19/10/2025
"Când Bion vorbește despre gândire, el se referă întotdeauna la gândire și simțire, pe care le vede ca aspecte inseparabile ale unui singur eveniment psihologic.
Scrierea „Experiențele de grup” (1959) este în esență un studiu al relației dintre acel aspect al "mentalității de grup" (p. 60), care este capabil să gândească ("grupul transformativ", p. 98) și acel aspect al mentalității de grup care este incapabil să gândească ("grupurile care se bazează pe idei simpliste", p. 153). (...)
(...) Bion nu folosește termenul fantezie pentru a se referi la credințele inconștiente comune ale unui grup ci, în schimb, își inventează propriul termen mai expresiv, idei simpliste. "Ideile simpliste" sunt orientările către realitate bazate pe frică, care modelează experiența de grup atât de profund încât este inadecvat să ne gândim la ele ca la simple idei. Ele sunt atât de simple încât justifică termenul de gândire proto-mentală "în care activitatea fizică și mentală sunt nediferențiate" (Bion, 1959, p. 154).
Bion descrie trei tipuri de grupuri care funcționează pe bază de idei simpliste: grupul dependent, grupul format în parteneriat şi grupul care se bazează pe principiul luptă-fugi. A evada din demersul de a gândi este a evada din responsabilitatea de a ajunge la o formă proprie de gândire sau de a modifica ceea ce se petrece, atât în interiorul, cât și în afara grupului.
Grupul "dependent" se bazează pe o presupunere comună că liderul grupului va "rezolva toate problemele grupului" (p. 82). În același timp, grupul adoptă o "indiferență de nezdruncinat față de tot ceea ce spune liderul grupului" (p. 83). Indiferența membrilor grupului față de ideile liderului derivă din faptul că membrii nu sunt deloc interesați să folosească ceea ce spune liderul cu scopul de a gândi pentru ei înșiși. Dimpotrivă, grupul se opune gândirii și insistă să aștepte pur și simplu ca liderul să îndrepte lucrurile în mod magic. Gândirea și folosirea gândurilor pentru a încerca să efectueze schimbări în lumea reală sunt responsabilitățile liderului. Interpretările sunt mai susceptibile de a fi întâmpinate cu "venerație decât cu o pauză de gândire" (p. 85).
Grupul "parteneriat" se bazează pe o presupunere comună că mai mulți membri ai grupului vor produce "un Mesia, fie că este o persoană, o idee sau o utopie" (p. 152) care va salva grupul de sentimentele lor de distructivitate, ură și disperare. Din nou, membrii grupului se opun cu fermitate să facă orice muncă psihologică proprie și, în schimb, așteaptă să fie salvați.
Grupul „combativ, luptă-fugi” (p. 153) deține credința pro-mentală și inconștientă că toate problemele grupului pot fi rezolvate prin luptă sau fugă de un inamic. Nici lupta, nici fuga nu necesită inițiativă de gândire din partea grupului. Astfel, pentru toate cele trei forme de gândire simplistă descrise, gândirea autentică este înlocuită cu gândire magică. Acest lucru permite grupului, cel puțin temporar, să evite realitatea, mai degrabă decât să încerce să se gândească la ea și să o modifice în vreun fel.
Grupurile care se bazează pe idei simpliste reflectă "ura grupului față de învățarea prin experiență" (p. 86), precum și "ura sa față de procesul de dezvoltare" (p. 89). Aceste frici și forme de ură se nasc din fricile membrilor grupului față de experiențe emoționale "pentru care se simt nepregătiți" (p. 82). Cu alte cuvinte, mentalitățile grupurilor care se bazează pe idei simpliste se construiesc pe dorința individului de a putea fi "complet echipat pentru a fi adult, capabil în mod natural de cunoaștere, fără să fi avut exercițiul necesar [adică fără a fi fost nevoit să învețe din experiență] sau fără să se fi dezvoltat, să știe cm să trăiască și să se miște prin viaţă" (p. 89) ca adult matur. Grupul se teme și urăște faptul că imaturitatea este o parte inevitabilă a condiției umane și că procesele de învățare și maturizare necesită tolerarea sentimentelor de necunoaștere, de confuzie și de neputință. (...)
Cu alte cuvinte, gândirea care nu are o "înțelegere adecvată a realității", un simț adecvat al adevărului (de exemplu, fiecare dintre diferitele forme de gândire magică în care se angajează grupurile care funcționează pe bază de idei simpliste), este inutilă ca efort real al persoanei de a învăța din experiență și de a crește psihologic. Ideile provenite din gândirea magică nu pot fi legate de alte idei în procesul de generare a unei linii de gândire pe care cineva o poate folosi pentru a rezolva problemele emoționale care apar în cursul unei vieți trăite în lumea reală. Nu se poate construi o linie de gândire rațională având la bază idei generate cu scopul de a evita adevărul. Dimpotrivă, indivizii sau grupul rămân într-o lume solipsistă a gândirii magice – "gândirea" care se bazează pe ideea/dorința că persoana creează lumea pe măsură ce înaintează prin ea. O lume magică este în același timp un loc ideal și un coșmar: în aceasta nu poți învăța sau crește; persoana cara rămâne in ea este blestemată să trăiască într-un prezent etern, static, fără direcție. Bion i-a interpretat utilizarea gândirii magice unui pacient spunând: "Ce păcat că ai fost redus la omnipotență" (Grotstein, 2003, comunicare personală).
Nevoia umană de adevăr ne determină în cele din urmă să încetăm să ne mai bazăm pe iluzia sau deziluzia siguranței oferită de gândirea magică și să încercăm să ne angajăm într-o gândire autentică – gândire care se confruntă cu realitatea şi cu neiertătoarea alteritate. Numai printr-o astfel de confruntare cu adevărul în actul de gândire este posibil să faci ceva (să înveți și să te străduiești în mod eficient să modifici) realitatea experienței emoționale trăite. Pentru Bion, nevoia umană de a cunoaște adevărul experienței proprii este cel mai fundamental impuls pentru gândire. (...)
Esența "conflictului de dezvoltare" (p. 128) din care crește grupul este "reunirea dureroasă" (p. 128) a realității primitive (credințele, fricile și ura de bază "psihotice") și a părții mai "sofisticate" (p. 128) (capacitatea de gândire autentică). Cu alte cuvinte, gândirea matură este generată ca răspuns la cele mai arhaice temeri ale noastre. (...)
(...) gândirea autentică necesită o toleranță față de a nu ști, o toleranță față "a fi în incertitudine, față de misterios, față de îndoială, fără o căutare iritabilă după fapte și rațiune" (Keats, 1817; citat de Bion, 1970, p. 125). Gândirea autentică, deși condusă de nevoia de a ști ce este adevărat, este în același timp caracterizată de o recunoaștere fermă a faptului că concluziile sunt întotdeauna neconcludente, finalurile sunt întotdeauna începuturi: "Fiecare experiență emoțională a cunoașterii dobândite este în același timp o experiență emoțională de ignoranță neiluminată" (Bion, 1992, p. 275).
Realitatea privită dintr-un singur punct de vedere reprezintă un eșec de a gândi. Acest lucru poate fi observat în circumstanțe clar patologice, cm ar fi halucinații, iluzii, perversiuni și manie, precum și în stări care aparent nu par patologice – de exemplu, în pacifism strident sau în aderența rigidă la opiniile unei singure școli de gândire psihologică. Vizualizarea realității din mai multe puncte de vedere permite fiecărei viziuni (fiecărui mod de a privi realitatea) să intre într-o conversație reciproc mutativă cu alte moduri de a vedea/cunoaște/experimenta. (...)
Această idee de perspective multiple se află chiar în centrul concepției lui Bion despre sănătate mentală și nebunie. Dacă cineva are un singur mod de a vedea realitatea, nu poate gândi, este așadar psihotic. Sănătatea mintală implică o capacitate de a genera și menține o multitudine de perspective din care să privești / să experimentezi viața în lumea reală (inclusiv realitatea propriei personalități). (...)
Gândirea, astfel concepută, este un proces în care ideile și sentimentele trăiesc într-o conversație continuă, o conversație în care gândurile sunt mereu în proces de a fi transformate (dez-integrate) și formate din nou ca o consecință a schimbării perspectivei."
- Thomas Ogden, "Rediscovering psychoanalisys - Thinking and Dreaming"
