30/04/2025
Astăzi, în metrou, am fost martora unui moment care mi-a umplut sufletul de bucurie 🥰
O mamă își alăpta copilașul in jur de doi anișori - prima data cand am vazut un copilas măricel alăptat în public (in afara de al meu 😅) - cu atâta naturalețe și blândețe, încât am simțit cm timpul se oprește o clipă.
Copilul era lipit de ea în sistemul de purtare, cu ochii închiși din când în când, ca și cm întreg universul lui era acolo, la pieptul mamei. Ținea strâns de ea cu mânuțele acelea mici și jucăușe, cu o încredere oarbă, deplină, liniștitoare.
Mi s-a pus un nod în gât și nu ma puteam opri din zâmbit. A fost o imagine de dragoste pură, nescrisă în cărți, dar adânc întipărită în instinct.
Mi-a amintit că alăptarea nu e doar despre hrană. E despre siguranță, apartenență, reconectare. Despre acasă.
Am simțit-o ca o binecuvântare tăcută — un memento că, indiferent cât de greu a fost începutul, drumul pe care sunt acum e cel pe care trebuia să fiu.
Și am știut din nou, cu toată inima: asta e chemarea mea.
Voi cât de des vedeți copilasi mai mari alăptați în public?
Și ce simțiți când îi vedeți?
