27/05/2025
"Educația e dureroasă. La fel ca și mersul la sală.
Și nu are efecte pe termen scurt. La fel ca și mersul la sală.
O simți ca și pierdere de vreme.
Mai mult, creierul se împotrivește.
Creierul nu vrea să se creadă needucat. Să ne simțim needucați. Creierul are un fel de sistem de vrăjeală și ne prostește că suntem ok cm suntem. Creierul consumă multe resurse pentru educație și gândire… și, evident, nu ne vrea educați. Poate face altceva cu acele resurse (grăsimi, glucoză pentru energie etc.). Pentru creier, educația e un lux metabolic.
Știu că sună șocant ce spun, dar creierul nostru nu ține cu noi…
Dar creierul nu ne vrea deștepți. Deci, nu doar statul și societatea nu ne vor deștepți, nici măcar propriul creier nu ne vrea deștepți. Îți imaginezi asta?
Și atunci, evident, e o luptă cu tine.
Educația este o luptă continuă cu tine.
Tu de mâine se luptă cu tu de azi, care ești în luptă cu tu de ieri.
Dacă ar ști oamenii că cea mai importantă luptă este cu propriul creier… ar avea revelația vieții. Însă oamenii se luptă cu alți oameni.
Dacă ne gândim, ce spun eu aici atinge un paradox interesant: deși creierul evită efortul cognitiv intens, investește multă energie în conflicte, emoții și interacțiuni sociale tensionate. De ce? Pare contradictoriu, dar nu e.
Există o explicație 🙂
Creierul evită efortul conștient susținut, adică e leneș cu un scop. Creierul funcționează după principiul eficienței energetice. Gândirea profundă, învățarea, analiza, toate consumă resurse metabolice destul de serioase. De aceea, default-ul creierului este să aleagă cărări și scurtături mentale (biasuri, automatisme, emoții rapide).
Reacțiile conflictuale sau emoționale nu vin din „creierul gânditor” (din cortex), ci din zone mult mai vechi. E vorba de sistemul limbic și amigdala (sunt cunoscute deja de marele public cred), care răspund instinctiv la amenințări sociale sau la nevoi neîmplinite (respect, identitate, control).
Ura, violența, certurile, deși par iraționale, sunt mecanisme de apărare care protejează stima de sine, grupul sau convingerile.
Deci, NU sunt un efort intelectual (deși pare 🙂, ci descărcări emoționale rapide, care simt că eliberează presiune, chiar dacă pe termen lung e costisitor.
Învățarea cere voință, context sigur și stimulare.
Conflictele, în schimb, sunt rapide, instinctive și… un fel de „gratuități emoționale”.
Educația chiar asta face. Forțează schimbarea, cere renunțarea la automatisme, înseamnă să tolerezi disconfortul și nesiguranța, ceea ce creierul vechi urăște, ca să devii mai bun, mai evoluat, mai valoros. Ca să crești.
Și acum, o să ziceți:
La ce ne ajută educația în viață? Ca și nivel de trai.
Păi, ne ajută mult.
1.
Nu mai consumăm timp pe aceste mecanisme de apărare, pentru că deja suntem ok cu noi. Deci câștigăm timp bun, calitativ.
2.
Ajută România asta să iasă din sfera asta de economie de ligă a II-a.
România are o structură a economiei de ligă a II-a… adică pondere mai mare a locurilor de muncă în agricultură, industrii cu valoare adăugată mică (ex: asamblare), servicii slab calificate. Germania sau Franța, spre exemplu, au economii de ligă 1, orientate spre industrie de înaltă tehnologie, cercetare, inovație, medicină avansată, servicii financiare și profesionale etc. Adică, valoare adăugată mare. Produse care acum sunt importate.
Educația oamenilor duce economia exact aici, în prima ligă. Champions League, unde valoarea adăugată este mare - deci oamenii câștigă mai bine. Crește nivelul de trai, prin educație.
——
Și educația nu înseamnă doar să citești cărți, cursuri, etc. Unele nici nu te ajută, dacă le citești "închis".
Nu, nu. Înseamnă să începi de la un lucru simplu de tot: să accepți că nu știi și că nu ai niciun adevăr. După care să observi tot în jurul tău, relaxat și liniștit și să cauți să faci conexiuni, fără să sari la concluzii rapide.
Sunt mulți „citiți” care sunt lipsiți de educație. De ce? Sar la concluzii rapide și au propriul adevăr de care țin cu dinții. Blocați în el.
Deci educația începe atât de simplu… cu cele două de mai sus. Formulă pe care nu am citit-o undeva, o testez zilnic pe mine.
Deci educația presupune mult efort individual.
Dacă cele 2.2 miliarde de euro cheltuiți anual de români pe jocuri de noroc ar merge în educație…
PS:
Și nu, școala vieții nu e educație.
E doar o îndemânare care te ajută să faci ceva ori cu valoare redusă pentru tine și societate… ori cu valoare mare pentru tine (dar mică pentru societate și chiar a provoca rău societății) și cu riscuri mari.
…
Am făcut postarea cam lungă. Și dureroasă."☺️
Calin Coman