01/12/2025
„Trăim, învăţăm, lucrăm, ne jucăm şi socializăm într-o cultură a competiţiei, a evaluării, a schimbărilor rapide şi neaşteptate. În orice rol jucăm în viaţa asta, înfruntăm presiunea de a performa la anumite standarde şi aşteptări. Iar ceilalţi se aşteaptă să facem asta cu o graţie lipsită de efort, cu încredere şi măiestrie. Dar din perspectiva sistemului nostru nervos este ca şi cm ne-am trăi viaţa pe terenul de tenis.” - spunea Michael Allison într-unul dintre cursurile de certificare în teoria polivagală, la care am participat recent.
Terenul de tenis din exemplul lui Michael simbolizează de fapt un mediu al reacțiilor rapide, al stărilor de alertă și presiunii constante, specific secolului în care trăim, şi pe care fiecare dintre noi le experimentează într-o măsură sau alta. Teoria polivagală ne spune, însă, că din perspectiva sistemului nostru nervos, a trăi astfel echivalează cu a fi într-o stare permanentă de supraviețuire, în care organismul sacrifică echilibrul și funcționarea normală (homeostazia) pentru a face față „pericolelor” imediate. Mecanismele de supraviețuire sunt utile atunci când ne protejează viața, însă dacă sunt activate constant, fără o amenințare reală, ne vor afecta mai devreme sau mai târziu sănătatea fizică și emoțională.
Ne-am putea întreba cm ajunge sistemul nervos să considere situaţii uzuale din viaţa de zi cu zi ca fiind probleme de viaţă şi de moarte. Iar răspunsul este mai simplu şi mai revelator decât ne-am aştepta: sistemul nostru nervos nu „gândește” în termeni raționali, ci detectează amenințarea prin semnale fiziologice. Pentru el, orice situație care declanșează stres intens poate fi interpretată ca un pericol iminent, chiar dacă intelectual știm că viața noastră nu este amenințată.
Obiectivul principal al sistemului nostru nervos este să ne asigure supraviețuirea. Pentru asta, el scanează în permanenţă, și de cele mai multe ori inconștient, mediul nostru intern şi extern, în căutare de semnale de siguranță sau pericol. În funcție de aceste semnale, declanșează automat în corp una dintre cele trei stări fiziologice de bază, sau o combinație a lor:
- Starea de siguranță este starea în care suntem calmi, relaxați și conectați cu cei din jurul nostru. Aici ritmul cardiac, digestia, metabolismul, gândirea şi creativitatea funcționează optim. Acesta este şi starea noastră naturală de echilibru, de homeostazie.
- Starea de mobilizare, cu răspunsuri de tipul luptă sau fugi, care se activează atunci când corpul se pregătește de acţiuni menite să-l apere de un pericol perceput: bătăile inimii cresc, respirația se intensifică, iar adrenalina și cortizolul sunt eliberate pentru a direcționa energia către mușchi.
- Starea de imobilizare se declanşează în momentul în care pericolul este trăit ca fiind prea copleșitor, nu putem fugi ori lupta, iar corpul intră într-o stare de încetinire sau de colaps: ritmul cardiac, tonusul muscular, tensiunea şi temperatura corpului scad, şi sunt eliberate endorfinele analgezice. Astfel, organismul îşi conservă energia şi ne protejează de durere în așteptarea trecerii pericolului.
Starea de mobilizare și cea de imobilizare sunt răspunsuri de supraviețuire. Ceea ce este cu adevărat eliberator este să înțelegem că atât neurocepția, adică scanarea automată a mediului pentru semnale de siguranță şi pericol, cât și activarea acestor stări sunt procese autonome, care se întâmplă în afara controlului nostru voluntar. Așadar, judecarea sau condamnarea acestor reacții nu este doar contraproductivă, ci este și nocivă. Problema nu este reacția sistemului nervos în sine, ci modul în care interpretăm și reacționăm ulterior la aceste reacții automate.
Nu suntem prea slabi, sensibili, incapabili, fricoşi când inima începe să ne bată prea tare într-o situaţie stresantă, când evităm o situaţie care pare prea mult în acel moment, când ne tremură vocea într-o conversaţie dificilă, când nu ne găsim cuvintele sub presiunea unei evaluări, când ne simţim copleşiţi de emoţii puternice şi nu ne putem linişti imediat etc. Acestea sunt doar interpretări mentale şi disfuncţionale ale unor reacţii automate ce au rolul de a ne proteja.
Vestea bună este că există numeroase moduri și tehnici prin care ne putem influența voluntar fiziologia și prin care putem facilita revenirea la starea de siguranță, chiar dacă în momente ca cele de mai sus poate părea imposibil. Însă despre aceste tehnici voi povesti mai multe în postările următoare.
