Ulmean Tamara Beatrice Cabinet Individual de Psihologie

Ulmean Tamara Beatrice Cabinet Individual de Psihologie Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Ulmean Tamara Beatrice Cabinet Individual de Psihologie, Berveni 22B, Bucharest.

25/10/2025

Iubirea, așa cm avem nevoie de ea pentru a ieși victorioși și întregi din copilăriile noastre, ar trebui să se manifeste neîntrerupt pe toată perioada în care creștem. Am citit de curînd despre un studiu extraordinar pe tema asta, care mi s-a părut foarte relevant, un studiu longitudinal care ne arară că acei copii care au fost iubiți foarte mult, chiar excentric de mamele lor sînt copiii care, mai tîrziu în viață, s-au dovedit cei mai rezilienți și mai pregătiți dintre toți pentru a face față provocărilor inerente traiului printre oameni. Nu există prea multă iubire sau prea multe dovezi de iubire – a nu se confunda cu lipsa de limite, însă, care nu înseamnă iubire ci incapacitatea părinților de a sta cu disconfortul copiilor. Un copil iubit e un copil care e în contact cu sine, un copil care nu a fost nevoit să renunțe la prea multe părți din el pentru a ieși viu din copilărie. Fiindcă un copil care nu e primit cu toate ale sale – emoții, comportamente, gînduri, nevoi de creștere – e un copil care va renunța la acele părți pe care părintele nu le acceptă, căci se va teme că dacă le va păstra și le va exhiba, părintele îl va abandona, iar un copil nu poate supraviețui singur cînd e mic. Va eticheta acele părți neacceptate de părinte drept periculoase – dacă le păstrez, pot muri. Și va întări acele părți care vor fi lăudate, recompensate, iubite. Va crește ciuntit, lăsînd în urmă bucăți mari din el, iar pe celelalte le va uda, îngriji și recultiva la nesfîrșit, pînă cînd vor acapara totul. Iar în locurile uscate, goale rămase în urma părților la care a renunțat va pune orice va găsi la îndemînă ca să nu mai simtă durerea defragmentării: adicții, comportamente compulsive, substanțe, oameni etc.

Din păcate, pare că nimeni nu scapă întreg din copilărie. În lipsa iubirii aceleia excentrice, totale, care să vină cu acceptarea noastră ca întreg, smulgem din noi bucăți pe care le lăsăm în urmă. Putem supraviețui fără iubirea aceea, iar asta e ceea ce facem majoritatea dintre noi, însă nu trăim cu adevărat. Iar asta numim traumă – să fiu nevoit să renunț la părți din mine, să mă fisurez, să mă defragmentez pentru a rămîne în viață. Pare dramatic ce scriu eu aici: ca să rămîn în viață. Și pare și exagerat pentru adultul de azi, deconectat de sine în urma acestui proces. Haide, dragă, ce spui acolo, că nu te omora nimeni. Sigur, adultul de azi știe asta, cu mintea lui de om matur. Însă copilul care am fost fiecare dintre noi nu avea capacitatea de a înțelege asta. Copilul care am fost depindea cu viața și moartea de adulții de îngrijire. De mama, în special. Copilul care am fost a trăit într-o lume foarte concretă și în simbioză cu adultul de atașament. Într-o lume periculoasă, pe care nu o înțelegea – nici nu avea instrumentele necesare – , în care dacă ar fi rămas singur nu ar fi putut supraviețui. În mintea inconștientă a acestui copil (căci gîndul conștient nu a fost niciodată formulat așa, firește) a apărut frica destabilizantă că dacă nu anihiliează acele părți pe care mama/adultul de îngrijire nu le acceptă, va fi părăsit din cauza asta și va muri.

Defragmentarea care rezultă în urma lipsei de iubire necondiționată înseamnă multe părți din noi lăsate în urmă, reprimate, respinse, refulate, negate, exilate pentru că nu au fost acceptate și le-am etichetat periculoase, precum și întărirea excesivă a altora, a celor care au fost primite, lăudate, datorită cărora am primit fărîme de iubire, validare, acceptare, conexiune. Multe dintre aspectele personalităților noastre care ne-au dus departe sau care ne țin pe loc sînt aceste părți din noi la lucru, sînt răspunsuri traumatice, adaptări la niște copilării ca niște deșerturi afective.

Acesta este un fragment din “Totul e în regulă în mine și în lume”, care apărea exact acum un an. Despre iubire, cm trebuie să se manifeste ea în mod sănătos, dar nu numai, voi vorbi și la ultimul meu eveniment public din acest an unde ne putem vedea, la Cluj, pe 8 noiembrie, dacă tot îmi petrec anul acesta toamna acasă.

Au mai rămas doar cîteva bilete, iar organizatorul a făcut 35 la sută reducere pentru comunitatea mea cu codul Petronela35.

14/08/2025

Nu ești cu adevărat un adult matur până când nu te separi și nu te diferențiezi de părinți.

La început, părinții noștri sunt zei. Ei sunt figura centrală de siguranță, sursa de hrană emoțională, protecție și autoritate. Imaginea pe care o construim despre ei în primii ani este adesea idealizată: părintele este văzut ca puternic, atotștiutor, infailibil. Această credință are un rol adaptativ, copilul are nevoie să creadă că adultul care îl îngrijește este capabil să îl protejeze de lumea imprevizibilă.

Adevărata maturitate începe când cade cortina. Când vedem că părinții greșesc, că nu au răspunsuri pentru toate, că și ei poartă fricile și rănile lor. Uneori această revelație doare. Alteori ne enervează. Dar fără ea, nu ne putem desprinde cu adevărat.

Individuarea, adică procesul prin care devenim autonomi emoțional, presupune să recunoaștem și lumina, și umbrele celor care ne-au crescut. Să le vedem eforturile, dar și limitele. Să înțelegem că nu sunt personaje dintr-un mit, ci oameni dintr-o poveste reală.

Când refuzăm deidealizarea, rămânem prizonieri. Ne definim prin a le căuta aprobarea, prin a le copia viziunea, prin a ne măsura relațiile și alegerile cu standardul lor. Și, fără să vrem, repetăm tiparele lor, bune sau rele, fără să le alegem conștient.

A-i vedea așa cm sunt nu înseamnă a-i iubi mai puțin. Dimpotrivă. Abia atunci putem iubi cu ochii deschiși. Putem să fim recunoscători fără să fim orbi. Putem să ne apropiem fără să ne pierdem pe noi.

Deidealizarea nu e o trădare. Este un act de maturitate. Și poate cel mai mare dar pe care îl putem face relației cu părinții noștri este să îi vedem ca pe niște oameni întregi, cu bune, cu rele, cu istoria lor.
Doar așa putem deveni, la rândul nostru, oameni întregi.

Ce se întâmplă când procesul este incomplet?

Dacă individuarea nu se finalizează, consecințele se resimt la nivel personal, relațional și profesional:
• Autonomie emoțională limitată: deciziile importante depind de validarea părinților. Nevoia de a-i „mulțumi” pe ei depășește nevoia de a-ți respecta propriile dorințe.
• Dificultăți în cuplu: îți compari partenerul constant cu standardul părintelui idealizat, ceea ce generează tensiuni și nemulțumire cronică în cuplul tău.
• Rezistență la independență emoțională: te simți neliniștit sau vinovat dacă petreci perioade lungi fără contact cu părinții. Îți e greu să îți formezi rutine, tradiții sau valori proprii.
• Dificultăți în a pune limite: evitarea confruntărilor de teamă să nu „strici relația”. Părinții au acces necondiționat la viața ta personală, decizii și spațiu.
• Disconfort în a le recunoaște defectele: te simți vinovat sau neliniștit dacă observi sau exprimi critici la adresa lor. Folosești constant justificări pentru comportamente discutabile („au făcut tot ce-au putut”).
• Vulnerabilitate la autoritate: tendința de a accepta necritic opiniile celor percepuți ca lideri, șefi sau „figuri părintești”.
• Negarea emoțiilor negative: furia sau dezamăgirea din copilărie rămân reprimate, crescând riscul de anxietate, depresie sau somatizări. Tendință de a minimaliza experiențele negative din copilărie.
• Repetarea tiparelor disfuncționale: comportamentele toxice ale părinților pot fi imitate inconștient.
• Identitate incompletă: lipsa unei diferențieri clare între „cine sunt eu” și „ce au vrut părinții pentru mine” duce la confuzie și stagnare. Disconfort în fața ideii că ai putea gândi diferit de ei.

Nu toate aceste semne indică automat o problemă gravă, dar prezența constantă a mai multor dintre ele sugerează un proces de individuație incomplet. În psihoterapie, explorarea lor poate ajuta la dezvoltarea unei relații mai echilibrate și maturitate emoțională.

Address

Berveni 22B
Bucharest
013408

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Ulmean Tamara Beatrice Cabinet Individual de Psihologie posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram