03/11/2025
Există relații nevăzute, țesute din firele unui trecut care nu ne aparține pe deplin. Uneori ne trezim prinși în povești care par ale noastre, dar răsună din alte timpuri, cu alte chipuri, alte tăceri.
Într-o parte, cineva poartă rana, tăcut, cu loialitate față de o durere veche.
În cealaltă parte, cineva poartă o forță neîmblânzită, greu de înțeles, uneori devastatoare.
Și între ei, tăcerea.
O tăcere încărcată de frică, de rușine, de neînțeles.
O tăcere care ascunde adevăruri grele, dar nu definitive.
Când privim dincolo de aparențe, dincolo de roluri, observăm o mișcare.
Un dans al sistemului, al apartenenței, al iubirii care caută echilibru chiar și prin haos.
Frica devine atunci un semnal: ne arată unde s-a rupt legătura.
Manipularea apare ca un mecanism de supraviețuire, nu este un rău în sine.
Decepția ascunde o nevoie de protecție, acolo unde vulnerabilitatea a fost interzisă.
Însă vindecarea începe când fiecare poate fi văzut.
Fără mască. Fără acuzare.
Când durerea cuiva este recunoscută, ea încetează să mai ceară atenție prin distrugere.
Când forța cuiva este onorată în mod autentic, ea nu mai are nevoie să domine.
În acel moment, inima tace și se deschide.
Și unde era tragedie, apare înțelegere.
Unde era separare, apare flux.
Unde era frică, apare libertate.
Pentru că noi nu suntem doar ce ne-a rănit, și nici doar ceea ce am rănit. Suntem podul dintre lumi, puntea între trecut și viitor.
Și acolo unde alegem să privim cu iubire - dincolo de roluri, dincolo de frică, acolo sistemul respiră din nou liber.
