01/12/2025
Cu ce rămânem după defilarea de 1 decembrie?
În urmă cu aproximativ 16 ani, când lumea se deschidea în fața mea și viitorul părea prea mare și intimidant, pășeam timid într-o instituție militară de învățământ, Colegiul Militar Mihai Viteazul din Alba Iulia. Cred că a rămas principala instituție ce mi-a clădit caracterul, interesele, viziune despre viață și a cultivat în mine un sentiment de care nu aveam niciun habar, patriotismul, idee ce părea ceva abstract, ceva ce parcă trebuia să primesc fără întrebări, fără să înțeleg prea bine, ceva pentru care la vârsta de 14 ani am fost pus să jur că o să apăr chiar cu prețul vieții. Timp de 4 ani, în fiecare zi, la ridicarea Drapelului, cântam Imnul României și în fiecare seară trebuia să iau poziția "drepți" la coborârea Lui, rutină ce sădește un tip de comportament, respect față de un simbol. Zilele de 1 decembrie erau dedicate defilărilor, discursurilor, muzicii populare și mâncării tradiționale și așa au continuat până la terminarea facultății.
Anii au trecut, eu m-am schimbat, România s-a schimbat, Lumea s-a schimbat și noțiunea de patriotism este tot mai vagă, devine tot mai abstractă, mai globală. Oare ce mai însemnă patriotismul? Mai ține el despre cât de energic fluturăm drapelul, sau despre cât de zgomotos ne declarăm iubirea față de Romania, sau despre locul în care ne petrecem concediul?
Eu cred că patriotismul, în sensul matur și lucid, nu mai stă în marile cuvinte rostite la tribune sau în exaltarea unui trecut glorios, ci în normalitatea de a-ți face datoria bine și cu responsabilitate. Adevărata iubire de țară nu se vede în fularul tricolor, în tricolorul de pe obraz, sau în poza de pe Facebook, ci se vede în rutina zilnică, în felul în care fiecare din noi își îndeplinește responsabilitățile la locul de muncă, în familie sau în comunitate. O societate nu se construiește doar prin eroii ocazionali, ci prin milioanele de oameni anonimi care își duc zi de zi viața cu disciplină și seriozitate.
Când vorbim despre „stat”, vorbim despre un spațiu geografic decis, de multe ori, arbitrar, fragil și instabil în fața istoriei, locuit de oameni care împart, în general, aceeași limbă, oameni cu nevoi diferite sau cu aspirații diferite, dar care pot fi satisfăcute tocmai de cei din proximitatea lor, de cei ce fac parte din același stat. Statul nu e o entitate abstractă cu voință proprie, ci suma comportamentelor noastre, iar patriotismul contemporan înseamnă exact asta: să înțelegi că fiecare gest al tău, oricât de mic, influențează bunul mers al societății în care trăiești. Să accepți că a fi român, sau european, sau cetățean al acestei lumi, nu e ceva ce ți se întâmplă, ci ceva la care contribui tu însuți.
În ianuarie 1961, în primul lui discurs ca președinte al Statelor Unite ale Americii, John F. Kennedy surprindea această idee într-un mod memorabil: „Nu vă întrebați ce poate face țara pentru voi, întrebați-vă ce puteți face voi pentru țară.” Mesajul rămâne valabil oriunde și oricând. Patriotismul nu este o revendicare, ci o ofertă; nu un drept pasiv, ci o acțiune activă.
În ceea ce privește responsabilitatea profesională, cred că este una dintre cele mai importante forme de patriotism. Nu contează dacă cineva lucrează într-un spital, într-o școală, într-o brutărie sau dacă mătură străzile, ce contează este felul în care își duce sarcinile la capăt. Un medic care tratează cu empatie și responsabilitate, un profesor care le insuflă elevilor dorința de cunoaștere, un ospătar ce servește clienții cu zâmbetul pe buze, un șofer care respectă regulile, un părinte care își învață copilul să iubească oamenii: toți aceștia construiesc „Statul” mai solid decât o mie de discursuri.
O țară echilibrată nu se ridică din vorbe goale, ci dintr-o implicare activă, morală și orientată spre binele comun. Empatia și colaborarea între oameni devine, în acest context, o formă de infrastructură socială, fără ea, oricâte spitale, autostrăzi sau universități vom avea, tot ne vom prăbuși ca societate. Echilibrul personal, la rândul lui, e motorul echilibrului colectiv. O comunitate formată din oameni buni, responsabili și dispuși să colaboreze este infinit mai puternică decât una alimentată de interese meschine, nepăsare sau egoism.
Patriotismul real începe cu gesturile mici și constante, începe cu seriozitate, cu respect pentru ceilalți și pentru munca proprie. Statul se hrănește din faptele bune pe care nu le vede nimeni, din calitatea cu care rezolvi o problemă, din bunătatea cu care ajuți oamenii, din curajul de a fi corect, chiar și atunci când e mai comod să nu fii.
Adevăratul patriotism înseamnă să trăim cu responsabilitate, cu empatie și cu dorința sinceră de a contribui la o societate stabilă, empatică și morală în care fiecare om să poată zâmbi și să se simtă în siguranță, indiferent de statutul social, religie, naționalitate sau credințele personale.
Patriotismul de azi este, în esență, o formă de grijă: pentru ceilalți, pentru locul în care trăim și pentru viitorul comun. Este o provocare în fața căreia vom mai da greș, vor fi momente în care vom fi dezamăgiți, neputincioși, frustrați și cu o dorință de a renunța, trebuie să înțelegem doar că facem parte dintr-un plan mult mai mare decât cel personal, că suntem doar o rotiță într-un mecanism cosmic ce a pornit când timpul nu exista și se va sfârși când noi vom fi demult dispăruți.
La mulți ani tuturor ce azi se simt patrioți!
