14/04/2026
Dragi tătici & bunici,
Dacă soția / fiica / nora dvs. este o proaspătă mămică, fiți atenți la semnele depresiei postnatale.
2 din 10 femei din România suferă de depresie postnatală [conform statisticilor oficiale, dar în realitate numărul lor este mult mai mare].
Este important de știut că depresia postnatală nu arată mereu ca o tristețe accentuată și persistentă. Și vine adesea la pachet cu anxietatea (frici de tot felul).
Mămica poate manifesta iritabilitate, nevoie crescută de control, îngrijorări constante, retragere, lipsă de energie, pierderea poftei de mâncare sau pofte de nestăpânit sau chiar sentimentul că nu există conexiune cu propriul copil.
Lipsa de somn, oboseala, nesiguranța, presiunea de a face totul bine, sentimentele de vinovăție sau insuficiență, sentimentul că e ceva în neregulă cu ea sunt foarte greu de dus.
Nu este o alegere și nu ține de voință. Este o stare biologică și psihologică reală și mămica are nevoie de înțelegerea și sprijinul vostru, precum și de ajutor de specialitate.
Dincolo sau alături de factorii biologici (hormonali, inflamatorii), printre cei mai puternici factori de risc pentru depresie, în lunile sau în primii ani de după naștere, se află sprijinul scăzut (practic și psihologic) din partea partenerului și din partea familiei.
În acest context, rolul vostru este extrem de important. Felul în care vorbiți, reacționați sau oferiți ajutor poate face o diferență URIAȘĂ.
Ce ajută:
*Să ascultați fără să judecați sau să comparați.
*Să validați emoțiile („înțeleg că îți este greu”).
*Să oferiți ajutor practic sau să plătiți pe cineva pentru a se ocupa de treburile casnice, supravegherea copilului, pentru ca mămica să se poată odihni, să poată ieși la o plimbare în natură sau alte activități relaxante.
*Să întrebați înainte de a da sfaturi practice. Și să vă documentați înainte, pentru a verifica dacă sfatul e corect.
*Să încurajați fără presiune („faci o treabă bună”, „e ok, le faci pe rând”).
*Să încurajați mersul la medici și la psiholog.
Ce poate răni sau amplifica suferința:
*Criticile directe sau indirecte. Compararea cu alte mame sau cu propria voastră experiență („nu mai fi așa negativă!”, „nu e bine ce faci!”, "ce-ai făcut toată ziua, că văd că e dezastru în casă?", „reacțiile copilului tău nu sunt normale”, „noi făceam altfel”, „altele cm reușesc?”, „eu am făcut așa și a mers”, „X deja merge la sală”, „pe vremea mea / părinților mei....”).
*Minimalizarea și negarea trăirilor („treci peste!”, „las' că trece!”, „fii pozitivă!”, „ești tu prea sensibilă!”, „generația voastră e prea sensibilă!”, "și eu am avut o zi grea și nu mă plâng").
Dacă observați semne persistente de tristețe, retragere / izolare, neliniște, frici de tot felul, iritabilitate, insomnie, probleme de concentrare, privire în gol, excese (dulciuri, tutun, alcool etc.), gânduri negre („v-ar fi mai bine fără mine”, „m-am săturat de tot”), încurajați cu multă blândețe, dar și cu fermitate, căutarea unui ajutor specializat.
Dacă mămica ezită sau amână, puteți să o întrebați cu blândețe cm o puteți sprijini (de exemplu, dacă i-ar fi de ajutor să faceți dvs. programarea sau dacă s-ar simți mai confortabil să meargă însoțită). Cu cât intervenția este mai timpurie, cu atât recuperarea este mai rapidă.
Sursă imagine: Drazen Zigic, via freepik com
