Ramona Găman - Psiholog

18/05/2026

Mulți dintre noi am crescut cu sentimentul că anumite părți din noi trebuie ascunse pentru a putea fi acceptați. Cu convingerea că, dacă am arăta cu adevărat cine suntem, ce simțim sau pe cine iubim, am putea pierde apropierea, apartenența sau iubirea celor importanți pentru noi. Și atunci ce facem? Învățăm să ne adaptăm, să fim vigilenți, să ne protejăm și uneori să ne facem mici doar ca să putem rămâne în relații. Însă, nevoia de acceptare, una dintre nevoile umane esențiale, rămâne neîmplinită. Avem nevoie să simțim că putem avea relații în care să nu ne ascundem, să nu ne fie rușine de cine suntem. În spatele anxietății, rușinii sau tendinței de a ne ascunde stă și teama că, dacă am fi văzuți cu adevărat, am putea pierde iubirea celorlalți. Cred că fiecare om are nevoie de un loc în care să poată fi el însuși fără frică, fără rușine și fără să simtă că a fi iubit depinde de asta. 🌈

18/04/2026

Vă certați din aceleași motive și ajungeți, de fiecare dată să spuneți aceleași replici, să simțiți aceeași durere, să ajungeți la aceeași distanță și la aceeași singurătate apăsătoare. Când unul dintre voi insistă, încearcă să vorbească, să lămurească, să repare, celălalt se închide, evită și se retrage. Cu cât unul insistă mai mult, cu atât celălalt se apără mai tare, se justifică, explică cu mai multă înverșunare. Nu pentru că nu vă pasă, ci pentru că fiecare încearcă, în felul lui, să se protejeze, să facă față greului. În timp, conflictul nu mai este doar despre bani, copii, gelozie, timp împreună sau comunicare. Devine despre felul în care trăiți relația zilnic: dacă vă simțiți văzuți, importanți, în siguranță, aproape unul de celălalt.
În terapia EFT lucrăm cu acest tipar relațional, cu circularitatea dintre parteneri. Observăm cm reacțiile fiecăruia îl activează pe celălalt și cum, fără să vreți, ajungeți să vă răniți exact când aveți nevoie unul de altul, să vă pierdeți unul de celălalt, exact când vă doriți apropiere. Sub furie poate fi teamă, sub tăcere poate fi neputință, sub critică poate fi durere iar dincolo de conflict poate fi nevoia de a simți că ai loc în inima celuilalt. Când vedeți pașii dansului în care ați rămas blocați, în terapie apare mai multă claritate, mai multă siguranță, mai multă apropiere. Nu mai luptați unul împotriva altuia, începeți să luptați împreună pentru relație. Relația nu se schimbă prin cine câștigă conflictul, ci prin felul în care reușiți să vă regăsiți unul pe celălalt.

08/03/2026

🌺 8 Martie
Nu toate femeile trăiesc ziua asta la fel. Pentru unele e despre flori și mesaje. Pentru altele e despre dor. Despre mama care nu mai e și care lipsește exact în zilele în care ți-ai dori să îi auzi vocea. Despre locul acela din noi care rămâne copil, oricât de mari am deveni. E și despre mame. Despre mamele care încearcă, care greșesc, care obosesc, care duc mult și uneori se întreabă dacă sunt văzute cu adevărat. Și e și despre femeile care au avut grijă de toți ceilalți și au uitat, pe drum, să mai aibă grijă și de ele.
8 Martie nu e doar despre a primi flori, însă sunt așa binevenite și ele…
E și despre a te întoarce puțin către tine și a te întreba: eu cm sunt, de fapt? Și dacă azi doare puțin mai mult, e în regulă. Dorul face parte din iubire.
La mulți ani, femeilor, mamelor! 🌺🤗

01/03/2026

Cred că 1 Martie nu e doar despre flori și mărțișoare. Poate fi momentul ăla în care, chiar dacă încă doare, chiar dacă încă plângi, începi să simți undeva în tine că nu mai vrei să rămâi unde ești. Știu cât de greu e să te hotărăști când simți că ceva se rupe în tine, când panica te ia pe sus, când încă speri că lucrurile se vor schimba și îți construiești, fără să vrei, o lume ideală în care nevoile tale vor fi împlinite și, într-o zi, vei conta, vei fi văzută, vei fi iubită așa cm ai nevoie.. Și totuși, vine un moment în care alegi să te întorci la tine, la viața reală, la ce simți, la ce ai nevoie.
Știu, toată lumea vorbește despre iubirea de sine, că e important să te iubești pe tine ca să te iubească alții...dar nimeni n-are o rețetă universal valabilă pentru a te învăța cm să faci lucrul ăsta când ești la pământ. Important e, cred eu, să ajungi să te cunoști, să te descoperi, să știi ce vrei, ce te însuflețește, ce te împlinește, ce te bucură, ce te face să zâmbești. Setează-ți ca obiectiv universal, zilnic, să zâmbești! Și nu, nu așa, să scoți un rânjet pe oră, doar de dragul de a lucra mușchii faciali, ci să o faci din suflet! Din sufletul ăla mare, care are atâta dragoste de oferit și atâtea zâmbete de arătat.... Azi alege să zâmbești în fiecare zi, pentru tot restul vieții, să fii frumoasă și să alegi frumosul din fiecare om, din fiecare lucru! Meriți să fii bine, să te ierți și să mergi mai departe cu încredere!
Mai știu că următoarele zile, luni, vor fi grele, că zâmbetele îți vor fi ascunse de lacrimi, de întrebări, de durere, de tristețe, de furie. Dar știu și că e momentul să ai grijă de tine, să te asculți, să te înțelegi și să îmbrățișezi, așa cm ai nevoie. Și mai știu că poți, că e momentul să nu te mai amăgești și să îți asculti inima care are nevoie de iubire. Dă-i ce are nevoie! Tu ai puterea să faci asta, nimeni altcineva. Eu cred în tine, înțeleg că ai obosit să cauți dragostea acolo unde nu există, e cazul să nu mai cauți diamante în mina de cărbune. E o luptă pierdută, ieși de acolo și caută-ți calea, încă ai suficiente resurse să găsești calea spre iubire, spre nevoi împlinite! Fii bună și fii bine!
Eu sunt aici. Am fost acolo unde nu voi mai fi niciodată. 🥰

28/02/2026

New goodie on the shelf😍
Trauma rămâne în corp și se face simțită în felul în care tresărim când cineva ridică vocea, în nodul din gât când vrem să spunem ce ne doare, în distanța care se crează exact în momentele în care ne-am dori cel mai mult apropiere. De multe ori, oamenii ajung în terapie spunând că ‘nu mai pot’, fără să știe exact de unde vine greul. În spate sunt momente din copilărie în care au fost prea singuri și au dus prea mult, nu au fost protejați, sprijiniți, momente în care nu a fost nimeni lângă ei care să le spună: sunt aici. Multe dintre cuplurile care ajung în cabinet nu vin doar cu conflicte. Vin cu istorii nespuse, cu răni vechi de abandon, respingere sau trădare care se reactivează la cel mai mic semn că ar putea rămâne singuri. Trauma relațională vorbește despre ce se reactivează acum, în relația actuală, nu este doar despre ce s-a întâmplat atunci. Cartea explorează modul în care trauma poate fi integrată prin atașament și cm siguranța poate fi reconstruită treptat într-o relație care aduce stabilitate emoțională. Terapia centrată pe emoții nu privește trauma ca pe un eveniment izolat, ci ca pe o ruptură în siguranța atașamentului. Fie că e vorba despre abuz, abandon, trădare sau experiențe repetate care au lăsat urme, intervenția urmărește reglarea emoțională, crearea unei experiențe relaționale corective și restructurarea atașamentului. Trauma individuală nu rămâne niciodată doar individuală. Ea respiră în relații, în felul în care cerem, evităm, atacăm, ne rușinăm sau ne retragem. Pentru mine, fiecare aprofundare în terapie înseamnă să pot rămâne lângă durerea celuilalt cu prezență, claritate, fără judecată, fără presiune. Pentru că o relație sigură poate vindeca rana de atașament, iar ceea ce a fost rănit în relație are nevoie tot în relație să fie reparat.
Dacă simți că trecutul încă îți influențează relațiile sau felul în care te raportezi la tine, poate că e momentul să încerci terapia. 🙂
Conexiunea 'vindecă'.

14/02/2026

Despre apropiere. Și despre momentele în care ea se pierde fără să ne dăm seama.
Azi, iubirea pare simplă, e la vedere, e ambalată frumos 🙂. În realitate, apropierea dintre doi oameni se simte rar liniar. Are momente în care curge ușor și momente în care se rupe ceva fin între noi, aproape imperceptibil. O privire care nu mai ajunge la celălalt, un mesaj rămas fără răspuns, poate o tăcere care devine mai grea decât cuvintele… toate astea aduc multă neliniște. Uneori ia forma unui reproș, alteori a iritării sau a retragerii. Uneori se simte ca distanță, alteori ca o intensitate greu de dus. În esență, rămâne aceeași nevoie tăcută: să simți că celălalt este acolo, că legătura e încă vie, că respiră. Când cineva devine important pentru noi, lucrurile mici capătă greutate, iar ‘sărbătorile’amplifică asta. Valentine’s Day poate aduce apropiere sigură pentru unii și o neliniște tăcută pentru alții. Atât apropierea, cât și neliniștea sunt expresii ale aceleiași dorințe de conexiune. În relații, oamenii se pot pierde unul de celălalt iar și iar. Și totuși, ceea ce construiește siguranța nu este absența acestor momente, ci felul în care doi oameni reușesc să se întoarcă unul către celălalt. Apropierea începe într-un spațiu sigur, acolo unde cineva poate spune: Mi-a fost dor de tine chiar și când eram lângă tine. 🤍

12/01/2026

Andreea are nevoie de sprijin acum ♥️
Eu am donat deja și, în măsura în care pot contribui mai departe, ofer 10 ședințe de psihoterapie (online sau în București), iar toată suma plătită pentru aceste ședințe va fi donată integral Andreei.
ÎMPREUNĂ, puterea noastră de a fi alături de ea contează. Pentru Andreea, fiecare gest, oricât de mic, este un strop de iubire și o șansă la viață.
Dacă simți că poți și vrei să fii alături de Andreea, scrie-mi și hai să îi fim sprijin!🙏♥️

𝐕𝐚̆ 𝐫𝐨𝐠 𝐬𝐚̆ 𝐯𝐚̆ 𝐨𝐩𝐫𝐢𝐭̦𝐢 𝐜𝐚̂𝐭𝐞𝐯𝐚 𝐜𝐥𝐢𝐩𝐞 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐢𝐭𝐢𝐭̦𝐢 𝐫𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐬𝐭𝐞𝐚.

De-a lungul vieții întâlnim destine. Unele sunt meteorice, altele își poartă strălucirea prin Calea Lactee ani lumină. Testul suprem de umanitate pe care vi-l propun astăzi poartă un nume: Andreea Aniţa! Va fi un purgatoriu prin care vom trece pentru ea, fata în ochii căreia Dumnezeu a pictat infinitul. Copil al cerului cu chip de heruvim, Andreea a învățat să trăiască cu sufletul infirm, imediat după ce și-a pierdut neașteptat tatăl. Pentru ea, fusese totul ei. L-a condus pe ultimul drum prin gerul si zăpada care, îsi aminteste ea, îi amorțiseră gândurile, copilăria, trupul. Sufletul îi era deja o piatră funerară, pe care destinul îi scrijilise numele tatălui ei. Nu știa însă atunci că era doar începutul unei condamnări nemiloase la suferință.
După un timp, Andreea primește de la viață o nouă lovitură și un diagnostic, sarcom sinovial. Universul ei s-a prăbușit atunci sub greutatea apăsătoare a unei realități ce se voia a-i strivi visurile și a o face martira propriei existențe. Au urmat 11 ani de luptă cu un dușman invizibil ce i-a furat visurile, copilăria și adolescența și i-a dat ca monedă de schimb, durerea. Multe operații, lacrimi, spitale, întrebări, neputințe și strigăte de ajutor. Andreea a continuat să lupte cu boala care i-a amputat piciorul, dar nu și credința în Dumnezeu și în oameni. S-a ridicat și a mers mai departe. Acum are 27 de ani. Și nu, nu are o viață înainte.I-au rămas doar câteva luni, câteva săptămâni. Timpului vieții ei i s-a dat un termen de valabilitate. Boala ei nu iartă. A luptat cu cancerul prin toate spitalele din țară și din Europa. Astăzi, mai are o singură șansă, una care vine din America, un tratament inovator numit TECELRA, o terapie celulară în valoare de 2.300.000 de dolari, un tratament care îi va salva viața. Până în acest moment, noi am reușit să strângem doar 130.000, adunați începând de la primele ore ale dimineții.

Azi, timpul rămas pentru ea picură secundele în clepsidra vieții cu o cadență sfâșietoare, anunțând iminența sfârșitului unei povești de viață mult prea scurte, în care ea, actorul principal, va ieși din scenă, aproape înainte ca piesa să fi început. Andreea tace. Așteaptă. Respiră. Încă… Și umblă zi de zi prin durerea aproape materială a bolii, răscolind după ceva care să o ajute în această procesare a suferinței.
Andreea a învățat de copil să transforme durerea în rugăciune. A trăit doar prin spitale, sub povara bolii si neajunsurilor, a căzut de multe ori la pământ, doborâtă de diagnostic, a luat fiecare îngenunchiere primită de la soartă și a așezat-o cu credință în fața altarului vieții, întru rugăciune. Iar noi azi cerem îngăduința cerească de a ne așeza timizi, în genunchi, alături de ea și a cere timp și îndurare, prin iubirea și bunătatea oamenilor, pentru a-i schimba destinul implacabil. Și dacă Andreea astăzi nu mai poate alerga, vom umbla alături de ea prin valea umbrei mortii și o vom învăța să zboare! Îi vom construi împreună cu voi aripi cu care să străbată văzduhul, până în țara care-i poate da o șansă.
Și ne vom încăpățâna să-i rescriem finalul poveștii vieții, deschizând un alt capitol!
𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐞 𝐮𝐧 𝐝𝐫𝐮𝐦 𝐮𝐬̦𝐨𝐫? Nu. Dar atâta vreme cât iubirea, bunătatea și speranța ne sunt arme în fața morții, 𝐍𝐈𝐌𝐈𝐂 nu ne este imposibil. Iar la sfârșitul epopeei, când cerneala de pe rândurile scrise azi se va fi uscat, când timpul vieții noastre va întâlni apusul, să ne fie trecerea luminată de amintirea binelui făcut, pentru a afla fiecare dintre noi un loc între îngeri!
Andreea poate fi copilul tău. Sora ta. Andreea poți fi chiar tu! Pentru că soarta alege la întâmplare, asemenea ruletei rusești, cine merge mai departe și cine coboară din trenul vieții înainte de a fi ajuns la destinație. Pentru că nu știi niciodată dacă moartea alege să tragă semnalul de alarmă de deasupra ta, călătorule, iar tu să cobori fără drept de apel.
Andreea vrea să trăiască, să respire, iar tu poți să îi dăruiești aer. Tu ești, de fapt, aerul ei. Tu ești cel care îi poate schimba directia sensului unic ce o duce cu o viteză năucitoare, înspre moarte. Tu poți fi parte din timpul ei! Dăruiește-i-l! Tu, azi, poți fi eroul salvator al Andreei. Haideți să demonstrăm universului că noi, particule fine de materie, rezonăm și avem puterea de a clinti din loc constelații întregi. Pentru că oamenii se nasc din iubire. Si odată cu ei, la mii de ani lumină se aprinde câte o stea ce străluceste și străbate universul sub forma materiei în care viața a întrupat existenta efemeră a fiecăruia dintre noi în parte! Iar la sfârșit nu luăm cu noi decât un suflet, ce poartă reflexia binelui făcut și a iubirii trăite. Unii vom fi simple perseide, alții vor deveni particule de iubire, alții praf de stele ce vor fi geneza altor astre cerești. Fii și tu una dintre aceste ființe! Fă din existența ta un izvor de praf interstelar, care să nască viitoare generații de stele. Dăruiește crâmpeie de bunătate din sufletul tău! 𝐀𝐣𝐮𝐭-𝐨 𝐩𝐞 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐞𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐭𝐫𝐚̆𝐢𝐚𝐬𝐜𝐚̆! Fă ca viața ta să conteze în univers! Iar binele făcut să ți se întoarcă înzecit! Oferă din puținul tău, pentru Andreea. Asa să ne ajute Dumnezeu!
𝐋𝐮𝐩𝐭𝐚̆ 𝐚𝐥𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐧𝐨𝐢 𝐀𝐂𝐔𝐌!

Conturi Banca Transilvania
Titular: Anita Andreea-Daniela
Cont LEI: RO35BTRLRONCRT0CZ2023401
Cont EUR:
RO79BTRLEURCRT0CZ2023401
Cont GBP:
RO50BTRLGBPCRT0CZ2023401
Cont USD:
RO91BTRLUSDCRT0CZ2023401

BT PAY: 0750717893

Revolut: Andreea Anita
RO72 REVO 0000 1717 0099 3213
Revtag:

PayPal:

Poți ajuta gratuit prin Formular 230: https://formular230.ro/asociatia-aripi-pe-pamant

10/10/2025

Sunt zile în care totul pare copleșitor… și totuși, găsesc undeva în mine puterea să mă ridic, să merg mai departe, să trăiesc. Viața nu a fost așa blândă cu mine, durerea, stresul, neputința, toate au lăsat urme adânci... și totuși, sunt aici. Încă respir. Încă iubesc. Încă sper.
Poate că sănătatea mintală nu e despre a fi mereu bine. Poate că e despre a nu renunța la tine atunci când ți-e cel mai greu. Despre a învăța să asculți ce simți, chiar și atunci când doare. Despre a învăța să spui: mi-e greu, mă simt copleșit, am nevoie de ajutor. Despre a înțelege că emoțiile nu ne fac slabi, ne fac vii.
Sunt psiholog, dar și om. Și știu că terapia nu e doar pentru „cei cu probleme”, ci pentru oricine vrea să se regăsească. Pentru oricine vrea să trăiască mai conștient, mai autentic, mai aproape de sine. Așa că azi, îți reamintesc: Dă-ți voie să simți, să plângi, să te bucuri! Ai grijă de tine, cu blândețe, cu căldură, cu ce ai nevoie! Cere ajutor!
Pentru că sănătatea mintală nu e un lux, e o formă de iubire de sine.
❤️💙

01/10/2025

A fost odată o pisică mofturoasă și tare alintată. Zi de zi, își freca mustățile de o lampă veche, ca și cm în luciul ei ar fi găsit alinare. Știa, într-un fel misterios, că lampa îi va răspunde, chiar dacă nu întotdeauna cm și-ar fi dorit. Din lampă însă ieșea de fiecare dată același duh morocănos, care o întâmpina bombănind: “Iar tu? Nu te mai saturi să te freci de lampă?”
Pisica nu renunța. Își continua ritualul cu răbdare, fiindcă nu cunoștea altă cale de a spune: „Tot ce vreau este puțină căldură, o mângâiere, sǎ ştiu că nu sunt singură și cǎ cineva mǎ iubește.” 😻
De fapt, și noi suntem la fel ca pisica din poveste. Cerem apropiere prin gesturi care par uneori ciudate, nepotrivite sau chiar deranjante. Iar celălalt, asemenea duhului, se simte adesea presat, obosit ori neînțeles. Dar adevărul, ascuns sub toate aceste forme de exprimare, rămâne simplu: fiecare comportament, oricât de greu ar fi de primit, poartă în el o nevoie: de apropiere, de siguranță, de a fi văzut și iubit, de a conta pentru cineva. Când avem curajul să spunem aceste nevoi direct, fără teamă și fără reproș, cu cǎldurǎ și bunǎtate, legătura dintre noi devine mai sigură și mai puternicǎ.
Așa că, data viitoare când te „freacă” cineva, ar fi de dorit să te întrebi: Ce nevoie încearcă să-mi arate, dincolo de felul în care o cere?
Ce mi-ar plǎcea sǎ luǎm din aceastǎ poveste este faptul cǎ uneori ne exprimăm nevoile într-un mod care nu are sens pentru ceilalți. Unul se freacă de lampă, altul ridică tonul, altul se închide în tăcere. Dar, în spatele acestor comportamente, e mereu o nevoie: de apropiere, de siguranță, de a fi văzut și iubit.
Adevărata magie nu e să-ți îndeplinească cineva trei dorințe, ci să ai pe cineva care îți aude nevoia chiar și atunci când o spui…pisicește.
Miau 🐾

17/09/2025

De mici suntem învățați că e important să fim autonomi și independenți, că nu trebuie să ne bazăm pe nimeni. Ni se spune adesea că ești slab atunci când ai nevoie de cineva, că maturitatea înseamnă să nu depinzi emoțional de nimeni. Dar, adevărul este că a fi om înseamnă a avea nevoie de ceilalți. Nu este o greșeală, nu este un defect, nu este o slăbiciune. Este însăși natura noastră. Atașamentul sigur ne dă puterea să ne dezvoltăm, să explorăm și să facem față provocărilor. Relațiile sigure ne oblojesc rănile, ne liniștesc fricile și ne dau curajul de a fi autentici. Nu autonomia, independența ne fac mai puternici, ci legăturile sigure, de încredere. Pentru că doar împreună putem să ne regăsim siguranța și sensul.