Reimagine

01/10/2024

🌟 Când ne gândim la limitele noastre, adesea ne imaginăm nişte bariere rigide, care mai degrabă opresc decât încurajează explorarea. Dar dacă le-am privi drept linii directoare în călătoria noastră prin viață? Fiecare pas pe care îl facem conştient ne ajută să descoperim nu doar lumea din jur, ci și profunzimea sinelui nostru.

Să mergem prin viață cu mintea şi inima deschise ne poate permite să ne angajăm în relații autentice cu ceilalți, dar, mai ales, să ne explorăm propriile limite interioare.

Fiecare interacțiune pe care o avem cu ceilalți ne oferă o oportunitate de a ne analiza propriile percepții. De multe ori, limitările pe care le impunem în relațiile cu ceilalți ne ajută să înțelegem cine suntem cu adevărat. Dar, după cm zicea vorba, există întotdeauna cel puțin două fețe ale aceleași povești. Ceva ce poate părea restrictiv pentru unii poate deveni un cadru fertil pentru alte trăiri. Astfel, limitele pe care le stabilim nu sunt doar despre restricții, ci despre autocunoaștere şi dezvoltare personală.

Cum putem să ne plimbăm conștient prin viață și să ne punem limite sănătoase?

Ce anume ne oprește să ne exprimăm autentic? Ce ne oprește să spunem NU atunci când, cu o strângere în piept şi un zâmbet schițat din obişnuință, spunem DA?

Pe 20 Octombrie, Monica Magureanu şi Alexandrina- Carmen Ene vă invită să explorați împreună acest dans al limitelor, un dans pe care ne-am obișnuit să îl numim viață 🔗detalii în comentarii🙏🙏

09/07/2024

🧩 Un aspect esențial al dezvoltării noastre este formarea limitelor personale. Prin feedback, învățăm să ne cunoaștem zona de confort și siguranță, incluzând spațiul fizic, emoțional, intelectual și interpersonal dintre noi și lumea exterioară. Pe măsură ce creștem, ideal ar fi ca această zonă să se lărgească, oferindu-ne posibilitatea de a ne explora și testa limitele.
🚶‍♂️ Atunci când experimentăm un eveniment copleșitor care ne încalcă limitele, ne putem retrage și ne putem simți în nesiguranță. Fără sprijin în restabilirea limitelor, vom experimenta haos și incertitudine.

🧩 Ți se întâmplă să nu lași pe nimeni să se apropie prea mult sau să ai dificultăți în a fi în preajma altora? Poate că ai anxietate de a părăsi spațiul în care te simți în siguranță – familia, casa, rutinele familiare?🚶‍♂️ Te confrunți cu evitarea a tot ce este nou sau diferit? Evitarea a tot ceea ce te-a rănit în trecut, cm ar fi să consideri că toți bărbații sunt periculoși, să nu urci niciodată într-o mașină sau să nu aplici pentru un job de teama respingerii? Dacă da, ar putea fi semne ale unor limite prea rigide.

❗️Sau poate că te regăsești în situații în care dezvălui informațiile personale străinilor, te implici în comportamente riscante ignorând măsurile de siguranță, preiei responsabilitățile altora sau simți că ești responsabil pentru tot ce se întâmplă? Ai dificultăți în luarea deciziilor sau în concentrare? Acestea ar putea fi semne ale unor limite haotice.

🌪 Observarea limitelor pe care le punem în relațiile cu ceilalți ne poate oferi o înțelegere profundă a modului în care acestea ne influențează viața și posibilitatea de a lărgi spațiul în care ne simțim în siguranță.
De multe ori încercăm să ne “depășim” sau “testăm” limitele adăugînd și mai multă presiune sau anxietate. 👀Ce ar fi dacă am înlocui a face cu a fi curios și am explora aceste limite?

❓Cum au luat ele naștere, ce rol joacă în viața noastră – ne țin în siguranță sau ne limitează? Ce am avut nevoie atunci și poate nu am primit sau am primit prea mult?
🌟Să fie cu inspirație!

03/07/2024

Uneori, emoțiile noastre pot deveni mecanisme de adaptare atunci când ascund alte emoții copleșitoare. De exemplu, furia și vinovăția ne pot proteja de multe ori de a simți o durere profundă.

Când experimentăm o pierdere sau o situație dificilă, durerea poate fi incredibil de copleșitoare. Este normal să simțim o gamă largă de emoții în acest timp, inclusiv tristețe, furie, vinovăție și altele. Cu toate acestea, uneori mintea noastră va prioritiza anumite emoții în detrimentul altora ca un mod de a ne proteja de a simți prea multă durere deodată.

Furia poate fi un mecanism de adaptare care ne ajută să mascăm durerea copleșitoare. Atunci când suntem furioși, ne simțim ca și cm avem control și putere asupra unei situații care ne poate părea altfel imposibilă. În loc să ne permitem să simțim tristețea profundă și durerea, putem reacționa injust în furie ca un mod de a împinge acele emoții de o parte.

Vinovăția este un alt mecanism de adaptare care ne poate proteja de durere. Atunci când ne simțim vinovați în legătură cu o pierdere sau situație dificilă, ne putem distrage de la a simți în întregime greutatea durerii noastre. Ne concentrăm pe ce am fi putut face diferit, în loc să ne permitem să stăm cu durerea pierderii.

În timp ce la început furia și vinovăția pot părea că ne ajută să facem față, în realitate, ele ne pot împiedica să procesăm pe deplin emoțiile noastre și să ne vindecăm de durere. Este important să recunoaștem când aceste mecanisme de adaptare sunt în joc și să ne permitem să simțim întregul spectru al emoțiilor noastre, indiferent cât de incomode sau dureroase ar fi.

Amintește-ți, este în regulă să treci printr-un proces de doliu. Este normal să simți tristețe, furie, vinovăție și orice altceva. Oferă-ți permisiunea de a-ți experimenta emoțiile în întregime și autentic. Doar prin confruntarea directă cu durerea noastră putem începe cu adevărat să ne vindecăm și să mergem înainte.
Să fie cu inspirație 💫💫

13/06/2024

O veste minunată pe care am primit-o astăzi de la Cristina Bara - pe 19 Septembrie o zi dedicată Compassionate Inquiry, Compassionate Inquiry Romania, în limba română deschisă tuturor celor care doresc să ia contact cu această abordare. Mentorii mei, Sat Dharam Kaur și Luke Sniewski care mi-au oferit atât de multe în dezvoltarea mea atât personală cât și profesională, Diana Safta care este o prezență plină de blândețe și compasiune și Cristina Bâra care a făcut posibilă lansarea acestei formări și în limba română vor susține ateliere practice dedicate "triggerelor" sau "butoanelor", practicilor de autoreglare, credințelor prin filtrul cărora vedem lumea, sesiuni de Compassionate Inquiry demonstrative și multe altele deschise tuturor pe 19 Septembrie, în persoană, la București 🙂

Dacă rezonează cu voi și vreți să experimentați "efectul CI" aici găsiți toate detaliile - https://compassionateinquiry.com/event/ci-experience-romania/

Să fie cu inspirație🙏🙏🙏

Suntem încântați să te invităm la primul nostru eveniment Compassionate Inquiry Experience România, un eveniment în limba română. Vino alături de noi la Hotel Caro, din București…

27/05/2024

Câteodată, suntem atât de obișnuiți să proiectăm anumite așteptări și idei asupra partenerului nostru, încât uităm să-l vedem cu adevărat așa cm este el în realitate. Este ca și cm am spune despre un apus de soare că este doar un foc pe cer, fără a ne da seama de frumusețea și profunzimea sa adevărată.

Este atât de important este să ne eliberăm de proiecțiile noastre și să ne permitem să vedem partenerul nostru așa cm este el cu adevărat - imperfect și frumos în același timp. Poate că nu suntem întotdeauna de acord sau nu întotdeauna lucrurile merg așa cm ne dorim, dar asta este ceea ce face relația noastră și mai valoroasă.

Poate că ar trebui să ne întrebăm dacă suntem dispuși să lăsăm apa iubirii și compasiunii să ne spăle proiecțiile și așteptările nerealiste pe care le avem asupra partenerului nostru. Este greu să fim vulnerabili și să ne cunoaștem cu adevărat jumătatea, dar trebuie să fim deschiși la această experiență pentru a construi o relație autentică și puternică.

Așadar, vă propunem la început de săptămână 🧼
👉🏼Ne percepem partenerul așa cm este el cu adevărat sau ne concentrăm doar asupra proiecțiilor și așteptărilor noastre?
👉🏼Suntem dispuși să ne deschidem inimile și să lăsăm apa iubirii și compasiunii să curgă peste noi, eliberându-ne de orice îndoială sau teamă?

22/05/2024

💐Astăzi ședința mea de terapie a avut loc în dialog cu florile din grădina mea. Pe măsură ce admiram frumusețea lor, mi-am adus aminte că o prietenă a numit una dintre flori un “alien”. M-a făcut să mă gândesc cât de ușor ne este să ne ascundem adevărata noastră esență din teama de a rămâne singuri. Adesea ne îngropăm vitalitatea în căutarea de a ne potrivi și de a fi ca toți ceilalți.

Uitându-mă la florile care se leagănau în vânt, mi-am dat seama că frumusețea noastră așteaptă doar să fie atinsă de lume. Fiecare floare este unică și se evidențiază în propriul mod, îmbrățișând adevărata ei esență fără frică de judecată. M-a făcut să mă întreb de ce adesea mă surprind încercând să mă “potrivesc” și să-mi ascund adevărata mea voce.

Sunt momente ca acestea care îmi reamintesc că terapia poate veni din cele mai neașteptate locuri. Nu trebuie să fie întotdeauna o ședință formală cu un terapeut. Uneori, tot ce este necesar este o simplă observare a lucrurilor mici din jurul nostru pentru a declanșa un moment de introspecție și creștere.

Așadar, de dimineață 👉🏼cine sau ce îți este terapeut astăzi. Este o conversație cu un prieten, o plimbare în natură sau poate chiar o situație provocatoare care te scoate din zona ta de confort?
💫Să fie cu inspirație 💫

19/05/2024

Ai simțit vreodată că te transformi în “stană de piatră” în fața suferinței? 🗿 Este un răspuns natural să vrem să ne protejăm de durere, dar uneori această protecție poate deveni o închisoare a propriei noastre ființe. Împietrim, devenind rigizi și inflexibili, incapabili să ne mișcăm sau să creștem.

Aseară am dat peste această sculptură care m-a inspirat să reflectez asupra procesului de vindecare❤️‍🩹
Atunci când ne apropiem de esența noastră, atunci când rezistențele încep să se transforme cu încredere, suferința noastră de piatră se topeşte treptat, se modelează sub atingerea esenței care suntem💫

Puterea rigidității devine puterea flexibilității, permițându-ne să ne aplecăm fără a ne rupe. Duritatea colțurilor se transformă în curbe delicate care ne susțin în fața provocărilor care ne apar în cale. Nemişcarea care ne înspăimânta devine o odihnă blândă în mijlocul agitației lumii care ne înconjoară.

Ne readuce aminte că vindecarea nu înseamnă să ștergem durerea sau cicatricile pe care le lasă în urmă. Este despre a accepta acele experiențe și a le lăsa să ne formeze în ceva mai puternic și mai rezistent.

Deci, data viitoare când te simți că te transformi în piatră în fața suferinței, amintește-ți că există întotdeauna potențial pentru transformare.🌿❤️‍🩹🌸
Am fost atât de prinsă în lumea mea interioară că am uitat numele artistului dar o puteți încă vedea la RAD🙏

17/05/2024

În inima oraşului, mica pasăre a întâlnit un scaun măreț în nemişcarea sa. “De ce te oprești?" a întrebat acesta cu curiozitate.

Pasărea și-a fluturat aripile, privind către imensitatea cerului de deasupra. “Spun ei că este civilizat să stai pe un scaun, să rămâi cu picioarele pe pământ și bine ancorat, dar eu tânjesc să zbor deasupra crengilor, să simt vântul sub aripile mele," a răspuns pasărea.

Scaunul a dat din cap înțelegător, cadru său de metal rece scârțâind ușor. “Libertatea este cu adevărat o comoară. Dar amintește-ți, dragă pasăre, că și stând pe un scaun, poți să-ți păstrezi încă sentimentul de independență și putere interioară. Nu este despre a fi conform cu ceea ce consideră alții potrivit, ci mai degrabă despre a-ți găsi propriul echilibru între libertate și responsabilitate."

Și cu aceste cuvinte, pasărea a luat zborul, planând grațios prin lumina soarelui ce se strecura printre crengi. Pe măsură ce zbura pasărea a realizat că adevărata libertate nu vine din renunțarea la toate constrângerile, ci din cunoașterea şi împrietenirea cu acestea.

💫Oare tu cm te împrietenești cu un scaun?

🌿
👉🏼Cum pot găsi un echilibru între libertate și responsabilitate în propria mea viață?
👉🏼Ce constrângeri trebuie să abordez pentru a zbura cu adevărat către noi culmi?
👉🏼Cum pot cultiva blândețea și înțelepciunea în confruntarea cu provocările vieții de zi cu zi?

15/05/2024

🔏🔓🔑Uneori nu putem vedea capcana în timp ce încercăm cu orice preț să ieșim din ea. Tot așa precum un șoarece prins într-o capcană, luptând să scape fără să realizeze că cu cât încearcă să se elibereze mai mult, cu atât devine mai strânsă capcana în care se află.

Imaginează-ți ca ești precum acel șoarece, alergând frenetic în cercuri, căutând o cale de scăpare dar doar încurcându-se mai mult în capcană. Acum, imaginează-ți că ești un simplu observator, privind de la distanță, văzând inutilitatea eforturilor șoarecelui. Și în final, imagineazăți că ești salvatorul, dorind să ajuți uitând poate că șoarecele este capabil să se elibereze singur dacă i se oferă șansa.

Cine ai vrea să fii în această scenă - șoarecele, observatorul sau salvatorul? Și prin ochii observatorului, ce îți atrage atenția? Vezi tiparele de comportament care țin șoarecele captiv? Recunoști tipare similare în propria viață, unde poate perpetuezi inconștient propriile lupte și capcane?

Cel mai bun mod de a ajuta pe alții este să-i împuternicim, să le oferim spațiul să se ajute singuri. Prin asumarea rolului de salvator, putem involuntar să ne prezentăm ca singura soluție la problemele altora, privându-i de oportunitatea de a învăța și crește din experiențele lor.

Poate putem observa capcana salvatorului, putem ieși conștient din acest rol, putem să fim mai atenți la dinamica jocului în relațiile și interacțiunile noastre, recunoscând că intențiile noastre de a ajuta, oricât de bine intenționate ar putea fi, pot involuntar să întărească ideea că cealaltă persoană este incapabilă să se ajute singură.

13/05/2024

Am avut ocazia recent să particip la o discuție între Dr. Kristin Neff și Gabor Mate, în cadrul comunității Compassionate Inquiry, o discuție plină de momente de conștientizare pentru mine personal. Am primit ulterior un articol intitulat „Transforming Trauma” (Trandormarea Traumei) scris de Dr. Neff, un articol la care tot revin în ultimele săptămâni. Tema acestuia aduce în prim plan compasiunea de sine ca și catalizator în transformarea traumei, ca și balsam de vindecare pentru rănile profunde și cicatricile emoționale.

Compasiunea apare atunci când iubirea se întâlnește cu suferința, făcând din suferință o condiție prealabilă pentru compasiune. Cu toate acestea, este adesea o provocare să ne recunoaștem suferința, mai ales atunci când ruminăm despre probleme, pierzând contactul cu simpla experiență a durerii emoționale.

Poate unele persoane ar putea privi compasiunea de sine ca fiind un fel de “a ne plânge de milă”, dar este de fapt un catalizator puternic al schimbării. Compasiunea de sine implică acordarea de îngrijire și sprijin în timp ce se cere un tratament echitabil, fără a te simți inferior sau supus. De altfel, compasiunea de sine este esențială pentru susținerea compasiunii față de ceilalți.

Validându-ne acceptându-ne propria suferință, suntem mai bine pregătiți să răspundem adversităților. De multe ori, compasiunea de sine este adesea confundată cu iubirea de sine narcisică, dar cercetările indică altfel. Compasiunea de sine implică deschiderea către eșec, confort și auto-îmbunătățire, independent de evaluarea socială. Această distincție este crucială pentru supraviețuitorii traumei care își reconstruiesc sentimentul de sine.

Nu este vorba doar de a fi vulnerabil și de a accepta asta, deși acestea sunt aspecte cruciale. Compasiunea de sine înseamnă și a pune limite, a spune nu altora pentru a ne spune da nouă înșine, a ne apăra cu hotarăre și fermitate propria stare de bine. Este un echilibru delicat între blândețe și putere, tandrețe și fermitate. A naviga între acești poli este locul în care se află compasiunea de sine, un dans între a ne hrăni și a ne proteja propria demnitate și valoare.

Să fie cu inspirație 💫💫!

07/05/2024

Ne credem uneori doar apa din sticlă, dar de fapt suntem oglinzi - manifestăm nu ceea ce vrem ci mai degrabă ceea ce credem despre noi.

Precum apa din sticlă, suntem mereu în mișcare și nemișcați oglindind tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Suntem conectați într-un mod profund cu lumea și cu cei din jurul nostru. Suntem oglinda care reflectă emoțiile și stările altora, dar și aceștia din urmă ne oglindesc propriile stări.

Vă invit să vă întrebați:
👉🏼Ce se oglindește acum în apa din sticlă? 👉🏼Cum vă manifestați esența și cm vă raportați la ceilalți din jurul vostru?
Să fie cu inspirație 💫💫💫

25/04/2024

Odată, într-o lume nu chiar ca a noastră, exista o fetiță curioasă numită M. și pisica sa cu un apetit neobișnuit pentru filozofie, Me pe numele ei cunoscut. În această lume, pisicile puteau reflecta la marile mistere ale vieții la fel de bine ca și prietenii lor umani. 🐱

Într-o după-amiază leneșă, în timp ce M. se bucura de ploaia blândă a norilor simpatici, a apărut o întrebare. "Me, crezi că pisicile au nouă vieți?"

Clipind uşor, Me a răspuns cu un fornăit : "Ei bine, M, încă nu am infirmat teoria, dar nici nu am intenția s-o testez."

M. a râs, privirea ei îndreptându-se spre cer, "Dacă ai avea nouă vieți, ce ai face diferit cu fiecare?"

Cu un surd “miau”, Me a contemplat: "În primul rând, ar trebui să evaluez beneficiile și dezavantajele curiozității. Într-o viață, aș renunța la orice prudență, și în alta aș fi mai precaut. Viețile rămase le-aș folosi pentru a găsi echilibrul perfect între aventură și timp de odihnă."

Pe măsură ce conversația se desfășura M. explora idei despre identitate, existență și dacă urmărirea propriei cozi ar putea fi considerată o formă de meditație. Me, răspunzând cu o nonșalanță pe care o poate avea doar o pisică, a făcut-o să se simtă atât amuzată, cât și ciudat de prezentă.🌟