01/04/2026
Să tratez acneea a fost visul meu atunci când am ales să devin cosmeticiană. Am avut și eu acnee și știam cât de greu este când nu mai găsești soluții și nu știi ce cale să urmezi pentru a avea din nou un ten sănătos.
Așa că, atunci când am devenit cosmeticiană și au început să vină în cabinet fete și băieți cu acnee, mă identificam atât de mult cu situația lor încât le tratam tenul ca și cm ar fi fost al meu. Când începeau să se vindece, mă bucuram împreună cu ei, iar ei erau impresionați de cât de mult îmi pasă.
Încă de la început am făcut poze înainte și după, pentru că era important să știm de unde am pornit și care era situația inițială, dar și pentru că, altfel, aș fi uitat detalii importante. Această documentare m-a ajutat mult, mai ales când, după câteva luni, repetam procesul și puteam compara pozele una lângă alta.
Astfel, vedeam în ce măsură acneea a trecut și cm se prezintă tenul în privința semnelor, petelor, luminozității și netezimii. Aceste comparații m-au ajutat întotdeauna, iar clienții apreciau să vadă progresul, pentru că de multe ori uitau cm arăta tenul lor la început. Pe mine mă ajutau să identific ce mai putea fi îmbunătățit.
În pozele pe care le prezint acum se vede că tenul are o acnee relativ ușoară, dar deranjantă, ca orice acnee. Se observă și că este un ten gras, cu pori măriți și urme de la coșuri mai vechi.
Acum acneea este rezolvată în proporție de 90%, tenul este luminos, neted, iar semnele aproape vindecate. Mai am de lucru la semne și porii măriți. Este un rezultat bun după cinci luni de tratamente.