24/04/2024
A ramas cu mine ceva ce mi-a spus candva terapeuta mea, ceva ce ieri a rezonat mai puternic in mine: faptul ca in (relatia de) terapie, terapeutul se ofera, la urma urmei, pe sine. Intr-adevar, asa se simte si pentru mine ceea ce fac. Stiu ca in momentul terapiei sunt cu totul acolo pentru omul din fata mea, trup, minte si suflet, cu dorinta sincera de a-i oferi cea mai benefica insotire posibila, in sustinerea procesului sau interior. Ma intreb cm si in ce masura ajunge la fiecare persoana aceasta daruire si uneori raspunsul vine intr-un mod mai explicit, ca o confirmare a cat de vindecator se simte acest mod de a fi in relatie. Sunt si dati cand raman cumva cu intrebari privind oportunitatea unei interventii, unei remarci sau chiar a autenticitatii mele intr-un anumit moment. Aici pentru mine se creeaza o bifurcatie: oportunitatea la nivelul concret, perceput atunci de client, si oportunitatea la un nivel mai profund, neconstientizat inca de el. Si as miza pe importanta mai mare a celei de a doua. Imi doresc adica sa poata fi inspre binele cel mai inalt al clientului. Pastrez in minte sau imi readuc si faptul ca exista un plan mai mare, invizibil. Partea mea in planul acesta ma gandesc ca este sa fiu eu, in sinceritate fata de mine in primul rand si apoi fata de celalalt, si asumandu-mi responsabilitatea de a creste sau perfectiona constant acele aspecte care simt ca pot fi crescute sau imbunatatite.