Adelina Rotaru Psihoterapeut

Adelina Rotaru Psihoterapeut Psiholog
Psihoterapeut specializat în traumă
Practician Somatic Experiencing
Terapeut NeuroAffective Relational Model

Consiliere psihologică și psihoterapie
Terapie somatică
Somatic Experiencing
Terapie NARM

În ultima vreme, pe măsură ce termenul de „somatic” și abordări precum Somatic Experiencing devin tot mai cunoscute, obs...
31/07/2025

În ultima vreme, pe măsură ce termenul de „somatic” și abordări precum Somatic Experiencing devin tot mai cunoscute, observ tot mai des o confuzie: mulți oameni asociază aceste concepte cu ideea de a interpreta simbolic bolile sau simptomele fizice.

De aceea, simt nevoia să clarific diferența esențială dintre abordările somatice centrate pe sistemul nervos și traumă și abordările interpretative de tip psihosomatic sau simbolic.

Pe la începutul formării mele în psihologie, în 2008–2009, când pășeam timid în lumea autocunoașterii, eram extrem de curioasă – și, sincer, sedusă – de interpretările simbolice ale durerilor din corp.

Eram la început de drum, iar idei precum „ți-a înțepenit gâtul, înseamnă că nu spui «nu» la ceva din viața ta” sau „problemele pe partea stângă/dreaptă țin de feminitate/masculinitate” m-au fascinat. Mi-au oferit o lentilă prin care să mă uit în locuri din mine unde nu mai privisem.

Din experiența mea, uneori aceste interpretări pot fi utile în anumite momente din viață (mai ales dacă, la acel moment, nu avem capacitatea să lucrăm corporal). Ele pot deschide un proces de introspecție, pot scoate la suprafață o emoție sau un doliu nespus.

Fast forward, mulți ani mai târziu:
După ce am lucrat profund cu propriul corp în terapie, după ce m-am format în metode somatice centrate pe sistemul nervos și traumă, după ce am însoțit mulți oameni în procese individuale și de grup... am început să văd și reversul acestor interpretări de-a gata.

Ele pot păcăli. Ne pot face să credem că știm deja ce se întâmplă, când, de fapt, corpului nu i s-a dat încă spațiul să ne arate adevărul.

Alteori, pot chiar repeta dinamica traumatică din copilărie, mai ales când vin cu o voce de autoritate sau de pe o poziție de superioritate: „Eu știu mai bine decât tine ...(de ce te doare acolo.)”

Lucrul cu corpul într-o manieră trauma-sensitive – care include înțelegerea sistemului nervos, a traumelor de șoc și a celor complexe, a schimbărilor psihofiziologice și a neurobiologiei interpersonale – este foarte diferit de abordarea de tip „semnificația bolilor”, des întâlnită în psihosomatică, în unele abordări psihodinamice bazate pe interpretare și în multe discursuri spirituale.

Într-un proces somatic real, trauma-informed, cu răbdare și prezență, corpul începe să dezvăluie amprente mai vechi – traume și evenimente uitate care au rămas stocate în fascia noastră, în tensiuni, blocaje, amorțeli sau tipare de mișcare.

Corpul are propria lui memorie. Și, de cele mai multe ori, nu are nevoie să fie interpretat, ci simțit. Are nevoie de spațiu, de răbdare și de prezență.

Da, a da o semnificație poate, uneori, să ajute.
Dar a lucra cu corpul înainte de a pune etichete ne poate duce mult mai aproape de adevăr.
Un adevăr visceral, nu mental.
Un adevăr care nu are nevoie de interpretări forțate, ci de contact blând.

Câteva gânduri din perspectiva de părinte și psihoterapeutAm învățat pe propria piele că a fi părinte este un dans conti...
18/07/2025

Câteva gânduri din perspectiva de părinte și psihoterapeut

Am învățat pe propria piele că a fi părinte este un dans continuu și provocator între acordaj la etapele de dezvoltare, nevoile și dorințele copilului și ascultarea propriilor limite, nevoi, etape de viață și dorințe. Între bucuria de a fi împreună și frustrarea că nu e deseori cm ne imaginam. Între ce ne dorim de la noi și ce este, de fapt. Între "a fi acolo" cu toată inima și a recunoaște că uneori e greu.

În relația cu copilul, suntem invitați să devenim conștienți de propriile vulnerabilități, de tiparele reactive, de propriile credințe limitative, de ideile despre “cum ar trebui”, de mecanismele noastre de apărare și de urmele propriilor traume, care pot influența modul în care răspundem și suntem (sau nu) prezenți în relație.

Deși putem vedea potențial de traumă peste tot, mai ales în zilele noastre, a fi părinte nu înseamnă să evităm cu orice preț suferința copilului (sau pe a noastră), ci să ne dezvoltăm capacitatea de a rămâne conectați, să putem fi alături și în momentele dificile. Nu putem preveni totul, dar putem construi o bază sigură la care să putem reveni, la bine și la greu, după cm se spune. Reziliență.

Una dintre cele mai importante lecții este aceea că trauma nu se naște neapărat din ceea ce este dureros sau dificil, ci mai ales din ceea ce a lipsit (factori de protecție), de ceea ce este trăit singur, fără sprijin, fără resurse suficiente, fără un spațiu de conținere sau un om de încredere căruia să i te poți adresa așa cm ești tu, cu vulnerabilitate. Așadar, întrebarea esențială nu este „ce anume a rănit?”, ci mai degrabă: „ce a lipsit atunci când ceva a fost greu de dus?” Ce ar fi putut aduce reglare, încredere, susținere, sens?

Iar răspunsul este, aproape întotdeauna, sprijin dintr-o relație (cel puțin).

A fi părinte înseamnă nu doar să hrănim reziliența copiilor noștri, ci și pe a noastră. Înseamnă să recunoaștem că drumul este adesea imperfect, dar profund uman. Să cultivăm relații sigure, nu prin perfecțiune, ci prin prezență, reparație și onestitate (adesea incomodă).

Câte ceva despre cuști invizibile Mulți dintre noi trăim multe din zilele noastre în cuști invizibile construite demult,...
16/07/2025

Câte ceva despre cuști invizibile

Mulți dintre noi trăim multe din zilele noastre în cuști invizibile construite demult, de familiile noastre, de școală, de societate, de traume colective, transgenerațioane, emoționale, de frica de a nu fi respinși, excluși sau abandonați.

Din perspectivă psihologică, știm că oamenii sunt profund modelați de experiențele timpurii de atașament, de tiparele emoționale repetate și de felul în care sistemul nervos răspunde, adesea excesiv, pentru a proteja.

Sistemul nervos stochează amintiri nu doar în creier, ci și în corp — prin tensiuni musculare, postură, tipare de respirație, senzații. Cercetările despre traumă arată cm sistemul nostru autonom învață să favorizeze anumite stări (luptă, fugă, îngheț sau supunere) în funcție de ce ne-a ținut în siguranță cândva.

Neuroștiințele cognitive subliniază cm credințele creează căi neuronale. Cu cât gândim mai des "Trebuie să mulțumesc”, "Trebuie să fiu x sau y”, "Viața e grea", "Nu merit să fiu fericit/ă", cu atât acestea devin "pilotul automat” al nostru.

Psihologia dezvoltării ne amintește că am învățat încă de mici să ne adaptăm pentru a obține iubire și apartenență, uneori ascunzând părți din noi.

Ceea ce a început ca o adaptare inteligentă devine un scenariu de viață, dacă nu învățăm să ne oprim, să observăm și să alegem diferit.

Vorbim adesea despre libertate ca despre ceva exterior, precum independență financiară, libertatea de a călători, de a face alegeri fără constrângeri. Dar cea mai profundă și mai greu de atins este libertatea interioară: capacitatea de a răspunde vieții cu prezență conștientă și încredere, nu din automatisme și vechi condiționări.

Poate că nu vom fi niciodată complet liberi de vechile urme. Dar de fiecare dată când ne oprim, observăm, ne centrăm, respirăm și alegem diferit, chiar și puțin, creăm noi cărări, noi posibilități.

Prin sălbăticia exterioară şi interioară, cu  gânduri de la Alan Watts"You see, you are not something apart from nature,...
06/07/2025

Prin sălbăticia exterioară şi interioară, cu gânduri de la Alan Watts

"You see, you are not something apart from nature, observing it from a distance, you are nature just as much as the stars, the ocean and the clouds.

The pattern of your thoughts, your laughter, your sorrow, they are every bit as natural as the ripples in water or the sound of thunder. You don’t need to do a thing to earn your place here because the truth is… you are all already an extraordinary phenomenon of the universe.
You’re just like that.
And that is enough.

One of the extraordinary realizations and it's not mystical or religious but simply factual is this: you didn’t come into this world.
You came out of it just as an apple tree apples, the universe peoples.
And you are one of those people.

You are not a stranger wandering through a foreign land. You are this place, its eyes, its thoughts, its wonderings about itself.

You are not a static thing. You are a verb disguised as a noun. A world of consciousness, feelings, memories all shimmering like light on water.

When you were born the universe didn’t make a mistake, it wasn’t trying to test you, fix you or mold you into something better. It was expressing itself as you.
And what a peculiar, delightful and intricate expression you are. No one else has your exact rhythm, your exact voice, your particular laughter and silence. That isn’t random. That’s designed in the deepest most spontaneous sense.

You are not a problem to be solved. You are not a project to be completed. You are an event of the cosmos, as marvelous as the stars and just as inevitable.

So look again! Not with your eyes but with your being and perhaps, just perhaps you’ll start to recognize the miracle you’ve always been.

Now I know that when someone says “There’s nothing wrong with you!” the conditioned mind resists.
You might think: “But what about my past? My failures, my guilt, my habbits, my shame?”
And yet, all of that too is part of the play, part of the process."

"There is a life-force within your soul, seek that life.There is a gem in the mountain of your body, seek that mine.O tr...
29/06/2025

"There is a life-force within your soul, seek that life.
There is a gem in the mountain of your body, seek that mine.
O traveler, if you are in search of That
Don't look outside, look inside yourself and seek That."

📖 There is a life-force within your soul by Rumi ('Thief of Sleep')

Aseară am încheiat un sezon al programului de grup The Body-Mind Story, pe care l-am facilitat din octombrie, cu întâlni...
26/06/2025

Aseară am încheiat un sezon al programului de grup The Body-Mind Story, pe care l-am facilitat din octombrie, cu întâlniri săptămânale.

Am crescut împreună.

Am pornit cu multă curiozitate, entuziasm și grijă. S-a transformat pe parcurs într-un spațiu viu de învățare, explorare și susținere reciprocă.

Am navigat împreună prin provocări, ne-am oferit sprijin și înțelegere, ne-am oglindit unii în ceilalți, am învățat din diferențele dintre noi și am întărit sentimentul atât de necesar că nu suntem singuri.

Am înțeles mai multe despre sistemul nervos și despre corp, despre mecanismele prin care ne protejăm și ne adaptăm la stres și traumă, despre reziliență, emoții, granițe, nevoi, încredere, dragoste, sexualitate și conectare.

Am explorat prin psihoeducație, jocuri de rol, tehnici experiențiale și somatice, art-terapie și experiențe care au adus împreună mintea, corpul și emoțiile.

Aș vrea să subliniez valoarea fiecărui proces individual din acest grup, precum și forța și profunzimea pe care dinamica de grup le aduce autocunoașterii și creșterii personale. Pentru că, așa cm știm, cele mai frecvente traume sunt cele din relații, dar tot în relații avem ocazia să ne vindecăm.

Acum urmează o pauză de vară, iar cu dorința de a continua această călătorie, ne vom reîntâlni din toamnă.

Le mulțumesc cu recunoștință tuturor celor care au parcurs acest drum și onorez tot ceea ce a însemnat implicarea, prezența și deschiderea fiecăruia.

Câte ceva despre tendința noastră de a interpreta și a da semnificație experiențelor noastre, un mecanism de supraviețui...
19/06/2025

Câte ceva despre tendința noastră de a interpreta și a da semnificație experiențelor noastre, un mecanism de supraviețuire imprimat în ADN-ul nostru care joacă un rol central în procesul psihoterapeutic.

Știm deja cm creierul nostru este un povestitor înnăscut, programat să caute tipare și să le umple de sens. Iar poveștile pe care ni le spunem ne modelează realitatea și ne ghidează deciziile.

Uneori, aceste povești ne susțin, ne ajută să creștem și ne vindecă. Alteori însă, ele ne țin blocați în suferințe vechi, care ajung să definească modul în care privim lumea și pe noi înșine.

În traumă se pot zdruncina convingerile de bază precum „lumea este un loc sigur” sau „merit iubire”. În încercarea de a reconstrui un sens al realității, creierul poate întări narațiuni rigide de frică, de neîncredere sau de lipsă de valoare. Aceste convingeri pot fi uneori conștiente, dar adesea acționează inconștient.

În tulburările de stres post-traumatic, aceste convingeri par să țină trauma „înghețată” în rețelele noastre neuronale și sistemul nervos.

Pentru că amprentele traumei rămân în țesuturile corporale, în tipare de respirație, de mișcare, în postură și în reacțiile automate ale sistemului nervos, lucrul direct cu corpul ne ajută să accesăm niveluri mai profunde ale experienței și să susținem reorganizarea acestor amprente.

În același timp, ne ajută să dezvoltăm capacitatea de a tolera emoțiile, distresul, de a deveni proprii noștri observatori, de a rămâne curioși, de a ne interoga propriile credințe și de a conține ambiguitatea și paradoxul, mai ales atunci când poveștile noastre interioare par prea rigide sau chiar conflictuale.

Cred că acest echilibru subtil - între a trăi poveștile noastre cu sens și a le privi cu deschidere și curiozitate - stă în inima procesului de reconectare cu sine și recuperare (vindecare) în urma traumelor.

În prezența tăcută a copacilor și în ritmul lent al lumii naturale, ceva în interior începe să se reașeze. Natura ne pri...
15/06/2025

În prezența tăcută a copacilor și în ritmul lent al lumii naturale, ceva în interior începe să se reașeze.

Natura ne primește exact așa cm suntem. Iar în acest cadru viu și necondiționat, apare un spațiu interior în care respirăm diferit, corpul se destinde, mintea se limpezește. Ne putem auzi din nou.

Trauma fragmentează sentimentul de continuitate - timpul, spațiul și sensul sunt perturbate. Însă natura, prin însăși esența ei ciclică, ancorată și fără grabă, ne invită să ne întoarcem la ritm. Natura oferă mai mult decât un decor, ea devine o oglindă a rezilienței și un spațiu al transformării tăcute.

Reziliența nu înseamnă să revenim la ceea ce a fost. Este, mai degrabă, o formă de creștere. O capacitate de a metaboliza suferința și de a o integra într-un nou nivel de funcționare - mai conștient, mai așezat, mai viu. Este ceea ce face ca durerea să se transforme în sens, vulnerabilitatea în conexiune, iar rănile în resursă.

Reziliența nu înseamnă să mergem mai departe ca și cm nimic nu s-ar fi întâmplat. Înseamnă să ne putem întoarce în noi, să stăm cu ceea ce este, să găsim noi forme de echilibru și să ne regăsim esența — nu în ciuda dificultăților, ci prin ele.

Poate că nu avem întotdeauna răspunsuri clare. Dar avem întotdeauna calea înapoi spre noi. Iar natura, în tăcerea ei, ne arată mereu drumul.

O temă prezentă în ultima vreme, fie că este vorba despre copii şi dezvoltarea lor psihosexuală şi emoțională, fie despr...
27/05/2025

O temă prezentă în ultima vreme, fie că este vorba despre copii şi dezvoltarea lor psihosexuală şi emoțională, fie despre adulții care au încă răni despre asta.

Inspirația de azi   Everything is waiting for youBy David Whyte Your great mistake is to act the dramaas if you were alo...
22/05/2025

Inspirația de azi

Everything is waiting for you
By David Whyte

Your great mistake is to act the drama
as if you were alone.
As if life were a progressive and cunning crime
with no witness to the tiny hidden
transgressions.
To feel abandoned is to deny the intimacy of your surroundings.
Surely, even you, at times, have felt the grand array;
the swelling presence, and the chorus, crowding
out your solo voice.
You must note the way the soap dish enables you,
or the window latch grants you freedom.
Alertness is the hidden discipline of familiarity.
The stairs are your mentor of things
to come, the doors have always been there
to frighten you and invite you,
and the tiny speaker in the phone
is your dream-ladder to divinity.

Put down the weight of your aloneness and ease into the
conversation.
The kettle is singing even as it pours you a drink, the cooking pots have left their arrogant aloofness and
seen the good in you at last.
All the birds
and creatures of the world are unutterably
themselves.
Everything is waiting for you.

Ca după vot. În fața incertitudinii și a schimbării, ne sprijinim pe puterea alegerilor individuale, dar și pe rezilienț...
18/05/2025

Ca după vot.
În fața incertitudinii și a schimbării, ne sprijinim pe puterea alegerilor individuale, dar și pe reziliența colectivă — acel fir nevăzut care ne ține împreună, chiar și atunci când ne e teamă, ne simțim neputincioși sau diferiți.

Vindecarea nu e doar un proces interior. E și un act de apartenență şi de responsabilitate.

Poate nu știm întotdeauna ce e „bine”. Dar când ne adunăm intențiile, ascultarea, curajul și speranța, poate că binele începe să prindă formă. Împreună.

Aleg azi să scriu despre sexualitate, din perspectiva mea de psiholog care a lucrat cu copii, părinți și adulți, atât în...
12/05/2025

Aleg azi să scriu despre sexualitate, din perspectiva mea de psiholog care a lucrat cu copii, părinți și adulți, atât în prevenirea abuzului sexual și educația timpurie, cât și în procesele de vindecare a traumelor sexuale și relaționale.

Contrar opiniei generale, sexualitatea nu debutează în adolescență sau la maturitate. Ea prinde contur odată cu felul în care un bebeluș este ținut în brațe, atins, mângâiat, privit.

Încă din primii ani de viață se dezvoltă conștientizarea corporală, încrederea în sine și modul în care copilul se raportează la atingere, la senzații, la intimitate. Prin atingeri afectuoase sau agresive, prin rușinare sau sprijin, prin tonul vocii sau privirea adultului, învățăm dacă trupul nostru este un spațiu demn de respect și plăcere – sau o sursă de rușine, control și frică.

Educația sexuală începe mult mai devreme decât presupunem – nu cu lecția de biologie din gimnaziu, ci cu atitudinea adulților față de corp, față de atingere, față de curiozitate. Felul în care părinții vorbesc (sau nu vorbesc) despre corp, răspunsurile calme și sincere la întrebări firești, respectarea „nu-urilor” copilului, sunt toate forme esențiale de educație și prevenție.

Copiii și adolescenții au nevoie de adulți de încredere cărora să le poată vorbi fără frică de pedeapsă, de ridiculizare sau de morală. Este profund protectiv pentru un copil să știe că poate întreba: „E normal ce simt?”, „Ce înseamnă asta?”, „Putem vorbi despre ce mi s-a întâmplat?”.

Pentru mulți adulți, sexualitatea este un spațiu de rușine, teamă, neîncredere sau durere. Au crescut fără explicații, fără libertatea de a explora, fără conversații oneste. Alții au fost controlați, pedepsiți sau expuși prematur la sexualizare. Toate acestea duc la disociere de propriul corp, la confuzie între intimitate și performanță, sexualitate sau chiar abuz și iubire, între dorință și obligație.

Sexualitatea sănătoasă nu este un dat – este un proces viu, care se cultivă. Începe din primele luni de viață și se construiește prin siguranță, respect, relații hrănitoare și educație autentică.

Mulțumesc pentru captura Alexandra Petrache Photography!

Address

Bucharest

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Adelina Rotaru Psihoterapeut posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Adelina Rotaru Psihoterapeut:

Share