https://www.facebook.com/959660413891470/

Gustul Emoțiilor, Bucharest (2026)

26/02/2026

Când emoțiile neexprimate se simt în corp și se oglindesc în comportamente se produce somatizarea.

Corpul nostru poate reține emoțiile pe care mintea nu le poate procesa imediat. Tensiunea musculară, nodul în gât, stomac sau senzația de durere abdominală pot fi mesaje subtile ale stresului, anxietății sau tristeții.
Este important să fie eliminată o cauză medicală a acestor simptome, dacă medicul confirmă că nu există o explicație fizică, ele pot fi considerate semnale ale emoțiilor neexprimate, care pot influența și relația cu mâncarea.

De exemplu:

- Corpul care simte tensiune și anxietate poate „cere” mâncare ca formă de calmare, ducând la mâncat emoțional.

- Emoțiile intense pot fi percepute ca pericol, iar restricția alimentară devine un mod de a obține control și siguranță.

- Alteori, senzațiile corporale nerezolvate pot genera obiceiuri alimentare dezordonate aproape automat, fără ca persoana să fie conștientă de legătura dintre emoție și comportament.

Ce ajută:

- Observarea și denumirea emoțiilor fără judecată („Simt frică, nu foame”)

- Micro-tehnici de reglare emoțională: respirație, grounding, scanare corporală

Exprimarea emoțiilor prin cuvinte, jurnal sau dialog sigur

Mișcare conștientă care eliberează tensiunea și reconectează corpul cu mintea

Înțelegând că aeste comportamentele alimentare pot fi răspunsuri ale corpului la emoții somatizate, putem reacționa cu blândețe și compasiune, în loc de vină sau critică.

23/02/2026

În sesiunile psihoterapeutice recomandăm frecvent strategii rapide care ajută corpul și creierul să iasă din „alertă maximă”.

Studiile arată că exercițiile de reglare emoțională reduc stresul, anxietatea și impulsivitatea, inclusiv mâncatul compulsiv sau reacțiile fizice intense (Gross, 2015, Emotion Review).

3 exerciții rapide validate științific:
1️⃣ Respirația 4 7 8
Inspiră 4 secunde → Ține 7 secunde → Expiră 8 secunde.
Această respirație ritmică activează sistemul nervos parasimpatic și reduce anxietatea și ritmul cardiac.

2️⃣ Scanarea corporală rapidă (Body Scan) – 2 minute
Închide ochii și observă senzațiile din picioare până la cap.
Aceasta conectează mintea cu corpul și reduce tensiunea musculară, contribuind la scăderea impulsurilor legate de mâncat compulsiv.

3️⃣ Tehnica „5 4 3 2 1” (Grounding)
Observă 5 lucruri vizibile, 4 sunete, 3 senzații tactile, 2 mirosuri și 1 gust.

Această atenție orientată spre prezent scade intensitatea emoțiilor și reducerea reacțiilor impulsive.
Poți face aceste exerciții la birou, în transport sau acasă, nimeni nu va ști că-ți „restartezi” corpul și creierul!

Reglarea emoțională nu trebuie să dureze 30 de minute pentru a funcționa. Chiar și 2–3 minute de respirație sau atenție conștientă pot face corpul să se simtă mai sigur și emoțiile mai ușor de gestionat. Pentru copiii sau adolescenții cu anxietate, aceste micro-exerciții pot preveni transformarea emoțiilor în impulsuri alimentare problematice.

19/02/2026

Anxietatea copilului tău nu e doar „în cap”. Corpul lui simte și exprimă anxietatea și cercetările ne arată cm și de ce.

Vedem adesea părinți care se întreabă de ce copilul lor are palpitații, dureri de burtă, transpirație sau tensiune musculară când e stresat.

Studiile arată că emoțiile se „simt” în corp prin interocepție, care este definită ca fiind abilitatea creierului de a recepționa semnalele interne, cm ar fi inima, respirația sau stomacul. Copiii și adolescenții cu anxietate pot fi mai atenți la aceste senzații și le pot interpreta negativ, ceea ce le amplifică disconfortul.

Răspunsul corpului la anxietate este real: ritm cardiac crescut, respirație rapidă, transpirație sau tensiune musculară sunt reacții normale ale sistemului nervos autonom. În tulburările de anxietate, creierul poate amplifica aceste senzații, făcându-le să pară mai intense sau periculoase decât sunt.

Copiii și adolescenții care experimentează anxietate intensă și nu au strategii sănătoase de reglare emoțională pot fi mai predispuși la mâncatul emoțional, restricția alimentară sau alte comportamente alimentare problematice. Practic, corpul „cere” o cale de a gestiona emoțiile, iar mâncarea poate deveni un instrument de calmare sau control. Înțelegerea și validarea senzațiilor corporale pot reduce riscul ca aceste comportamente să devină persistente.

Înțelegând anxietatea și că aceste senzații nu sunt „închipuiri” sau „slăbiciune”, ci răspunsuri reale ale corpului la emoții reale, părinții pot ajuta copilul să le recunoască, să le accepte și să le gestioneze cu blândețe.

Mintea și corpul sunt profund conectate și știința ne arată că susținerea și înțelegerea adultului sunt esențiale pentru echilibrul emoțional al copilului.

16/02/2026

„Mă uit la mine de zeci de ori pe zi… și tot nu e bine.”

Acesta este body checking: verificarea constantă a corpului în oglindă, în fotografii sau reflexii, pipăirea și măsurarea, căutând defecte care par întotdeauna mai mari decât sunt.

De ce facem asta? Pentru că încercăm să controlăm corpul și emoțiile, să ne protejăm de anxietate sau rușine. Corpul devine, fără voie, teren de antrenament pentru criticile interne.

Realitatea? Nu e chiar așa. Studiile arată că body checking repetat este legat de anxietate, stres emoțional și imagine corporală negativă (Grilo et al., 2005; Fairburn et al., 2003). Corpul nu e vinovat. El transmite doar semnale despre emoțiile nerezolvate.

Ce poți face:

- Conștientizează momentele în care verifici corpul

- Înlocuiește verificarea cu observare blândă: stretching, mișcare

- Observă corpul fără critică, numește emoțiile și răspunde cu blândețe, nu lăsa oglinda să fie arbitru

- Fă-ți timp să asculți ce încearcă emoțiile tale să spună.

Body checking-ul nu e un defect, ci un semnal: anxietatea și emoțiile tale au nevoie de atenție, nu o oglindă suplimentară.

12/02/2026

Relația corp–emoție înseamnă să recunoști că senzațiile tale fizice sunt mesaje, nu judecăți. Foamea, oboseala, tensiunea musculară sau senzația de nod în stomac pot fi semnale ale emoțiilor. Ignorarea lor poate alimenta conflictele cu mâncarea, somnul sau starea de bine.

Studiile arată că emoțiile și stresul influențează comportamentul alimentar și percepția corpului. De exemplu, cercetările asupra sistemului limbic și cortexului prefrontal arată că stresul activează răspunsul de „alertă” și poate declanșa mâncatul emoțional chiar și fără foame biologică (Adam & Epel, 2007; Macht, 2008). De asemenea, studiile de psihologie somatică arată că senzațiile corporale (noduri în stomac, tensiune musculară) sunt corelate cu procesarea emoțiilor și autoreglarea comportamentului (Craig, 2009; Barrett et al., 2007).

Un mic exemplu amuzant: când stresul apare, creierul tău șoptește „alertă, alertă!”, iar stomacul traduce mesajul ca „mâncare, repede!”. Nu e lene, e comunicare biologică.

Poți începe să integrezi aceste semnale prin pași simpli: observă corpul fără critică, pune nume emoțiilor („Ah, asta e anxietate, nu foame”) și permite corpului să reacționeze, dar învață să răspunzi, nu doar să reacționezi.

Când mintea și corpul colaborează, mâncarea, emoțiile și percepția corporală devin mai clare și mai blânde.

Relația cu corpul tău nu e doar despre forme, ci despre sentimente. Fii curios și blând cu tine.

09/02/2026

Imaginea corporală distorsionată apare atunci când ceea ce vezi în oglindă nu reflectă realitatea.

Ca psihoterapeuți specializați în tulburări de alimentație, auzim adesea oameni spunând că își văd corpul mult mai mare decât este sau, uneori, mai mic, dar tot „într-un fel urât”.

Realitatea este că ne joacă creierul un joc de iluzii: emoțiile, stresul sau oboseala pot face ca percepția asupra corpului să fie exagerată, iar această distorsiune nu are legătură cu voința sau cu valoarea personală.

Studiile arată că imaginea corporală distorsionată este asociată cu creșterea stresului, anxietate, depresie și poate influența comportamente alimentare nesănătoase, activând aceleași zone de recompensă și evaluare vizuală din creier.

Uneori, un mic colăcel poate părea „cel mai mare obstacol din univers”, și poate fi perceput ca vizibil pentru toată lumea care ne judecă, deși realitatea este mult mai blândă.

Ce ajută este observarea corpului cu blândețe, fără să te identifici cu fiecare gând critic, folosirea mindfulness-ului pentru a reconecta percepția cu realitatea și crearea unor experiențe de reconectare cu corpul, cm ar fi fotografii neutre sau mișcare conștientă.

Este important de știut că nu trebuie să iubești fiecare centimetru instant, ci să înveți să trăiești cu corpul tău fără să fii capturat de iluzii.

Relația cu corpul nostru este mai mult despre creier și emoții decât despre oglindă, iar fiecare pas de compasiune pentru tine însuți/însăți este un pas către libertatea de a trăi fără critică constantă.

05/02/2026

„Nu-mi place corpul meu. Nu mă simt bine în pielea mea.” Sunt atât de auzite aceste mesaje în cabinet.
Și știi ce? Nu e vina ta că te simți așa. Rușinea corporală este produsul unei lumi care îți spune mereu că nu ești suficient: că trebuie mai slab, mai tonifiat, mai „perfect”.

Cum se manifestă
• Evitarea oglinzilor sau a pozelor
• Compararea constantă cu alții
• Critici interne care ar concura cu cei mai duri comentatori de pe internet

Studiile arată că rușinea corporală este asociată cu stres crescut, anxietate și depresie și poate influența comportamente alimentare nesănătoase (Altabe & Thompson, 1996; Pila et al., 2016).
Practic, creierul tău învață să reacționeze la presiuni sociale, nu la realitatea obiectivă a corpului tău.

Dacă oglinda ar putea să răspundă la toate criticile tale, probabil că ar spune:
„Wow, relaxează-te, am mai văzut forme mai ciudate și tot a fost ok.”

Ce ajută
• Blândețea cu sine, tratamentul compasiunii cu sine reduce stresul și îmbunătățește imaginea corporală )
• Observarea gândurilor fără identificare, mindfulness și exercițiile de observare reduc autocritica
• Înțelegerea că corpul tău e aliatul tău, nu adversarul, reconectarea cu corpul prin mișcare conștientă, respirație și atenție corporală

Nu e ușor și nu trebuie să fie instant.
Dar fiecare pas mic de compasiune pentru tine însuți/însăți e un pas către libertatea de a trăi fără rușine constantă.
Ești mai mult decât ce vezi în oglindă.
Și meritul de a te simți bine în corpul tău nu trebuie câștigat.

02/02/2026

Restricție alimentară sau mâncat compulsiv?

De multe ori, nu e despre mâncare. E despre emoții.
În sesiunile noastre auzim adesea „Știu ce ar trebui să mănânc, dar nu pot controla cm mănânc.”
Da, problema nu e lipsa de voință și nici „prea multă poftă”.
De cele mai multe ori, în control sunt emoțiile

Restricția apare frecvent când:
– vrei control într-o viață care pare haotică și modul în care te alimentezi pare să fie singura opțiune de control pe care o ai.
– simți rușine, vinovăție sau frică („dacă mănânc, pierd controlul”)
– perfecționismul este ca o alarmă de incendiu care pornește la o lumânare aprinsă, dar care nu produce niciun risc.

Mâncatul compulsiv (binge eating) apare adesea când:
– emoțiile sunt prea intense (stres, furie, singurătate, oboseală, monotonie)
– corpul e privat de hrană și spune „gata, preiau eu controlul”
– mâncarea devine cel mai rapid mod de a te calma (legal, relativ ieftin și disponibil chiar și la 2 noaptea)
Important este să le privim pe ambele ca strategii de supraviețuire, nu defecte de caracter.

Corpul tău încearcă să te protejeze, chiar dacă metoda nu e cea mai elegantă și sănătoasă.
Vindecarea înseamnă să înveți să asculți ce încearcă emoțiile tale să spună fără să țipe prin frigider și sertarele cu dulciuri.
Într-o ședință recentă, am discutat cu o persoană despre cm efectul mâncării asupra creierului poate fi foarte asemănător cu cel al unui drog, iar realizarea asta a părut să fie un moment de conștientizare profund și acest lucru este dovedit de studii, care arată că atât restricția alimentară, cât și episoadele de mâncat compulsiv activează aceleași zone de recompensă din creier, implicând dopamina și sistemul limbic (Schienle et al., 2009; Gearhardt et al., 2011).
Aceasta explică de ce mâncarea poate fi folosită ca strategie rapidă de reglare emoțională, similar cu „un drog” pentru creier, dar fără efecte toxice directe.
De asemenea, relația noastră cu mâncarea este probabil cea mai lungă relație pe care o avem, începe încă din viața intrauterină și ne însoțește întreaga viață.
Această perspectivă ne ajută să privim mâncarea cu blândețe și curiozitate, nu cu vină sau rușine.

Atât restricția, cât și mâncatul compulsiv sunt semnale, nu eșecuri.
Iar atunci când începem să le ascultăm cu curiozitate și blândețe, nu cu critică, apare spațiul pentru schimbare reală.
Nu e nevoie să forțezi controlul.
E nevoie să construiești siguranță.
Iar asta se poate învăța, pas cu pas, într-un ritm care să-ți respecte corpul și emoțiile.

30/01/2026

Povesteam cu cineva despre Emotiilor și ne-a spus : Da, e nevoie ....pentru adolescenții care sunt ba cu anorexie, ba cu bulimie, se infometeaza sau sunt supraponderali....
Și ne-am dat, încă o dată, seama că e nevoie să știm cu toții că : tulburările de alimentație nu apar doar în adolescență. Exista și la copii și le vedem și la adulți, la tineri aflați la început de drum: studenți, tineri adulți, oameni care, din exterior, par „funcționali”, dar care duc o luptă tăcută cu propriul corp (tot acolo exista multa vinovatie, rusine, etc). Există uneori tulburări de alimentație chiar și dincolo de corpurile pe care le vedeți lucrate, desprecare putem spune ca sunt *perfecte*.
Pentru adolescenți, presiunea vine adesea din școală, din social media care hrăneste enorm de mult comparația, din nevoia de apartenență și validare.
Pentru tineri, presiunea se schimbă: autonomie, performanță, responsabilitate, „ar trebui să fiu deja bine”, „ar trebui să mă descurc singur”.

Dar mecanismele sunt însă aceleași.
Valoarea personală ajunge să fie măsurată prin control, greutate, formă corporală, iar in spate există anxietatea, rușine și nevoia de a fi suficient...dar e foarte mult de povestit si aici, sunt subiecte pe care le vom dezvolta și în alte postări.
Mulți adulți nu cer ajutor pentru că „nu mai sunt copii”, pentru că li se spune că ar trebui să fie mai puternici, mai organizați, mai maturi, că ar trebui să se controleze, că e o chestiune de voință... Am întâlnit chiar și adolescenți aduși foarte târziu în cabinet pentru că părinții au insistat cu voința, cu controlul, cu infometarea și toate fațetele mecanismelor prezente în aceste cazuri.
Însă tulburările de alimentație nu dispar odată cu vârsta, ele se pot , în schimb, rafina, ascunde mai bine și deveni mai rigide.
Indiferent de vărsta celui cu o tulburare de alimentație, miza este aceeași, o relație dureroasă cu sine, întreținută de control, perfecționism și evitarea emoțiilor.

Recuperarea nu înseamnă să „revii la normal” cât mai repede, ci înseamnă să înveți, poate pentru prima dată, cm să fii cu tine fără să te pedepsești/ cm să tolerezi disconfortul fără să îl gestionezi prin corp și cm să îți reconstruiești valoarea dincolo de cântar, oglindă sau regulile impuse.

26/01/2026

O intreaga istorie de povestit cu acest mecanism de control : Body checking.
În oglindă, prin haine, prin comparații sau prin cântărire frecventă.
Pe termen scurt, aceste verificări par să ne liniștească, parcă promit că pot reduce anxietatea.
Astăzi vorbim despre cântărit. Cântarul oferă, pentru moment, o senzație de control, aparent devine un prieten de nădejde (doar că fals!), de aceea și rezistența de care ne lovim, în cabinet, este FOARTE MARE. Cântărirea este o acțiune la care oamenii renunță foarte, foarte greu și este un angajament la care cu greu se aliniază cei afectați. Ni s-a intamplat să întâlnim adolescenți și chiar adulți care își iau cu extrem de multă ușurință acest angajament, în fața noastră, ștind în sinea lor că oricum nu îi controlează nimeni și nu știe nimeni când folosesc ei cântarul. Fix aceasta ușurință este, pentru noi, un indicator al gradului real de angajament pe care și-l iau🧐.

Dar hai să vedem de ce există o problematică legată de cântărit și de liniștea pe care o aduce acest obicei:
Problema este că această liniște durează foarte puțin.
Pe termen lung, cântărirea repetată crește, de fapt, preocuparea pentru corp, întărește nesiguranța și face anxietatea să revină mai intens, ca un bumerang. Starea ta emoțională ajunge să depindă de un număr....(how concerning or unhealthy is this?😳), și...implicit, valoarea personală se leagă tot mai mult de greutate.

Apoi iată-ne într-un cerc vicios:
anxietatea din ce in ce mai mare da nastere actiunilor repetitive de verificare corporală, ceea ce poate oferi o stare de ușurare de scurtă durată, ceea ce determină, pe parcurs, o anxietate mai mare.

În modelul CBT-E, cântărirea repetată este un comportament care menține tulburarea, nu pentru că numărul ar fi „rău”, ci pentru că întărește nevoia de control și supraevaluarea corpului, așa cm evidențiază și Fairburn în ghidurile sale.

Având în vedere ce întâlnim în cabinet, la rezistențele pe care le întâlnim, la întregi dinamici de familie atât de diferite, subliniem că e nevoie să să lucreze gradual pentru a reduce nevoia de verificare, pentru a tolera disconfortul care apare și pentru a construi o relație mai sigură și mai flexibilă cu propriul corp.

24/01/2026

Ne propunem să tragem un semnal de alarmă timpuriu. Tulburările de alimentație sunt trăite adesea în tăcere și rușine.

Astăzi punem lupa pe ANOREXIA NERVOSA

Conform DSM-V (Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale, ediția a V-a), anorexia nervoasă este definită prin următoarele criterii diagnostice:

A. Restricționarea aportului energetic raportat la necesități, care duce la o greutate corporală semnificativ scăzută, în raport cu vârsta, sexul, stadiul de dezvoltare și sănătatea fizică.

B. Frica intensă de a lua în greutate sau de a deveni gras(ă), ori comportamente persistente care împiedică creșterea în greutate, chiar și atunci când greutatea este semnificativ scăzută.

C. Tulburare a modului în care este percepută greutatea sau forma corpului, influență exagerată a greutății sau formei corporale asupra evaluării de sine, sau negarea gravității greutății corporale actuale scăzute.

Uneori, suferința nu face zgomot.
Nu strigă. Nu cere ajutor. Se strecoară încet în lucruri mici, aparent neimportante.

Poate cineva drag mănâncă tot mai puțin, poate spune că „nu îi e foame”, poate evită mesele, întâlnirile, glumele de altădată, poate zâmbește, dar pare mereu obosit, iritat, departe.

Anorexia nervoasă nu arată întotdeauna ca în poze.
De multe ori arată ca un copil cuminte.
Ca un adolescent perfecționist.
Ca cineva care vrea să facă „totul bine”.

Dincolo de mâncare, este vorba despre frica de a nu fi suficient, de a pierde controlul, de a ocupa prea mult spațiu.

Ca psihoterapeuti, vedem in cabinet persoane care se luptă în tăcere cu propria valoare.
Anorexia apare cel mai des în adolescență.
Afectează mai mult fete, dar asta nu înseamnă că băieții sunt excluși.
Este destul de rară, afectează aproximativ 1 persoană din 100, dar extrem de periculoasă. Tocmai de aceea, atenția celor din jur contează enorm.

Poate că nu e nevoie de confruntări.Poate nu de întrebări dure. Ci doar de a observa, de a rămâne aproape, de a spune: „Te văd. Îmi pasă. Sunt aici.”

Uneori, acesta este începutul recuperarii.

Dacă citești aceste rânduri și te gândești la cineva drag, nu ignora acel gând.
Grija nu înseamnă că exagerezi.
Înseamnă că iubești!
# Psiholog Anca Ivu # Alina Bisericanu

22/01/2026

Drumul spre iad e pavat cu intentii bune.
Adolescentii (și chiar si tinerii adulți) care vin spre noi reclama aceste expresii, insistențe ale părinților care au un efect departe de intențiile pozitive ale părintelui:
„Nu ai de ce să te gândești la asta”,„Hai că arăți bine, nu mai exagera!”,„E doar o fază, o să-ți treacă” și multe altele.
Efectele resimțite cu adevărat de adolescent?
Exact ceea ce nu se dorește, respectiv amplificarea rușinii și a nevoii de control.
In sesiunile pe care le avem cu adolescenții, e necesar să avem întâlniri și cu părinții, cu care stăm de vorbă în prezența adolescentului, cate 10-15...chiar 30 de minute (depinde de mai mulți factori). De multe ori ei aud de la adolescenți abia atunci, în cabinet, unele lucruri de care nu aveau cunoștință.
Pentru noi, părintele este un co-terapeut, și atunci când înțelege asta, întreaba: ce să fac ca să fie bine?
Vom da cateva idei pe care construim si aici, ca să ajutăm și alți părinți care citesc aceste rânduri:
Câteva dintre direcțiile de care părintele trebuie să țină cont sunt: preocuparea părintelui pentru a fi o prezența calmă, ascultare și siguranța emoțională.

Să nu uităm de ceea ce spune Porges in Teoria Polivagala : Reglarea sistemului nervos al adolescentului începe cu reglarea celui al adultului, așadar, adolescentul are nevoie de un adult lângă el care nu se panichează, nu îl ceartă, nu îl grăbește să se „facă bine”.
Un copil are nevoie sa se simta ascultat, iar asta inseamna o distanțare față de analiza la care recurg unii părinți, aspect relevat și de Fairburn (despre care am mai povestit in postările noastre), care spune așa: Validarea experienței subiective este baza alianței terapeutice și familiale în tratamentul tulburărilor de alimentație.
Asadar, prin această postare dorim să aducem puțină liniște părinților care nu știu de unde să înceapă, să le transmitem că nu e nevoie să STIE totul, e în regulă să nu știe, și să îi încurajăm să investească în RELAȚIA cu adolescentul (în sensul celor de mai sus) și să apeleze la ajutor specializat (pentru că sunt mult mai multe de făcut și din perspectivă cognitivă și comportamentală și schimbări în rutina zilnică a adolescentului de care trebuie să tinem cont).
Psiholog Anca Ivu Alina Bisericanu Psiholog

Gustul Emoțiilor

26/02/2026

23/02/2026

19/02/2026

16/02/2026

12/02/2026

09/02/2026

05/02/2026

02/02/2026

30/01/2026

26/01/2026

24/01/2026

22/01/2026

Address

Website

Alerts

Shortcuts

Share

Category