Psiholog Raluca Cristian

30/04/2026

“Ușa grea se închide în urma noastră cu același zgomot sec pe care l-am auzit la intrare. Doar că acum, la plecare, nu mai e curiozitate, ci greutate. Înăuntru rămân 219 băieți cu povești care nu pot fi rezumate într-un dosar penal. E ușor, din afară, să spui că locul lor e acolo și atât.”

Ce-ar fi să citim acest articol scris de Cristina Călin și să ne gândim măcar puțin că acolo sunt oameni-copii, oameni-adolescenți, oameni cu emoții şi greutății cu care n-au ştiut ce să facă și n-au fost ajutați în modul potrivit lor să învețe ce să facă.

Ce se întâmplă dincolo de gratiile unui centru de detenție pentru minori și cât de reale sunt șansele lor de reeducare

29/04/2026

“(…) mi-am dat voie să-mi trăiesc durerea până la capăt acceptând cu toată ființa mea că mă aflu în cel mai întunecat punct al vieții mele, în care corpul meu nu mai poate face dragoste, dansa, sau simți.

(…) Se zice că timpul vindecă rănile și cred foarte tare în asta. Dar mai cred și că nicio rană nu poate fi vindecată dacă n-o conștientizezi și nu lucrezi cu tine. Pentru mine totul a devenit mai ușor din momentul în care m-am încăpățânat să nu mă mai gândesc că nu pot, nu sunt în stare sau am alte lucruri mai bune de făcut.

(…) Dacă prima dată când îți vei oferi atenție este și singura dată, acel hop va trebui depășit de prea multe ori și toate încercările devin copleșitoare. Când mi-am dat seama că secretul este constanța, am făcut cel mai important pas înainte.”

O mărturie a Laurei Muşat despre intimitate, sexualitate, senzualitate și inhibiție.

Despre inhibiții și sexualitate reprimată sau cm mi-a luat 10 ani să depășesc un eveniment traumatic

26/04/2026

Experimentarea vidului existențial este un fenomen foarte răspândit în secolul 21, zice Viktor Frankl, iar în anii mai recenți, odată cu dezvoltarea inteligenței artificiale și a externalizării multora dintre eforturile noastre, e și mai şi.

Uite ce zice Frankl în textele lui despre logoterapie, terapia orientată spre sens, despre vidul existențial:

“E de înțeles, în măsura în care se datorează unei duble pierderi cu care omul a trebuit să se confrunte după ce a devenit cu adevărat ființă umană.

La începutul istoriei umane, omul a pierdut câteva dintre instinctele primare esențiale pe care se bazează comportamentul animal și pe care orice animal se poate baza. Omul a pierdut pentru totdeauna această garanție paradiziacă; omul trebuie să ia decizii.

Pe lângă asta, omul a suferit o pierdere și în evoluția recentă, odată cu disiparea accelerată a tradițiilor pe care se sprijinea comportamentul său.

Niciun instinct nu-i mai spune ce are de făcut și nicio tradiție nu-i mai spune ce ar trebui să facă, iar uneori nu știe nici măcar ce ar dori să facă.

Din această cauză, își dorește să facă ce vede ca fac alți oameni (conformism) sau face ce doresc alții să facă (totalitarism).

(…) Vidul existențial se manifestă în principal printr-o stare de plictiseală. Acum îl înțelegem pe Schopenhauer când afirma că omenirea pare condamnată să ezite etern între două extreme, suferința și plictiseala.

Datele ne arată ca plictiseala cauzează și aduce în fața psihiatrului mai multe probleme decât suferința.

Pe măsură ce automatizarea muncii va avansa și muncitorul mediu va avea mai mult timp liber, aceste probleme vor deveni tot mai decisive. Partea proastă a automatizării muncii e ca mulți oameni nu vor ști ce să facă cu și mai mult timp liber.”

Și mai zice Viktor Frankl:

“Să ne gândim, de exemplu, la “nevroza de duminică”, tipul de depresie care-i afectează pe cei ce, odată cu încheierea agitației de peste săptămână, conștientizează lipsa de conținut a vieții lor și vidul interior devine manifest.”

O duminică frumoasă și cu sens, deci! 🙂

26/04/2026

Zilele astea am fost pe scena Teatrului Masca, după piesa Noroc să ai!, la o discuție despre ce înseamnă dependența de jocuri de noroc. Încercăm să destigmatizăm o tulburare psihică despre care încă, din păcate, multă lume nu înțelege că nu e doar o chestiune de voință sau de rea-voință.

Am fost acolo cu echipa de teatru, cu Alexandra Nistoroiu de la Snoop, care a moderat sesiunea de Q&A, și cu un participant la Jucătorii Anonimi.

Eu, recunosc, am luat-o pe scenă și pe mica Raluca, cea care și-a dorit mult timp să se facă actriță, dar nu a îndrăznit. Și care a regretat că nu a făcut asta până când a dat de psihologie.

“Uite, fetiță”, i-am zis, “acum participăm la o mulțime de alte vieți, dar nu doar de pe o scenă, ci dintr-un spațiu mult mai intim, ce zici de șmecheria asta?”

A zis că-i bine, îi convine și îi place.

Psihologul (poate similar cu actorul până la un punct, după care obiectivele lor se separă) prelucrează și poartă în el, în minte, în emoție și chiar în corp, omul (personajul) împreună cu care se află. Nu e acolo cu el doar în cabinet, așa cm actorul nu e cu personajul doar la repetiții. Îl iei cu tine peste tot, pe stradă, la cumpărături, când faci mâncare, când citești ceva sau vezi ceva sau auzi ceva ce ți-ar putea fi de folos să-l înțelegi mai bine. Pentru că numai când îl înțelegi prin tine, după care i-l arăți mai înțeles poți să-l ajuți să facă adevăratele schimbari.

Iar asta cere, cm e și normal, să avem timp.

(Poza e făcută de prietena Alexandrei, pe care nu o cunosc, dar îi mulțumesc)

24/04/2026

Am încheiat ieri seria de 10 ateliere de dezvoltare personală pentru adolescenți în liceul Decebal din Bucureşti.

La final, după un exercițiu în care ne-am mulțumit unii altora, ar fi fost să plecăm. Fiecare în treaba lui.

Și nu plecau. Și eu îi mai încurajez o dată pentru viitor. Și nu plecau. Și le mai zic încă o dată că mă bucur că ne-am întâlnit. Și nu plecau. Cu hainele în brațe și ghiozdanele în spate. Și nu plecau.

“Dacă vrea cineva o îmbrățișare, sunt aici și pentru asta”, le zic.
“Da, păi cred că toți vrem”, zice una dintre fete.

Și în felul ăsta am reușit, cu multă emoție și cu sufletele un pic mai pline (al meu știu sigur, intuiesc și despre ale lor), să ne luăm rămas bun sau la revedere, cine mai știe.

Sigur, nu toate grupurile sunt la fel și nu vreau să creez așteptări nerealiste. Dar aici așa a fost. Ne-am legat un pic cu un fir invizibil, ca într-o țesătură care se leagă și te ține, după care ne-am deșirat la fel, dar un pic mai “lucrați”.
* 𝐏𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 “𝐒𝐭𝐢𝐮 𝐜𝐚 𝐩𝐨𝐭” 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐚𝐦𝐩𝐥𝐮 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐢 𝐩𝐬𝐢𝐡𝐨𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭𝐢𝐞 𝐝𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐮𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐛𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐞, 𝐝𝐞𝐩𝐞𝐧𝐝𝐞𝐧𝐭𝐞𝐢 𝐝𝐢𝐠𝐢𝐭𝐚𝐥𝐞 𝐬𝐢 𝐛𝐮𝐥𝐥𝐲𝐢𝐧𝐠𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐞𝐥𝐞𝐯𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝟏𝟓 𝐬𝐜𝐨𝐥𝐢 𝐬𝐢 𝐥𝐢𝐜𝐞𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐒𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝟑 𝐚𝐥 𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥𝐞𝐢, finantat de Primaria Sectorului 3 si implementat de Asociatia Aliat pentru Sanatate Mintala Adolescenteen by Aliat, cu experienta in domeniul prevenirii si tratarii dependentelor. Initiativa vizeaza, pana in 2026, minimum 2.500 de elevi, care vor avea parte de ateliere de psihoeducatie, grupuri de suport si coaching vocational, dar si parintii si dascalii lor, care vor fi trainuiti sa inteleaga si sa gestioneze situatiile de risc din adolescenta.

23/04/2026

- Fiecare se uită în alt telefon, zice Oana, colega mea de la Aliat.
- Numai eu mă uit spre mine, în interior, bag și eu repede când văd poza în care apar cu ochii închiși.

Râsete și urale, mă rog. La conferința , despre gambling, pe lângă faptul că am aflat câteva statistici despre care nu știam și am primit acces la materiale valoroase, m-am întâlnit cu mulți colegi și cunoscuți de la noi și din țările participante la proiect (Spania, Portugalia și Croația) şi bineînțeles cu o parte din colegii mei de la , ceea ce mi-a crescut brusc dopamina, serotonina și oxitocina. (Şi cafeina)

Da, mă văd deseori cu Aliații mei pe holurile clinicii, dar între două terapii nu e timp pentru prea multe, așa că mă bucur mereu când ne întâlnim în alte contexte.

Urmează Cortul de chill, așa ca ne întâlnim în Vama Veche dacă aveți drum în 1-3 mai 🌊

26/03/2026

Data trecută am vorbit cu adolescenții de la Liceul Decebal despre relații. Dacă înainte, la discuția despre emoții, am vorbit mai mult eu, de data asta au vorbit mai mult ei.

Atunci când îi interesează în mod direct și nu vorbim “din cărți”, gurile și sufletele se deschid.

“De fiecare dată după ce vorbim cu tine despre un lucru la atelier, se întâmplă ceva legat de acel lucru în viețile noastre”, mi-a zis o adolescentă, curioasă parcă să vadă ce se mai întâmplă de data asta. Au întărit și alții ce-a zis ea.

Eu aş zice că, de fapt, lucrurile se întâmplă oricum, doar ca sunt ei mai atenți la ele și le văd în mod diferit după ce capătă un sens mai extins în discuțiile și exercițiile noastre.

Mă bucur enorm că lucrez (şi) cu adolescenți, pentru că asta îmi îmbogățește viața nu numai profesională, ci și personală. Învăț și eu de la ei, ceea ce va invit și pe voi, dragi alți adulți!

Iubiți adolescenții, sunt sclipitori! 💫

* 𝐏𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 “𝐒𝐭𝐢𝐮 𝐜𝐚 𝐩𝐨𝐭” 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐚𝐦𝐩𝐥𝐮 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐢 𝐩𝐬𝐢𝐡𝐨𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭𝐢𝐞 𝐝𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐮𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐛𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐞, 𝐝𝐞𝐩𝐞𝐧𝐝𝐞𝐧𝐭𝐞𝐢 𝐝𝐢𝐠𝐢𝐭𝐚𝐥𝐞 𝐬𝐢 𝐛𝐮𝐥𝐥𝐲𝐢𝐧𝐠𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐞𝐥𝐞𝐯𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝟏𝟓 𝐬𝐜𝐨𝐥𝐢 𝐬𝐢 𝐥𝐢𝐜𝐞𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐒𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝟑 𝐚𝐥 𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥𝐞𝐢, finantat de Primaria Sectorului 3 si implementat de Asociatia Aliat pentru Sanatate Mintala Adolescenteen by Aliat, cu experienta in domeniul prevenirii si tratarii dependentelor. Initiativa vizeaza, pana in 2026, minimum 2.500 de elevi, care vor avea parte de ateliere de psihoeducatie, grupuri de suport si coaching vocational, dar si parintii si dascalii lor, care vor fi trainuiti sa inteleaga si sa gestioneze situatiile de risc din adolescenta.

24/03/2026

Noapte bună! Și două întrebări pe care vi le las aici pentru momentele dinainte de culcare:

Ce a mers bine astăzi pentru mine, chiar şi ceva mic-mic?
Ce m-a apropiat mai mult de mine însumi/însămi azi?

21/03/2026

De ziua poeziei, vă las aceste versuri de Nina Cassian și invitația ca, dacă vă place o poezie sau poet anume, să-mi spuneți și mie în comentarii:

Apărarea copacului

Copacul nu se gândește la aceasta.
Din ignoranța lui s-a născut un fruct,
asimetric, dar perfect,
cu pielea întinsă pe mușchi,
prins de cracă, dar îndeajuns de liber
pentru a răspunde, la nevoie, gravitației
și altor magneți misterioși, dinafară și dinăuntru.
Chiar și maturitatea lui
e independentă de cea a copacului.
Moartea lui îi aparține,
dar, deocamdată,
înfruntă împreună vara care-o să-i despartă
cu o singură lovitură de timp.

18/03/2026

Una dintre cele mai grele experiențe emoționale este sentimentul că ești singur cu problema ta. Iar grupurile răspund exact acestei nevoi fundamentale: conectarea cu alți oameni care înțeleg.

Există diferențe între grupul de suport și grupul terapeutic.

În ceea ce privește grupurile pe care le anunț, am ales intenționat să nu le numesc nici într-un fel, nici în altul.

Nu suntem făcuți să trecem singuri prin viață. Deschid listă de înscrieri pentru două grupuri: pentru adolescenți și părinți de adolescenți.

13/03/2026

Luni începe Teatru pentru Bac. Poate să meargă oricine să vadă gratuit (dar cu inscriere) piese ca Luceafărul, Moara cu noroc, Ion, Maitreyi sau Iona, dar le recomand în special adolescenților care urmează să dea bacalaureatul anul ăsta sau anul viitor.

În Bucuresti, la Politehnica.

A fost odată ca-n povești, a fost ca niciodată, din rude mari împărătești o prea frumoasă fată. Captivată de farmecul cerului înstelat, aceasta trăiește o poveste de dragoste astrală, dar veșnic imposibilă. Între cer și pământ, între eternitate și efemer, Luceafărul se zbate d...