24/04/2026
Săptămâna aceasta se încheie după câteva sesiuni de terapie alături de femei care trăiesc sau au trăit cu parteneri abuzivi. S-a întâmplat ca, într-o singură zi, să ascult și să susțin experiențe grele, dureroase. Nu pot spune că nu m-au impactat. Sunt om, sunt femeie și știu cât de mult te poate dezumaniza umilința, cm te poate doborî și cm îți poate eroda încrederea în tine.
Frica este unul dintre mecanismele centrale care întrețin abuzul și poate fi alimentată în multe feluri. În plus, învinovățirea constantă din partea abuzatorului și, în timp, autoînvinovățirea reduc victima la tăcere și o împiedică să caute ajutor. Femeia aflată într-o astfel de relație ajunge adesea să sufere în tăcere, să fie confuză și epuizată psihic. A trăi permanent în alertă, „cu garda sus”, consumă și lasă urme adânci.
Partea dificilă nu este doar să rămâi într-o astfel de relație, ci să recunoști că o trăiești, mai ales atunci când nu există abuz fizic. Relația devine imprevizibilă, tensiunea crește treptat, iar persoana ajunge să nu mai știe cm să se comporte. Recunoașterea abuzului emoțional pare simplă în teorie, dar în realitate este mult mai complicată, mai ales când sunt implicate sentimente.
Și totuși, femeile din fața mea duc mai departe viața. Țin o casă, cresc copii, merg la muncă în fiecare dimineață și rezolvă ce e de rezolvat.
Iar fiecare, la un moment dat, a spus același lucru:
„Mi-e teamă că nu mă descurc dacă plec.”
Am ascultat. Am stat cu durerea aceasta împreună. Și mi-am dat seama că în fața mea este o femeie care deja se descurcă. De mult timp. Singură. Doar că nu o vede încă.
Dacă te regăsești în această teamă, merită să te uiți cu mai multă atenție la resursele pe care deja le ai. Puterea ta nu începe când pleci. Este deja acolo.
