forțat să se concentreze pe starea emoțională a mamei sale.

De la o vârstă fragedă, se simte sufocat, controlat sau „niciodată suficient de bun”.

Dar pentru că era mic nu știa că această dinamică este disfuncțională, așa arăta ”normalul”.

Astfel apare scindarea de la nivel psihic:
👉o parte din el își vede mama eroină, cea mai importantă persoană din lume pentru el,

👉iar cealaltă parte se simte copleșit și furios pe ea, plin de resentiment față de rolul de îngrijitor pe care a fost forțat să-l joace încă din copilărie.

Însă, pentru că depinde de ea pentru supraviețuire, își reprimă aceste emoții.

Resentimentul pe care nu și-l poate permite față de mama sa va fi proiectat asupra altor femei. Partenerele, colegele de muncă și chiar străinele devin versiuni ale ei.

Resentimentul său se va intensifica dacă cineva încearcă să-l tragă la răspundere, mai ales dacă mama lui a fost prima care a făcut asta.

El ajunge să creadă că femeile sunt cauza principală a problemelor sale.

Cu toate acestea, rămâne foarte apropiat de mama lui și o apără și o prioritizează mai presus de oricine altcineva.

Pentru că nu s-a maturizat emoțional pe deplin, în căsnicie nu este capabil de auto-reflecție sau de asumarea responsabilității.

El devine partenerul care evita intimitatea reală (se afundă prea mult în muncă sau pasiuni individuale, dependențe de jocuri de noroc, aventuri amoroase),
își pune mama mai presus de soție (iar căsnicia devine o relație în 3),
furia reprimată pe mama lui iese la suprafață în relația de cuplu (violență, sarcasm, comportamente pasiv-agresive).

Ca să fie fericit trebuie să conștientizeze această rană. Am dreptate?

Scrie în comentarii…

14/01/2026

Așa funcționează Efectul Pygmalion - nu doar în școli, ci și în relații, la locul de muncă sau în familie.

11/01/2026

Tehnica 5-4-3-2-1 te ajută să te ancorezi în prezent, în aici și acum, folosindu-te de cele 5 simțuri ale tale.

Trăim rareori în prezent, gândurile noastre ne transpun fie în viitor fie în trecut, ceea ce deseori provocă stări de confuzie, de panică sau tristețe.

Ancorarea în prezent este remediul pentru toate acele momente când vrei sa iei o pauză de la lumea interioară și să te bucuri de moment.

10/01/2026

Ce se ascunde în spatele certurilor din nimicuri în relațiile de cuplu?

🚩Nu, nu este despre ”Tu nu speli niciodată vasele” sau despre ”Cine duce gunoiul”, ci mai degrabă despre ”Nu simt că sunt important/ă pentru tine” sau că ”nu simt că facem parte din aceiași echipa!”

Uite o scurtă eniciclopedie de motive explicative!

✨Certurile din „nimicuri” în relațiile de cuplu sunt adesea simptome ale unor nevoi emoționale neexprimate sau frustrări mai profunde, neadresate.

Aceste conflicte aparent banale nu sunt despre subiectele evidente, ci despre semnificațiile ascunse, despre dinamici de atașament, moduri de reglare emoțională și tipare învățate încă din copilărie.

✨Fiecare dintre noi intrăm într-o relație cu nevoi emoționale nespuse de validare, siguranță, conectare. Când aceste nevoi nu sunt recunoscute sau satisfăcute, ele se pot manifesta indirect, prin iritare sau certuri pe subiecte triviale.

✨Treaba devine și mai complicate atunci când partenerii nu știu cm să își gestioneze frustrările într-un mod conștient și sănătos. Astfel, tensiuni interne nerezolvate se descarcă pe partener în contexte banale. Mici iritații devin butoane roșii apăsate pentru emoții disproporționate.

✨Certurile din nimicuri apar adesea în cupluri care nu reușesc să comunice deschis despre ceea ce simt cu adevărat. În loc să spun „Mă simt singur/ă când nu petrecem timp împreună”, se spune „Tu mereu stai pe telefon!”.

✨Dar să nu uităm despre proiecție! Un termen atât de banal, dar atât de ascuns ochiului partenerilor.

Proiecția este când atribuim partenerului propriile frici, neîncrederi sau frustrări. De exemplu, o persoană care nu se simte foarte încrezătoare în forțele proprii poate interpreta o critică minoră ca pe o invalidare totală și va reacționa exagerat. Aici contribuția principală o are stilul nostru de atașament, dar și rănile emoționale dobândite de-a lungul anilor.

Mai las ceva în comentarii! 👇

06/01/2026

Înainte să strâng bradul, a trebuit să fac poza asta.

Știu că este târziu pentru poze cu brad, pentru urări, pentru rezoluții…

Știu că am lipsit de aici destul de mult, dar gândurile mele au fost în altă parte.

Finalul lui 2025 m-a găsit pe un pat de spital, cu multe întrebări și cu răspunsuri care urmează să vină și de care recunosc că îmi este frică.

Las în urmă nu doar un an greu, ci și o lecție dură, învățată pe propria piele.

Vreau să cred că las în urmă și convingerile negative care mi-au modelat profund felul de a gândi în ultimii doi ani:
„mie nu mi se poate întâmpla”, „hai că nu e chiar atât de grav”, „fii puternică”, „treci tu și peste asta”.

Când crești într-o familie în care îți vezi mama obosită constant, dar care nu spune niciodată „am obosit” sau „nu mai pot”,

când îți asculți bunica spunând că „o femeie, și când stă, trebuie să dea din mâini - să lucreze un ciorap, un ilic pentru copil sau pentru bărbat”,
ajungi să crezi că oboseala este un semn de slăbiciune.

Că nu e firesc să fii obosită.

Că, poate, ești leneșă.

Și îți spui: azi sunt obosită pentru că am dormit prost sau ieri nu am mâncat cm trebuie,

doar ca să ignori nevoia reală de odihnă și să nu îți dai voie să privești mai profund, să conștientizezi că nu este firesc să te simți așa.

Oboseala nu este lene.
Burnout-ul nu este un moft inventat de feministe.

Eu am avut lângă mine mai mulți îngeri păzitori.
Fără ei, poate nu aș fi astăzi aici, scriind aceste rânduri.

Și dacă printre voi sunt oameni care au donat sânge, sperând că vor salva o viață, să știți că gestul vostru nu trece neobservat.
Vă mulțumesc!

Iar dacă aveți printre voi prieteni, colegi sau cunoștințe care acuză stări persistente de oboseală,
trimiteți-i la medic.

Uneori, a avea grijă înseamnă să insiști!

08/12/2025