Oriunde te uiți, oamenii vorbesc despre fericire și cm să ajungi acolo, iar când vine vorba de suferință, ideea principală care apare în mințile majorității e “Cum să scap de ea?” De aceea, suferința este subestimată, crezând că nu valorează mare lucru și tot ce trebuie să faci este să scapi de ea, să cauți repede acele metode și soluții care-ți pot aduce fericirea. Ce cauți de fapt în acest caz, nu este fericirea, ci un soi de antibiotic care să amelioreze o durere aparentă. Știi și tu și simți că aia nu e fericire, e doar uitare de sine.
A scăpa de suferință presupune încă din formulare, că fugi de ea, de tine. Și chiar asta fac majoritatea oamenilor; fug de durere și chiar dacă asta nu-i scapă de ea, măcar o uită pentru câteva momente.
Multă lume vorbește despre cm să scapi de…cum să ieși dintr-o situație grea, însă prea puțini îți spun cm să stai acolo și de ce ar fi bine să faci asta.
În primul rând, n-ai de ce să scapi pentru că suferința ta prezentă este creată de tine. Dacă ești atent și vezi ce decizii ai luat, de tipare ai urmat și cm te-ai raportat la tine, ceilalți și viață, poți observa că ești responsabil pentru situația actuală și fuga de tine și viață te-a adus în situația asta. Deci nu scăparea te va salva, ci puterea ta de a fi prezent în acest moment și a decide ce pas mărunt poți face, de data asta conștient.
Cu cât vrei mai tare, mai repede să scapi de suferință și opui rezistență, cu atât o amplifici mai mult, căci atunci când zici „Cum fac să scap de…” presupui că nu ești responsabil pentru situația ta, deci cauți vinovați care să-ți ducă în cârcă problemele.
SUFERINȚA ESTE SUBESTIMATĂ
Suferința este subestimată pentru că puțini oameni ți-au zis că există tot atâta valoare și posibilitate de evoluție într-un moment greu, cât există într-unul care te umple de sens și că fericirea, suferința fac parte din aceeași monedă, doar fețele lor diferă. Deci nu ai unde și de ce să fugi de una sau alta…căci tu tot același ești.
Suferința este cu atât mai grea cu cât ai impresia că ți se cuvine fericirea și emiți pretenții de la viață. “De ce Doamne mi se întâmplă toate mie?” Paradoxal, deși vrei să scapi de suferință, îi dai o notă mult mai importantă decât o are de fapt. Adică, pe de-o parte vrei să ieși de acolo, dar pe de altă parte te ții cu dinții de victimizare și ți se pare că povestea și cazul tău sunt atât de speciale încât nimeni nu te-ar putea înțelege.
De fapt, dacă te uiți atent, nu se întâmplă nimic special și orice ai simți, oricare ar fi situația ta acum, viața n-are nimic cu tine că doar nu ești tu atât de important încât toate să ți se întâmple ție. Dacă ți se întâmplă, atunci undeva, faci tu ceva greșit.
CUM STAI ACOLO, FĂRĂ SĂ FUGI
Suferința pare atât de cruntă și greu de dus pentru că vrei să fugi de ea, te victimizezi și acuzi oamenii din jur sau viața pentru ceea ce simți. Astfel o amplifici și pare de nesuportat.
Primul pas ar fi să-ți asumi responsabilitatea pentru situația ta, iar atunci acceptarea își va face loc. Când nu accepți o anumită situație, asta arată că ești iresponsabil și că ești prea ocupat să-i acuzi pe alții pentru problemele tale. Or` exact așa ai ajuns în acest punct. Nu poți ieși de aici folosind aceeași tehnică.
Cum reacționezi la suferință, aduce mai multă suferință decât situația inițială, de aceea este important să te raportezi la ea diferit, asumându-ți responsabilitatea și învățând să trăiești cu ea. Odată ce ai acceptat-o, se diminuează.
Dacă stai și te victimizezi, eviți din nou responsabilitatea propriei situații și exact această iresponsabilitate te-a împins către starea actuală.
Mi-a scris cineva pe Facebook următoarele:
“Trădarea de sine nu există fără „ajutor”. Când suntem „ajutați” să ne trădam propria ființă, fără să realizăm, crezând ca acea/acel cineva ne vrea binele cu adevărat, regretele ne copleșesc și vindecarea/echilibrarea poate să nu mai vină niciodată. Dar, ne putem minți liniștiți conștiința că se poate trăi cu adevărat”.
Trădarea de sine se numește așa pentru că te privește pe tine și atât. De-aia e de sine, căci știai ce faci acolo, chiar dacă ai închis ochii și te-ai prefăcut orb. Ceilalți te pot manipula, minți, trăda, doar în măsura în care i-ai lăsat să o facă. De obicei te minți că cineva îți vrea binele, exact atunci când există semne clare că nu e așa, dar tu trăiești în filmul tău, căci obții și tu niște beneficii din acea situație. Regretele arată că știai de trădare și tu ai ales greșit, nu altă persoană.
Vindecarea/echilibrarea, vine în măsura în care îți iei în mâini viața (cu tot cu alegeri, greșeli, dureri, etc) și devi responsabil pentru ceea ce este. În condițiile în care aștepți ca „vinovații” să facă ceva pentru a repara situația, atunci întradevăr vindecarea aia nu mai vine niciodată. Se poate trăi cu adevărat doar atunci când ești conștient că ești atât victimă…cât și agresor în propria viață, asumându-ți în totalitate deciziile, schimbările, tot ce ține de lumea ta interioară și exterioară.
Să stai acolo în starea ta, nu înseamnă să te complaci (în cazul în care n-am fost suficient de clară), ci să-ți asumi ceea ce simți și responsabilitatea pentru situație, învățând să trăiești și cu vulnerabilități. Din acest punct, poți să ai o minimă luciditate cu care să iei o decizie bună– alta decât fuga și să vezi soluții potrivite. Și orice decizie ai lua, nu acționezi într-o anumită direcție pentru că obții ceva, ci pentru că acela e lucrul cel mai corect pe care-l poți face pentru tine, ceilalți și viață.
În procesul vindecării, este important de înțeles că:
Orice suferință din prezent îți arată unde anume și cm ți-ai trădat ființa. Unde (te)-ai mințit și ce decizii din trecut au fost luate din motive greșite. Cum te-ai raportat la oameni și la situațiile din viața ta. De aceea este atât de valoroasă și te ajută să crești, că îți arată exact unde ai greșit. Și dacă ai ajuns în această situație, atunci multele erori au fost făcute cu bună știință, chiar dacă te-ai mințit că nu ști ce faci.
Nu va trece peste noapte. Nu poți grăbi procesul și să te aștepți ca din trei mișcări să se rezolve problemele tale. La fel de lung a fost și procesul trădării de sine, vindecarea/echilibrarea are și ea nevoie de timpul ei. Însă când accepți ceea ce simți, durerea se diminuează drastic și nu te mai interesează când trece, atâta timp cât tu te simți responsabil pentru viața ta.
Vindecarea este un proces de durată care poate avea loc doar atunci când schimbi ceva în profunzimea ta, nu la suprafață. Nu poți păcăli viața, deci nu încerca să trișezi.
Renunță la povești. Poveștile alea pe care ți le spui despre tine, ceilalți și despre situația ta specială, nu fac decât să hrănească victimizarea și să adâncească iluzia în care trăiești. Tot cu povești ai ajuns aici, iar acum rezultatul este că viața ți-a pus pe tavă adevărul. Vrei să-l vezi?
Decizii mărunte. Acei pași mărunți pe care-i faci, valorează mai mult decât orice salt. De obicei, deciziile fiind mărunte, rezultatele nu se văd imediat, dar sunt inevitabile, iar starea de bine crește puțin câte puțin, fără să-ți dai seama. Pentru asta însă, e nevoie de alegeri corecte (bazate pe sinceritate, corectitudine, prietenie, colaborare cu ceilalți și viața), fără să ai așteptarea ca datorită acestor alegeri vei obține ceva anume.
Suferința este tare utilă. Ne arată atât de multe lucruri despre noi…însă întâi de toate trebuie să recunoaștem că deși vrem să fugim cu orice preț de ea, o hrănim și ne place să suferim. Îți dă o senzație de importanță. Dar vestea proastă e că nu ești atât de important pe cât crezi, viața n-are nimic cu tine și decizia de a trăi în minciună sau adevăr îți aparține. Minciuna încurajează poveștile pe care ți le spui și victimizarea, adevărul vede situația cu responsabilitate și face ceva. Până când nu înțelegi mesajele vieții, vei fi tot într-o fugă, căutând pastile rapide care să te facă să uiți de tine și adevăr.
Însă ține minte că oriunde ai fugi, tot de tine dai. Și vrei, nu vrei…ești unicul responsabil pentru situația în care te afli. Asta înseamnă că tu ești singurul care poate schimba ceva. Viața te ajută în acest proces, însă Dumnezo` nu mișcă nici măcar o geană, până când nu vede că ai făcut tot ce ține de tine. Asumat, corect, cu responsabilitate.
Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm
