Alina-Elena Orel - Psihoterapie Online

25/09/2025

"Moare câte puțin cine se transformă în sclavul obișnuinței,
urmând în fiecare zi aceleași traiectorii;
cine nu-și schimbă existența;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbește cu oamenii pe care nu-i cunoaște.

Moare câte puțin cine-și face din televiziune un guru.

Moare câte puțin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb și punctele pe „i” în locul unui vârtej de emoții,
acele emoții care învață ochii să strălucească,
oftatul să surâdă și care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puțin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-și îndeplini un vis;
cine nu-și permite măcar o dată în viață să nu asculte sfaturile „responsabile”.

Moare câte puțin cine nu călătorește;
cine nu citește;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuși.

Moare câte puțin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puțin cine-și petrece zilele plângându-și de milă și detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puțin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
Cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
și cine nu răspunde chiar dacă cunoaște întrebarea.

Evităm moartea câte puțin, amintindu-ne întotdeauna că „a fi viu” cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
Totul depinde de cm o trăim…
Dacă va fi să te înfierbânți, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înșeli, înșală-ți stomacul.
Dacă va fi să plângi, plângi de bucurie.
Dacă va fi să minți, minte în privința vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica.
Dacă va fi să simți foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să dorești să fii fericit, dorește-ți în fiecare zi…"

Pablo Neruda – Cine moare?

24/09/2025

Au fost câteva comentarii, pe care le-am șters, despre ideea că un copil ar trebui lăsat să plângă singur pentru a învăța să își gestioneze emoțiile. Aș vrea să explic de ce această practică, preluată și popularizată de multe manuale de parenting, inclusiv de abordarea clasică a lui Faber, s-a dovedit în timp un eșec, unul chiar mare. Logica din spatele metodei era aceea că, dacă nu intervenim, copilul învață singur să se liniștească. Realitatea neurobiologică și psihologică ne arată însă cu totul altceva: un copil mic nu are mecanisme interne suficient dezvoltate pentru autoreglare, iar absența adultului nu îl învață calmul, îl învață doar că nimeni nu vine, chiar și atunci când disperarea e maximă.

Primele experiențe de reglare emoțională nu se nasc în vid, ci prin prezența și disponibilitatea adultului. Plânsul copilului este semnalul lui de alarmă, singura lui formă de comunicare atunci când se simte copleșit. Dacă primește răspuns adecvat, dacă primește senzația de siguranță, corpul lui învață că există o continuitate între disconfort și calm, între tensiune și liniște, între neputință și sprijin. Dacă răspunsul adecvat lipsește, corpul se adaptează prin renunțarea la a căuta siguranță și ocrotire, învățând să nu asculte emoțiile. Tăcerea care apare după ce un copil este lăsat să plângă singur nu este liniște autentică, este un mecanism de supraviețuire prin care energia emoțională este retrasă din exprimare și blocată în interior. Practic, tace ca să nu îl ucidă emoția(el așa o percepe).

Faptul că timp de zeci de ani s-a perpetuat ideea că această metodă „funcționează” a fost o confuzie gravă între liniștirea reală și suprimarea expresiei. Copilul nu a învățat să se liniștească, a învățat să nu mai ceară(sau să ceară în suprareacție) Iar acest tipar se prelungește în viața adultă prin tendința de a nu cere ajutor, de a evita vulnerabilitatea și de a duce singur confuzia care vine odată cu emoțiile copleșitoare sau ca izbucniri emoționale intense, furie necontrolată, plâns deznădăjduit, etc. Ceea ce la doi ani se traduce printr-o tăcere forțată, la treizeci de ani se poate traduce prin anxietate, depresie, dependențe sau relații marcate de frică și nesiguranță, ceea ce la 7 ani se traduce prin tantrum și reactivitate, la adult devine mânie și izbucniri necontrolate de agresivitate.

Nu trăim în codru, mă rog, eu trăiesc în pădure, dar am net 😁. Astăzi avem răspunsuri clare și fundamentate științific: copilul are nevoie de prezența părintelui sau a adultului care îl îngrijește. Autoreglarea se formează doar după ani întregi de coreglare, iar cortexul prefrontal care susține această abilitate se maturizează târziu. Asta înseamnă că, pentru mult timp, copilul se bazează pe sistemul nervos al adultului, pe vocea lui, pe atingerea lui, pe siguranța pe care o transmite. Numai așa emoțiile devin suportabile, numai așa copilul învață că lumea este previzibilă și că poate avea încredere în relații. Nu ai ce să antrenezi la copil, ca să dezvolte autoregla atunci când se confruntă cu situații abuzive, neplăcute, nesigure.

Un copil conținut și însoțit în emoție nu va fi răsfățat, nu va fi dependent pe viață de brațele părintelui, va fi un adult care știe că emoțiile nu îl copleșesc și că există întotdeauna o cale de a le duce în relație. Faptul că astăzi putem măsura, prin studii de neuroimagistică și prin cercetări longitudinale, efectele reglării emoționale timpurii ne arată limpede: prezența adultului este fundamentul pe care se construiește sănătatea psihică a viitorului adult.

Drept urmare fără time out, cu time in. Fără pedepse și scandal, cu susținere și sprijin.

Am uitat să vă spun ieri, cartea "Harta emoțiilor" vine și cu o tragere la sorți pentru un loc în retreatul din noiembrie de la Bran(pun linkul în comentarii, ca să vedeți regulamentul) ❤ 🤍

14/09/2025

https://youtu.be/RfNqlCpx300?si=VLxAKz0VxMZr-Hg2

Într-o lume în care toți tânjim după conectare, dar ajungem adesea să trăim singuri în doi, cm mai arată relațiile de cuplu? De ce ne e greu să privim în oc...

09/09/2025

Copii învață ceea ce trăiesc @ Dorothy Law Nolte, 1954.

Când copiii trăiesc cu critică, învață să condamne.
Când copiii trăiesc cu ostilitate, învață să lupte.
Când copiii trăiesc cu frică, învață să fie neliniștiți.
Când copiii trăiesc cu milă, învață să se simtă neputincioși.
Când copiii trăiesc cu ridiculizare, învață să fie timizi.
Când copiii trăiesc cu gelozie, învață să fie invidioși.
Când copiii trăiesc cu rușine, învață să se simtă vinovați.
Când copiii trăiesc cu încurajare, învață încrederea în sine.
Când copiii trăiesc cu toleranță, învață răbdarea.
Când copiii trăiesc cu laude, învață aprecierea.
Când copiii trăiesc cu acceptare, învață să iubească.
Când copiii trăiesc cu aprobare, învață să se placă pe ei înșiși.
Când copiii trăiesc cu recunoaștere, învață că este bine să ai un scop.
Când copiii învață să împartă, dezvoltă generozitatea.
Când copiii trăiesc cu onestitate, învață adevărul.
Când copiii trăiesc cu corectitudine, învață dreptatea.
Când copiii trăiesc cu bunătate și considerație, învață respectul.
Când copiii trăiesc în siguranță, învață să aibă încredere în ei și în cei din jur.
Când copiii trăiesc cu prietenie, învață că lumea este un loc frumos în care să trăiești.

01/09/2025

"Dacă am trăi într-o lume în care mai mulţi oameni ar dori să aibă într-o sporită măsură parte de fericirea decât de nefericirea altora, am ajunge curând în paradis."

"Problema este că proștii sunt întotdeauna atât de siguri și cei deștepți atât de plini de îndoieli."

"Teama este principala sursă a superstiţiei şi una din principalele surse ale cruzimii.”

"A-ţi fi frică de dragoste înseamnă a-ţi fi frică de viaţă, iar când îţi e frică de viaţă eşti pe trei sferturi mort.”

„De ce să repeți vechile greșeli când există multe altele noi pe care să le faci?”

Autor: Bertrand Russell (1872 – 1970) - logician, filosof, matematician, istoric și eseist britanic.

01/09/2025

Excelent explicat. Trauma explică, dar nu justifică abuzul. Am auzit de multe ori scuze de tipul: „E violent, dar are traume, a trecut prin multe"; „Trebuie să înțelegi, el/ea nu știe altfel, copilăria lui/ei a fost groaznică.” Nu toți cei care au trecut prin traume devin manipulatori sau violenți. Pentru mulți, suferința devine o resursă, orientându-se spre fapte bune și sprijinirea altora.

27/08/2025

27/08/2025

"În acest caz analizăm ceea ce în criminologie numim scuzele și justificările crimei. Acest videoclip este în scop educațional."

În acest caz analizăm ceea ce în criminologie numim scuzele și justificările crimei. Acest videoclip este în scop educațional. ...

18/08/2025

Analizez vorba „Teoria ca teoria, dar practica ne omoară!” din niște unghiuri destul de originale și utile, zic eu. Cum vi se pare?

„Teoria ca teoria, dar practica ne omoară!” sau „Teoria e simplă, practica ne omoară!” este o expresie care surprinde contrastul între cunoașterea teoretică și aplicarea în viața reală.…

15/08/2025

„Înainte de a te diagnostica singur cu depresie sau stimă de sine scăzută, asigură-te că nu ești înconjurat de tâmpiți / idioți!”

Citatul are un ton acid, dur, dar transmite un mesaj important: oamenii din jur îți intră în cap, îți schimbă starea de spirit, îți schimbă felul în care te vezi.

Nu toate stările de tristețe sau de lipsă de încredere în sine provin dintr-o problemă mai degrabă internă. Uneori, sursa principală se află în interacțiunile sociale zilnice: vocile care te corectează non-stop, glumele pasiv-agresive, comparațiile cu “alții mai buni”, tăcerile care te pedepsesc, negarea sau minimalizarea emoțiilor și nevoilor tale.

Trăiești cu așa ceva aproape zilnic? Poate fi util să te întrebi:

- Sunt depresiv(ă) sau doar epuizat(ă) / descurajat(ă) din cauza relațiilor nocive din viața mea?

- Nu am încredere în mine sau sunt confuz(ă) din cauza mesajelor invalidante din exterior?

- Ceea ce simt nu este, cumva, un răspuns normal la un context anormal?

Citatul „Înainte de a te diagnostica singur cu depresie sau stimă de sine scăzută, asigură-te că nu ești înconjurat de tâmpiți / idioți!” este adesea atribuit lui Sigmund Freud, dar acest lucru se …

10/08/2025

În practică, nu prea ajută să vorbești despre energie feminină și energie masculină. Ajută mai mult să identifici trăsătura de personalitate utilizată în exces, emoția trăită în contextul dat sau acțiunile, tiparele ce apar în dinamica relațională. De exemplu, faci lucruri pe care partenerul nu le face pentru că ești nevoită, în lipsa implicării lui, nu pentru că ești în energie masculină. Sau pentru că sunt importante pentru tine și nu pentru partener, nu pentru că îi furi ocazia acestuia să fie bărbat. Un bărbat care are grijă de el, își planifică momente de relaxare, nu e mai puțin bărbat, nu e mai conectat la energia feminină, ci face ceea ce ar trebui să facem cu toții, indiferent de gen. Și tot așa.