24/02/2026
Când ajungi să numești persoanele cu handicap „putori”, „hoți” și „fraudă pură”, nu mai faci analiză economică.
Faci propagandă împotriva celor vulnerabili.
Domnule Andrei Caramitru,
nu persoanele cu handicap au construit un stat incapabil să verifice certificate.
Nu ele au creat comisii incompetente.
Nu ele au tolerat ani de zile fraude.
Statul a făcut asta.
Dar este mult mai comod să dai vina pe oameni bolnavi decât să ceri responsabilitate instituțiilor plătite din bani publici.
Persoanele cu handicap: – nu au ales boala;
– nu sunt „statistici”;
– nu sunt „o anumită etnie”;
– și nu sunt masa de manevră pentru frustrări fiscale.
Dacă există fraude, ele trebuie investigate individual, cu probe, nu cu ură colectivă.
Altfel, nu vorbim despre reformă, ci despre vânătoare de țapi ispășitori.
Să spui că oamenii cu dizabilități „nu mai muncesc” pentru că primesc ajutor social
este nu doar fals, ci obscen într-o țară în care munca precară, boala și sărăcia se suprapun.
Un stat care își „optimizează” bugetul atacând bolnavii nu este un stat reformat.
Este un stat care a renunțat la solidaritate.
Noi nu apărăm fraude.
Apărăm oameni.
Iar cine confundă cele două
ar trebui să-și revizuiască nu calculele,
ci valorile.