01/12/2025
🇷🇴 1 Decembrie – Despre țara care începe în inimă
Astăzi, de Ziua României, aleg să mă uit dincolo de hărți, imnuri și parade.
Aleg să mă uit la țara din noi.
La țara care se naște în îmbrățișările noastre — acolo unde un copil își lasă toată greutatea pe pieptul mamei, știind că e locul cel mai sigur din lume.
La țara care începe pe un covor încă neasezat, între cutii, șurubelnițe, planuri și oboseală… și totuși plină de joacă, de râs și de apropiere.
Și la țara care încape, uneori, într-o scenă mică cât o palmă:
o masă minusculă, două scaune și niște piese LEGO în culorile României.
Un prânz imaginar.
O lume mică, dar construită cu sens.
O țară în care cineva a ales să creeze un spațiu de „împreună”.
Ca psiholog și psihoterapeut , eu văd România în felul în care ne ținem unii pe alții.
În felul în care învățăm să reparăm, să ne așezăm la masă, să ascultăm, să simțim.
În felul în care începem să ne vindecăm rănile vechi, pentru a scrie povești noi.
În felul în care ne dăm voie să fim vulnerabili fără rușine, curioși fără frică, blânzi fără scuze.
România, pentru mine, este și despre familiile care se caută, despre oamenii care învață să-și pună limite, despre mamele care țin lumea în brațe, despre copiii care repară prin joacă ceea ce adulții nu au știut să spună în cuvinte.
România este în spațiile în care ne simțim acasă — chiar dacă sunt încă în lucru.
În oamenii care ne primesc.
În emoțiile pe care le recunoaștem.
În legăturile pe care le așezăm, încet, cu grijă.
Astăzi, România mea arată ca o îmbrățișare lungă pe un covor nou
și ca o masă mică la care mereu e loc pentru doi.
„𝑂 𝑡̦𝑎𝑟𝑎̆ 𝑠𝑎̆𝑛𝑎̆𝑡𝑜𝑎𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑐𝑒𝑝𝑒 𝑐𝑢 𝑟𝑒𝑙𝑎𝑡̦𝑖𝑖 𝑠𝑎̆𝑛𝑎̆𝑡𝑜𝑎𝑠𝑒 “.
Cum arată România ta de astăzi? Unde ai simțit, chiar și pentru o clipă, acel „acasă” din interior?
O româncuța ,
Alexandra
