20/12/2024
💖Mereu am vazut si vad in jurul meu persoane care alearga d**a secretul unei relatii perfecte. Realitatea este ca nu exista relatia perfecta, la fel cm nu exista partenerul perfect, si asta este “perfect” normal. Suntem diferiti, ne completam, ne oglindim, ne ajutam sa evoluam, iar conflictele pot fi si constructive, atata timp cat pastram o limita si avem grija cm comunicam ceea ce avem de spus. Stiu, stiu, e usor de spus, mai greu de pus in practica, dar nu e imposibil! Am avut ceva relatii, ceva experiente, am cautat prin carti si terapie acest secret al unei relatii “perfecte”, am invatat si descoperit cu timpul mai multe “secrete”, inclusiv ca de cele mai multe ori este vorba despre tine, nu despre partener! Si, bineinteles, sunt sigura ca ai auzit despre mici eforturi, despre acceptare, despre evitarea monotoniei, despre cat este de important sa va recuceriti din cand in cand, despre importanta timpului petrecut in doi, dar si respectarea spatiului de care are nevoie celalalt si tot asa. Si nu zic ca este usor, dar as zice ca merita! 😁 Mai jos as vrea sa vorbesc, pe scurt, despre cei 4 cavaleri ai apocalipsei intr-o relatie si care ar fi antidotul la acestia :
💔1.Critica (TU mereu..! TU niciodata..! TU esti genul de persoana care..!)
Critica este perceputa de cealalta persoana ca un abuz, un atac la propria persoana si asupra valorilor morale.
❤️🩹Antidotul : Vorbeste despre ceea ce simti, comunicand pe un ton potrivit si fara sa te exprimi agresiv; Foloseste exprimari in care folosesti EU in loc de TU; Spune ce simti, apoi ce ai nevoie.
💔2.Dispretul (jigniri, sarcasm, ridicularizare, datul ochilor peste cap, lipsa de respect etc)
Dispretul este cel mai mare indicator al ruperii relatiei, partenerul simtindu-se neiubit, inutil, neimportant.
❤️🩹Antidotul: Cultiva respectul in relatie; Aminteste-ti de calitatile partenerului;Ofera-i partenerului aprecieri si validari.
💔3.Defensiva(prea multe explicatii, cautarea/oferirea de scuze pentru orice observatie sau acuza primita, nu asculti punctul celuilalt de vedere si vii cu argumente si explicatii; “da, dar si tu…!”)
Partenerul de cuplu se simte neauzit, neimportant si acuzat in mod indirect.
❤️🩹Antidotul: Asuma-ti responsabilitatea; Asculta si accepta si perspectiva celuilalt; Asigura-ti partenerul ca l-ai inteles.
💔4.Impietrirea(inchiderea in sine si, implicit, a canalelor de comunicare, tacerea, raspunsuri monosilabice, refuzul de a interactiona, de a face contact vizual)
Partenerul de cuplu se simte abandonat, invizibil, neimportant.
❤️🩹Antidotul: Da-i spatiu celuilalt; fa ceva ce iti face placere.
‼️NU TE PANICA! Cei 4 cavaleri ai apocalipsei exista in orice relatie, maiestria este sa ii observi, sa ii accepti, sa folosesti antidotul si alte ingrediente care pot fi aplicate, de exemplu sa-ti intrebi partenerul despre el (ce simte, ce vise are, ce pareri are, ce-i place), sa cultivi afectiunea si admiratia in relatie ( o imbratisare, un “multumesc”, “sunt mandru/a de tine”, “te respect/apreciez pentru..”), sa-i acorzi atentie in lucrurile marunte (sa-ti arati interes pentru hobby-urile lui, sa il asculti cand iti arata sau iti povesteste ceva prostesc etc).
Bineinteles, poti apela si la un coach, terapeut, consilier de dezvoltare personala care lucreaza si pe relatii de cuplu! Daca crezi ca te pot ajuta, lasa-mi un mesaj!
Orice relatie poate fi salvata, daca ambii parteneri isi doresc!