Karyn Maria Taulescu, Bucharest (2026)

18/03/2026

Ceea ce am numit lumea nu a fost niciodată doar lumea. A fost chipul lăuntric al privirii mele așezată peste toate lucrurile.

Cum mi-a fost miezul conștiinței, așa mi-au fost și drumurile. Așa cm am fost dinăuntru, așa mi-au răspuns oamenii, întâmplările, zilele și nopțile.

Locuim, mai întâi, în felul în care suntem așezați în noi înșine. Apoi locuim într-o casă și într-un timp.

Când înlăuntrul nostru există o ruptură a sufletului, toate vor părea despărțite unele de altele: iubirea de adevăr, puterea de blândețe, cerul de pământ, omul de Dumnezeu și, mai ales, omul de sine.

Dar când descoperi că nu se mai clatină nimic, deși viața se schimbă necontenit, însemnă că ți-ai găsit centrul. Pentru că mai întâi omul se frânge pe sine și abia apoi vede lumea în același fel. Își desparte lumina de umbră, puterea de vulnerabilitate, trupul de suflet, dorința de datorie, iar apoi se miră că viața lui a devenit un câmp de forțe care se trag una împotriva celeilalte. Așa apar oboseala, neliniștea, amarul ... și războiul neștiut cu sine.

Și totuși, în adâncul ființei, durerea nu cere să fie ascunsă. Pacea se naște când omul încetează să se mai împartă pe sine, când nu se mai izgonește din propria inimă.

Când se decide să nu mai trăiască ca o frunză în vânt, ci ca un arbore care cunoaște și furtuna, și primăvara, și iarna, dar nu își uită rădăcinile.

Nu, ... nu lumea trebuie îmblânzită... ci locul din care o privești. Nu în afară este ceva de cucerit, ci înăuntru este ceva de vindecat. Abia atunci devii una cu tine însăți. Și poate că aceasta este una dintre cele mai mari taine: nu să fugi din lume ca să-ți găsești pacea, ci să vindeci în tine locul din care ai privit viața, lumea și pe tine însăți.

Karyn Maria Taulescu🌈

14/03/2026

Una dintre confuziile frecvente în spiritualitate este ideea că experiențele energetice înseamnă transformare.

Energia Reiki ne poate deschide calea și accesul. Dar maturizarea conștiinței apare prin claritate, responsabilitate și integrarea spiritualității în viața reală.

De aceea, în toate tradițiile autentice, drumul spiritual a fost întotdeauna și un proces de educație interioară.

De a învăța să vezi mai clar realitatea, de a vorbi și de a acționa cu responsabilitate, de a învăța să îți transformi propriile tipare.

De exemplu, un om poate avea trăiri energetice profunde, poate simți lumină, pace sau deschidere în timpul unei practici, dar dacă în viața de zi cu zi continuă să reacționeze din orgoliu, frică, judecată sau lipsă de asumare, transformarea nu s-a așezat încă în ființă.

Aceste lucruri par mai puțin spectaculoase, dar ele sunt cele care schimbă cu adevărat viața unui om. Iar acest lucru se simte imediat.

Acesta este și unul dintre principiile pe care se construiește procesul de formare în Școala de Reiki și Medicină Energetică.

💫Karyn Maria Taulescu

13/03/2026

Tot mai mulți oameni caută sens, vindecare, deschidere spirituală și o legătură mai profundă cu lumea subtilă. În sine, această căutare este firească. Omul nu trăiește doar din materie, din rutină și din ceea ce poate fi măsurat.

Există în noi o sete de adevăr, de sacru, de întoarcere la ceva mai înalt decât zgomotul acestei lumi. Și totuși, tocmai aici apare una dintre cele mai mari capcane: confuzia dintre spiritualitate și orgoliul spiritual. Confuzia dintre un dar autentic și dorința de a fi special. Confuzia dintre o chemare reală și o identitate spirituală construită din cuvinte, impresii, roluri și imaginație bogată.

Nu tot ce pare spiritual este și matur. Nu tot ce impresionează vine din lumină. Nu tot ce este ieșit din comun este un dar. Și nu orice fenomen are origine divină.

Una dintre iluziile tot mai răspândite este ideea că anumite daruri spirituale pot fi dobândite pur și simplu printr-un curs, o tehnică sau o metodă. Că poți „deveni” clarvăzător, medium, canal, vindecător sau vizionar doar pentru că ai urmat o formare, ai învățat un limbaj și ai început să te identifici cu un rol. Aici este nevoie de mult discernământ.

Un curs poate educa, rafina, disciplina, poate oferi repere, protecție, structură, etică și înțelegere. Dar un curs nu poate fabrica o chemare care nu există. Nu poate inventa din nimic un dar autentic. Nu poate planta în suflet ceea ce nu a fost niciodată acolo.

Cu anumite sensibilități, percepții sau daruri te poți naște. Le poți ascunde, le poți nega, le poți cultiva cu timpul, le poți pune în slujire, le poți ordona prin rugăciune, maturizare și discernământ. Dar esența lor nu vine din exterior. În nici un caz nu se obține prin ambiție spirituală și nici prin dorința de a avea un statut special în ochii altora. Aceasta este una dintre marile diferențe dintre chemare și rol.

Chemarea te arde până la os, te smerește, te maturizează și adesea te obligă la o mare responsabilitate interioară. Rolul, în schimb, poate fi îmbrăcat repede. Poate fi afișat, jucat, revendicat, vândut.

Universul rămâne întotdeauna mai mare decât orice sistem. Iar misterul, din fericire, nu poate fi capturat complet de nimeni.

Nici o carte, oricât de valoroasă ar fi, nu poate cuprinde întregul adevăr. Misterul rămâne întotdeauna mai mare decât orice sistem sau autor. De fapt, sufletul autentic lucrează în liniște. Nu are nevoie să își demonstreze valoarea. Cu cât cineva înțelege mai mult despre univers, cu atât devine mai conștient de ceea ce nu știe.

Adevărata cunoaștere aduce mai multă modestie, mai multă prudență în afirmații, mai mult respect pentru libertatea sufletului. De aceea, paradoxal, cei mai profunzi cunoscători ai simbolurilor vorbesc de multe ori mai blând și mai nuanțat.

Orgoliul spiritual poate apărea chiar și la oameni care vorbesc frumos despre iubire, lumină, conștiință sau compasiune. Tocmai de aceea este atât de periculos. Se ascunde în spatele unor cuvinte bune, dar roade dinăuntru discernământul.

Omul atins de orgoliu spiritual nu mai caută adevărul cu inimă curată. Începe să caute confirmarea propriei imagini. Nu mai vrea să slujească, vrea să conteze.

Nu orice „mesaj” vine dintr-un loc curat. În spațiul spiritual circulă multă fascinație legată de „mesaje”, „canalizări”, „ghidare”, „voci”, „prezențe”, „entități”, „informații din nevăzut”. Unele pot fi reale. Unele pot fi profunde. Unele pot fi chiar folositoare.

Dar aici este nevoie de maximă prudență. Nu orice voce vine din lumină, nu orice mesaj este adevăr, nu orice „prezență” este binefăcătoare, nu orice deschidere este un semn de evoluție. Există stări foarte amestecate, foarte confuze și uneori foarte periculoase, pe care oamenii le numesc spirituale doar pentru că nu le înțeleg.

Există fenomene care pot ascunde dezechilibru psihic, disociere, proiecții inconștiente, traume neintegrate, dorință de putere, nevoie de validare, fascinația față de propriile trăiri sau influențe subtile deloc curate.

Aici nu este vorba să negăm lumea subtilă și nici să reducem totul la psihologie. Dar nici să numim automat „dar” orice ruptură de planuri, orice intensitate, orice percepție sau orice voce interioară.
Discernământul adevărat nu înseamnă nici negare rigidă, nici credulitate exaltată. Înseamnă să poți vedea limpede când ceva este curat, bine așezat și în slujire, și când ceva este amestecat, tulbure, nesănătos sau chiar primejdios.

Darurile adevărate nu îl fac pe om grandoman, nu îl fac să se creadă deasupra altora, nu îl scutesc de muncă interioară, nu îl transformă automat în autoritate!

Un om care poartă un dar autentic știe, de obicei, cât de ușor este să te înșeli, cât de important este să rămâi în adevăr și cât de necesar este să te ții aproape de Dumnezeu, de rugăciune, de etică și de o mare igienă interioară.

Una dintre cele mai riscante situații apare atunci când omul începe să se identifice cu fenomenele pe care le trăiește. Când ajunge să creadă că, pentru că percepe ceva ieșit din comun, este automat într-un loc superior sau într-o stare de înaltă evoluție. Nu.

Uneori, fenomenul este real, dar omul nu este încă matur pentru el. Alteori, fenomenul este amestecat, iar omul îl idealizează. Alteori, ceea ce pare putere este doar o breșă, nu o inițiere. Alteori, ceea ce pare „canal” este doar haos insuficient filtrat. Maturitatea spirituală nu se măsoară prin spectaculosul fenomenelor, ci prin smerenie, claritate, echilibru, capacitate de a rămâne ancorat, lipsa nevoii de a te pune pe un piedestal, capacitatea de a spune „nu știu” și puterea de a te opri când ceva nu este curat.

În ultimii ani au apărut foarte multe oferte, metode, inițieri și persoane care revendică diverse „daruri” sau acces la diferite planuri ale realității. Nu spun că totul este fals. Ar fi nedrept. Există mulți oameni serioși, lucrări curate, și chemări reale. Dar există și mult amestec. De aceea, discernământul este esențial.

Întrebați-vă:

Omul acesta este smerit sau fascinat de sine?
Caută adevărul sau își construiește o imagine spirituală?
Are etică? Are limite? Are bun-simț interior?
Poate suporta că nu știe totul?
Are pace, claritate și simplitate, sau multă teatralitate?
Se simte slujire sau se simte foame de putere, influență și validare?
Îți inspiră adevăr sau doar uimire?
Te aduce mai aproape de Dumnezeu, de realitate și de tine însuți, sau doar mai departe de tine?

Karyn Maria Taulescu

03/03/2026

Adevărul se spune tuturor sau doar celor „pregătiți”?

Poate că una dintre marile lecții este aceasta: nu noi hotărâm cine este pregătit pentru adevăr și cine nu.

Nu tu alegi urechea care te va auzi cu adevărat și nici clipa în care o inimă se deschide.

Tu alegi doar un singur lucru: să fii curat(ă) în ceea ce porți…

Cuvântul rostit cu inima curată nu se pierde. E ca o sămânță într-un pământ care poate e rece, într-un suflet care pare închis, într-un timp care poate nu e potrivit. Și poate rămâne acolo, zile, luni, poate ani. Până când, într-o bună zi, vine “anotimpul” prielnic și ceea ce părea uitat începe să încolțească.

Sămânța Adevărului se află în toți oamenii și în toate lucrurile. De aceea, menirea noastră nu este să forțăm trezirea spirituală și nici să hotărâm cine este pregătit și cine nu.

Menirea noastră este, poate, mult mai smerită: să pregătim timpul prielnic pentru ca adevărul să înmugurească.

Să fim prezenți și să nu ne pierdem nădejdea cu niciun suflet. Pentru că ceea ce astăzi pare închis, mâine se poate deschide.

Ceea ce astăzi nu inspiră, într-o zi va ajunge să aspire. Ceea ce astăzi pare departe de lumină, poate este în drumul său către ea.

Și poate tocmai aici este una dintre marile lecții ale inimii: să nu disprețuiești niciun început,
să nu judeci nicio întârziere, să nu abandonezi pe nimeni în ochii tăi.

În Dumnezeu, toate lucrurile sunt cu putință.

Rămâne doar această intrebare: ceea ce spun, ceea ce fac, ceea ce aleg… vine dintr-o inimă curată? 🤍

Karyn

01/03/2026

Maestrul Peter Deunov descrie cântul ca pe o disciplină interioară care ne deschide treptat percepția către „muzica” naturii și a lumilor subtile.

Această muzică o recunoști în respirație, în felul în care sângele se întoarce la viață, în liniștea care începe să vibreze în inima ta. Cuvintele de mai jos vorbesc despe această muzică ca despre o întoarcere acasă: la sursa din care am fost creați, la sunetele așezate în trup, la armonia care ne vindecă.

“Omul a fost creat prin muzică, iar acum trebuie să ne întoarcem la origini, ca să regăsim izvorul din care ați fost creati. Domnul a așezat fiecare sunet în trupul nostru. De aceea trebuie să începeți să cântați, să gândiți și să simțiți așa cm v-a creat Dumnezeu, pentru a putea auzi cântecul florilor, adică parfumul lor, și cântecul stelelor, care este muzica universului.

Acum înțelegem doar muzica statică, definită. Dar cântecul florilor nu se supune regulilor acestei muzici, la fel cm nu se supun nici muzica apelor, a stelelor sau a îngerilor. Cântecul lor nu este ca al nostru. Trebuie spus că urechile noastre nu sunt încă adaptate la această muzică pe care o veți auzi în viitor.

Când un om poartă muzica în el, are capacitatea de a gândi bine și de a simți drept. Gândurile și sentimentele juste reprezintă o bună combinare a sunetelor muzicale, o compoziție armonioasă.

Dacă cântați durerilor voastre concentrându-vă, facilitați afluxul de sânge și creați condiții bune pentru vindecarea lor. Fără cânt, capilarele se contractă, iar circulația sanguină devine deficitară. Oamenii cu sentimente rafinate poartă muzica în ei; sunt capabili să cânte și la instrumente, iar evoluția lor spirituală este mai avansată.

Cântati Domnului un cântec! Dacă nu ați cântat bine, nu vă tulburați. Trecând prin îngeri, acest cântec va fi îndreptat și transmis Domnului în deplina sa perfecțiune. Apoi se va întoarce la voi sub forma celei mai frumoase simfonii.

În domeniul muzicii trebuie să fiți generoși și mereu gata să dăruiți. Cel care cântă dobândește. În lumea îngerească nu există îngeri căzuți printre cei care cântă; cad doar îngerii care au încetat să mai cânte.”

O primăvară cu inima ușoară și bucurie de viață 🌹

27/02/2026

Aseară am vorbit cu elevii mei despre iertare. Și am simțit cât de important este să privim acest proces interior cu sinceritate.

De multe ori, primul impuls de a ierta apare din partea rănită, din locul în care durerea este încă prezentă și în care conștiința se simte atinsă de nedreptate. Este firesc să fie așa. De undeva trebuie să înceapă drumul. Chiar dacă prima noastră iertare este făcută din percepția victimei, ea rămâne un pas real.

În această etapă, iertarea păstrează adesea o tentă subtilă de superioritate: „eu sunt mai bun pentru că te iert”.

Este o formă de început, amestecată cu multe emoții și încă imperfectă. Și tocmai de aceea merită privită cu luciditate.

Iertarea autentică este mai mult decât o decizie mentală sau o formulă rostită frumos. Ea se coace în timp. Trece prin durere, prin conștientizare, prin acceptare și printr-o impacare profundă a inimii.

Este un drum lung, dar posibil: de la reacție la înțelegere, de la identitatea de victimă la starea de conștiință care poate cuprinde viața într-un sens mai larg.

Atunci când îți dorești cu adevărat să ierți, îți dorești cu adevărat să fii liber, iar povestea durerii se transformă , treptat, în înțelegere și acceptare.

Iertarea autentică înseamnă eliberarea din așteptarea ca ceilalți să repare, prin prezența sau iubirea lor, ceea ce a fost rănit în noi.

✨

Karyn Maria Taulescu 💫

26/02/2026

Sunt întrebări pe care le porți cu tine toată viața, una dintre ele pentru mine este legată de destin. Îl simt construit din fire de lumină ale aceleiași țesături.... Și această țesătură fină, din fire de lumină, crește în intensitate pe măsură ce sensul a ceea ce ți se întâmplă devine clar, ca o undă care vrea să prindă rădăcină în tine.

Îl simt și ca pe un câmp de probabilități: cu lucruri care se repetă, cu alegeri potențiale ale liberului arbitru, cu un timp potrivit și cu un mod specific de a răspunde. În limbaj karmic sunt cauze vechi, aduse de gardienii pragurilor interioare, ecouri și lecții. În limbaj psihologic sunt atașamente, condiționări, nevoi și mecanisme de apărare care uneori blochează totul.

În acest weekend am lucrat experiențial o serie de constelații în acest câmp al probabilităților. A fost revelator să observ cm lucrează în câmpul energetic alegerile pe care le facem și ce anume poate fi schimbat chiar acum, în prezent, cu discernământ și adevăr.

Am putut observa concret locul blocajului, fără să ne afundăm în greutatea unei povești vechi din neam, și am distins mai clar oamenii-cheie, pragurile care se cer traversate acum, dincolo de istoria familiei.

Am urmărit cm adevărul se așază în corp, fiindcă de aici încep uneori simptomele. Au ieșit la lumină straturi inconștiente ale manifestării feminității și un lucru dureros: prețul singurătății unei generații întregi de femei. Dezordini sistemice în care anumite locuri au fost ocupate din iubire, pentru copiii sau pentru parteneri pierduți ai părinților, părți zidite în noi, doliul prelungit transformat în rol de salvator și vindecător. Și încă multe altele, adânci.

După 15 ani de lucru în constelații cu energia trecutului, inclusiv cu ceea ce numim vieți trecute, inspirația m-a purtat în prezent, în alt mod, către ”a fi.” Încă simt ecourile în corp, încă se așază în mine bucăți de energie, care își caută locul. Iar constelația cu doliul a avut un ecou puternic în inima mea. Rosteam cuvintele de vindecare, în timp ce ochii mi se umpleau de lacrimi... și timpul rămăsese suspendat în toată ființa.

Doliul meu după tata a înghețat și pentru mine bucuria de viață, dedicându-mă muncii în totalitate, uneori până la epuizare.

Și pentru că așa lucrează Dumnezeu ... luni dimineață, o clientă dragă m-a sunat și mi-a povestit același lucru, aceeași temă, aceeași rană care cere vindecare. Răspunsul pentru mine vine dinăuntru și este simplu. Suntem interconectați. Iar dincolo de ateliere, cursuri și întâlniri cu oamenii... există o anume Inteligență mai presus decât noi, care ne așează, uneori în aceeași poveste, ca să ne aducă aminte de sufletul nostru, de adevăr și de drumul înapoi către viață.

Mulțumesc tuturor!❤🙏

25/02/2026

Iubirea este prezența care vindecă prin simplul fapt că vede pe celălalt.

Cândva aș fi spus că este idealul meu, cu timpul mi-am dat seama că această formă de iubire apare mai mult în momente de grație. În noi, iubirea trece prin răni, frici, atașamente, istorii.... Iubirea ne șlefuiește până când devenim capabili s-o ținem curată.

Și atunci învățăm că este mai mult decât un sentiment. Este o alegere și un nivel de conștiință. Când conștiința urcă, iubirea devine mai simplă, mai liberă. Când conștiința coboară apare frica și atunci se amestecă cu control, cu nevoia de dramă, cu dorința de a obține.

Când iubim alegem să nu rănim. Facem bine celuilalt fără să ne pierdem pe noi ... în gesturi mici, consecvente.

Uneori, lipsa cuplului nu e cu adevărat o„lipsă”. Poate chiar tu ai ales să înveți să separi iubirea de nevoie, salvare, validare și să construiești în tine un „da” stabil, care nu depinde de altcineva. În sensul ăsta, solitudinea îți arată ce iubești, cm iubești, ce din tine caută să umple un gol, și ce din tine poate iubi fără să devină atașament.

Dacă ai avut în trecut legături de iubire pe care le-ai trăit cu intensitate dar și confuzie, mult efort sau au fost roluri karmice, uneori viața te pune pe o pauză intenționată ca să se așeze în tine mai clar limitele, discernământul, siguranța, încrederea, ritmul... Nu ai fost pedepsit(ă) ci doar ai trecut printr-o perioadă de transformare în care sufletul a fost necesar să învețe.

Testul e simplu și dureros: poți rămâne cu inima deschisă fără să te agăți? poți simți dorul fără să-l transformi în compromis? poți iubi viața fără să condiționezi iubirea de prezența unui partener? Dacă răspunsul e „da”, solitudinea și-a făcut treaba. Și, adesea, după asta apar relații curate.

Poate că testul nu e „să iubești în solitudine”, ci să înveți că iubirea este întreagă în tine, ca să nu o mai cauți ca pe o salvare în altcineva.

Cred că toți avem atât de multe de spus despre iubire...

Karyn Maria Taulescu 🌈❤

24/02/2026

Din perspectiva spirituală, suferința nu vine să ne pedepsească… uneori vine să ne modeleze.

Momentele în care apar dificultăți, întârzieri, pierderi sau răni fac parte din drumul acestei vieți. Chiar mi-am întrebat elevii dacă le-ar fi plăcut ca toate dorințele lor să se împlinească, să nu existe nicio lipsă, totul să le fie dat imediat… și surpriză: nu le-ar fi plăcut. Nici mie. Vouă?

În astfel de clipe, putem alege: fie să ne închidem în durere, fie să lăsăm durerea să nască în noi o altfel de putere…

Nu toate suferințele trebuie duse în singurătate. Să învățăm să cerem ajutor, să ne dorim vindecare și un sprijin concret.

Și sigur că sunt și acele încercări zilnice care, dacă le privim conștient, trezesc în noi răbdarea, compasiunea, discernământul și puterea interioară.

În loc să ne concentrăm mereu doar pe ceea ce ne doare, putem întreba: Ce se naște în mine prin această experiență?

Când lucrăm astfel cu noi înșine, ceva se armonizează. Și uneori, exact în clipa în care înțelegem sensul unei încercări, greutatea ei începe să se dizolve. Pentru că suferința nu este scopul Cerului pentru noi.

Suferința rămâne doar până când își termină lucrarea în tine. Este nevoie de ea acolo, pentru că transformă ceva important : o identitate, o atașare, o iluzie, o dependență emoțională, o veche fidelitate. Când lucrarea e făcută… pleacă.

Ce ar fi să o întrebi chiar azi: „Te văd si te binecuvântez. Ce vrei să-mi arăți?”

Și răspunsul va veni ușor, ca o stare de „știu” interioară.

În clipa aceea, devine mesagerul tău. Iar mesagerii nu rămân după ce au transmis mesajul….

O zi cât mai bună tuturor! 🤍💫
Karyn Maria Taulescu

23/02/2026

De cele mai multe ori credem că ne protejăm prin retragere sau prin ziduri ridicate în jurul inimii, dar iubirea este cea mai puternică formă de protecție despre care nu se vorbește suficient…

Atunci când urâm, când judecăm sau disprețuim, câmpul nostru se fragmentează. În acel moment, devenim deschiși exact către ceea ce respingem. Ne legăm energetic de acea frecvență și, fără să ne dăm seama, o lăsăm să pătrundă în noi.

De aceea, unele dintre cele mai profunde învățături spirituale sunt legi subtile ale energiei.
„Iubiți-vă dușmanii” de exemplu este o cheie de protecție.

Iubirea nu înseamnă acceptarea răului, nu înseamnă să rămâi unde ești rănit, nu înseamnă să permiți abuzul!

Iubirea este starea ta interioară din care nu mai intri în rezonanță cu întunericul celuilalt. Este spațiul în care simți să rămâi în adevărul tău, fără ură, fără dorință de răzbunare, fără a te lăsa contaminat, pentru că acolo devii intangibil.

Când rămâi în iubire, chiar și de la distanță, câmpul tău se închide frumos și este protejat de lumină.

Este poate una dintre cele mai grele practici.
Dar este și rămâne cea mai înaltă formă de protecție, pentru că iubirea și limitele pot coexista.

Mulți oameni cred că iubirea înseamnă deschidere totală și permisivitate… Dar aceasta este o confuzie veche între iubire și dizolvare de sine. Iubirea adevărată nu te face permeabil la orice.

Când rămâi „în iubire”, dar permiți invazia, abuzul, manipularea, aceasta nu este iubire. Este o auto programare de supraviețuire: “dacă rămân bun, voi fi acceptat.”

Când pui limite din frică, furie sau răceală, câmpul tău se contractă. Pare protecție, dar în interior rămâne lupta. Și lupta te ține legat energetic de celălalt.

Poți spune „nu” fără să urăști, poți închide o “ușă” fără să-ți închizi inima. Poți vedea umbra celuilalt fără să o absorbi.

Înseamnă „mă aleg pe mine fără să mă închid față de lume”.

Iubirea despre care vorbim este starea în care sufletul rămâne curat și fiecare suflet are nivelul său de conștiință.

“Îmi văd de drumul meu” este formula optimă…

Când vrei să demaschezi, să corectezi, să demonstrezi, te legi energetic. Când îți vezi de axul tău (de “treaba ta”)… te desprinzi.

Cel care înșală, minte, manipulează sau abuzează își poartă deja consecințele în propriul câmp. Există o ordine mai înaltă a vieții, o lege a echilibrului pe care o numim Providența Divină, care nu lasă nimic nearmonizat.

Noi nu putem pedepsi sau judeca în locul ei.
Pentru că nu suntem atât de puri încât să o imităm fără să ne murdărim.

De aceea devenim atât de vulnerabili exact la ceea ce reacționăm.

Putem alege, în schimb, pentru „dușmanii” noștri: iubirea care vede, care pune limite și se retrage în lumină.

Îmi văd de drumul meu. Și las adevărul să-și facă lucrarea.

Karyn Maria Taulescu♥️

19/02/2026

Unele noduri, pur și simplu, nu se dezleagă, atât de bine sunt făcute, de generații întregi.... Unii le poartă ani de zile, chiar și când încearcă să le înțeleagă, să le analizeze, să le explice. Le privim din toate unghiurile, le povestim, le întoarcem pe toate fețele… și totuși rămân acolo, strânse în interiorul nostru.

Azi, în timp ce îmi așezam un rând de cărți, una dintre ele mi-a vorbit mai clar… „Metagenealogia” lui Jodorowsky (cât o cărămidă) s-a deschis azi la simbolistica Arcanei Spânzuratului: între cei doi arbori genealogici, matern și patern, cufundat în sine, pregătit să se confrunte eroic cu nodurile sale, anume la capitolul „Nodul gordian”. Legenda spune că nodul gordian nu putea fi desfăcut de nimeni… până când cineva a ales să nu-l mai dezlege… ci să-l taie.

M-am întrebat: ce încerci să rezolvi prin explicații?

Nu toate vindecările vin prin conștientizare sau înțelegere. Unele vin prin liberul arbitru, în clipa în care decizi să dai drumul la tot ceea ce nu mai are viață. Pentru că libertatea începe exact acolo unde încetezi să mai desfaci nodul și, pur și simplu, alegi să-l tai.

Iată că, după câteva zile de lucru cu sine și pregătirea constelațiilor pe care le țin în weekend, lumea subtilă îmi vorbește în simboluri. Mai ales că, experiențial, vom lucra cu spațiul variantelor în psihodramă. După 15 ani de lucru cu energia trecutului, fac pași timizi, dar plini de încredere, către energia posibilităților viitoare.

Poate că vine un timp în care este important să ieșim definitiv din trecut: să oprim analiza fără sfârșit și să încetăm să mai negociem cu ceea ce ne ține legați.

Fiecare zi poate fi o poartă către adevăr, o zi în care să te hotărăști să tai nodul.

Karyn Maria Taulescu 🌈

09/02/2026

Totul a pornit dintr-o curiozitate … Am urmărit urmele lui Neptun în timp, apa și focul, două respirații ale aceleiași conștiințe colective, la distanță de 150 de ani. Pe măsură ce așezam aceste informații, am simțit că poate această cercetare nu este doar pentru mine. E un fir care merită scris, pentru cei care simt că trecem peste un prag important...

Link în primul comentariu ✨🌟

Karyn Maria Taulescu

18/03/2026

14/03/2026

13/03/2026

03/03/2026

01/03/2026

27/02/2026

26/02/2026

25/02/2026

24/02/2026

23/02/2026

19/02/2026

09/02/2026

Address

Website

Alerts

Shortcuts

Share

Mai multe detalii