Pagina este in continua dezvoltare atat in ceea ce priveste activitatile noi legate de practica Ninjutsu Bujinkan in Bucuresti cat in ceea ce priveste oglindirea celor din trecut. Suntem un grup de pasionati de Bujinkan Ninjutsu, o arta mai dificil de inteles si din cauza unui flux media ce distorsioneaza realitatea, dar si din cauza caracterului secret al disciplinei de-a lungul timpului . La toa
te acestea se adauga si subtilitatea culturii japoneze - Ninjutsu fiind parte integranta a patrimoniului cultural nipon. Din 2008, facem regulat antrenamente in Japonia cu liderul scolii, Dr. Masaaki Hatsumi precum si discipoli apropiati ai lui - Ishizuka sensei si Kacem Zoughari si ne straduim sa ii facem mandri ca ne-au acceptat in dojo-urile lor. Ninjutsu Bujinkan este o arta complexa, ce reuneste 9 traditii martiale, care au avut de-a lungul istoriei conexiuni cu scolile de Ninja. Exista si baze dar si forme neconventionale, tehnici de arme - toate bazate pe modalitati fantastice de a folosi corpul si mintea / spiritul. A deprinde o tehnica inseamna a iti cunoaste si controla propriul corp mai bine si asta deja este greu, uneori frustrant, si cu toate acestea e minunat ! Pentru simplul motiv ca profesorii nostri pot si o demonstreaza mereu ! Uneori la peste 70 de ani ...
Da, Ninjutsu nu este un sport, nu tine de abilitati fizice, se poate practica la orice varsta , antrenamentul vizand mereu Shin Gi Tai (Spirit - Tehnica - Trup). Evolutia este individuala proportionala cu efortul si implicarea fiecaruia... Ideal este sa putem aplica principiile artei in viata cotidiana, atunci cu adevarat Arta e transpusa in Viata pe care o traim! "Because it's an Art, It must be perfect... C'est la vie!"
Ishizuka sensei - Bujinkan shihan, fost ofiter de pompieri decorat, acum pensionat dar un muzician activ si un om deosebit. Pentru ce imi este util Ninjutsu? Ninjutsu este un stil ideal pentru cei care vor să învețe să lupte neconvențional. Vei învăța să te adaptezi fiecărei situații, să îți stăpânești emoțiile, să îți păstrezi calmul și luciditatea, să supraviețuiești. La Raiden Dojo București, aveți șansa să vă antrenați și să învățați de la instructori care fac călătorii anuale în Japonia și în întregul Orient, pentru a se perfecționa. Este Ninjutsu potrivit pentru mine? Cursul este recomandat fie celor care au înclinații către neconvențional, fie unor practicanți cu o minimă experiență, fie celor care își doresc să își depășească limitele. Ce este Ninjutsu?
”Esența tuturor artelor marțiale și a strategiilor militare constă în autoapărare și în preîntâmpinarea pericolului. NINJUTSU este traducerea războiului cel mai complex care există, a ideii de a te apăra practicând arta războiului; în fapt, arta NINJA înseamnă, în egală măsură, apărarea corpului și apărarea spiritului și a sufletului. Calea unui NINJA constă în a îndura, a supraviețui și a învinge tot ce ar putea să îl distrugă. Departe de a se limita la simple tehnici de lovire cu mâinile, picioarele sau cu diverse arme, cu mult mai profund decât știința de a înșela adversarul, NINJUTSU este calea ce ne permite satisfacerea tuturor nevoilor, făcând din această lume un loc minunat, în care protejarea vieții este mai presus de orice.
Înainte de a începe studierea unei arte marțiale, indiferent care ar fi aceasta, este esențial să existe în fiecare practicant o puternică motivație care-l poartă pe această cale”. Tosh*tsugu Takamatsu Sensei, al 33-lea soke al Togakure Ryu Ninjutsu.
„Ninjutsu este ceva extraordinar de puternic și de aceea trebuie folosit cu atenție, la fel ca energia atomică, el poate produce bine sau rău. KOKORO NO BUDO – practicarea artelor marțiale cu inima – este principiul de bază al școlii noastre. Rezultat al unei cunoașteri intime a limitei extreme dintre viață și moarte, KOKORO NO BUDO este cel care îi deschide unui NINJA calea armoniei, a înțelegerii spiritului și a lumii fizice naturale.
Înfruntând teama, pericolul, moartea, dobândind o experiență dincolo de propriile limite, NINJUTSU dezvoltă forța necesară de a admira frumusețea florilor în vânt, de a aprecia dragostea pentru ceilalți, liniștea unei societăți împăcate cu ea însăși. BUJINKAN, arta Ninja a secolului actual, este o familie a cărei ierarhie se adaptează budo-ului modern. Devenind centură neagră, înseamnă că ai găsit echilibrul între calea marțială și cea spirituală. În familia noastră, Kyu sunt copiii, în timp ce centurile negre sunt adulții. Dan-ii reprezintă gradul lor de maturitate. Astăzi, Togakure Ryu este o adevărată ucenicie pentru desăvârșirea pe o cale spirituală. Ninjutsu este o evoluție permanentă; sunt 50 de ani de când practic această artă și mi-ar trebui alți 50 ca să explic toate detaliile ei”. (Masaaki Hatsumi Sensei, al 34-lea soke al Togakure Ryu Ninjutsu Bujinkan Dojo)
Ninjutsu este unul dintre cele mai vechi și mai complexe sisteme globale de luptă, o artă păstrată și transmisă în secret de clanurile de războinici ninja, de peste 1000 de ani. BUJINKAN este la ora actuală cea mai importantă asociație japoneză care păstrează tradițiile luptătorilor NINJA. Asociația este condusă de Soke Masaaki Hatsumi, al 34-lea soke al școlii Togakure Ryu Ninjutsu, și de asemenea, Soke în alte 8 vechi școli de Ninja.
„Bujin” se traduce prin „spirit luptător”, „om al războiului” și, uneori, este folosit termenul de „luptător divin”. „Bujin” reprezintă nivelul maxim pe care-l poate atinge un luptător în evoluția sa pe calea marțială. De asemenea, „Bujin” era traducerea numelui chinez al lui Tosh*tsugu Takamatsu Sensei (cel de-al 33-lea Soke Togakure Ryu Ninjutsu, care a decedat în 1972), care a fost maestrul lui Sensei Hatsumi. Sensei Hatsumi a dat asociației numele BUJINKAN pentru a onora memoria maestrului său, a părintelui său spiritual. Ninjutsu este una dintre cele mai vechi și mai complexe sisteme globale de luptă, o artă păstrată și transmisă în secret de clanurile de războinici ninja, de peste 2000 de ani. Mai multe despre Ninjutsu
Ninpo este ceea ce se găsește dincolo de tehnica marțială în sine. Este o extraordinară filozofie de viață și de luptă, o autoprovocare continuă, o încercare perpetuă de a te cunoaște, de a te înțelege și de a-ți depăși limitele. Ninpo este o cale completă: marțială, terapeutică și spirituală. Este o stare de spirit, o posibilitate de a atinge acel SATORI (starea de iluminare, de detașare și de independență). Programa de studiu conține tehnici cu și fără arme (Ninpo Taijutsu), bazate pe principii comune, de suplețe, disimulare a intenției de atac și contra-atac, dezechilibru, atacul punctelor vitale, identificarea deschiderilor în apărarea adversarului, aplicații tehnice și strategice ale Gokyo (teoria celor 5 elemente), distragerea atenției adversarului, etc.