15/01/2026
𝐄𝐬𝐭𝐢 𝐮𝐧 𝐩𝐚𝐫𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐛𝐮𝐧 𝐜𝐡𝐢𝐚𝐫 𝐬𝐢 𝐚𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐜𝐚𝐧𝐝 𝐬𝐢𝐦𝐭𝐢 𝐜𝐚 𝐧𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐨𝐭𝐢
A fi parinte nu a fost niciodata mai complicat decat este astazi. Desi iubirea pentru copil ramane aceeasi ca in orice epoca, asteptarile si presiunile puse pe umerii parintilor au crescut enorm. Intr-o lume in care totul se masoara, se evalueaza si se expune, parintii sunt permanent observati si, uneori, judecati – de ceilalti, de societate, dar mai ales de ei insisi.
Suntem incurajati sa fim parinti blanzi, empatici, disponibili, capabili sa gestionam orice situatie cu calm. Si desi toate acestea sunt intentii bune, pot deveni surse de presiune. Parintele incepe sa simta ca nu are voie sa greseasca, ca trebuie sa ofere totul, oricand, chiar si atunci cand nu mai are din ce.
Burnoutul parental apare exact din acest dezechilibru – intre ce ne dorim sa oferim si ce reusim, in realitate, sa facem. Nu vine din lipsa iubirii fata de copil, ci dintr-o acumulare de oboseala, epuizare emotionala, vina si neputinta. Apare cand parintele incepe sa simta ca nu mai are rabdare, ca nu mai e prezent cu adevarat, ca orice gest devine un efort.
Cei mai expusi nu sunt neaparat cei „neimplicati”, ci adesea tocmai cei care vor tot ce e mai bun pentru copilul lor. Parintii care se straduiesc neincetat, care se judeca dur pentru orice scapare, care se pun pe ultimul loc. Si intr-o societate care le spune mereu ce ar trebui sa faca mai bine, burnoutul se instaleaza tacut, dar sigur.
Contextul joaca si el un rol important. Nu toti pornesc din acelasi punct. Sprijinul real – din partea partenerului, a familiei, a prietenilor – poate face diferenta. La fel si resursele: de timp, de bani, de energie. Parintii care se simt singuri in tot acest efort sunt cei mai vulnerabili.
Nu exista retete perfecte, dar exista o idee esentiala: parintele nu trebuie sa fie impecabil. Doar suficient de bun. Sa accepte ca va gresi, ca va avea zile proaste, ca uneori va simti ca nu mai poate. Sa invete sa spuna „am nevoie de o pauza” fara sa se simta vinovat.
Prevenirea epuizarii incepe cu aceasta recunoastere: nu suntem inepuizabili. Nu putem fi tot timpul calmi, disponibili, rabdatori. Avem si noi nevoie de odihna, de sprijin, de validare. Avem nevoie sa ne dam voie sa fim oameni, nu doar parinti.
E o forma de curaj sa recunosti ca e greu. Si e o forma de iubire autentica fata de copilul tau sa ai grija si de tine.
𝐓𝐢𝐧𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐭𝐞: 𝐞𝐬𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐭𝐚𝐮 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥...
Psih. Ovidiu Iordache
Mikolajczak, M., & Roskam, I. (2022). Când obosești să mai fii părinte: Cum eviți burnoutul parental (C. Munteanu, Trad.). Editura Trei.
