
23/09/2024
Ceea ce lumea arată astăzi, și probabil dintotdeauna, este o uriașă risipire.
Risipirea este în multe feluri și în multe aspecte; mă cutremură însă cel mai mult risipirea sinelui, risipirea vieții noastre.
Atunci când ieșim în afara noastră, ieșim din firesc, din sine, și astfel, ne aducem pe noi, în risipire.
Cum se întâmplă acest lucru?
Se întâmplă atunci când pierdem "bunul simț", rușinea cea bună, sau vocea conștiinței, care este înăbușită de chemarea lumii la conformism: fii modern, fii în trend, fii pe placul lumii, fii cool, fii smecher, fii cel mai bun, fii individualist căci ești unic, fii egoist ... și noi cedăm ușor, căci jos, rădăcinile, tradiția strămoșească este aproape pierdută, iar sus, Calea oferită nouă în dar de Dumnezeu ne este prea anevoioasă.
Iată câteva aspecte în care îmi observ propria risipă:
➡️ cumpărături
➡️ alimente / hrană
➡️ într-o vreme era și în realizarea profesională
➡️ timp
Pierderea timpului mă macină cel mai mult. Știu că orice moment prețuiește mult și că, prin urmare, este esențial să îl umplem cu sens, adică să nu îl lăsăm fără rost.
Cine oare nu se aseamănă fiului risipitor?
Cine însă ajunge să își vină în fire, precum el?
Cine este si mai norocos și se întoarce înlăuntrul său strigând " Tată (Doamne, Cel ce cunoscându-mă, mă poți ghida spre mine), am greșit(am rătăcit) la Cer (credința, Calea) și pe pământ rostul, vreau să mă întorc, căci am înțeles că în afara Ta, a Înțelepciunii și Dragostei Tale, mă risipesc?
Tu ce risipești?
bunsimt