23/09/2025
Malnutriția în cancer – între teorie și practica din cabinet
Malnutriția la pacienții oncologici este una dintre cele mai frecvente și grave probleme cu care mă confrunt ca dietetician. În practica mea, întâlnesc adesea pacienți care pierd 7–10 kg în câteva luni, fără să realizeze gravitatea situației. De multe ori, familia interpretează această pierdere în greutate ca un „efect normal” al chimioterapiei sau al bolii, însă în realitate este un semn de malnutriție severă, cu impact direct asupra prognosticului. Datele ghidurilor internaționale confirmă această realitate: între 40 și 80% dintre pacienții oncologici dezvoltă malnutriție pe parcursul evoluției bolii, în funcție de tipul tumorii și de stadiu.
Malnutriția nu înseamnă doar slăbirea vizibilă a pacientului. Conform criteriilor GLIM, recunoscute internațional, diagnosticul include pierderea involuntară în greutate, scăderea masei musculare, indice de masă corporală redus, dar și factori precum aport alimentar insuficient sau inflamația cronică indusă de cancer. În cabinet, aceste criterii se traduc în detalii aparent simple: pacientul care povestește că mănâncă „doar câteva linguri pe zi”, cel care nu mai tolerează alimentele solide din cauza mucozitei sau cel care evită mesele din cauza senzației permanente de greață.
Consecințele sunt extrem de serioase.
Pacienții cu malnutriție tolerează mai greu tratamentele oncologice, suferă mai multe efecte secundare, se recuperează mai greu după intervenții chirurgicale și au un risc mai mare de complicații și spitalizări repetate.
Studiile arată că o pierdere involuntară de peste 10% din greutate crește riscul de complicații post-operatorii de două până la trei ori și scade șansele de supraviețuire. Cu alte cuvinte, nutriția nu este un detaliu secundar, ci un factor care poate schimba evoluția bolii.
Ghidurile ESPEN și ESMO recomandă intervenția nutrițională precoce, chiar din momentul diagnosticului. Necesitățile energetice ale unui pacient oncologic se situează în general între 25–30 kcal/kg/zi, dar adaptarea individuală este obligatorie. Aportul proteic trebuie să fie de 1,2–1,5 g/kg/zi, putând ajunge până la 2 g/kg la pacienții cu inflamație sau pierdere musculară severă. Grăsimile trebuie să reprezinte aproximativ 30–35% din aportul energetic, cu accent pe acizii grași omega-3 pentru efectele lor antiinflamatorii. Restul necesarului energetic se acoperă din carbohidrați, preferabil complecși, cu indice glicemic scăzut. Corectarea deficiențelor de micronutrienți – în special vitamina D, zinc, seleniu și fier – este esențială, pentru că aceste carențe sunt extrem de frecvente la pacienții oncologici.
În practică, planul nutrițional trebuie adaptat simptomelor fiecărui pacient.
Pentru cei cu disfagie sau mucozită, recomand alimente moi, supe creme fortificate cu uleiuri vegetale, piureuri îmbogățite cu semințe sau pudre proteice.
Pacienții fără poftă de mâncare beneficiază de mese mici și dese, la 2–3 ore, dar cu densitate calorică mare: smoothie-uri cu iaurt grecesc și fructe, gustări cu brânzeturi și nuci, budinci proteice sau batoane nutritive cu ovăz și semințe. Când pacientul nu mai poate acoperi mai mult de 60% din necesarul zilnic doar prin alimentație, ghidurile recomandă introducerea suplimentelor nutriționale orale.
Acestea sunt concepute special pentru a oferi energie și proteine într-un volum mic, iar dovezile arată că reduc riscul de complicații post-operatorii cu aproximativ 25%. În cazurile severe, în care alimentația orală nu mai este posibilă, devin necesare nutriția enterală sau parenterală.
Am văzut pacienți la care o intervenție nutrițională corectă și timpurie a făcut o diferență majoră. Un pacient diagnosticat cu cancer digestiv, care pierduse aproape 9 kg în trei luni, și-a stabilizat greutatea după introducerea unui plan alimentar personalizat cu suplimente hiperproteice și mese adaptate toleranței lui. Alt pacient, cu anorexie severă, a reușit să își recâștige energia și să continue tratamentele oncologice datorită unei diete cu mese frecvente, ușor de consumat, dar dense caloric.
Concluzia mea este că malnutriția nu trebuie privită ca inevitabilă în cancer. Este o complicație la fel de serioasă ca anemia sau infecțiile și trebuie abordată la timp. Prin evaluare nutrițională, monitorizare și planuri individualizate, pacienții își pot menține forța, tolerează mai bine tratamentele și își cresc șansele de recuperare. Ca dietetician, rolul meu este să aduc aceste recomandări din ghiduri în viața reală a pacienților și să le transform în soluții practice, adaptate fiecăruia. Nutriția, atunci când este aplicată corect, nu doar că susține lupta cu cancerul, dar poate deveni un aliat esențial în îmbunătățirea prognosticului.
Articol scris de Patricia Pastor Nutritionist Dietetician la 🏨𝗖𝗘𝗡𝗧𝗥𝗨𝗟 𝗗𝗘 𝗗𝗜𝗘𝗧𝗘𝗧𝗜𝗖𝗔, 𝗡𝗨𝗧𝗥𝗜𝗧𝗜𝗘 𝗢𝗡𝗖𝗢𝗟𝗢𝗚𝗜𝗖𝗔 𝗦𝗜 𝗠𝗘𝗗𝗜𝗖𝗜𝗡𝗔 𝗖𝗢𝗠𝗣𝗟𝗘𝗠𝗘𝗡𝗧𝗔𝗥𝗔
