13/10/2025
Psihoterapeutul nu te „repară”.
Te ajută să te regăsești. Privește-l ca pe o unealtă, un partener de drum.
Rolul meu, ca terapeut, nu este să-ți spun cine ești sau ce trebuie să faci, ci să creez un spațiu sigur în care să te poți întâlni cu tine însuți, uneori pentru prima dată cu adevărat.
Imaginează-ți că intri într-o cameră întunecată.
Eu aduc o lanternă.
Pot lumina colțurile ascunse, pot ține lumina acolo unde nu îndrăzneai să privești, dar tu ești cel care decide unde se uită și ce face cu ceea ce vede.
Lumina mea e doar un ghid; mișcarea, explorarea și transformarea sunt ale tale.
Totuși, există o nuanță importantă.
Uneori, clientul nu are încă resursele emoționale sau psihologice pentru a acționa singur. În aceste momente, terapeutul devine un co-constructor al capacității de schimbare, oferă sprijin, reglare emoțională și modele de relaționare.
La început, responsabilitatea este împărțită: eu țin cadrul și te susțin; tu înveți treptat să te sprijini pe tine.
Pe măsură ce procesul avansează, puterea și responsabilitatea se mută către tine, până când ajungi să devii propriul tău terapeut interior.
Schimbarea adevărată se întâmplă între ședințe.
Mulți oameni cred că transformarea are loc în timpul sesiunii, dar de fapt, ședința este doar laboratorul, locul unde descoperi, clarifici, exersezi.
Viața reală este terenul de antrenament: acolo aplici, testezi și rafinezi tot ce s-a născut în cabinet.
În ședință înveți: observi tiparele, înțelegi mecanismele, îți clarifici scopurile.
Între ședințe aplici: experimentezi comportamente noi, practici autoreglarea, observi reacțiile tale emoționale, exersezi limitele și introspecția.
Este esențial ca „munca dintre sesiuni” să fie potrivită momentului tău din proces.
Uneori, ești prea epuizat pentru exerciții concrete, iar atunci simplul fapt de a te observa cu blândețe este mai valoros decât orice jurnal sau tehnică.
Temele terapeutice nu sunt „sarcini” în sensul școlar al cuvântului, ci parte dintr-un proces de auto-descoperire.
Mulți clienți cred că „temele de casă” trebuie să fie ceva concret: o listă de gânduri, un exercițiu de respirație, o pagină de jurnal.
Dar adesea, cea mai profundă muncă se întâmplă în interior, acolo unde nu se vede în caiet, ci în felul în care se transformă experiența de sine.
Să observi cm reacționezi într-o conversație tensionată.
Să conștientizezi ce simți într-un moment în care altădată te-ai fi „închis”.
Să recunoști vocea care vorbește în tine, e cea autentică sau cea critică?
Asta este adevărata practică terapeutică.
Schimbarea se măsoară în gradul de conștiență și prezență, nu în numărul de pagini completate.
Personal, cred că psihoterapia sistemică și psihodrama se completează aproape poetic.
Sistemica aduce claritate, circularitate, înțelegerea relațiilor.
Psihodrama aduce trăirea directă, corporalizarea, catharsisul transformator.
Împreună, ele nu doar „rearanjează scaunele în minte”, ci și mișcă energia din sistemul emoțional.
Aici, ceea ce spuneam mai devreme devine și mai adevărat: responsabilitatea schimbării e la client.
Aceste abordări pun accent pe implicare activă, pe auto-reflexivitate, pe experiență vie.
Clientul joacă, testează, simte, învață. Iar între sesiuni, continuă să observe ecourile acelor trăiri în viața reală.
Psihoterapia nu este un loc unde „se întâmplă minuni”.
Este un proces în care tu devii propriul tău miracol.
Eu sunt doar lanterna care te însoțește o vreme, dar tu ești cel care aprinde lumina din interior.
