CIP Ivana Alexandra - Psihoterapie si Logopedie

CIP Ivana Alexandra - Psihoterapie si Logopedie Psihopedagog/Logoped
Psihoterapeut Sistemic De Cuplu Și Familie
Mediator Feuerstein
(1)

Atașamentul ambivalent este ca o cafea cu lapte. ☕🥛Nu este nici cafea simplă, dar nici lapte curat.Este un amestec care ...
20/01/2026

Atașamentul ambivalent este ca o cafea cu lapte. ☕🥛
Nu este nici cafea simplă, dar nici lapte curat.
Este un amestec care pare mai ușor de băut, dar care ascunde multă tensiune în interior.
În primii ani de viață, atașamentul se formează din felul în care copilul este văzut, auzit și liniștit. Nu din ce i se spune, ci din ce simte în relația cu adultul de referință.
Atașamentul ambivalent apare atunci când răspunsurile emoționale ale adultului sunt inconsecvente – uneori calde, alteori reci, uneori disponibile, alteori respingătoare.
Exact ca într-o cafea cu lapte, copilul primește două mesaje diferite.

☕ Cafeaua – anxietatea
Cafeaua este partea intensă, amară, activă.
Este emoția care spune: „Am nevoie de tine. Te rog, rămâi.”
Această parte se formează atunci când:
copilul uneori este liniștit când plânge
uneori este ținut în brațe, privit, auzit
uneori primește răspuns emoțional adecvat
Problema nu este prezența grijii, ci lipsa ei de predictibilitate.
Pentru copil, mesajul intern devine:
👉 „Conectarea este posibilă, dar nu sigură.”
👉 „Trebuie să fiu atent, să plâng mai tare, să insist.”
Așa apare hipervigilența emoțională. Copilul învață să fie mereu în alertă, să caute semne, să nu piardă conexiunea.
🥛 Laptele – evitarea
Laptele diluează cafeaua. O face mai suportabilă, dar îi schimbă gustul.
E partea care spune: „Mai bine nu cer. Mai bine nu simt.”
Această parte se formează când:
plânsul este ignorat sau grăbit
emoțiile sunt minimizate („nu e mare lucru”, „nu mai plânge”)
copilul este încurajat să fie „cuminte”, „independent”, „puternic” prea devreme
Mesajul intern devine: 👉 „Nevoile mele deranjează.”
👉 „Dacă mă retrag, e mai sigur.”
Copilul nu renunță la atașament, dar îl diluează, exact ca laptele din cafea.
Ce rezultă din acest amestec?
Un copil care:
vrea apropiere, dar se teme de ea
cere atenție, apoi se retrage
nu știe dacă va fi primit sau respins
trăiește o confuzie emoțională profundă
Pentru el, relația nu este nici complet sigură, nici complet nesigură.
Este… imprevizibilă.
De ce este această metaforă atât de importantă?
Pentru că atașamentul ambivalent nu este doar anxietate și nu este doar evitare.
Este o combinație fină, dar dureroasă, în care copilul:
speră
se apără
se apropie
și se retrage
Toate în același timp.
📌 Important de știut:
Atașamentul ambivalent se formează în copilăria mică, în relațiile primare, și nu are legătură cu „răsfățul” sau cu „sensibilitatea exagerată” a copilului. Este o adaptare la un mediu emoțional inconsecvent.
👉 În următoarea postare, voi vorbi despre cm arată atașamentul ambivalent la adult:
cum iubește, cm se apără, cm se pierde și cm poate începe să se vindece.

Pentru că, la fel ca gustul cafelei, atașamentul poate fi schimbat.
Cu răbdare, conștiență și relații sigure. 🤍
























Sursă foto: arhivă personală!

Cum arată atașamentul evitant la adult(și cm îi încurcă dezvoltarea personală, profesională și relațională)Atașamentul ...
19/01/2026

Cum arată atașamentul evitant la adult
(și cm îi încurcă dezvoltarea personală, profesională și relațională)
Atașamentul evitant nu înseamnă că „nu ai nevoie de oameni” sau că „ești rece”.
Înseamnă, de cele mai multe ori, că ai învățat devreme că a te baza pe cineva nu este sigur.
Copilul care a dezvoltat atașament evitant a fost, de multe ori:
lăsat să se descurce singur emoțional
respins subtil când avea nevoie de apropiere
lăudat pentru autonomie, nu pentru exprimarea emoțiilor
ignorat sau minimizat când plângea, se temea, avea nevoie
Adultul de azi nu mai plânge, dar nici nu mai cere.

Caracteristicile atașamentului evitant la adult
1. „Sunt bine singur / singură”
preferă independența excesivă
cere ajutor foarte greu sau deloc
se simte inconfortabil când cineva vrea să se apropie emoțional
🔹 Nu pentru că nu vrea apropiere, ci pentru că nu știe cm să fie în siguranță în ea.
2. Dificultăți în a recunoaște și exprima emoțiile
emoțiile sunt „raționalizate”, nu trăite
fraze frecvente:
„Nu e mare lucru”, „Nu contează”, „Trecem peste”
evită conflictele emoționale sau le închide rapid
3. Disconfort față de nevoile emoționale ale celorlalți
se simte sufocat de cererile de apropiere
partenerul „prea sensibil”, colegul „prea implicat”
poate părea rece, distant, ironic sau defensiv
4. Tendința de retragere în momente-cheie
când relația devine profundă → se răcește
când apare un conflict → se închide
când cineva îl confruntă emoțional → dispare
Cum se vede atașamentul evitant în relații
🔹 În cuplu
atracție pentru parteneri indisponibili emoțional
dificultăți în intimitate și vulnerabilitate
se simte „invadat” de nevoile celuilalt
preferă să plece decât să stea în disconfort
🔹 În prietenii
relații superficiale sau funcționale
greu de sunat „doar ca să vorbim”
prietenii pot simți că nu sunt importanți
🔹 La job
foarte autonom, adesea performant
evită munca în echipă profundă
dificultăți în a primi feedback emoțional
nu cere ajutor → ajunge la suprasolicitare
Paradoxul:
👉 pare puternic, dar se dezvoltă mai lent decât ar putea, pentru că merge singur.
Cu ce îl încurcă atașamentul evitant pe adult
limitează relațiile profunde
blochează dezvoltarea emoțională
reduce capacitatea de leadership autentic
creează singurătate, chiar în mijlocul oamenilor
duce la burnout, rigiditate, izolare.














Sursă foto: arhivă personală!

Ieri, sâmbătă, am fost pentru prima dată la salină…și ne-a plăcut atât de mult, încât azi suntem din nou aici 🤍E genul d...
18/01/2026

Ieri, sâmbătă, am fost pentru prima dată la salină…
și ne-a plăcut atât de mult, încât azi suntem din nou aici 🤍
E genul de loc în care timpul încetinește. Respiri mai adânc fără să-ți dai seama, corpul se relaxează, iar mintea tace.
Pentru copii, e o adevărată explorare senzorială: aerul diferit, liniștea, ecoul pașilor, jocul, libertatea de a fi.
Pentru adulți, e o pauză reală. Fără grabă. Fără zgomot. Doar prezență.
Uneori nu ai nevoie de lucruri complicate ca să te reglezi.
Doar de spații care îți permit să simți.
Noi am găsit unul din ele. Și se pare că vrem să-l mai ținem aproape ✨











Sursă foto: arhivă personală!

Weekendul a început ca multe altele 😊Cu taskuri scoase din „to do list”: puțină curățenie, ceva gătit, ordine prin casă,...
17/01/2026

Weekendul a început ca multe altele 😊
Cu taskuri scoase din „to do list”: puțină curățenie, ceva gătit, ordine prin casă, lucruri mărunte care țin viața în mișcare.
Și apoi… dintr-o dată, surpriza 💐
Copiii mei vin spre mine cu flori. Atât. Simplu. Fără ocazie specială.
Și în momentul acela simt cm tot corpul meu se liniștește.
Ca psiholog, știu ce înseamnă atașamentul sigur.
Ca mamă, îl simt.
Îl simt în gesturile lor, în felul în care se întorc spre mine, în dorința de a dărui, în iubirea care vine firesc.
Și îmi dau seama, din nou, cât de iubită sunt.
Oboseala există.
Uneori apare și tristețea.
Dar sunt atât de mici în comparație cu valul de iubire și fericire pe care îl simt în relația cu familia mea.
Momentele acestea reconfirmă tot:
că merită din plin,
că siguranța emoțională se construiește zi de zi,
că iubirea oferită se întoarce,
și că „acasă” nu e despre perfecțiune, ci despre conexiune 💛
Weekend liniștit, cu inimile pline. 🌸

Ps. Florile sunt pe măsuța fetelor. 😃


















Sursă foto: arhivă personală!

Atașamentul evitant – când copilul învață că nu e sigur să aibă nevoie de cinevaAtașamentul evitant nu apare pentru că u...
16/01/2026

Atașamentul evitant – când copilul învață că nu e sigur să aibă nevoie de cineva

Atașamentul evitant nu apare pentru că un copil este prea independent sau prea puternic.
El se formează atunci când copilul învață, în mod repetat, că nevoile lui emoționale nu sunt întâmpinate, tolerate sau conținute.

🔹 Cum se formează atașamentul evitant în copilărie?
Copilul vine pe lume cu o nevoie firească de apropiere, siguranță și conectare.
Atunci când părintele sau îngrijitorul:
minimizează emoțiile („nu e mare lucru”, „nu mai plânge”),
respinge apropierea („du-te la tine în cameră”, „lasă-mă acum”),
oferă afecțiune condiționată („te iubesc dacă ești cuminte”),
este rece, ocupat sau indisponibil emoțional,
copilul începe să învețe un mesaj profund:
„Când am nevoie, nu primesc.”
🔹 Rolul îngrijitorilor
Nu doar părinții pot contribui la formarea acestui tip de atașament.
Bunicii, bonele, educatorii sau alte figuri de atașament pot transmite același mesaj emoțional atunci când nevoile copilului sunt ignorate sau invalidate constant.
🔹 Cum reacționează copilul?
Pentru a se proteja, copilul dezvoltă o strategie:
nu mai cere ajutor,
își ascunde emoțiile,
devine „cuminte”, „independent”, „matur pentru vârsta lui”,
învață să se retragă emoțional.
Copilul nu renunță la nevoie.
Renunță la exprimarea ei.
🔹 Ce primește copilul de la părinte?
Copilul nu primește reglare emoțională, ci un mesaj implicit:
emoțiile tale sunt prea mult,
nu este loc pentru ce simți,
descurcă-te singur.
Astfel, atașamentul evitant nu este o alegere, ci o adaptare.
🔹 Ce rămâne în interiorul copilului?
Rămâne o învățare profundă:
apropierea nu este sigură,
vulnerabilitatea nu este binevenită,
conectarea emoțională aduce respingere.
Această învățare va influența felul în care copilul se raportează la sine și la ceilalți…
Continuarea urmează.




















Sursă foto: arhivă personală!

14/01/2026

Jocul în psihoterapie – un spațiu viu, sigur și profund
Jocul în psihoterapie poate fi extrem de divers, creativ și antrenant. Pentru mine, el nu este „doar un joc”, ci limbajul prin care copilul își spune povestea.

Ca psihoterapeut, cred cu tărie că este esențial să fii disponibil emoțional, prezent și flexibil pentru copilul din fața ta. Să te lași ghidat de lumea lui interioară, de gândurile, emoțiile și acțiunile pe care el simte nevoia să le aducă în joc. Iar acest lucru este, sincer, ceva foarte frumos

Jocul pe care îl voi posta în video este despre primirea veștii că va avea un frățior sau o surioară. Copilul tocmai aflase această veste acasă, în familie, iar emoțiile erau multe, amestecate și intense.
În spațiul terapeutic, a ales să proiecteze această experiență în joc. Eu m-am lăsat ghidată de el, de scenariul pe care a dorit să-l construim, de rolurile pe care le-a ales și de sensurile pe care le-a pus în fiecare acțiune.

Rolul meu ca psihoterapeut în acest proces a fost:
să creez un spațiu sigur în care orice emoție este permisă
să conțin și să traduc emoțiile atunci când ele devin copleșitoare
să observ, să reflect și să dau sens trăirilor apărute în joc
să îl ajut să integreze această schimbare importantă din viața lui.

💛 Beneficiile jocului terapeutic sunt profunde:
✔ copilul își exprimă emoțiile fără a fi forțat să le verbalizeze
✔ își organizează lumea interioară
✔ învață că este văzut, auzit și acceptat
✔ capătă siguranță în fața schimbărilor
Jocul este puntea dintre lumea copilului și procesul terapeutic. Iar atunci când îl respectăm și îl urmăm cu adevărat, el devine un instrument de vindecare extraordinar





Sursă video: arhivă personală!

Atașamentul anxios la adult – cm îl recunosc și ce pot face ca să nu mai reacționez din anxietateAtașamentul anxios nu ...
13/01/2026

Atașamentul anxios la adult – cm îl recunosc și ce pot face ca să nu mai reacționez din anxietate

Atașamentul anxios nu apare „din senin” la vârsta adultă.
El se formează în copilărie și este susținut, întărit și menținut de mediul în care am crescut – prin relații imprevizibile, iubire condiționată, lipsă de siguranță emoțională sau mesaje contradictorii.
La adult, el nu se simte ca un concept psihologic, ci ca o neliniște constantă în relații.

🔍 Cum descopăr dacă am atașament anxios format în copilărie?
1️⃣ Uită-te la copilăria ta, nu doar la prezent
Nu este nevoie să fi existat abuz.
De multe ori, mediul a fost „suficient de bun”, dar emoțional inconsecvent.
Întrebări pentru tine:
Părinții mei erau uneori calzi, alteori reci sau indisponibili?
Trebuia „să fiu cuminte”, „să nu deranjez”, „să nu supăr” ca să primesc atenție?
Emoțiile mele erau validate sau minimalizate („nu e mare lucru”, „nu mai plânge”)?
Simțeam că iubirea se poate pierde ușor?
👉 Copilul învață: „Relațiile sunt nesigure. Trebuie să fac ceva ca să nu fiu părăsit.”

2️⃣ Cum se manifestă atașamentul anxios la adult?
Atașamentul anxios nu înseamnă „sunt prea sensibil”.
Înseamnă hiperactivarea fricii de pierdere.
Poate te regăsești dacă:
Ai nevoie frecvent de reasigurări („E totul ok între noi?”)
Analizezi excesiv mesajele, tonul, distanța celuilalt
Te simți rapid respins/abandonat când cineva se retrage puțin
Îți e greu să stai cu spațiul emoțional al celuilalt
Simți anxietate intensă când nu primești răspuns imediat
Te atașezi rapid și profund
Te pierzi pe tine ca să menții relația
Reacționezi emoțional puternic, apoi îți pare rău
👉 Nu pentru că „ești prea mult”, ci pentru că sistemul tău nervos caută siguranță.

3️⃣ Mediul care a susținut atașamentul anxios
Atașamentul anxios este menținut la adult de:
Relații imprevizibile
Parteneri emoțional indisponibili
Medii în care iubirea trebuie „câștigată”
Lipsa limitelor clare
Critică mascată sub „grijă”
Mediul reactivează rana veche și o confirmă:
„Vezi? Ai dreptate să te temi.”
Cum îmi dau seama că reacționez din anxietate și nu din realitate?
Semne clare:
Reacția ta este mai intensă decât situația
Corpul intră rapid în alertă (nod în stomac, presiune în piept)
Mintea creează scenarii de pierdere
Simți urgență: „Trebuie să rezolv acum”
Îți e greu să aștepți, să respiri, să observi
👉 Aici nu răspunde adultul tău, ci copilul interior speriat.
🌱 Ce pot face concret ca să nu mai reacționez din anxietate?
1️⃣ Separă trecutul de prezent
Întreabă-te:
„Ce parte din mine reacționează acum – adultul sau copilul?”
Doar această întrebare reduce intensitatea.
2️⃣ Reglează corpul înainte de a regla relația
Atașamentul anxios este corporal, nu doar mental.
Respirație lentă
Contact cu solul (picioarele pe podea)
Mână pe piept sau abdomen
Pauză de 20–30 de minute înainte de a răspunde
👉 Nu lua decizii relaționale din stare de activare.
3️⃣ Învață să tolerezi spațiul
Spațiul nu înseamnă abandon.
Este o abilitate emoțională care se construiește.
Exersează:
„Pot simți anxietate și să nu acționez pe ea”
„Conexiunea nu dispare dacă nu o controlez”
4️⃣ Rescrie dialogul interior
În loc de: ❌ „Sigur nu mai sunt important(ă)”
Încearcă: ✔️ „Anxietatea mea vorbește acum. Nu realitatea.”
5️⃣ Caută relații care vindecă, nu reactivează
Atașamentul anxios se vindecă în relații sigure, nu prin forțare de sine.
Terapia, relațiile stabile, limitele clare sunt experiențe corective reale.

🤍 Un adevăr important
Atașamentul anxios nu este un defect.
Este o strategie de supraviețuire care a funcționat cândva.
























Sursă foto: arhivă personală!

Cum se creează stilul de atașament anxios în copilărie:Stilul de atașament anxios se formează de obicei în primii ani de...
10/01/2026

Cum se creează stilul de atașament anxios în copilărie:

Stilul de atașament anxios se formează de obicei în primii ani de viață, ca răspuns la interacțiunile cu îngrijitorii principali (părinți, bunici etc.). Un îngrijitor care este inconsecvent în răspunsurile sale la nevoile copilului – uneori atent și receptiv, alteori absent, neatent sau chiar respingător – poate genera acest tip de atașament. Copilul învață că semnalele sale (plâns, chemare, căutarea proximității) nu sunt întotdeauna urmate de o rezolvare predictibilă a nevoilor. Această inconsecvență creează o anxietate de separare profundă și o teamă că îngrijitorul va dispărea sau nu va fi acolo când este nevoie. Copilul începe să dezvolte o strategie de a sta cât mai aproape de îngrijitor, de a fi excesiv de atent la semnalele lui și de a-și suprima propriile nevoi pentru a evita respingerea.

Cum este menținut de mediu și cm influențează relațiile viitoare:

Odată format, acest stil de atașament tinde să fie menținut de mediu, deoarece persoana caută, adesea inconștient, situații care confirmă credințele sale interioare despre sine și despre ceilalți. În relațiile de prietenie, romantice sau chiar profesionale, persoana cu atașament anxios:

Are o teamă persistentă de abandon: Se teme constant că va fi părăsită, respinsă sau că partenerul nu o iubește suficient.
Caută validare și reasigurare: Are nevoie de confirmare frecventă din partea partenerului că este iubită, importantă și sigură în relație.
Este hipervigilentă la semnalele partenerului: Interpretează adesea greșit comportamentele neutre sau nevinovate ale partenerului ca fiind semne de respingere sau de scădere a interesului.
Poate fi posesivă sau geloasă: Teama de abandon poate duce la comportamente de control sau la gelozie excesivă.
Se teme de intimitate, dar o dorește intens: Pe de o parte, se teme că apropierea va duce la respingere, pe de altă parte, tânjește după o conexiune profundă și sigură.
Se simte adesea nesigură în sine: Credința centrală este adesea "nu sunt suficient de bun/bună" sau "nu merit să fiu iubit/iubită".

În următoarea postare voi vorbi despre cm te recunoști ca adult cu atașament anxios și cm reacționezi la disconfort.












Sursă foto: arhivă personală!

✨ Atașamentul – începutul tuturor relațiilor ✨Atașamentul se formează încă din copilărie, în relația timpurie cu părinți...
09/01/2026

✨ Atașamentul – începutul tuturor relațiilor ✨
Atașamentul se formează încă din copilărie, în relația timpurie cu părinții sau cu figurile de îngrijire.
Nu din perfecțiune, ci din disponibilitate emoțională.
Din felul în care copilul este liniștit când plânge, văzut când are nevoie, acceptat cu emoțiile lui.
Copilul învață, fără cuvinte, răspunsuri fundamentale: – Pot avea încredere?
– Sunt important?
– Relațiile sunt sigure sau imprevizibile?
Aceste răspunsuri devin baza tiparelor de atașament.
Mai târziu, ca adulți, nu intrăm în relații „de la zero”.
Intrăm cu aceste tipare deja formate:
în felul în care ne apropiem sau ne retragem
în teama de abandon sau în dificultatea de a primi iubire
în modul în care gestionăm conflictele
în relația cu noi înșine
Atașamentul nu rămâne în copilărie.
El ne însoțește în relațiile de cuplu, în prietenii, în relația cu copiii noștri, în viața profesională.
🔹 Poate cel mai important lucru este că atașamentul nu este o sentință, ci un punct de plecare.
👉 În următoarea postare voi vorbi despre tipurile de atașament și cm se recunosc ele în viața de adult.











Sursă foto: arhivă personală!

MIT: „Trece de la sine.”REALITATE: De cele mai multe ori, nu trece. Se transformă.Mulți părinți aud sau își spun cu sper...
08/01/2026

MIT: „Trece de la sine.”
REALITATE: De cele mai multe ori, nu trece. Se transformă.
Mulți părinți aud sau își spun cu speranță: „Este mic, o să crească și o să se rezolve singur.”
Uneori, anumite comportamente se mai estompează. Însă dificultățile emoționale, de limbaj sau de comportament nu dispar pur și simplu, ci copilul învață să se adapteze cu resursele pe care le are la acel moment.

👉 Un copil care nu știe să își exprime emoțiile prin cuvinte le va exprima prin:
crize de furie
opoziție
plâns excesiv
retragere
tăcere sau „cumințenie” exagerată
👉 Un copil care nu este sprijinit să își regleze emoțiile nu devine automat un adult echilibrat, ci un adult care:
evită conflictele
somatizează
își reprimă nevoile
sau explodează emoțional în situații de stres
Sprijinul potrivit nu înseamnă etichetare, presiune sau „corectare”.
Înseamnă:
înțelegerea cauzei, nu doar a comportamentului
oferirea de instrumente, nu pedepse
respectarea ritmului copilului, nu grăbirea procesului.

Copiii nu au nevoie să „treacă de la sine”.
Au nevoie de adulți care să îi vadă, să îi audă și să îi ghideze.
Intervenția timpurie nu înseamnă că „este ceva grav”,
ci că alegem să fim prezenți înainte ca dificultatea să se adâncească.
💬 Dacă simți că ceva te neliniștește la copilul tău, acel sentiment merită ascultat.



















Sursă foto: arhivă personală!

Evaluarea psihoterapeutică reprezintă etapa inițială a procesului terapeutic și are rolul de a oferi o imagine cât mai c...
07/01/2026

Evaluarea psihoterapeutică reprezintă etapa inițială a procesului terapeutic și are rolul de a oferi o imagine cât mai clară asupra dificultăților emoționale, comportamentale sau relaționale cu care se confruntă persoana.

Aceasta se desfășoară într-un cadru sigur, confidențial și empatic, în care se pune accent pe construirea relației terapeutice. Procesul începe cu un interviu clinic, în care sunt explorate motivele prezentării, istoricul personal și familial, experiențele semnificative de viață, precum și resursele emoționale existente.

În funcție de vârstă și de nevoile identificate, evaluarea poate include observarea comportamentului, joc terapeutic (în cazul copiilor), discuții ghidate, chestionare sau instrumente standardizate. La copii, este esențială colaborarea cu părinții, fiind analizate dinamica familială, stilul educațional și modul în care copilul relaționează cu mediul său.

Pe parcursul evaluării sunt urmărite aspecte precum reglarea emoțională, capacitatea de exprimare, nivelul de autonomie, relaționarea cu ceilalți, mecanismele de adaptare și posibilele blocaje emoționale.

La finalul procesului, terapeutul oferă feedback clar și structurat și propune un plan de intervenție personalizat, adaptat obiectivelor și ritmului persoanei sau familiei. Scopul evaluării nu este etichetarea, ci înțelegerea profundă și sprijinirea procesului de schimbare și dezvoltare.

















Sursă foto: arhivă personală!

Vacanța aceasta de iarnă mi-a oferit două săptămâni prețioase de reconectare.Cu mine. Cu familia mea. Cu ritmul firesc a...
06/01/2026

Vacanța aceasta de iarnă mi-a oferit două săptămâni prețioase de reconectare.
Cu mine. Cu familia mea. Cu ritmul firesc al corpului și al sufletului.
Am simțit, poate mai clar ca oricând, o relaxare profundă și o detensionare reală a corpului — nu doar pauză, ci odihnă adevărată. Zile fără grabă, fără presiune, cu prezență și liniște.
Iar acum, la început de an, odată cu revenirea la muncă, simt un lucru frumos și rar:
energie.
Un corp odihnit.
O minte clară.
Disponibilitate autentică pentru ceea ce urmează.
Îmi dau seama cât de mult contează aceste spații de respiro și cât de diferit pornim la drum atunci când nu suntem doar „funcționali”, ci cu adevărat încărcați din interior.
Un început de an așezat. 🌿❄️


















Sursă foto: arhivă personală!

Address

Chiajna
077040

Opening Hours

Monday 07:00 - 16:20
Tuesday 07:00 - 16:20
Wednesday 07:00 - 16:20
Thursday 07:00 - 16:20
Friday 07:00 - 15:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when CIP Ivana Alexandra - Psihoterapie si Logopedie posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to CIP Ivana Alexandra - Psihoterapie si Logopedie:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram