Psihoterapeut Diana Nicolescu

12/11/2025

🧠 Letting babies “cry it out” may seem harmless — but neuroscience says otherwise.

Find out what long-term harm it can cause.

Letting babies “cry it out”—a common sleep-training method—has deep historical roots in outdated science and a poor understanding of child development.

Once promoted by behaviorists in the early 20th century, this method assumes that ignoring a baby's cries encourages independence.

But modern neuroscience tells a different story: babies cry to communicate needs, and consistent caregiver response is vital for healthy emotional and neurological development. When babies are left to cry without comfort, stress hormones like cortisol flood their systems, potentially damaging brain connections and undermining the foundations of trust and self-regulation.

Research shows that responsive caregiving—soothing infants before distress escalates—lays the groundwork for independence, emotional resilience, and mental health. Prolonged crying can disrupt vagus nerve function, impair the stress-response system, and contribute to anxiety, digestive disorders, and emotional insecurity later in life. Rather than teaching independence, “cry it out” may breed mistrust and emotional withdrawal. As developmental psychologists increasingly affirm, comforting infants isn’t indulgence—it’s essential. A responsive caregiver doesn't just ease tears; they shape a more confident, secure, and socially capable human being.

Source: Narvaez, D., et al. (2024). "Dangers of ‘Crying It Out’." Psychology Today, May 17, 2024.

22/10/2025

Eu nu m-aș duce la un psihoterapeut sub 30 de ani. Nu din snobism. Nu din dispreț față de tinerețe. Ci dintr-un respect imens pentru timpul necesar maturizării umane.
Psihoterapia e o meserie care nu se învață din cărți, ci din digerarea propriei vieți.
Iar pentru asta îți trebuie ani, nu doar de studii, ci de confuzii, pierderi, eșecuri și reconstrucții.

La 30 de ani poți fi empatic, inteligent, bine format teoretic. Dar rareori ai avut timp să vezi cm se fisurează oamenii în tăcere, cm mor iluzii, cm se repară o viață fără manual. Ca să poți însoți durerea altcuiva, trebuie să fi mers tu însuți printr-o formă de deziluzie lucidă, fără să te rupi.

Eu nu caut un psihoterapeut care știe concepte. Caut unul care a știut să tacă în fața propriei disperări fără să o nege. Care nu mai confundă optimismul cu soluțiile rapide. Care înțelege diferența dintre a încuraja și a conține.

Psihoterapia nu e o meserie de tinerețe, ci de maturitate emoțională și existențială. Nu de acumulare, ci de distilare, cunoașterii, a eului, a impulsului de a repara.

Un psihoterapeut tânăr are dorința sinceră de a face bine. Unul mai matur are răbdarea de a nu face nimic până când nu înțelege ce se întâmplă cu adevărat.

Așa că nu, nu m-aș duce la un psihoterapeut sub 30 de ani. Nu pentru că nu ar fi bun. Ci pentru că încă nu a avut timp să devină.

M-aș duce la un psihoterapeut care are trupul obosit și mintea clară. Care vorbește puțin, dar fiecare cuvânt apasă. Nu pentru că vârsta e garanția înțelepciunii, ci pentru că timpul e singurul laborator real al psihicului.

Ilustrație de Karen

22/10/2025

Hoovering (de la aspiratorul Hoover) este un termen folosit în psihologie relațională și mai ales în analiza comportamentelor manipulative post-ruptură. Se referă la încercarea unei persoane, adesea cu trăsături narcisice, borderline sau manipulative) de a “aspira înapoi” victima într-o relație din care aceasta a ieșit, exact ca un aspirator care trage totul înapoi.

Hoovering poate lua forme foarte diferite, în funcție de cât de bine cunoaște manipulatorul punctele tale sensibile: mesaje “nevinovate” (hei, voiam să văd dacă ești bine…”, după luni de tăcere; amintiri emoționale: „ții minte cât de fericiți eram?”; victimizare: “nu pot trăi fără tine, m-ai distrus.”; promisiuni de schimbare: „am realizat cât de mult te iubesc, sunt alt om acum.”; crize false: „am avut un accident / sunt bolnav / am nevoie disperată de tine”; folosirea terților: mesaje prin prieteni, rude, colegi („îți duce dorul, știi?”).

Hooveringul nu este despre iubire, ci despre control. Persoana care îl practică nu suportă pierderea puterii sau a atenției celuilalt. Când simte că victima s-a detașat emoțional, lansează un „cârlig” menit să reactiveze legătura afectivă și confuzia. Emoțiile vizate: vinovăție, compasiune, nostalgie, teamă, responsabilitate falsă.

E periculos❗️
❗️Poate reactiva trauma și dependența emoțională.
❗️Îți face creierul să caute “versiunea bună” a persoanei.
❗️Începi să pui la îndoială propria percepție (“poate chiar s-a schimbat”).
❗️Îți erodează limitele, revenind într-un cerc abuziv.

👉No contact sau low contact dacă există motive practice (copil, serviciu).
👉Nu răspunde la mesaje ambigue.
👉Reamintește-ți de ce ai plecat.
👉Scrie-ți undeva comportamentele abuzive pentru a nu idealiza trecutul.
👉Caută sprijin terapeutic, mai ales dacă hooveringul e persistent și intens.

19/10/2025

Azi nu am chef de chestii lungi, aşa că punem ceva scurtuț şi interesant. Vom reveni asupra primului subiect.

👉Știați că există un termen pentru a înjura ca să-ți treacă durerea? Se numește lalochezia.

👉Știați că unii oameni cred că apropiații lor au fost înlocuiți de impostori identici? Asta e sindromul Capgras.

👉Știați că există persoane convinse că sunt deja moarte? Aceasta e iluzația Cotard.

👉Știați că pierderea vederii poate aduce halucinații vizuale complexe? Se numește sindromul Charles Bonnet.

👉Știați că unii oameni cred că toți din jur sunt aceeași persoană deghizată? E sindromul Fregoli.

👉Știați că repetarea automată a cuvintelor altora are un nume? Se numește echolalie.

19/10/2025

Azi mi-a intrat in feed pe linked in un articol despre lalochezie. Va las aici abstractul de la un articol scris in 2013, despre The_impact_of_foul_language_on_morale.

Aici e Abstractul- daca va cere Academia bani pe el, nu dati. Pentru cine e interesat despre impactul limbajulul vulgar asupra moralitatii, sa ceara.

This study explores the relationship between swear words, taboo language, and moral or socially desirable behavior. The terms swear, taboo, and curse are used interchangeably, following definitions from the Merriam-Webster Dictionary: taboo refers to

19/10/2025

Eufobia e teama de “prea bine ca să fie adevărat” si este termenul care desemnează frica de vești bune.

Deși pare paradoxal, eufobia e reală și poate apărea atunci când o persoană a trecut prin perioade lungi de stres, pierdere sau dezamăgiri, iar mintea ajunge să asocieze veștile bune cu o amenințare iminentă (“ceva rău urmează după”). Astfel, în loc să simtă bucurie, persoana simte anxietate, neîncredere sau chiar disconfort în fața unei schimbări pozitive.

Din perspectivă psihologică, eufobia se leagă de hipervigilență (frica de pierdere a controlului) și de mecanismele de protecție emoțională, e mai ușor să te pregătești pentru ce e rău decât să te relaxezi în fața binelui.

18/10/2025

Ești medic la urgență? Îți place să lucrezi sub presiune? Te-ai întrebat vreodată de ce?

Poate nu e doar “adrenalina meseriei”. Poate e felul în care e construit creierul tău. Pentru unii oameni, stresul blochează gândirea. Pentru tine, o accelerează. În timp ce alții se pierd în detalii, tu vezi rapid esențialul. În haos, tu vezi ordine.

Sună familiar? Poate ai un creier cu ADHD, unul care nu funcționează bine în rutină, dar excelează în urgență.

Când fiecare secundă contează, când situația e imprevizibilă, când trebuie să alegi repede și corect, tu ești acolo, perfect sincronizat cu momentul.

ADHD nu e o slăbiciune, e o altă ecologie cognitivă.

Rutina te adoarme, dar criza te trezește. Monotonia te sufocă, dar neprevăzutul îți dă sens.

Nu e despre haos: e despre claritate sub presiune.

Așa că, dacă ți-ai ales urgențele pentru că nu te-ai putut vedea făcând altceva, e posibil să nu fi fost o întâmplare.

Poate că mediul tău natural e acolo unde alții se pierd: printre alarme, decizii rapide și vieți salvate.

Nu toți pot funcționa în haos. Dar tu nu doar funcționezi. Tu înflorești acolo.

27/08/2025

Flying Monkeys: Aviația low-cost a Narcisicului

Dacă te-ai trezit vreodată personaj într-un serial prost, atunci i-ai cunoscut deja. Flying monkeys. N-au aripi ca în Vrăjitorul din Oz, dar au aceeași grație de stol gălăgios: prieteni, rude, colegi sau vecini care se aruncă pe tine în numele Marelui Narcisic.

Cum îi recunoști?
Îți citesc bilețelele lui secrete, pentru că “el e prea rănit ca să-ți scrie direct”.
Te ceartă că nu înțelegi cât de greu îi e, să fie centrul universului, ce tragedie.
Îți propun pacea universală, dar doar dacă tu depui armele.
Și bonus: îți predică dogma “Tu ești problema”, ca niște papagali pe stereo.

De ce acceptă rolul ăsta?
Simplu. Narcisicul le vinde basmul lui preferat: el, cavalerul alb; tu, dragonul cu respirație de foc. Ei se simt chemați la o cruciadă, dar în realitate sunt doar cascadorii râsului într-o piesă de teatru ieftin.

Cum îi dobori din zbor?
Nu-i lua în serios: sunt drona lui, nu generali.
Închide culoarele aeriene: “Mesaje directe sau nimic, nu primesc curieri umani”.
Joacă plictiseala: nimic nu ucide mai repede o maimuță zburătoare decât absența aplauzelor.

Concluzia? Flying monkeys nu sunt o forță aeriană. Sunt doar niște baloane cu heliu care piuie tare până când le scapă oxigenul. Iar trucul suprem e banal: nu le mai ridica privirea. Lasă-i să zboare singuri în gol, că spectacolul lor nu-ți mai are loc în program.

26/08/2025

DARVO- manualul de supraviețuire al fostului partener toxic

Ai avut vreodată impresia că vorbești cu un magician de cartier care scoate iepuri din pălărie, doar că iepurii sunt minciuni și acuze aruncate spre tine?
Felicitări, tocmai ai dat peste DARVO, sportul olimpic al persoanelor toxice.

Pentru necunoscători, DARVO vine de la: Deny (Negare), Attack (Atac), Reverse Victim and Offender (Răsturnarea rolurilor)

Este rețeta preferată a fostului partener care nu greșește niciodată, nu recunoaște nimic și, bonus, reușește să fie mereu „victimă”.

Cum se joacă teatrul DARVO?
1. Negare: „Nu s-a întâmplat nimic, îți imaginezi.”
Traducere: realitatea ta e deranjantă, așa că trebuie ștearsă.
2. Atac: „Tu ești nebună, tu ai probleme, tu ești imposibilă.”
Traducere: dacă tot nu te-am convins că n-ai văzut bine, hai să te fac praf emoțional.
3. Victimizare: „De fapt, eu sufăr, tu mă distrugi pe mine!”
Traducere: aplauze, vă rog!, tocmai a intrat în scenă „martirul” poveștii, cu lacrimile pregătite și discursul de Oscar.

De ce e arma preferată a foștilor parteneri toxici?

Pentru că e simplu și eficient: scapă basma curată; tu ajungi să te simți vinovată; el își joacă rolul de victimă angelică în fața oricui vrea să-l creadă: avocați, judecători, prieteni comuni, chiar și propriii copii.

DARVO e ca un truc de magie ieftin: cât timp te chinui să explici unde a ascuns el cartea, el deja îți fură portofelul de pe masă.

Cum îi tai spectacolul?
Nu te certa pe scenă: cu cât te justifici, cu atât publicul crede că joci în piesa lui.
Discul zgâriat: „Revin la fapte: X s-a întâmplat.” Repeți până se satură.
Demască teatrul: „Observ că încerci să inversezi rolurile. Refuz jocul acesta.”
Ton de gheață: nu lacrimi, nu țipete, nu pledoarii. O propoziție rece valorează cât zece pagini de explicații.
Stop joc: „Dacă te victimizezi și mă ataci, conversația se încheie aici.”

Replica finală: “Negi, ataci și te victimizezi. DARVO e transparent. Eu rămân la fapte și nu intru în rolurile tale de teatru.”

DARVO e manualul de supraviețuire al fostului partener toxic.
Din fericire, antidotul e simplu: îi tai scena, îi strici aplauzele și îi închizi cortina.

Până la urmă, orice manipulare trăiește doar cât timp îi dai tu energie. Și nimic nu enervează mai tare un narcisic decât tăcerea ta calmă și faptul că spectacolul lui nu mai are public.

23/08/2025

Predarea prin fascinatie și arta feedback-ului, sau cm să nu bați calul mort și să aprinzi focul

Toți vor performanță. Profesorii o cer, părinții o vânează, managerii o transformă în KPI-uri, psihoterapeuții o traduc în „obiective de progres”. Dar să fim sinceri: cm naiba vrei performanță fără entuziasm, motivație și, mai ales, feedback real? E ca și cm ai striga la un cal mort să alerge mai repede.

Profesorul de filosofie Gabriel Săndoiu, la Colegiul Sf. Sava, practică învățarea prin fascinatie. Nu e despre frică sau note, ci despre acel wow interior care te scoate din amorțeală. Într-o lume unde elevii fac scrolling mai repede decât gândesc, fascinatia e oxigen pur.

Dar ce se întâmplă în realitate? Profesorul intră fără chef. Elevul stă fără chef. Profesorul cere performanță, dar nu o modelează. Elevul cere sens, dar nu-l primește. Și, voilà, entuziasmul moare pe drum, ca un balon lăsat să piuie încet.

Fără feedback, procesul e un monolog mort. E ca un stand-up unde nimeni nu râde. Public mort, performer mort.

Arta feedback-ului nu e „Bravo!” sau „Ai greșit!”. E specific, util, care aprinde dorința de a continua. Fix ca în sportul de performanță: David Popovici nu a devenit campion pentru că cineva i-a zis „Hai mai repede!”. A devenit pentru că a primit feedback la momentul potrivit, adaptat perfect la stilul său: „Uite cm ți-ai ținut brațul la start, vezi cm scurtează asta timpul?”

În psihoterapie, feedback-ul e oglindă și ancoră. Nu spui „Bravo că ai vorbit cu șeful”. Spui: „Am observat că, deși erai anxios, ți-ai structurat ideea. Ce îți spune asta despre tine?”

În organizații: „Felul în care ai organizat proiectul X a scurtat timpul echipei cu o săptămână. Cum ai putea replica asta și în alt proiect?”

Mulți cer entuziasm și motivație, dar nu au ei înșiși. E ca și cm ai cere elevului să învețe cu pasiune în timp ce tu reciți manualul ca pe buletinul meteo. Sau un manager care vrea inovație în timp ce conduce ședințe care ar putea fi e-mailuri.

Cum poți cere curiozitate când tu însuți nu ești curios? Cum poți cere performanță când funcționezi pe pilot automat? Elevii și clienții simt imediat. Și se sting.

Fascinația + Feedback = formula vie.
Fascinația e focul care aprinde.
Feedback-ul e aerul care întreține flacăra.
Împreună, fac din învățare, terapie sau muncă un proces viu, nu o corvoadă.

Fără feedback, fascinatia e artificiu frumos, dar fără direcție. Fără fascinatie, feedback-ul e contabilizarea greșelilor. Dar când le combini? Magie.

Toate acestea validează, încurajează și stimulează reflecția. Performanța vine după, nu înainte.

Performanța nu se obține prin frică, note sau deadline-uri roșii. Se obține prin fascinație și feedback viu.
Dacă nu înțelegem asta, nu doar că batem calul mort, dar riscăm să-l facem și pe cel viu să adoarmă pe drum.

Foto: Matei Bumbuț