Terapie pentru părinți de adolescenți

24/07/2025

Când copilul tău apasă exact butoanele pe care părinții tăi le-au creat.
Există momente în relația cu adolescentul tău în care simți o furie disproporționată. Sau poate o tristețe copleșitoare.
Poate te simți ignorat, atacat, dat la o parte. Și reacționezi impulsiv, defensiv, cu vinovăție imediat după. Dar, uneori, nu reacționezi la prezent. Ci la trecut.
Când propriul copil ridică vocea, te înfruntă sau te respinge,
s-ar putea să atingă exact răni pe care tu nu ai avut când să le vindeci. Locuri în care ai fost neauzit, certat, rușinat, pedepsit pentru că ai simțit sau ai îndrăznit să răspunzi.
➡️ Copilul tău apasă un buton, dar butonul nu l-a pus el acolo.
El doar îl atinge. Fără să știe. Iar tu reacționezi nu doar ca părinte,
ci și ca fost copil – care nu a avut voie să fie furios, vulnerabil sau confuz.
Care a fost modelat să se supună, să tacă, să se „adune”. Relația cu propriii copii aduce la suprafață, fără milă, tot ce a fost îngropat. Nu ca să ne pedepsească. Ci ca să ne vindece.
A deveni părinți ne oferă o șansă uriașă: să rupem un cerc. Să nu mai dăm mai departe aceeași rușine, tăcere, frică.
Nu e ușor.
Dar e posibil.
Și merită. Pentru ei.
Dar și pentru tine.
📌 Uneori, cel mai sănătos lucru pe care îl poți face pentru copilul tău este să începi să te ocupi de copilul din tine.

23/07/2025

Autoritate sau aliat? Ce fel de părinte ești în fața crizelor adolescentului tău?”
Când adolescentul tău face o criză, ridică vocea, refuză să vorbească sau te provoacă în mod repetat, e ușor să intri în două tipare reactive:
🔴 să devii rigid, autoritar: să impui, să corectezi, să „pui la punct”
🔵 sau, dimpotrivă, să devii hiper-permisiv: să cedezi, să eviți conflictul, să te retragi
Dar adolescenții nu au nevoie nici de un șef, nici de un coleg de bancă. Au nevoie de o prezență emoțională matură.
De un adult care poate să rămână acolo – chiar și când e greu.
Care poate pune o limită fără să distrugă relația.
Care poate tolera furia lor fără să riposteze cu furie mai mare.
Care știe că în spatele unei crize există întotdeauna o durere nespusă, o nesiguranță, o căutare disperată de autonomie, dar și de siguranță.
🧭 E posibil să fii și ferm, și cald.
Să spui „nu” fără să pedepsești. Să-ți susții limitele fără să-ți abandonezi copilul emoțional. Pentru că adevărata autoritate nu are nevoie să învingă. Ci să conțină.

18/07/2025

Când nu-ți înțelegi durerea, există riscul să o pedepsești în copilul tău. Nimeni nu o face intenționat. Dar se întâmplă.
Atunci când adolescentul tău te contrazice, poate îți atinge rana de neauzire.
Când devine distant, poate apasă rana de abandon.
Când e nervos, poate îți reactivează o veche teamă că nu ești un părinte bun.
Și, din reflex, ridici tonul. Sau te retragi. Sau devii prea critic(ă).
Nu pentru că nu îți iubești copilul. Ci pentru că o parte din tine reacționează la ceva mai vechi.
Ceva ce nu a fost nici văzut, nici înțeles. Nici iertat.
Copiii și adolescenții noștri apasă fără să știe butoanele emoționale ale trecutului nostru.
Și, dacă nu știm că sunt acolo, ajungem să le răspundem cu rănile noastre, nu cu înțelepciunea noastră.
Terapia nu e despre a deveni un părinte perfect.
E despre a deveni un adult conștient.
Care poate opri cercul.
Care învață să își recunoască durerea…
Ca să nu o mai transmită mai departe.
✨ Dacă ai simțit asta în relația cu copilul tău, nu ești singur.
Poate fi începutul unui drum diferit. Mai blând. Mai viu. Mai autentic.

17/07/2025

Un adolescent echilibrat nu e un adolescent fără probleme. E un adolescent care știe că e iubit chiar și cu ele.
Pare simplu, dar în spatele acestei fraze stă una dintre cele mai mari provocări ale relației părinte–adolescent. Mulți părinți caută „rețete” pentru a avea un copil liniștit, politicos, performant, „bine adaptat”.
Dar un adolescent echilibrat nu este un adolescent fără crize, fără emoții intense, fără ezitări sau greșeli. Este acel copil care se simte suficient de în siguranță încât să fie adevărat. Să fie el. Cu tot ce vine la pachet cu asta.
🔹 Adevăratul echilibru nu vine din control, ci din atașament sigur.
Un adolescent are nevoie să simtă că e văzut, acceptat și iubit chiar și atunci când:
– ridică tonul,
– stă închis în cameră,
– spune că nu mai suportă nimic,
– sau ia o decizie greșită.
Nu înseamnă că părintele aprobă tot.
Dar înseamnă că părintele rămâne acolo.
Calm, constant, disponibil.
Chiar dacă adolescentul îl respinge, îl provoacă sau îl dezamăgește.
🧠 De ce e important?
Pentru că relația cu părintele este matrița relației cu sine.
Un adolescent care se simte acceptat și susținut va învăța, în timp, să se accepte și pe sine – chiar și cu propriile conflicte, rușini sau eșecuri.
💬 Întrebare pentru tine, părinte:
Cum ar fi fost viața ta dacă ai fi știut, la 15-16 ani, că ești iubit(ă) chiar și când greșești?

16/07/2025

Mulți părinți se întreabă de ce nu reușesc să se conecteze cu adolescentul lor. Dar conexiunea începe cu o altă întrebare:
👉 „Ce aș fi avut eu nevoie să aud la 16 ani?”
Răspunsul e uneori dureros. Pentru că mulți dintre noi am crescut în tăcere, rușine, comparație sau frică. Am fost lăsați să ne descurcăm singuri. Iar acum, când propriul copil suferă, ni se activează rănile noastre.
Nu putem fi prezenți cu un adolescent copleșit, dacă în noi locuiește un adolescent rănit. Dar vestea bună e că vindecarea e posibilă. Și începe cu întrebări ca asta.
🎯 Ce ai fi avut TU nevoie să auzi la 16 ani?
Scrie-mi în comentarii sau păstrează postarea pentru zilele în care ai nevoie să îți reamintești.
Acolo unde ai fost singur, acum poți fi prezent.

15/07/2025

🎧 „Nu mă mai ascultă.”
Simți că orice încerci — sfaturi, rugăminți, explicații, certuri, ton calm, ton ferm — nu mai funcționează. Adolescentul tău e acolo, dar parcă nu te mai vede. Nu te mai aude. Nu mai vrea. Sau nu mai poate.
🛑 Și nu, nu e pentru că ai greșit ca părinte. Este pentru că relația cu un adolescent e, uneori, ca o hartă fără nord: e ușor să te rătăcești, chiar și cu cele mai bune intenții.
📘 Am scris un Ghid GRATUIT, scurt, clar și practic, exact pentru momentele astea. Se numește simplu: „Nu mă mai ascultă” – și nu promite rețete magice, dar îți oferă repere. Lucruri mici, dar importante, care pot schimba direcția.
📥 Îl poți descărca gratuit de aici: https://drive.google.com/file/d/1MrTyDdyzDG7PhUAFC0Y69_CxZX-QH3XQ/view?usp=sharing
📲 Dacă știi un părinte care are impresia că vorbește cu pereții... trimite-i ghidul ăsta.

12/07/2025

„Când Luka țipă la mine, ce spune el, de fapt? Îmi dau seama că trebuie să învăț o limbă nouă ca să pot interpreta ce îmi comunică Luka, un limbaj care se schimbă constant și e complet insesizabil dacă nu sunt calmă și non reactivă.
Îmi apropii fața de a lui Luka și îl privesc drept în ochi.
Te iubesc, îi spun.
Fața îmi este plină de lacrimi; el scuipă spre mine. Nu mă mișc.
Te iubesc.
Scuipă din nou.
Te iubesc. Te iubesc. Te iubesc.”

„Îl țin strâns, îi aud respirația, îi simt bătăile inimii, și totuși nu este aici. Îmi vreau copilul înapoi.”Sunt cărți de parenting care îți spun cm să fii un părinte mai bun. Și sunt cărți care îți spun că ești deja un părinte bun, chiar dacă te simți un eșec. Car...

09/07/2025

🧠 Când copilul tău începe să se schimbe… și nu știi de ce
Există o tăcere aparte care se instalează în unele case, odată cu adolescența. Nu e o tăcere firească, de intimitate. Ci una tensionată, încărcată de semne care nu se leagă: privirea în pământ, ușa închisă, rutina dată peste cap, energia care dispare, interesul care se stinge. Uneori e vorba de oboseală. Dar alteori e mai mult de-atât.
Și părintele simte. Simte că ceva se întâmplă – dar nu știe ce. Copilul nu mai comunică. Sau o face doar în replici tăioase. Începe să evite școala, să doarmă prea mult sau prea puțin, să se închidă în el, să se rănească sau să își piardă sensul.
💬 „E ca și cm nu mai știu cine e.”
💬 „Orice încercare de apropiere îl irită.”
💬 „Nu știu cm să ajung la el. Și mă simt vinovat. Și neputincios.”
🔍 Ce nu știm, dar ar trebui să știm:
➡️ Mulți adolescenți suferă în tăcere.
➡️ Anxietatea nu arată mereu ca frica – uneori arată ca furia sau abandonul.
➡️ Depresia nu înseamnă mereu plâns – ci lipsă de sens, retragere sau iritabilitate.
➡️ Autovătămarea nu e „un moft” – ci o încercare de a face față unei dureri care nu are altă ieșire.
➡️ Izolarea nu e sfidare – e protecție.
➡️ Tăcerea nu înseamnă „nu-i pasă” – înseamnă „mi-e prea greu să spun”.
❌ Ce fac adesea părinții – și nu funcționează (Nu din lipsă de iubire. Ci din lipsă de instrumente.)
– Controlează mai mult: program, telefon, acces la internet.
– Întreabă obsesiv „ce ai?”, fără spațiu real de răspuns.
– Ridiculizează suferința: „Ce probleme poți să ai la vârsta ta?”
– Se sperie și neagă: „E doar o fază.”
– Devin invizibili emoțional, copleșiți de propria vinovăție.
Toate sunt reacții umane. Dar nu ajută.
✅ Ce e cu adevărat de ajutor:
❤️ Să poți fi prezent, chiar și în necunoscut.
❤️ Să înveți să asculți fără să repari.
❤️ Să recunoști: „Nu știu ce să fac, dar vreau să fiu aici pentru tine.”
❤️ Să îți dai voie să ai și tu emoții – frică, furie, vină, tristețe.
❤️ Să nu uiți de tine.
❤️ Să ceri ajutor, pentru copil, dar și pentru tine.
💬 Terapia nu e un ultim pas. E primul pas spre reconectare.
E spațiul în care părintele poate vorbi despre ce nu a spus nimănui. Despre teamă, rușine, vină și neputință. Despre întrebările care nu se spun la cafea: „Oare am greșit eu?”, „Dacă nu se va face bine?”, „Cum îl mai pot iubi când nu-l mai recunosc?”
Terapia oferă oglindă, sprijin și sens. Pentru că atunci când copilul tău se prăbușește, ai nevoie de o plasă. Iar tu, ca părinte, nu trebuie să o ții singur.

03/07/2025

🎯 Azi NU e despre note. E despre cm se simte copilul tău.
Astăzi se afișează rezultatele la Evaluarea Națională. Unii copii vor zâmbi. Alții vor plânge. Unii vor avea curajul să spună „sunt mulțumit”. Alții se vor învinovăți în tăcere.
📌 Dar dincolo de punctaje, comparații și medii, ziua de azi aduce ceva mai greu de văzut: emoția copilului tău. Fiecare rezultat înseamnă ceva pentru el: o validare sau o lovitură. Un „merit” sau un „n-am fost suficient”. Și exact aici intervii tu.
🔹 Nu ca să-l repari.
🔹 Nu ca să-i spui ce trebuia să facă altfel.
🔹 Ci ca să-l ții emoțional, în ziua asta în care s-ar putea simți mic, vinovat sau pierdut.
Nu nota va fi ținută minte peste ani. Ci expresia ta când ai citit-o. Modul în care i-ai vorbit. Dacă l-ai strâns în brațe. Dacă i-ai spus: „Sunt aici. Și o să fim bine, orice-ar fi.”
💬 Ce poți face azi ca părinte?
– Să nu compari.
– Să nu transformi o notă în etichetă.
– Să nu proiectezi pe copilul tău rușinea ta, frustrarea ta, așteptările tale.
📍 Pentru că poate copilul tău a tras de el cât a putut.
📍 Sau poate că n-a mai putut deloc.
📍 Sau poate că în spatele acelui rezultat este o poveste pe care încă nu ți-a spus-o nimeni.
🧭 E momentul în care copilul are nevoie de tine nu ca evaluator, ci ca aliat. Ca spațiu sigur. Ca adult care poate duce emoția aceea grea fără să o toarne înapoi peste el.
🤍 Iar dacă nota nu e cea așteptată, e un drum care începe, nu unul care se termină. Nu-l lasă singur cu gândul: „Ți-am greșit.”
Spune-i: „Te iubesc. Și mergem împreună mai departe. Nu ești singur.”

01/07/2025

Autovătămarea la adolescenți: ce faci când descoperi tăieturi?
Este una dintre cele mai dureroase descoperiri pe care o poate face un părinte. Șocul, frica, furia, vinovăția – toate apar deodată, ca un val care te doboară. Ce faci în acea clipă? Ce spui? Cum reacționezi? Autovătămarea NU este un gest de răsfăț sau o formă de manipulare. Nu este o „modă”. Nu este „pentru atenție”. Este un semnal de alarmă profund, o încercare disperată a adolescentului de a gestiona o durere interioară pe care nu o poate pune în cuvinte.
Autovătămarea este o formă de reglare emoțională.
Când durerea psihică devine de nesuportat, unii adolescenți își provoacă durere fizică pentru a obține o clipă de control, de calm sau de „simțire”. Pentru unii, este singurul mod în care știu să trăiască emoții copleșitoare: furie, rușine, vinovăție, singurătate, dispreț de sine.
🔴 Ce să NU faci când descoperi asta:
– Nu țipa.
– Nu întreba „De ce ai făcut asta?” cu ton acuzator.
– Nu amenința.
– Nu rușina.
– Nu transforma momentul într-un interogatoriu sau într-o judecată.
Adolescentul tău nu are nevoie de explicații logice. Are nevoie de siguranță emoțională.
✅ Ce poți face în schimb:
– Spune calm: „Am observat ceva care mă îngrijorează. Nu te judec. Sunt aici.”
– Arată-i că nu e singur. Că nu e defect. Că nu trebuie să se „corecteze”, ci să fie ajutat.
– Caută sprijin specializat. Autovătămarea are rădăcini adânci și cere spațiu de înțelegere și vindecare. Terapia poate face diferența.
Este greu. Este dureros. Dar dacă ai ajuns aici, e deja un pas către mai multă conștientizare și sprijin.
Nu ești un părinte rău. Dar ești un părinte care are nevoie să învețe să stea lângă copilul lui altfel. Adolescenții care se automutilează pot învăța să simtă, să numească, să regleze. Dar nu singuri.
🧠 Lucrez în terapie cu părinți și adolescenți care se confruntă cu dificultăți emoționale.
Dacă treci printr-o astfel de experiență, scrie-mi în privat. Poate fi începutul unei transformări – nu doar pentru copilul tău, ci și pentru tine.

24/06/2025

Evaluarea Națională trece. Relația rămâne.
În această perioadă, totul pare să graviteze în jurul examenelor: fișe, meditații, emoții, predicții, așteptări. Dar dincolo de scoruri și rezultate, se întâmplă un alt proces, mult mai subtil și mult mai important: se scrie povestea emoțională dintre tine și copilul tău.
Și, adesea, aceasta nu se scrie în cuvinte.
Ci în tonul vocii tale când îl întrebi ce a făcut la examen. În felul în care reacționezi când spune: „n-am mai putut”. În privirea ta când se blochează. În liniștea ta când ți-e teamă, dar nu vrei să o arăți. În comparațiile pe care le faci. Sau nu le faci. În faptul că îi spui: „Ești mai mult decât nota ta.”
Sau, din păcate, în faptul că nu îi spui nimic. Examenul e doar o etapă. Felul în care copilul tău se simte în raport cu tine... construiește o identitate. Copiii nu rămân cu formulele învățate. Dar rămân cu senzația de siguranță sau presiune. Cu mesajul transmis subtil: „Ești iubit doar dacă performezi.” Sau, dimpotrivă: „Ești suficient, chiar și când îți e greu.”
În momentele de vulnerabilitate, relația părinte-adolescent trece ea însăși un „examen”:
- cât de disponibil ești emoțional
- cât poți tolera incertitudinea
- cât poți să reglezi propria anxietate fără să o transferi asupra lui
- cât poți separa nevoile tale neîmplinite de nevoile reale ale copilului tău
Dacă ai fost crescut cu frică, rușine sau comparație, e normal ca vocea interioară să-ți spună că trebuie „să-l împingi”. Dar vocea ta poate deveni altceva. Un sprijin. O ancoră.
Un spațiu de încredere în care copilul tău să învețe că efortul contează, dar valoarea lui umană nu se negociază în funcție de rezultat.
Perioada examenelor trece. Dar relația rămâne. Și exact această relație va fi baza de siguranță pe care adolescentul tău va construi în anii următori.
Poți fi părinte și să simți anxietate.
Poți greși.
Dar poți și să revii. Să repari.
Să spui: „Îmi pasă de tine, nu doar de cât iei la examen.”
📩 Dacă simți că ai nevoie de susținere în relația cu copilul tău adolescent, sunt aici.
🔁 Distribuie dacă știi un părinte care are nevoie să citească asta.
❤️ Uneori, o postare poate schimba o relație.

20/06/2025

De ce repetăm ce ne-am jurat că nu vom face?
Ai crescut spunându-ți: „Eu n-o să fac niciodată ce mi-au făcut ai mei.” Poate ai fost criticat, controlat, ignorat sau făcut de rușine. Poate ai crescut cu frică, cu vinovăție sau cu sentimentul că niciodată nu ești destul. Și acum, când ești părinte, ți-ai promis că vei face lucrurile diferit.
Și cu toate astea… uneori ridici tonul. Uneori îți scapă o replică dură.Te retragi, te înfurii, îți pierzi răbdarea sau îl critici exact cm nu ai vrut. Și apoi te simți vinovat. Confuz. Rușinat.
Ce se întâmplă, de fapt?
🧠 Modelele relaționale nu dispar prin voință.
Ele se păstrează în corp, în nervi, în limbaj, în reflexe emoționale.
Ai trăit ani întregi într-un anumit tip de relație. Acolo s-a format ideea ta despre iubire, protecție, limită, siguranță, furie. Chiar dacă azi știi altceva rațional, sistemul tău emoțional funcționează tot după hărțile vechi. Și asta nu te face un părinte rău. Te face un părinte care are de lucrat cu propriile răni.
Pentru că nu poți da ceea ce nu ai primit.
Nu poți oglindi copilul tău, dacă nimeni nu te-a oglindit.
Nu poți conține emoția lui, dacă ție nu ți-a fost conținută.
Terapia nu e despre a fi perfect. E despre a înțelege ce porți cu tine din spate. E despre a rupe un lanț care altfel se transmite automat, prin tonul vocii, prin absențe, prin reacții.
Copilul tău învață nu doar din ce spui. Ci din cm te reglezi. Din cm tolerezi frustrarea. Din cm ceri iertare. Din cm reacționezi când nu știi ce să faci.
🔁 A rupe tiparele nu înseamnă a le nega.
Înseamnă a le privi cu onestitate, cu blândețe și cu disponibilitatea de a lucra cu tine.
📩 Terapia pentru tine nu este un lux.
Este poate cel mai mare dar pe care îl poți oferi copilului tău:
un părinte prezent, conștient, și eliberat din povestea pe care n-a ales-o, dar o duce.